Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 31 Martie 2009 / 00:00 572 accesări

Volley Bergamo a cîştigat Liga Campionilor la volei feminin

Sîmbătă şi duminică, la Perugia (Italia), s-a disputat turneul Final Four al Ligii Campionilor la volei feminin. Rezultatele înregistrate - sîmbătă: Colussi Sirio Perugia (Italia) - Volley Bergamo (Italia) 1-3 (15-25, 25-23, 17-25, 24-26) şi Dinamo Moscova (Rusia) - Eczacibasi Zentiva Istanbul (Turcia) 3-0 (25-16, 25-16, 25-23); duminică, finala mică: Istanbul - Perugia 1-3 (22-25, 25-18, 22-25, 14-25); finala mare: Moscova - Bergamo 2-3 (21-25, 25-22, 25-14, 24-26, 10-15). La acest turneu a oficiat şi arbitrul român Angeluş Cotoanţă. Volley Bergamo a cîştigat pentru a şasea oară în ultimii 12 ani acest trofeu, după succesele din 1997, 1999, 2000, 2005 şi 2007. După victoria obţinută de Ekaterinburg, în 1995, Rusia nu a mai reuşit să cîştige Liga Campionilor, deşi a avut echipe în şapte finale. Premiile speciale ale turneului de la Perugia au fost următoarele - cea mai bună jucătoare la preluare: Kim Willoughby (Perugia); cea mai bună jucătoare la serviciu: Lucia Crisanti(Perugia); cea mai bună coordonatoare de joc: Irina Kirillova (Moscova); cel mai bun libero: Enrica Merlo (Bergamo); cea mai bună jucătoare la blocaj: Yevgeniya Dushkyevich (Perugia); cea mai bună jucătoare în atac: Simona Gioli (Moscova); cea mai eficientă jucătoare: Ekaterina Gamova (Moscova); MVP: Serena Ortolani (Bergamo).

Chivu s-a antrenat alături de coechipierii de la Inter

Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, s-a pregătit, luni, alături de restul lotului formaţiei Internazionale Milano, după ce în ultimul timp s-a antrenat separat din cauza unor probleme musculare. Jucătorii lui Inter s-au reunit la Centrul Sportiv “Angelo Moratti” pentru primul antrenament al săptămînii, dar fără zece jucători convocaţi la loturile echipelor naţionale: Adriano, Balotelli, Julio Cesar, Maicon, Muntari, Obinna, Samuel, Santon, Stankovici şi Javier Zanetti. Chivu a ratat convocarea la echipa naţională pentru meciurile cu Serbia şi Austria, din preliminariile CM 2010, după ce i-a recidivat o accidentare mai veche în prima repriză a meciului Inter - Fiorentina 2-0, de acum două săptămîni.

Brazilia a remizat în Ecuador, în preliminariile CM 2010

Echipele naţionale de fotbal ale Ecuadorului şi Braziliei au terminat la egalitate, scor 1-1 (Cristian Noboa 89 / Julio Baptista 72), într-un meci disputat duminică, la Quito, în grupa sud-americană din preliminariile Campionatului Mondial din 2010. La meci au asistat 40.000 de spectatori. Într-o altă partidă jucată duminică: Peru - Chile 1-3. După 11 etape din totalul de 18, în clasamentul grupei sud-americane conduce Paraguay, cu 23 de puncte, urmată de Argentina şi Chile, cîte 19p, Brazilia 18p, Uruguay 16p şi Columbia 14p. Primele patru clasate se vor califica la turneul final din Africa de Sud, iar ocupanta locului 5 va susţine baraj cu a patra clasată din Zona CONCACAF (America de Nord, America Centrală şi Zona Caraibelor).

22 de persoane decedate la partida Coasta de Fildeş - Malawi

Partida dintre Coasta de Fildeş şi Malawi, scor 5-0, din Grupa E preliminariile CM de fotbal din 2010, zona africană, a fost umbrită de un tragic eveniment petrecut la finalul jocului. 22 de persoane au decedat şi alte 132 au fost rănite, după ce mai mulţi suporteri au încercat să iasă din stadion ca urmare a prăbuşirii unui perete. Peretele s-a prăbuşit în prelungirile partidei disputate pe Stadionul “Houphouet-Boigny”, moment în care foarte mulţi suporteri au încercat să iasă din arenă, provocînd o înghesuială foarte mare la porţi. Situaţia a fost agravată de forţele de ordine, care, pentru a calma spiritele, au intervenit cu gaze lacrimogene. Capacitatea stadionului este de aproximativ 45.000 de persoane, iar conform unor informaţii, în timpul jocului în arenă erau prezenţi peste 50.000 de oameni, în timpi ce alţi 50.000 erau la porţi în speranţa că vor reuşi să intre la meci. Cei 132 de răniţi au fost transportaţi la mai multe spitale din zonă, iar cei mai mulţi sînt în afara oricărui pericol.

Americanul Stan Kroenke deţine acum 20 de procente din clubul Arsenal Londra

Omul de afaceri american Stan Kroenke şi-a majorat capitalul pe care îl deţine la clubul Arsenal Londra, de la aproximativ 12 procente pînă la ceva mai mult de 20 la sută. Kroenke a cumpărat aceste opt procente în plus de la directorul executiv al grupării din Premier League, Daniel Fiszman, care mai deţine doar 16,1% din acţiunile clubului londonez. În urma acestei tranzacţii, Kroenke devine al doilea acţionar al grupării din Premiership, după Alisher Usmanov, care deţine aproximativ 25 de procente. În cazul în care Usmanov va ajunge la 30%, conform legislaţiei financiare britanice, omul de afaceri ruso-uzbek va fi nevoit să facă o ofertă de de preluare totală a clubului. Dintre cele patru mari cluburi engleze, Arsenal este ultimul deţinut în majoritate de proprietari britanici. Nouă dintre cele douăzeci de grupări din Premier League sînt în proprietatea investitorilor străini.

Mourinho nu ar refuza Manchester United

Antrenorul portughez lui Internazionale Milano, Jose Mourinho, a declarat că nu ar putea să refuze o ofertă de la Manchester United, după ce Alex Ferguson se va retrage din antrenorat. “Cine poate spune nu? Nimeni. Manchester United face parte dintr-un mic grup de cluburi pe care nu poţi să le refuzi. Nu cred că ar avea motive să se retragă şi îmi doresc să continue. Eu sînt prieten cu el, ambii ştim cum este să pierzi şi să cîştigi. Ne-am întîlnit în 14 meciuri şi, indiferent de rezultat, a rămas acelaşi respect între noi“, a mai spus Mourinho, care a adăugat că unul dintre visele sale este să antreneze o echipă naţională. Tehnicianul portughez s-a referit şi la regula 6+5, susţinută de FIFA, care limitează numărul jucătorilor străini care pot evolua într-o echipă. “Cred că este ceva corect. Nu sînt interesat de numărul exact, 3+3, 4+4 sau 5+5, nu asta contează. Filosofia echipelor trebuie să fie legată de dezvoltarea unei echipe de tineret. Fotbalul este ceva global, nu trebuie să ne preocupe prea mult naţionalităţile“, a adăugat Mourinho.

Boruc, exclus din lotul Poloniei

Portarul echipei naţionale a Poloniei, Artur Boruc, a fost exclus din lot pentru următorul meci al reprezentativei ţării sale în preliminariile CM de fotbal din 2010, după ce a comis o mare greşeală în partida pierdută în Irlanda de Nord, scor 2-3, a anunţat selecţionerul Leo Beenhakker. În min. 61 al jocului de la Belfast, Boruc, care evoluează la Celtic Glasgow, a ratat o degajare simplă a balonului primit de la un coechipier, astfel marcîndu-se golul înfrîngerii polonezilor. “Ceea ce s-a întîmplat sîmbătă seara la Belfast priveşte întreaga noastră echipă, dar în special pe portarul Artur Boruc, căruia i-am spus deschis că nu va fi păstrat pentru meciul cu San Marino şi că poate părăsi cantonamentul”, a declarat selecţionerul olandez al Poloniei, Leo Beenhakker.

Finala feminină a Ligii Campionilor la handbal feminin din 2008, suspectată de ilegalităţi

Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a anunţat deschiderea unei anchete referitoare la finala feminină a Ligii Campionilor din 2008, pierdută de formaţia austriacă Hypo Niedersterreich în faţa echipei ruse Zvezda Zvenigorod, disputa fiind suspectată de ilegalităţi. Conform secretarului general al forului european, Michael Wiederer, cei doi arbitri ai meciului tur, Nordine Lazaar şi Laurent Reveret, au recunoscut, într-un chestionar adresat tuturor arbitrilor EHF care au oficiat în ultimii patru ani, că au fost “abordaţi” înaintea jocului respectiv. Întâlnirea de pe 17 mai 2008, din Rusia, a fost pierdută de oaspete, scor 24-25, după ce conduseseră cu cinci goluri. Conform managerului austriecelor, Gunnar Prokop, “loviturile cu pumnii ale adversarelor nu au fost sancţionate cu eliminări definitive”. EHF va ancheta şi desfăţurarea meciului retur, pierdut cu 29-31, acasă, de vieneze, joc arbitrat de germanii Frank Lemme şi Bernd Ullrich, ale căror nume au fost deja menţionate şi în alte meciuri suspectate de ilegalităţi. Lemme şi Ullrich au fost suspendaţi provizoriu de către EHF, începînd 15 martie 2009, fiind bănuiţi de corupţie la returul finalei masculine a Ligii Campionilor din 2007, cîştigată de Kiel în faţa unui alt club german, Flensburg, cînd a fost vehiculată suma de 96.000 de euro. Cuplul respectiv atrăsese atenţia încă din 2006, cînd s-a găsit, în posesia lor, suma de 50.000 de dolari americani, după finala masculină a Cupei Cupelor, cîştigată de ruşii de la Medvedi Cehovski Moscova în faţa spaniolilor de la Valladolid.



12