Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 30 Martie 2009 / 00:00 597 accesări

Austriecii se bucură pentru eşecul României

Căpitanul naţionalei Austriei, fundaşul Emanuel Pogatetz (Middlesbrough) a declarat că înfrîngerea României în faţa Serbiei este de bun augur pentru echipa sa în vederea meciului de miercuri de la Klagenfurt. “Această înfrîngere a echipei României cu siguranţă nu constituie un dezavantaj pentru noi. Avem încredere în perspectiva meciului de miercuri”, a spus Pogatetz. Directorul sportiv al Federaţiei Austriece de Fotbal, Willi Ruttensteiner, care i-a spionat pe tricolori în meciul cu Serbia, a afirmat că nu a fost impresionat de prestaţia căpitanului Adrian Mutu. “Am văzut două feţe ale echipei României. În prima repriză, România a fost adormită, apoi, după pauză, a atacat entuziast. Jocul lui Mutu a avut lumini şi umbre. În unele momente şi-a arătat valoarea, dar per total nu a arătat un joc de superclasă”, a spus Ruttensteiner, care a fost prezent la Constanţa alături de tehnicianul Ernst Weber.

Debut cu dreptul pentru “tricolorii mici” în preliminariile CE de tineret

Echipa naţională de tineret a României a învins, sîmbătă, scor 2-0 (Gîngioveanu 63-pen., L. Ganea 72), reprezentativa similară a Andorrei, în primul meci al campaniei de calificare pentru Campionatul European din 2011, disputat la Arad. Antrenorul Emil Săndoi a folosit următoarea formulă: S. Lung jr. - Măţel, Găman, Păun, S. Ilie (46 Bicfalvi) - Gîngioveanu, Rusescu (58 Doman), Ad. Ionescu (67 Dobroiu) - L. Ganea, M. Costea, Torje. În grupa de calificare, România se află alături de Moldova, Letonia, Rusia, Andorra şi Insulele Feroe. Următorul meci oficial al naţionalei de tineret va avea loc pe 6 iunie, în deplasare, cu Insulele Feroe, dar miercuri elevii lui Emil Săndoi vor disputa o partidă amicală, în deplasare, cu reprezentativa similară a Serbiei.

Egal pentru naţionala Under 17 a României

Echipa naţională Under 17 a României a terminat la egalitate, sîmbătă, 0-0, partida cu formaţia similară a Turciei, în grupa a şasea a Turului de Elită al Campionatului European, ultima etapă de calificare la turneul final. În celălalt meci al grupei, care se dispută în Turcia, naţionala Finlandei a învins formaţia Ţării Galilor. Elevii antrenaţi de Lucian Burchel vor întîlni, marţi, echipa Ţării Galilor, în ultimul meci din această grupă. Clasamentul în acest moment este următorul: 1. România 4p; 2. Finlanda 3p; 3. Turcia 2p; 4. Ţara Galilor 1p. Cîştigătoarele celor şapte grupe ale Turului de Elită se vor califica la turneul final, care va avea loc în Germania în perioada 6-18 mai.

Ceferistul Pereira, învingător în preliminariile CM 2010

Cu Alvaro Pereira (CFR Cluj) integralist, echipa naţională de fotbal a Uruguayului a dispus, cu 2-0 (Forlan 29, Lugano 57), de Paraguay. Alte rezultate: Argentina - Venezuela 4-0 (Messi 26, Tevez 47, Maxi Rodriguez 52, Aguero 73) şi Columbia - Bolivia 2-0 (Torres 27, Renteria 88). Partidele Ecuador - Brazilia şi Peru - Chile au avut loc noaptea trecută.

Beckham l-a întrecut pe Bobby Moore la numărul de selecţii în naţională

Mijlocaşul David Beckham a devenit jucătorul de cîmp cu cele mai multe selecţii în naţionala Angliei, după ce a evoluat, sîmbătă seară, în partida amicală cu Slovacia, scor 4-0 (Heskey 7, Rooney 70, 90+2, Lampard 82). Intrînd în joc după pauză, în locul lui Aaron Lennon, Beckham a înregistrat selecţia cu numărul 109, adică una mai mult decît Bobby Moore, căpitanul campioanei mondiale din 1966. Jucătorul formaţiei AC Milan rămîne însă la mare distanţă de portarul Peter Shilton (125 selecţii).

Kahn, ambasador al unei organizaţii caritabile a federaţiei germane

Fostul internaţional german Oliver Kahn este, începînd de sîmbătă, unul dintre ambasadorii principalei organizaţii caritabile a Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), fundaţia Sepp Herberger. Fundaţia, care are ca scop ajutorarea copiilor şi tinerilor în dificultate, organizează în fiecare an acţiuni de integrare şi de socializare prin intermediul fotbalului. Kahn (39 de ani) s-a alăturat în organigrama fundaţiei altor foste glorii ale fotbalului german, Uwe Seeler, Horst Eckel şi Helmut Haller. Kahn s-a retras din activitatea de fotbalist în mai 2008, după 86 de meciuri jucate în naţionala Germaniei şi opt titluri de campion cu Bayern Munchen. Kahn a refuzat, vineri, postul de manager general al clubului Schalke ’04 Gelsenkirchen, spunînd că această ofertă a venit cu şase luni prea devreme.

Maradona trebuie să plătească fiscului din Italia suma de 37 de milioane de euro

Selecţionerul Argentinei, Diego Armando Maradona, trebuie să plătească fiscului din Italia suma de 37 de milioane de euro, a anunţat, sîmbătă, Asociaţia Contribuabililor Italieni (Contribuenti.it), informează Gazzetta dello Sport. Pînă în prezent, Maradona a achitat 42.000 de euro din suma datorată fiscului italian, ceea ce reprezintă 0,1 la sută din datorie. Dintre cei 37 de milioane de euro, 23,5 milioane de euro reprezintă dobînzi moratorii (dobînzi socotite de la data acordării moratoriului pînă la achitarea datoriilor). Asociaţia Contribuabililor Italieni a reclamat o disfuncţionalitate a sistemului de recoltare a impozitelor în Italia. “Încasarea impozitelor în Italia nu funcţionează din cauza politicienilor care au ocupat toate posturile în Consiliile de Administraţie. Ei se dovedesc puternici cu cei slabi şi slabi cu cei puternici”, a declarat preşedintele Contribuenti.it, Vittorio Carlomagno, cu ocazia unui seminar ce a avut loc la Capri. “Noi vom continua să-l supraveghem”, a replicat Francesco D’Errico, director al firmei Equitalia Polis, care se ocupă de recuperarea impozitelor în provincia Napoli. Datoria lui Maradona faţă de fiscul italian datează de la sfîrşitul anilor ‘80, cînd acesta a evoluat la formaţia de fotbal Napoli.

EHF reduce numărul echipelor din Liga Campionilor la masculin

Liga Campionilor la handbal masculin va include, din sezonul 2009-2010, doar 24 de echipe, faţă de cele 32 care au evoluat în sistemul existent pînă acum, conform unei decizii a forului european de profil, anunţată duminică, în urma şedinţei Comitetului Executiv de la Viena. EHF doreşte ca noul sistem să includă o fază a grupelor, după care se vor disputa meciuri eliminatorii în optimile şi sferturile de finală ale competiţiei, iar semifinalele şi finala într-un Turneu Final Four. Forul european urmează să anunţe şi distribuţia locurilor pe naţiuni, Germania şi Spania fiind cele mai puternice în acest clasament. De asemenea, la următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al EHF (12-13 iunie, Istanbul) urmează să se ia o decizie şi în privinţa sistemului de calificare la Campionatele Europene, actualul calendar fiind considerat prea încărcat de cluburile puternice de pe continent, angrenate în mai multe competiţii.

Accident mortal la un raliu în Cehia

Trei spectatori au decedat sîmbătă, după ce au fost loviţi de o maşină ce participa la Raliul Valasska, incidentul avînd loc în localitatea cehă Stramberk. Potrivit cotidianului Marca, incidentul a avut loc într-o curbă a traseului, cînd pilotul slovac Lukas Lapdavsky a pierdut controlul maşinii sale Mitsubishi, a ieşit de pe traseu şi a lovit un grup de spectatori. În urma accidentului, alte două persoane, şoferul şi un alt spectator, au fost rănite. Organizatorii raliului au decis să suspende competiţia, care conta pentru Circuitul Internaţional al Cehiei. Acesta a fost al doilea incident de acest fel petrecut în Cehia, după ce în luna decembrie a anului trecut un spectator a fost lovit mortal în timpul desfăşurării unui raliu la Praga.

Kim Yu-na, medalie de aur în proba individuală feminină la CM de patinaj artistic

Patinatoarea Kim Yu-na, din Coreea de Sud, a devenit, sîmbătă, campioană mondială, devansîndu-le pe canadianca Joannie Rochette şi pe japoneza Miki Ando, în competiţia disputată la Los Angeles (SUA). Kim a devenit prima femeie care a totalizat peste 200 de puncte, doborînd recordul japonezei Mao Asada (199,52p, în 2006). “Nu mă preocupă cele 200 de puncte. Am realizat o bună performanţă. Visam să devin campioană mondială şi am reuşit”, a spus Kim Yu-na, înainte de a plînge la festivitatea de premiere, unde imnul naţional al ţării sale a fost cîntat de o bună parte a publicului, format din compatrioţi ai noii campioane.

Oxford a câştigat a 155-a ediţie a cursei de canotaj contra lui Cambridge

Universitatea Oxford a cîştigat, duminică, a 155-a ediţie a competiţiei disputate anual, pe rîul Tamisa, depăşind Universitatea Cambridge. Concurenţii de la Oxford au stabilit în acest an un record, fiind cel mai greu echipaj din istoria competiţiei, media fiind de 99,7 kg, în timp ce greutatea media a celor de la Cambridge a fost de 96,1 kg. Cîştigătorii, care au avut în componentă cinci sportivi care au fost la Jocurile Olimpice, au terminat cursa de pe rîul Tamisa după 17 minute şi două secunde, la cîteva lungimi de barcă în faţa adversarilor. A fost a patra victorie consecutivă a echipei de la Oxford din ultimii cinci ani şi a şaptea din ultimul deceniu. Prima ediţie a cursei de bărci a avut loc în vara anului 1829, iar scorul după 155 de ediţii este de 79-75 în favoarea Universităţii Cambridge.



12