Claudiu Bujin va fi condus astăzi pe ultimul drum
Atletul Claudiu Bujin, decedat sîmbătă dimineaţă la doar 24 de ani, va fi înmormîntat astăzi la Cimitirul Central din Constanţa. Slujba de înmormîntare va avea loc la ora 12.00, la Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, acolo unde corpul neînsufleţit al sportivului a fost depus încă de ieri, pentru ca toţi cei care l-au cunoscut, prieteni, colegi, să-şi poată lua la revedere de la Claudiu. În jurul orei 13.00, cortegiul funerar se va deplasa pe următorul traseu: Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - Piaţa Ovidiu - Str. Mircea cel Bătrîn - Str. Primăverii - Stadionul “Farul” - Str. Soveja - Bd-ul Al. Lăpuşneanu - Bd-ul I.C. Brătianu - Cimitirul Central. Claudiu Bujin suferea de cancer la glanda timus, boala fiind depistată în toamna anului 2007 la un control de rutină.
Cristina Biţă, locul 2 la Naţionalele de judo pentru tineret
La Oradea au avut loc săptămîna trecută Campionatele Naţionale de judo pentru tineret (sportivi pînă în 23 de ani), competiţie la care LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa a participat cu doi sportivi, însoţiţi de antrenorul Gelal Feuzi. Cea mai bună comportare a avut-o Cristina Biţă, care a cucerit medalia de argint la categoria +78 kg. „Cristina a evoluat excelent, dacă ţinem cont că este încă junioară. În finală nu i-am dat voie să lupte, pentru că se accidentase în meciul anterior şi am vrut să o menajez pentru finala de junioare, unde poate cîştiga aurul”, a declarat profesorul Feuzi. Finala CN de juniori (sportivi sub 20 de ani) va avea loc la Arad, pe 4 şi 5 aprilie. Al doilea constănţean care a luptat la Oradea a fost Radu Luca, clasat pe locul 5 la categoria 81 kg, după ce cîştigase trei meciuri. La sfîrşitul acestei săptămîni, la Focşani, va avea loc faza pe zonă a CN de juniori, la care clubul constănţean participă cu opt sportivi. Cristina Biţă este calificată direct la faza finală, ca membră a lotului naţional.
Simona Halep s-a calificat în turul doi la Tenerife
Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului challenger de la Tenerife (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Sportiva legitimată la CS Mamaia IDU - LPS “Nicolae Rotaru” a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Julia Schruff (Germania), cap de serie numărul 4, şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Elena Bovina (Rusia), jucătoare venită din calificări, care a trecut, cu scorul de 4-6, 6-0, 6-3, de Sandra Soler-Sola (Spania). Tot la Tenerife, jucătoarea Alexandra Dulgheru, venită din calificări, a fost învinsă, în primul tur, cu scorul de 6-4, 6-0, de Ana Jovanovici (Serbia). Sportiva Diana-Andreea Gae, jucătoare venită din calificări, a ratat accesul în turul doi al turneului challenger de la Amiens (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Gae a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 6-0, 6-2, de Vanessa Henke (Germania), a cincea favorită a competiţiei. Jucătoarea Simona-Iulia Matei, beneficiară a unui wild-card, a ratat calificarea în turul doi al turneului challenger de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Matei a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-2, de Karoline Pliskova (Cehia). Tot la Roma, sportiva Sabine Stilu, beneficiară a unui wild-card, a fost învinsă, în primul tur, cu scorul de 6-1, 6-2, de Raffaella Bindi (Italia), jucătoarea venită din calificări.
România, în grupă cu Ucraina, Polonia, Ungaria şi Bosnia în preliminariile CM 2011
Echipa naţională de fotbal feminin a României a fost repartizată în grupă cu Ucraina, Polonia, Ungaria şi Bosnia în preliminariile Cupei Mondiale din 2011, conform tragerii la sorţi care a avut loc, marţi, la Nyon. Competiţia preliminară va începe la 19 septembrie 2009 şi se va încheia în ziua de 25 august 2010. Cîştigătoarele celor opt grupe, stabilite marţi la Nyon, se vor califica la play-off, acesta urmînd să desemneze numele celor patru echipe care vor reprezenta Europa la turneul final din Germania. Reprezentativele care vor pierde aceste jocuri din play-off vor disputa un nou play-off, acesta din urmă desemnînd naţionala care va înfrunta cîştigătoarea zonei CONCACAF pentru încă un loc la turneul final.
Bucureştiul, reconfirmat în calendarul FIAGT
Circuitul stradal amenajat în jurul Palatului Parlamentului şi-a păstrat locul în calendarul campionatului FIA GT în 2009, etapa din România fiind a 5-a dintr-un sezon de doar opt runde. Programată iniţial pentru 30 august, cursa de la Bucureşti a primit un alt loc în calendar din cauza concertului susţinut de Madonna în Parcul Izvor din spatele clădirii Palatului Parlamentului. Mutarea organizatorilor a făcut ca la data de 9 august să fie organizata şi întrecerea Formulei 3 Britanice, în aceeaşi zi cu alergarea categoriei FIA GT. Altfel, circuitul San Luis din Argentina şi-a pierdut locul în calendarul competiţional din acest an, organizatorii anunţînd că acesta ar putea reveni în 2010, odată cu apariţia seriei GT1 World Championships. Etapa din Argentina a fost înlocuită cu una europeană pe clasicul circuit francez Paul Ricard, mutarea fiind făcută în vederea reducerii costurilor pentru echipele participante. “Din cauza climatului economic actual şi avînd în vedere proiectul GT1 World Championships pe care îl vom lansa în 2010, am decis să limităm numărul etapelor din acest sezon la nouă”, a declarat Stephane Ratel, boss-ul FIA GT.
Scrisoare către firmele din Braşov pentru sprijinirea Rulmentului
Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a trimis o scrisoare deschisă către 3.000 de firme din judeţ, pentru a spijini financiar echipa de handbal feminin Rulmentul Braşov. „Mi se pare un lucru normal ca societăţile comerciale din Braşov şi nu numai, să sprijine cît de puţin şi sportul braşovean. Chiar dacă este situaţia care este, peste tot în lume, eu cred că nu cerem imposibilul. Dacă fiecare ar da cîteva sute măcar, s-ar ajunge la nişte sume mari. Trebuie să ne obişnuim să construim împreună şi să ducem sportul braşovean mai sus decît este acum. E mare păcat, pentru că, în acest moment Rulmentul nu traversează o perioadă tocmai uşoară, pentru că are un singur susţinător financiar, care trebuie într-un fel înţeles, că nu poate susţine de unul singur”, a declarat George Scripcaru. În acest moment, clubul Rulmentul Braşov are mari datorii la jucătoare, suma restanţelor pe care patronul echipei de handbal, Teodor Florescu, le are trecînd de 500.000 de euro. Jucătoarele formaţiei de handbal Rulmentul Braşov ameninţaseră, ieri, că nu vor intra în teren pentru partida cu Dunărea Brăila, însă au decis să evolueze în partida din campionat după ce patronul Teodor Floresc le-a asigurat că problemele financiare ale clubului se vor rezolva. Florescu le-a dat asigurări sportivelor că la jumătatea săptămânii viitoare vor primi în conturi banii din drepturile salariale. George Scripcaru va trimite în zilele următoare o scrisoare asemănătoare şi în cazul echipei de fotbal, FC Braşov.