Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 13 Martie 2009 / 00:00 761 accesări

În Cupa României la box, constănţenii şi-au asigurat două medalii

Astăzi, în Cupa României la box pentru tineret, sînt programate semifinalele, fază a competiţiei în care vor urca treptele ringului din Mangalia şi doi pugilişti constănţeni, iar unul dintre ei are deja asigurat argintul! Asta pentru că ambii luptă la categoria 64 kg şi se vor întîlni între ei, în gala care începe la ora 16.00. Ieri, în sferturi, Irinel Orăscu (BC Adan Constanţa) a învins la puncte în meciul cu Irinel Olaru (CS Armata Craiova), iar Sebastian Duman (CS Năvodari) a cîştigat înainte de limită, adversarul său, Mihai Nistoroiu (CS Mizil), fiind descalificat în repriza a treia. Finalele vor avea loc sîmbătă, de la ora 11.00.

RCJ Farul a renunţat la turneul de la Iaşi

Rugby Club Judeţean Farul Constanţa a decis să nu mai participe la Memorialul “Sandu Ville-Gorun“ de la Iaşi, turneu programat la sfîrşitul acestei săptămîni şi la care mai participă, alături de echipa locală Poli Agronomia, formaţiile Steaua Bucureşti şi Bucovina Suceava. Decizia conducerii clubului constănţean se datorează numeroaselor absenţe din lot, datorate fie convocărilor la loturile naţionale, fie din cauza accidentărilor.

CN de karate stilul “Shito-Ryu“

La Academia de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, va avea loc, sîmbătă, în organizarea Federaţiei Române de Karate Modern (WKF), Campionatul Naţional de Karate al stilului “Shito-Ryu“ WKF. La această competiţie vor participa mini-cadeţi (12-13 ani), cadeţi (14-15 ani), juniori (16-17 ani) şi seniori (18-35 ani). Întrecerile vor avea loc la masculin, feminin, individual şi open la juniori şi seniori. De la CS “Marea Neagră“ Constanţa participă şapte sportivi - mini-cadeţi, categoria 45 kg: Ionuţ Bogdan Mitel; cadeţi, 50 kg: Zal Ioan Gidu; cat. 65 kg: Georgian Nicolae Tudosoiu, Ştefan Claudiu Apostol; juniori, 75 kg: Alexandru Antonache; seniori, 60 kg: Alexandru Neagu; 65 kg: Nicolae Alin Enache. Miza acestui campionat o reprezintă includerea în lotul naţional de Karate “Shito-Ryu“ pentru participarea la Campionatul Mondial din luna iulie, de la Barcelona.

România ar putea întîlni Scoţia, în primul meci la CM la rugby din 2011

International Rugby Board a anunţat, ieri, programul partidelor de la Cupa Mondiala din 2011, întrecere ce se va desfăşura în Noua Zeelandă, în perioada 9 septembrie - 23 octombrie 2011. Dacă România va cîştiga ediţia 2009-2010 a Cupei Europene a Naţiunilor, va juca primul meci, pe 14 septembrie, împotriva Scoţiei. Ar urma apoi meciurile cu Anglia, cu formaţia venită din recalificări şi Argentina. Dacă România se va clasa pe locul 2 al ediţiei 2009-2010 a CEN, va juca partida de debut cu o echipă calificată din America, probabil SUA sau Canada, pe 15 septembrie. Meciurile următoare ar fi cu Italia, Irlanda şi Australia. Dacă ne vom clasa pe locul 3 în CEN 2009-2010 şi vom cîştiga apoi barajul din recalificare, primul meci la Mondiale ar fi tot cu Scoţia, pe 10 septembrie.

Liana-Gabriela Ungur, în turul secund la Roma

Jucătoarea de tenis Liana-Gabriela Ungur, cap de serie nr. 1, s-a calificat în turul al doilea al turneului challenger de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Ungur a învins-o, în runda inaugurală, cu 6-4, 6-4, pe Jasmina Kajtazovici (Slovenia), jucătoare venită din calificări, şi va juca în faza următoare a competiţiei cu Stefania Chieppa (Italia), care a trecut, cu 6-1, 3-6, 6-4, de compatrioata sa Julia Mayr. Tot la Roma, jucătoarea Simona-Iulia Matei a învins-o, în runda inaugurală, cu 7-6 (7/3), 6-2, pe Paola Sprovieri (Germania), venită din calificări, şi va juca, în turul secund, cu Anastasia Grimalska (Italia), care a trecut, cu 7-6 (12/10), 7-5, de compatrioata sa Evelyn Mayr, a treia favorită a competiţiei. În schimb, Monica Niculescu a fost eliminată, miercuri, în primul tur al turneului WTA de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare totală de 4,5 milioane de dolari. Niculescu a fost învinsă în runda inaugurală de sportiva germană Anna-Lena Groenefeld, cu 6-3, 6-0. Tot la Indian Wells, perechea Sorana Cîrstea / Galina Voskobaeva (România / Kazahstan) a ratat, joi, calificarea în turul secund al probei de dublu. Cîrstea şi Voskobaeva au fost învinse, în runda inaugurală, cu 6-2, 6-2, de cuplul american Bethanie Mattek-Sands / Mashona Washington.

Consiliul Judeţean Cluj va finanţa construirea Stadionului “Ion Moina”

Consiliul Judeţean Cluj va finanţa din fonduri proprii, cu peste opt milioane de euro, construirea noului stadion municipal “Ion Moina” din Cluj. Proiectul se va derula în perioada 2009-2011, urmînd ca în bugetele anuale ale CJ Cluj pe anii 2010 şi 2011 să fie cuprinse sumele aferente lucrărilor necesare. Lucrările de demolare a fostei arene au început în noiembrie 2008 şi au fost finalizate în termen de o lună. „Dacă totul merge cum am planificat, lucrările de construire a noului stadion ar putea începe în luna iunie şi vor fi încheiate pînă la sfîrşitul anului 2011”, a afirmat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe. Costurile de construire a stadionului sînt estimate la 30-35 de milioane de euro. Noul stadion va avea o capacitate de 30.000 de locuri, va avea instalaţie de nocturnă şi va respecta standardele FIFA şi UEFA.

CSM Oradea va participa în Interliga de polo

Campioana României la polo, CSM Oradea, va participa începînd cu sezonul 2009-2010 în Interliga, o nouă competiţie internaţională, asemănătoare cu Liga MOL de la hochei pe gheaţă, alături de formaţii din Ungaria, Serbia şi Slovacia. Interliga va alinia la start nouă echipe: Vasas Budapesta, ZF Eger, Honved Budapesta, Szegedi VE şi UTE Budapesta - toate din Ungaria; CSM Oradea - din România; Red Star Kosice - din Slovacia; Vojvodina Novi Sad şi Partizan Belgard - ambele din Serbia.



12