Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 20 Februarie 2009 / 00:00 673 accesări

Marş al tăcerii la Bucureşti, în memoria lui Marian Cozma

Un marş al tăcerii în memoria handbalistului Marian Cozma, ucis la Veszprem, este programat azi, între orele 20.00 şi 21.30, la Bucureşti, între Piaţa Universiţii şi Piaţa Unirii. Persoanele care vor participa la marş se vor aduna la ora 20.00, în spatele statuilor din Piaţa Universităţii, iar apoi vor porni în procesiune, cu lumînări sau candele aprinse, spre parcul din Piaţa Unirii. La destinaţie, participanţii la marş vor depune lumînările la crucea din parc. Marşul este aprobat de Primăria Municipiului Bucureşti, iar participanţii sînt rugaţi să vină cu cîte o lumînare şi cu o eşarfă în semn de doliu pe braţul drept. Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, pe 8 februarie, la un restaurant din oraşul Veszprem, în altercaţie fiind implicaţi şi alţi doi coechipieri, sîrbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic, grav răniţi. Handbalistul român în vîrstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care şi-a pierdut viaţa. Iniţial, autorităţile maghiare au dat în urmărire internaţională trei suspecţi în cazul uciderii handbalistului român, iar doi dintre ei, Gyozo Nemeth şi Sandor Raffael, au fost reţinuţi, în mai puţin de 24 de ore de la asasinat, în Austria. Cei doi urmează să fie extrădaţi. Un al treilea suspect, Sztojka Ivan, s-a predat în noaptea de joi spre vineri, iar poliţia maghiară a anunţat, ulterior, că a mai reţinut doi suspecţi, Gabor P. şi Csaba B. Un marş al tăcerii în memoria lui Cozma a avut loc şi la Veszprem, la o săptămînă de la decesul sportivului român. Comandantul Poliţiei din Veszprem, Zoltan Bolcsik, a fost sancţionat disciplinar deoarece a dezinformat Poliţia naţională în legătură cu ancheta privind cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma, informează MTI.

Partide de verificare pentru echipele constănţene din Liga a III-a

La finele acestei săptămîni, echipele constănţene care evoluează în al treilea eşalon al ţării vor disputa partide de verificare. Astăzi, la Ovidiu, începînd cu ora 14.00, echipa antrenată de Cătălin Anghel întîlneşte pe Săgeata Stejaru. Sîmbătă, Callatis Mangalia se va deplasa la Slobozia, acolo unde, începînd cu ora 11.00, va înfrunta echipa gazdă Unirea. Tot sîmbătă, de la ora 11.00, CSM Medgidia va întîlni, pe teren propriu, pe FC Farul II.

Naţionala Under 19 a României, o victorie şi o remiză în faţa Turciei

Reprezentativa Under 19 a României a obţinut o victorie şi o remiză în cele două meciuri amicale disputate, la Bursa, în compania selecţionatei similare a Turciei. Echipa României a terminat la egalitate, scor 0-0, partida cu Turcia, disputată miercuri, pentru ca, ieri, în al doilea joc, să cîştige cu 1-0. Golul naţionalei antrenate de Adrian Văsîi, pentru care au evoluat şi Alibec şi Matei, de la FC Farul, a fost marcat de Ştefoi, în min. 30.

Rădoi şi Olăroiu, în semifinalele Cupei “Coroanei Prinţului”

Formaţia antrenată de Cosmin Olăroiu, Al Hilal, a obţinut calificarea în semifinalele Cupei “Coroanei Prinţului” din Arabia Saudită, după ce a învins, aseară, cu 1-0, pe Al Wehdah, în sferturile de finală ale competiţiei, partidă în care fundaşul Mirel Rădoi a fost integralist. Golul victoriei echipei Al Hilal a fost marcat de fundaşul Osamah Housawy, în min. 39. În următoarea fază a competiţiei, Al Hilal va întîlni câştigătoarea partidei dintre Al-Ittihad şi Al Nasr.

Pippo Inzaghi, alături de Raul

Italianul Filippo Inzaghi (AC Milan) s-a alăturat spaniolului Raul (Real Madrid) în fruntea clasamentului celor mai buni marcatori din istoria competiţiilor europene, marcînd golul echipei sale la Bremen, în meciul cu Werder, din turul 16-imilor de finală ale Cupei UEFA. Cei mai buni marcatori din istoria competiţiilor europene: 1-2. Raul (Real Madrid) şi Filippo Inzaghi (AC Milan) 66g; 3. Gerd Muller 62g; 4. Andrei Şevcenko (AC Milan) 61g; 5. Ruud Van Nistelrooy (Real Madrid) 60g; 6-7. Eusebio şi Henrik Larsson (Helsingborg) 56g; 8. Thierry Henry (FC Barcelona) 55g; 9-10. Alfredo Di Stefano (Real Madrid) şi Alessandro Del Piero (Juventus Torino) 50g.

Liverpool solicită schimbarea datei de disputare a unui eventual sfert de finală al LC

Clubul Liverpool a solicitat la UEFA să nu dispute un eventual sfert de finală al Ligii Campionilor pe 15 aprilie, dată la care se împlinesc 20 de ani de la drama de la Sheffield, cînd 96 de suporteri au murit. În cazul în care va elimina Real Madrid în optimile de finală, clubul englez solicită să joace sferturile de finală, marţi, 14 aprilie, pentru a putea ca a doua zi să comemoreze drama care a îndoliat semifinala din Cupa Angliei, cu Nottingham Forest, din 1989. „UEFA ne-a răspuns că recunoaşte importanţa datei şi a confirmat că va face totul pentru a da curs solicitării noastre, în cazul în care ne calificăm”, se arată într-un comunicat al grupării Liverpool.

Van der Sar a ajuns la 1.302 minute fără gol primit

Portarul olandez al echipei Manchester United, Edwin van der Sar, a ajuns la 1.302 minute fără gol primit, după ce formaţia sa a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu 3-0, pe Fulham, într-un meci restant din etapa a 3-a a campionatului Angliei. Van der Sar l-a depăşit pe fostul portar al echipei Atletico Madrid, Abel Resino, care în sezonul 1990-1991 nu a primit gol timp de 1.275 de minute. Recordul european de invincibilitate este deţinut de belgianul Danny Verlinden, care în 1990, pe cînd evolua la formaţia FC Bruges, a fost neînvins timp de 1.390 de minute. Recordul absolut de invincibilitate îi aparţine brazilianului Geraldo de Matos Filho “Mazaropi”, care în sezonul 1977-1978 nu a primit gol timp de 1.816 minute.

Incidente la partida Olympiakos Pireu - St. Etienne

Patru suporteri greci şi unul francez au fost arestaţi, miercuri seară, la Atena, în timpul şi după terminarea meciului Olympiakos Pireu - St. Etienne, scor 1-3, iar un fan a fost înjunghiat înainte de începerea partidei din 16-imile de finală ale Cupei UEFA. Potrivit poliţiei elene, cei patru fani greci, cu vîrste cuprinse între 22 şi 43 de ani, făceau parte dintr-un grup care a aruncat în direcţia suporterilor echipei St. Etienne cu pietre şi sticle, după meci. Suporterul francez, în vîrstă de 26 de ani, a fost arestat pentru că a aprins o fumigenă în timpul meciului. De asemenea, înainte de începerea partidei au avut loc incidente în timpul cărora un fan francez a fost înjunghiat în coapsă. Fotbalul din Grecia a fost marcat, în ultimii ani, de violenţe, în ciuda tentativelor autorităţilor elene de a eradica această problemă. În urmă cu doi ani, cinci suporteri ai echipei Steaua Roşie Belgrad au fost spitalizaţi la Salonic, ei fiind răniţi cu arme albe în timpul unor altercaţii cu fanii greci, cu ocazia unui meci din Cupa UEFA.

Maradona a devenit bunic

Selecţionerul Argentinei, Diego Armando Maradona, a devenit, joi, bunic după ce una dintre fiicele sale, Giannina, care are o relaţie cu jucătorul formaţiei Atletico Madrid, Sergio “Kun” Aguero, a născut un băiat, informează cotidianul iberic El Pais. Copilul lui Sergio Aguero şi al Gianninei Maradona, care va purta numele Leonel, s-a născut joi după-amiază la clinica Monteprincipe de Boadilla, din Madrid (Spania) şi se află într-o stare de sănătate optimă, la fel ca şi mama sa. Potrivit jurnalului spaniol, atacantul echipei Atletico a fost învoit de la sesiunea de antrenamente de joi dimineaţă a formaţiei sale, pentru a putea asista la naşterea băieţelului său.

Biletele de la CM de fotbal din 2010, între 20 şi 900 de dolari

Biletele pentru meciurile de la Cupa Mondială din 2010 vor costa între 20 şi 900 de dolari, a anunţat FIFA, dezvăluind procesul de achiziţionare a celor trei milioane de tichete puse în vînzare. „Nu vom putea şti numărul exact al locurilor pînă cînd nu vor fi terminate stadioanele. Deocamdată estimăm la circa trei milioane numărul de bilete de vînzare”, a declarat responsabilul cu vînzarea biletelor, David Will, într-o conferinţă de presă la Johannesburg. Patru categorii de preţuri au fost definite pentru această primă ediţie a Cupei Mondiale pe continent african, care va începe pe 11 iunie 2010. Cele mai bune bilete vor costa 160 de dolari pentru meciurile din grupe şi 900 de dolari pentru finală. Pentru un străin, niciun bilet nu va costa mai puţin de 80 de dolari. Cele mai ieftine bilete, în număr de 80.000, cu preţuri între 20 şi 150 de dolari, sînt rezervate exclusiv locuitorilor din Africa de Sud. FIFA a precizat că 40.000 de tichete vor fi oferite angajaţilor de pe şantierele de construcţie sau renovare a celor zece stadioane care vor găzdui meciuri. Persoanele care doresc să achiziţioneze bilete vor putea face o cerere în acest sens începînd de vineri, ora 00.00 GMT, pe site-ul www.fifa.com, pînă pe 31 martie. Dacă solicitările depăşesc numărul locurilor disponibile pentru un meci sau o categorie, FIFA va organiza o tragere la sorţi, pe 15 aprilie.

Atleta poloneză, Kamila Skolimowska, campioană olimpică, a murit la 26 de ani

Sportiva poloneză Kamila Skolimowska, campioană olimpică la Sydney în 2000, în proba de aruncare a ciocanului, a murit, miercuri seară, la 26 de ani, într-un cantonament al echipei din Polonia la Faro (Portugalia), a anunţat un coleg al atletei, Szymon Ziolkowski. „Kamila, care a venit de la sala de forţă, s-a simţit rău. A leşinat şi noi am chemat ambulanţa. Ea a fost transportată la un centru medical de la Vila Real din Santo Antonio. Pe drum a leşinat din nou, Acolo, în ciuda eforturilor medicilor, a murit”, a declarat Ziolkowski pentru agenţia PAP. Primele indicii arată că moartea a survenit ca urmare a unui atac cardiac sau a unei embolii pulmonare, informează Marca. Kamila Skolimowska s-a născut pe 4 noiembrie 1982 la Varşovia, ea fiind fiica halterofilului Robert Skolimowski, campion olimpic în 1980.

Paul Gasol, baschetbalistul european al anului 2008

Internaţionalul spaniol Paul Gasol, legitimat la gruparea Los Angeles Lakers, a fost desemnat, ieri, cel mai bun jucător european al anului 2008 de către Federaţia Internaţională de Baschet (FIBA). Interul de 2,15 m a fost, în 2008, vicecampion olimpic alături de naţionala de baschet a Spaniei şi a ajuns pînă în finala NBA cu echipa sa de club, LA Lakers. Gasol a fost urmat în această ierarhie de un alt sportiv iberic, fundaşul Rudy Fernandez (Portland Trailblazers), potrivit voturilor scrutinului la care au participat fanii şi un juriu format din experţi. Urmăroarele poziţii ale acestui clasament au fost ocupate, în ordine, de baschetbalistul german Dirk Nowitzki (Dallas Mavericks), lituanianul Ramunas Siskauskas (ŢSKA Moscova) şi francezul Tony Parker (San Antonio Spurs).

Record mondial în proba de 5.000 m în sală

Atleta etiopiancă Meseret Defar a stabilit un record mondial în proba de 5.000 m în sală, cu timpul de 14 minute, 24 de secunde şi 37 de sutimi, în cadrul reuniunii de la Stockholm. Vechiul record îi aparţinea altei atlete din Etiopia, Tirunesh Dibaba, cu 14 minute, 27 de secunde şi 42 de sutimi, şi fusese stabilit pe 26 ianuarie 2007, la Boston. În cursa de la Stockholm, Defar a fost urmată de rusoaica Maria Konovalova (15:42.37) şi de portugheza Analia Rosa (15:51.66). Defar, în vîrstă de 25 de ani, este triplă campioană mondială în sală la 3.000 m (2004, 2006, 2008), campioană olimpică la Atena şi medaliată cu bronz la Beijing, în proba de 5.000 m.



12