Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 19 Ianuarie 2009 / 00:00 589 accesări

Constănţeanul Daniel Carpo a reuşit un eseu în Challenge Cup

Selecţionata Stejarii Bucureşti a fost învinsă, sîmbătă, de formaţia engleză Worcester Warriors, într-un meci disputat în penultima etapă a Cupei Challenge. Meciul s-a disputat pe Stadionul “Sixwaysva”, în faţa a 10.000 de spectatori, iar gazdele s-au impus, cu 38-19, după ce la pauză scorul a fost 19-6. Singurul eseu al românilor a fost reuşit de jucătorul lui RCJ Farul Constanţa, Daniel Carpo, restul punctelor fiind aduse de Florin Vlaicu, care a înscris din patru lovituri de pedeapsă şi o transformare. În formaţia pregătită de neozeelandezul Ellis Meachen au fost folosiţi alţi trei jucători de la gruparea de pe litoral, Jeff Makapelu, Ben Aoina şi Zane Winsdale. Stejarii Bucureşti au terminat meciul în 14 oameni, după ce Surugiu a încasat cartonaşul galben, în min. 79. Următorul meci al românilor, ultimul din Cupa Challenge în acest sezon, va avea loc pe 23 ianuarie, tot în deplasare, cînd vor întîlni formaţia franceză Bourgoin. După etapa a 5-a, clasamentul grupei este următorul: 1. Worcester 19p; 2. Bourgoin 9p; 3. Petrarca 9p; 4. Bucureşti 5p.

Cei mai mulţi practicanţi de Kung-Fu din România, la Constanţa

La sfîrşitul săptămînii trecute, la Constanţa, s-a desfăşurat stagiul internaţional de Jun Fan Kung-Fu “Jeet Kune Do”, condus de maestrul Adolf Greff, din Germania. La stagiul care s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, vineri, sîmbătă şi duminică, au participat 67 de sportivi, instructori şi antrenori. Stagiul a fost un succes, atît din punct de vedere tehnic, cît şi datorită faptului că sportivii au cunoscut şi o altă metodă de antrenament, cea a şcolii germane de Kung-Fu, prin metodele moderne de pregătire fizică şi tehnică. Antrenamentele s-au desfăşurat pe categorii de vîrstă, lucrîndu-se pe tehnici adecvate vîrstei şi pregătirii participanţilor. În cadrul stagiului au fost prelucrate tehnici de luptă în maniera de luptă a lui Bruce Lee, atît de la distanţă, de la semi-distanţă şi lupta la sol. Maestrul Greff a remarcat faptul că sportivii constănţeni sînt bine pregătiţi pentru formele de luptă la “Non-contact Sanda” şi “Light-fighting Sanda”, dar pentru “Sanda” (sistemul de luptă de contact) seniorii mai au de lucru pentru a putea cîştiga medalii la concursuri. Greff a promis că va sprijini conducerea Clubului Sportiv “Marea Neagră” pentru efectuarea demersurilor de recunoaştere a Kung-Fu în Romania. Conducea CS “Marea Neagră” Constanţa (preşedinte: Florin Iordănoaia, secretar: Mihai Cîju) mulţumeşte conducerii Direcţiei pentru Sport şi Şcolii Generale nr. 43 Constanţa pentru sprijinul acordat la organizarea acestei manifestări sportive.

Oltchim Rm. Vîlcea, înfrîngere cu Podravka

Echipa de handbal feminin Oltchim Rm. Vîlcea a cedat, duminică, pe teren propriu, în duelul cu formaţia croată Podravka Koprivnica, scor 24-28, dar rezultatul nu influenţează calificarea campioanei României de pe prima poziţie a Grupei C în grupele principale ale Ligii Campionilor. Datorită rezultatului din tur, cînd a învins Podravka, la zece goluri, 30-20, Oltchim şi-a “permis” să piardă ultimul meci din Grupa C preliminară, Podravka având nevoie de o victorie la 11 goluri pentru a trece pe primul loc. Croatele au obţinut şi ele calificarea. Clasament final Grupa C: 1. Oltchim 8p; 2. Podravka 8p; 3. Larvik 6p; 4. Lada Togliatti 2p. Tragerea la sorţi a celor două grupe principale este programată marţi, 20 ianuarie, la Viena. Echipele participante sînt Gyor ETO, Ikast Bording (Grupa A), Hypo Viena, Buducnost (Grupa B), Oltchim, Podravka (Grupa C), Viborg şi Krim Ljubljana (Grupa D).

150 de suporteri ai Stelei, evacuaţi de la meciul de hochei Steaua - Ferencvaros

Aproximativ 150 de suporteri stelişti au fost evacuaţi, iar 26 au fost duşi la Secţia 9 şi 12, duminică, de poliţişti, în urma unui incident la meciul de hochei Steaua - Ferencvaros Budapesta, cînd două petarde au fost aruncate din tribună, a declarat purtătorul de cuvînt al Poliţiei Capitalei. Potrivit lui Christian Ciocan, cei 150 de suporteri evacuaţi au fost escortaţi de poliţişti în afara patinoarului “Mihai Flamaropol”, pentru a se evita alte incidente. Suporterii stelişti ar fi scandat lozinci naţionaliste şi ar fi adus injurii forţelor de ordine.



12