Cel puţin patru cluburi din Liga I, în pericol să nu primească licenţa
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că cel puţin patru cluburi din Liga I, cel mai probabil Rapid, FC Timişoara, Gloria Buzău şi Poli Iaşi, sînt în pericol să nu primească licenţa pentru sezonul 2009-2010 din cauza datoriilor. “Am sesizat Comitetul Executiv de problemele pe care le au unele cluburi, există posibilitatea să nu obţină licenţă pentru sezonul viitor. Pentru sezonul actual, din cauza unor datorii vizavi de terţe persoane sau cluburi, să nu poată satisface această hotărîre ale comisiilor FRF. Nu le am pe toate în evidenţă, dar la ora actuală sînt cel puţin patru cluburi”, a spus Sandu, care a precizat că în afara celor 12 şedinţe ale Comitetului Executiv din acest an, Comitetul de Urgenţă al FRF s-a întrunit de 27 de ori. În 2008, FRF a eliberat 340 de certificate de transfer, iar în cadrul Comitetului Executiv s-a propus limitarea cheltuielilor cu jucătorii şi antrenorii la cel mult 60 la sută din bugetul anual al unui club, în acest moment acestea reprezentînd mai mult de 75 la sută. Oficialul federaţiei a mai arătat că, în 2008, FRF a cheltuit 69 de milioane de lei, dintre care 35 de milioane de lei au fost cheltuiţi cu activitatea sportivă.
Pancu a fost prins băut la volan
Fostul jucător rapidist Daniel Pancu s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut în noaptea de duminică spre luni, la volanul unui autoturism Infiniti. Pancu avea o alcoolemie de 1,36 miligrame/litru în aerul expirat şi a fost oprit de un echipaj de Poliţie în jurul orei 1.20, deoarece a intrat pe strada Sălciilor, dintr-un cartier ieşean, care avea accesul interzis. „O concentraţie de peste unu la mie alcool în aer expirat poate duce la pierderea echilibrului, iar cînd vorbim despre un şofer, acesta poate fi considerat un pericol public. La o asemenea concentraţie alcoolică, reflexele scad sub jumătate, iar la peste 1,5 la mie se intră deja în comă alcoolică”, a declarat Dana Petrea, purtătorul de cuvînt al Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului de Urgenţe “Sf. Ioan” din Iaşi. Conform Poliţiei, atacantul lui Terek Groznîi s-a „conformat total” procedurilor în astfel de cazuri şi a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe de sînge, pentru stabilirea exactă a aloolemiei. Poliţiştii i-au reţinut fotbalistului permisul de conducere, eliberîndu-i o dovadă fără drept de a conduce, şi i-au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Dacă se va dovedi că a condus în stare de ebrietate, Pancu riscă o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani.
Japonia vrea să organizeze CM de fotbal din 2018 sau din 2022
Preşedintele Federaţiei Japoneze de Fotbal, Motoaki Inukai, a anunţat că ţara sa doreşte să-şi depună candidatura pentru organizarea CM din 2018 sau din 2022, după ce FIFA a decis organizarea unui concurs pentru acordarea drepturilor de organizare, simultan, celor două ediţii. În urma acestei hotărîri a FIFA, în caz de eşec la desemnarea organizării CM din 2018, o federaţie ar putea să-şi păstreze şansele pentru ediţia din 2022, dacă nu se află pe acelaşi continent cu gazda din 2018. „Dacă Tokyo va găzdui Jocurile Olimpice din 2016, vom avea prilejul de a ne ameliora starea stadioanelor şi a centrelor de antrenament”, a declarat Inukai. Japonia a fost coorganizatoare a CM din 2002, alături de Coreea de Sud. Decizia definitivă referitoare la candidatura Japoniei pentru CM va fi luată în octombrie 2009, cînd va fi desemnat şi oraşul gazdă al JO din 2016, pentru care, pe lîngă Tokyo, mai luptă Chicago, Madrid şi Rio de Janeiro. Ţările organizatoare ale CM din 2018 şi 2022 vor fi desemnate în decembrie 2010. Ediţia din 2010 va avea loc în Africa de Sud, iar cea din 2014, în Brazilia.
Messi, în Uzbekistanul
Internaţionalul argentinian Leo Messi se află în Uzbekistan, unde va efectua o şedinţă de antrenament alături de tinerii jucători de valoare din ţara asiatică, informează site-ul sport.es. Messi a plecat spre Uzbekistan după ce a cîştigat, împreună cu echipa sa, FC Barcelona, meciul disputat duminică, în deplasare la Villarreal, scor 2-1, în campionatul Spaniei. Conform unui comunicat emis de Federaţia Uzbekă de Fotbal, programul lui Messi în capitala Taşkent include o vizită la sediul forului respectiv şi o întîlnire cu şefii acestuia. Apoi, argentinianul va participa la un antrenament alături de cei mai buni tineri fotbalişti din Uzbekistan şi va susţine o conferinţă de presă. În Uzbekistan, evoluează, începînd din august 2007, brazilianul Rivaldo, care a adus echipei Bunyodkor, pentru prima oară în istoria clubului, eventul cupă-campionat, ajungând şi pînă în semifinalele Ligii Campionilor Asiei, unde uzbecii au fost eliminaţi de australienii de la Adelaide. În luna noiembrie, echipă uzbekă Bunyodkor a anunţat prelungirea contractului fostului jucător al echipei FC Barcelona pînă în luna decembrie a anului 2011. “Vreau să las ceva în urma mea, în Uzbekistan. Sînt satisfăcut de condiţiile de muncă şi de viaţă pe care le am aici, aşa că m-am hotărît să mai rămîn cîţiva ani în această ţară”, a declarat Rivaldo, ales cel mai fotbalist din lume în anul 1999, cînd evolua la FC Barcelona. Bunyodkor a încercat, în iulie 2008, să transfere un alt jucător al formaţiei FC Barcelona, camerunezul Samuel Eto’o, însă atacantul african a declinat oferta.
Joacă din nou fotbal, deşi a fost operat de cancer
Fundaşul australian Craig Moore a primit acceptul medicilor de a se întoarce pe terenul de fotbal după ce a suferit o operaţie de cancer la testicule în noiembrie, a anunţat clubul său, Queensland Roar. Moore, în vîrstă de 33 de ani, fost jucător al echipei Glasgow Rangers, a fost operat, pe 11 noiembrie, la Brisbane, după ce i s-a descoperit o tumoare la un testicul. Craig Moore şi-a anunţat retragerea din naţionala Australiei după victoria din meciul cu Qatar, 3-0 pe 6 februarie, la Melbourne, în calificările pentru CM din 2010, însă ulterior a revenit asupra acestei decizii.
Boston Celtics, 18 victorii consecutive în NBA
Boston Celtics a învins, duminică noaptea, pe New York Knicks cu scorul de 124-105, obţinînd cea de-a 18-a victorie consecutivă în NBA, egalîndu-şi astfel propriul record ce datează din 1982. Totodată, campioana en titre a egalat un alt record: cel mai bun debut de sezon din istoria NBA - cu 26 de victorii şi numai două înfrîngeri, performanţă ce a mai fost realizată de Philadelphia 76ers, în campionatul 1966-1967, şi de New York Knicks, în 1969-1970. În cazul unei victorii astăzi, la Philadelphia, Celtics va reuşi prima oară în istoria sa 19 succese consecutive şi 27 de meciuri cîştigate din primele 29 disputate. Ultima performanţă ar reprezenta un nou record al NBA.