Volley Bergamo, cel mai important test pentru CSU Metal Galaţi
După ce a suferit primul eşec în campionat cu Penicilina Iaşi, CSU Metal Galaţi se pregăteşte pentru cea mai dificilă misiune din acest sezon. Astăzi, de la ora 19.00, în Sala “Rapid” din Bucureşti, echipa antrenată de Zoran Terzic întîlneşte formaţia Volley Bergamo, cîştigătoarea a cinci trofee Champions League. Rămasă fără ridicătoarea Frauke Dirickx, Metal Galaţi o va folosi pe postul de coordonator pe Sabina Miclea (care a împlinit 18 ani pe 4 decembrie), însă în ciuda absenţei importante din lotul gălăţean Terzic este optimist. „Foarte multe jucătoare de la Bergamo joacă în naţionala Italiei. Cred că din şase, patru sînt titulare la naţională. Din această cauză, dar şi pentru că ne confruntăm cu mai multe accidentări, cred că va fi dificil pentru noi. Jucăm împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din Europa, cel puţin în ultimii zece ani Bergamo a cîştigat foarte multe competiţii, chiar şi Liga Campionilor. Dar eu cred că vom face un meci bun miercuri şi am încredere că putem cîştiga”, a spus Terzic. După primele două etape, echipa galăţeană se află pe primul loc în Grupa C a Ligii Campionilor, iar Volley Bergamo ocupă poziţia a treia, ambele echipe avînd cîte trei puncte. Aseară, în 16-imile de finală ale GM Capital Challenge Cup, manşa tur, CSU Tg. Mureş a evoluat, în Franţa, împotriva formaţiei Rocheville Le Cannet. Astăzi, în aceaşi fază a competiţiei, de la ora 19.00, Dinamo Bucureşti va da piept, pe teren propriu, cu echipa Kommunalnik Mogilev (Belarus), în timp ce Unic Piatra Neamţ, se va duela, de la ora 21.00, în deplasare, cu USSP Albi (Franţa). Tot azi, de la ora 21.30, se va consuma şi prima manşă a confruntării dintre Ştiinţa Bacău şi Asystel Novara (Italia), din sferturile de finală ale Cupei CEV, formaţia noastră evoluînd în deplasare.
Patru medalii pentru karatişti constănţeni la CE Shotokan Esku
În perioada 6-7 decembrie, în Sala Polivalenta “Toni Alexe” din Oradea s-a desfăşurat ediţia a VI-a a Campionatului European de Karate al stilului Shotokan ESKU pentru mini-cadeţi, cadeţi, juniori şi seniori, la probele de Kata şi Kumite. Constanţa a fost reprezentată la această competiţie de sportivii de la CS Marea Neagră, care au reuşit să urce de patru ori pe podiumul european. Rezultatele înregistrate de sportivii de la Marea Neagră: Zal Ioan Gidu (minicadeţi, -45 kg) - locul 3; Alexandru Antonache (minicadeţi, +65 kg) - locul 3; Alexandru Neagu (cadeţi, -60 kg) - locul 3. Tot o medalie de bronz au obţinut şi Alin Nicolae Enache şi Alexandru Neagu, după ce au ocupat locul al treilea la Kumite cu echipa României de cadeţi. La campionat au participat 420 de sportivi din Bulgaria, Ungaria, Austria, Elveţia, Germania şi România. Cea mai bună impresie a lăsat-o echipa Bulgariei, care a venit cu 86 de sportivi, însă, în final, România a ocupat locul I pe naţiuni. „Rezultatele sînt sub aşteptari. Speram ca cei doi cadeţi să obţină mai mult, dar aceasta este situaţia. Multumim Consiliului Judeţean Constanţa pentru sprijinul acordat în vederea participării la campionat”, a declarat preşedintele clubului constănţean, Florin Iordănoaia.