Ion Oncescu, campion mondial la skandenberg
Sportivul Ion Vlad Oncescu a cîştigat, duminică, titlul mondial la skandenberg, categoria 100 kg - braţul drept, după ce a reuşit, sîmbătă, aceeaşi performanţă, dar cu braţul stîng, la competiţia care se desfăşoară în perioada 29 noiembrie - 7 decembrie, în localitatea Kelowna (Canada). Oncescu a devenit primul sportiv din istoria skandenberg-ului care a reuşit să devină dublu campion mondial doi ani consecutiv, la categorii diferite de greutate, după ce anul trecut sportivul român obţinuse titlul mondial la categoria 90 kg, la ambele braţe. Preşedintele Asociaţiei de Skandenberg, Cristian Dulgheru a declarat că unii adversari ai lui Oncescu au avut nevoie de îngrijiri medicale: “Ceea ce a reuşit Ion Oncescu este remarcabil. Toţi adversarii au fost învinşi într-o secundă, iar unii dintre aceştia au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor luxaţii. Medicul competiţiei a spus că doar la meciurile de hochei a mai fost nevoit să intervină de atîtea ori. Este primul din lume care are cîştigă ambele titluri în doi ani la rând, la categorii diferite. Văd că Victor Barbu, care a fost arbitru în Canada, a concurat şi el la categoria 100 şi a ieşit pe locul 17”.
Stejarii Bucureşti, o nouă înfrîngere în Challenge Cup
Formaţia Stejarii Bucureşti a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, de echipa italiană Petrarca Padova, cu 20-14, într-o partidă contînd pentru etapa a III-a a Grupei 3 din Challenge Cup. Punctele echipei antrenate de Ellis Meachen au fost reuşite de Vlaicu - trei lovituri de penalitate şi Makapelu - un eseu, în timp ce pentru formaţia italiană au marcat Mercieri - cinci lovituri de penalitate şi Padro - un eseu. Pentru Stejarii au evoluat şi patru jucători de la Rugby Club Judeţean Farul Constanţa: Jeff Makapelu, Ben Aoina, Daniel Carpo şi Zane Winsdale. În urma partidelor din etapa III-a, Stejarii Bucureşti ocupă ultimul loc în grupă şi va juca următoarea partidă sîmbătă, la Padova, cu Petrarca.
Un bust din bronz al lui Nicolae Dobrin, dezvelit la Piteşti
Un bust din bronz al fostului mare fotbalist Nicolae Dobrin a fost dezvelit, sîmbătă, în complexul sportiv Trivale, iar la acest eveniment au participat soţia şi fiul său, patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu, şi primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc. Statuia este amplasată în complexul sportiv Trivale, în zona terenurilor sintetice. La începutul ceremoniei, a fost evocată amintirea lui Dobrin, iar dezvelirea bustului s-a făcut pe acordurile melodiei “We are the champions”. Bustul lui Nicolae Dobrin a fost realizat de sculptorul bucureştean Cristian Penteleu. Bustul de la stadion este al doilea din oraş, după ce în urmă cu un an, după moartea lui Dobrin, în faţa Primăriei din Piteşti a fost amplasat unul din ipsos. Oficialităţile locale au în plan executarea unei statui de 4-5 metri. Soţia lui Dobrin, Gica, a declarat, vizibil emoţionată: “Chiar dacă soţul meu nu este alături de mine în această zi, sînt mîndră pentru evenimentul de astăzi (n. r. - sîmbătă). Bucuria este mare, dar inima îmi plînge. Niciodată nu am fost aşa tristă, cu toate că nu am motive. Acest bust de bronz chiar îl reprezintă”. Fostul mare fotbalist român Nicolae Dobrin a decedat pe 26 octombrie 2007.
Poli Iaşi este în faliment
Antrenorul formaţiei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, duminică, la un post de televiziune local, că gruparea ieşeană se află în faliment, după ce Consiliul Local şi-a retras sprijinul financiar. “Situaţia la Poli Iaşi este foarte clară. Echipa este în faliment. Nimeni nu m-a crezut cînd am tot spus că lucrurile nu merg într-o direcţie bună. Nu s-au dat salariile la jucători de atîtea luni, mai rău ca la Divizia C. Am văzut că domnul Simirad (n.r. - Constantin Simirad, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi) a spus că nu mai dă bani Politehnicii Iaşi. Eu ştiu că el nu iubeşte sportul şi nu am ce spune mai mult. Însă, dacă aş fi în locul lui Bâlbă, pe care l-a jignit, eu l-aş da în judecată”, a spus Popa, care a precizat că este deranjat de faptul că primarul Gheorghe Nichita nu s-a ţinut de cuvânt. Întrebat dacă va continua la Poli Iaşi, Popa a răspuns în stilul său caracteristic: “Eu sînt la Arad şi joc tenis de masă cu un bun prieten. Dacă lucrurile merg cum merg la Poli Iaşi, poate mă bag şi eu portar la echipa de tenis de masă de la Politehnica Iaşi. Ce să zic? Văd că presa mă trimite la U. Cluj, la UTA, în Ungaria... În vară am avut discuţii cu cei de la Honved Budapesta, însă am decis să rămîn la Iaşi. Şi acum cei de la Honved trag de mine, dar eu sînt mai ieşean decît mulţi ieşeni”.
Stănescu, Szijarto, Burlacu, Popescu şi Căruţaşu, nominalizaţi pentru baschetbalistul anului
Federaţia Română de Baschet a anunţat nominalizările pentru premiile anuale, care se vor decerna pe 15 decembrie, la Gala Baschetului Românesc. Nominalizările sînt următoarele - Cel mai bun jucător român: Virgil Stănescu (CSK VVS Samara), Levente Szijarto (U-Mobitelco Cluj-Napoca), Cătălin Burlacu (CSU Asesoft Ploieşti), Bogdan Popescu (Energia Rovinari), Virgil Căruţaşu (CSU Asesoft Ploieşti); Cea mai bună jucătoare română: Florina Paşcalău (Acer Priolo), Andra Simina Mandache (Cavezzo), Ildiko Vass (CSS LMK Sf. Gheorghe), Annemarie Părău (Elitzur Ramla), Alexandra Cutaş (BC ICIM Arad); Cel mai bun jucător străin din Campionatul României: Branko Cuic (U-Mobitelco Cluj-Napoca), JuJuan Cooley (BC Mureş Tg. Mureş), Bojan Obradovic (CS Otopeni); Cea mai bună jucătoare străină din campionatul României: Volha Tămârgeanu (Municipal Tîrgovişte), Salimata Diatta (CSS LMK Sf. Gheorghe), Olga Cazac (CSS LMK Sf. Gheorghe), Tiffany Porter-Talbert (Teleorman Alexandria); Cel mai de perspectivă jucător: Rolland Torok (CSM Oradea); Cea mai de perspectivă jucătoare: Elisabeth Pavel (BC CICM Arad); Cel mai bun antrenor român: Dan Calancea (CSU Cuadripol Braşov), Mădălin Piperea (Teleorman Alexandria), Cătălin Tănase (Municipal Tîrgovişte); Cel mai bun antrenor străin: Thomas Anthony Baldwin (U-Mobitelco Cluj-Napoca), Dragan Petricevic (BCM ELBA Timişoara), Peter Schomers (CSU Atlassib Sibiu), Predrag Vasic (U. Trustul CRE Cluj); Cel mai bun arbitru: Stelian Bănică (Bucureşti), Marius Ciulin (Constanţa), Fabiana Martinescu Niţu (Sibiu), Doru Vinaşi (Cluj-Napoca); Antrenorul cu cea mai bună activitate la copii şi juniori: Florin Nini (LPS Phoenix Galaţi), Călin Pop (PH Baschet Cluj-Napoca), Liviu Manea (CSS U. Craiova); Antrenorul cu cea mai bună selecţie la copii şi juniori: Andrada Miron (LPS Galaţi), Alin Cureş (LPS Bihorul Oradea), Mihai Bolcu (CS Timba Timişoara); Cel mai bun program social-umanitar: Municipal Tîrgovişte, CSU Asesoft Ploieşti, BC Mureş Tg. Mureş; Premiul fair-play: U-Mobitelco Cluj-Napoca; Asociaţia Al 6-lea jucător: BC Mureş Tg. Mureş; Diplomă de excelenţă, popularizare baschet: www.numaibaschet.ro; www.halfcourt.info.