Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 06 Decembrie 2008 / 00:00 656 accesări

Gazzaev, la ultimul său meci pe banca lui ŢSKA Moscova

Tehnicianul rus Valery Gazzaev a devenit liber de contract după ce s-a despărţit de ŢSKA Moscova, grupare pe care a pregătit-o în ultimii patru ani şi cu care a cîştigat Cupa UEFA în 2005. “Plec de la club fără niciun regret. Am construit o echipă cu multe calităţi şi cred că viitorul antrenor ar putea realiza lucruri deosebite cu jucătorii de care dispune în prezent ŢSKA”, a declarat tehnicianul rus în vîrstă de 54 de ani. Gazzaev a bifat ultimul meci în calitate de antrenor al lui ŢSKA în victoria pe care formaţia moscovită a obţinut-o, joi seară, în Cupa UEFA pe terenul lui Nancy, scor 4-3. “Mi-a plăcut atitudinea profesionistă de care au dat dovadă elevii mei pe durata întregii confruntări. Fotbaliştii au jucat fără să ţină cont că echipa era deja calificată şi merită apreciată maniera în care am obţinut această victorie”, a fost de părere fostul selecţioner al Rusiei. Gazzaev a antrenat pe ŢSKA în două rînduri, prima dată în perioada 2001-2003, iar apoi între 2004 şi 2008. În cele două mandate la gruparea moscovită, Gazzaev a cucerit trei titluri naţionale şi trei cupe ale Rusiei. În 2005, ŢSKA a învins în finala Cupei UEFA pe Sporting Lisabona şi a devenit prima echipă din Rusia care a cucerit un trofeu european după destrămarea Uniunii Sovietice. Altfel, publicaţiile sportive au scris recent că Valery Gazzaev ar putea fi din vară succesorul lui Mircea Lucescu, aflat în ultimul an de contract la Şahtior Doneţk.

Cristiano Ronaldo a meritat să cîştige Balonul de Aur

Mijlocaşul portughez al echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, a meritat să cîştige Balonul de Aur, a declarat, vineri, antrenorul Alex Ferguson. “Este minunat să-l văd pe Ronaldo cîştigând Balonul de Aur. Voi merge să-l văd primind recompensa sa, duminică, la Paris. El o merită”, a declarat Ferguson. Ronaldo (23 de ani) este favorit şi pentru titlul de cel mai bun jucător al anului decernat de FIFA.

Roy Keane a demisionat de la Sunderland prin... sms

Tehnicianul Roy Keane a demisionat de la Sunderland printr-un mesaj trimis pe telefonul mobil al preşedintelui clubului Niall Quinn, a anunţat, vineri, presa engleză. În ciuda acestui lucru, preşedintele Niall Quinn a dat asigurări că toată lumea de la clubul Sunderland are un mare respect pentru Roy Keane. “Plecarea lui a fost cel mai bun lucru pentru ambele părţi”, a spus Quinn. Sms-ul trimis de Keane a fost oficializat mai tîrziu printr-un fax trimis de avocatul fostului jucător de la Manchester United. “Vreau să mulţumesc personalului de la club, jucătorilor, lui Niall Quinn şi în mod special suporterilor, pentru sprijinul acordat şi aş dori să le doresc să aibă parte de cît mai multe succese în viitor”, a scris Keane în faxul trimis. Keane (37 de ani) a sosit la Sunderland în august 2006 şi a demisionat în urma rezultatelor slabe ale echipei, respectiv cinci înfrîngeri în ultimele şase jocuri. După 15 etape scurse din Premier League, Sunderland se află pe poziţia a 18-a în clasament (din 20 de echipe).

Torres, indisponibil pînă la finalul lunii decembrie

Atacantul echipei Liverpool, Fernando Torres, va fi indisponibil pînă la sfîrşitul lunii decembrie, din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă suferită pe 26 noiembrie, la meciul cu Olympique Marseille, din Liga Campionilor. Iniţial, absenţa lui Fernando Torres fusese estimată la două sau trei săptămîni, însă în cele din urmă fotbalistul ar putea evolua doar pe 28 decembrie, la meciul cu Newcastle. Din cauza acestei accidentări, Torres va pierde meciurile din campionat cu Blackburn Rovers, Hull City, Arsenal şi Bolton Wanderers, dar şi partida din Liga Campionilor cu PSV Eindhoven.

Opt milioane de lire sterline în urma divorţului

Fotbalistul echipei FC Barcelona, Thierry Henry, îi va plăti fostei sale soţii, Claire Merry, suma de opt milioane de euro, conform înţelegerii de la divorţ. Claire Merry (27 de ani), care lucrează ca model şi este cunoscută ca Nicole Merry, a dorit să primească 10 milioane de euro, însă, conform presei britanice, se mulţumeşte şi cu opt. Cei doi au fost căsătoriţi patru ani şi au o fetiţă de trei ani, Tea. În septembrie 2007, Claire a depus cererea de divorţ. În acea vreme, presa engleză a speculat că jucătorul se întîlnea cu Sadie Hewlett, un make-up artist.

Hildebrand are oferte din Germania, Franţa şi Anglia

Impresarul fostului internaţional german Timo Hildebrand, al cărui contract cu Valencia a fost reziliat, a declarat, vineri, că de portar sînt interesate cluburi din Germania, Franţa şi Anglia. “Timo a cunoscut o perioadă dificilă la Valencia şi vrea mai întîi să se liniştească, însă deja a primit oferte de la cluburi din Bundesliga, din Franţa şi din Anglia. Vom vedea ce variante sînt cele mai bune pentru Timo”, a declarat agentul său Florian Krumrey. Hildebrand (29 de ani) a venit la Valencia în 2007, de la VfB Stuttgart, echipă cu care cîştigase campionatul Germaniei. Contractul său expria în 2010, însă portarul nu a reuşit să se impună în Spania.

Mahamadou Diarra nu va mai juca cel puţin trei luni

Mijlocaşul echipei Real Madrid, Mahamadou Diarra, va fi indisponibil cel puţin trei luni, din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Jucătorul, accidentat de la începutul lunii octombrie, a dorit să vadă un specialist din Franţa şi s-a deplasat la Lyon, unde a fost consultat de medicul Bertrand Sonnery-Cottet, de la Centrul ortopedic Santy. El a confirmat că jucătorul madrilenilor trebuie să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

Se retrage Darren Anderton

Fostul internaţional englez Darren Anderton, care în ultimele două sezoane a evoluat pentru Bournemouth, în Liga a IV-a din Albion, va juca sîmbătă, împotriva lui Chester, ultimul său meci ca profesionist. „A fost o decizie grea, iar ziua de sîmbătă va fi una de tristă amintire. Am fost norocos că am jucat la Bournemouth, echipă unde m-am simţit foarte bine. În ultima vreme antrenamentele sînt din ce în ce mai grele, şi din acest motiv am hotărît să mă retrag. Vreau să le mulţumesc fanilor pentru întreg sprijinul pe care mi l-au acordat încă de cînd am ajuns la club”, a afirmat mijlocaşul englez. Anderton (36 de ani) a debutat în fotbalul profesionist în 1991, la Portsmouth, iar un an mai tîrziu s-a transferat la Tottenham Hotspur, formaţia la care a evoluat timp de 12 ani. În 2004, Anderton a fost cedat la Birmingham City, unde nu a jucat decît o stagiune, pentru ca apoi să fie achiziţionat de Wolverhampton. Din 2006, Anderton este legitimat la Bournemouth, în al patrulea eşalon fotbalistic din Anglia. Fost internaţional englez, Anderton a bifat 30 de selecţii în naţionala ţării sale, pentru care a înscris şapte goluri. Mijlocaşul a participat şi la Campionatul European din 1996, competiţie la care Anglia a jucat în semifinale.

Un suporter al Cataniei în vîrstă de 107 ani a asistat la antrenamentul echipei favorite

Joseph Mirabella, în vîrstă de 107 ani, a participat, joi, la şedinţa de pregătire a formaţiei antrenate de Walter Zenga, Catania, al cărei fan susţine că este încă de la înfiinţare, a anunţat ediţia de vineri a cotidianului Gazzetta dello Sport. Unchiul Pippo, aşa cum îl strigă toţi apropiaţii, a povestit cum “practica” fotbalul în copilărie: “Pe cînd aveam şapte ani jucam desculţ în piaţă, dar tatăl meu mi-a interzis să mai fac acest lucru. Am continuat să joc în secret pentru că acest sport era pasiunea mea”, a declarat Mirabella, care a precizat că în prezent nu mai merge pe stadioane pentru că îi este frică de aglomeraţie. Cel mai vîrstnic fan al Cataniei, şi probabil din toată Italia, este mereu înconjurat de rude, merge cu ajutorul unui baston şi, mai mult, este lucid, în pofida vîrstei sale de 107 ani. Unchiul Pippo a primit din partea oficialilor clubului său preferat o căciulă de lînă care să-l protejeze de frig şi un tricoul original inscripţionat cu cifra numărului de ani pe care îi are.

Echipele din F1, motorizare în schimbul a 7 milioane de euro pe sezon

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Max Mosley, a anunţat, vineri, că intenţionează să introducă din 2010 motoare şi cutii de viteze standard, iar echipele pot alege dacă le vor folosi, informează site-ul oficial al forului. “Am purtat negocieri cu firmele Cosworth împreună cu Xtrac şi Ricardo Transmissions (XR) pentru a oferi sprijin tehnic echipelor de Formula 1 începînd cu 2010. Motorul va fi unul normal de Formula 1, iar transmisia va suferi îmbunătăţiri, companiile fiind pregătite să ofere cea mai bună soluţie”, se arată într-o scrisoare a lui Max Mosley către toţi şefii echipelor de Formula 1. Oficialul FIA a precizat că se vor reduce substanţial şi costurile, care vor ajunge la 6,42 de milioane de euro pentru fiecare sezon din cei ani ai contractului (2010, 2011, 2012). Mosley a explicat că echipele participante la campionatul de Formula 1 începînd din 2010 au trei opţiuni, să aleagă propunerea de motorizare din partea FIA, să-şi construiască singure motoarele, identice cu celelalte, sau vor putea folosi aceleaşi motoare, însă acestea nu vor putea să fie dezvoltate mai mult. El a mai spus că prin reducerea costurilor spectacolul oferit de cursele de Formula 1 va rămîne la fel şi se preconizează că minim patru echipe vor alege motorizarea şi cutiile de viteze propuse de FIA.

Honda şi-a anunţat retragerea din Formula 1

Honda, al doilea constructor japonez de automobile, a anunţat ieri la Tokyo că se retrage din Formula 1, datorită crizei economice mondiale. „Honda se retrage din Formula 1, iar 2008 va fi ultimul său sezon”, a declarat preşedintele Honda Motor, Takeo Fukui. „Această decizie dificilă a fost luată în urma degradării rapide din sectorul industriei automobilistice, cauzată de restrîngerea creditului şi de recesiunea economică mondială”, a subliniat Fukui. El a menţionat că societatea nu a luat o decizie privind eventuala vînzare a echipei şi şi-a cerut scuze în repetate rînduri de la piloţi, angajaţi şi susţinători ai echipei Honda, pentru această retragere. În sezonul trecut, Honda s-a clasat pe locul 9 în clasamentul constructorilor, cu 14 puncte. Pilotul brazilian Rubens Barrichello a realizat cea mai bună performanţă a echipei japoneze, terminînd pe locul trei la Silverstone.

Armstrong nu ştie dacă va putea cîştiga Turul Franţei 2009

Rutierul american Lance Armstrong, care şi-a anunţat revenirea în competiţie la vîrsta de 37 de ani, a declarat că nu ştie dacă va putea cîştiga în 2009 Turul ciclist al Franţei, cursă unde s-a impus deja de şapte ori. “Nu ştiu dacă voi putea cîştiga. Sincer, mai este destul timp pînă la debutul competiţiei şi nu mă pot compara deocamdată cu ceilalţi ciclişti. Dacă Turul Franţei se disputa astăzi, nu aş fi avut energia necesară pentru a concura. Totuşi, cursa nu are loc azi deci am suficiente zile să mă pregătesc. Sînt destule dubii referitoare la pregătirea mea fizică, ceea ce este şi logic”, a spus Armstrong, în timpul unei conferinţe de presă, cu echipa lui Astana, într-un oraş din partea de sud a insulei Tenerife. Rutierul american, care are în palmares titlurile în Turul Franţei între 1999 şi 2005, a făcut cîteva referiri şi la colaborarea pe care o va avea cu coechipierul său de la Astana, Alberto Contador, cîştigătorul competiţiei franceze în 2007 şi unul dintre principalii favoriţi la cucerirea acestei curse şi în 2009: “Într-o echipă susţinerea celorlaţi rutieri este un atribut foarte important şi dacă asta va însemna să-i ajut pe Alberto (Contador) sau pe Levi (Leipheimer), atunci cu siguranţă voi face acest lucru”. În cadrul aceleaşi conferinţe de presă, rutierul Alberto Contador a declarat că principalul său obiectiv pentru sezonul următor este cîştigarea Turului Franţei, iar venirea lui Armstrong la echipa Astana nu va face decât ca această formaţie să fie mai competitivă . “Obiectivul meu pentru 2009 este cîştigarea Turului Franţei, pentru că echipa mi-a cerut acest lucru şi pentru asta voi face tot ce îmi stă în putinţă. Singurul lucru pe care revenirea lui Armstrong îl va face este să crească valoarea echipei. Nicidecum să creeze o anumită controversă în cadrul formaţiei, aşa cum încearcă să speculeze o anumită parte a presei”, a explicat Contador.



12