RC Cleopatra, la primul succes în DN de rugby
Promovată în Divizia Naţională în premieră în această vară, RC Cleopatra a obţinut, sîmbătă, prima victorie din actualul sezon. Învinşi în etapa de debut de Steaua, elevii lui Cristian Brănescu au trecut în runda a doua a Seriei a II-a, pe teren propriu, de RCM Timişoara, cu 24-6, la capătul unei partide pe care au dominat-o cu autoritate. Timişorenii au deschis scorul printr-o lovitură de pedeapsă chiar în debutul jocului, dar a fost doar un “foc de paie”. Gazdele au revenit puternic şi au reuşit două eseuri, prin Gîrbu şi Maftei, intrînd la pauză în avantaj, 10-6, după ce bănăţenii şi-au mai trecut în cont o lovitură de pedeapsă. Mitanul secund a aparţinut în totalitate constănţenilor, care au mai culcat o dată balonul în terenul de ţintă advers prin Munteanu, iar Maftei a asigurat victoria după ce a transformat trei lovituri de pedeapsă. “Mi s-a luat o piatră de pe inimă, pentru că am obţinut prima victorie. Am căpătat mai multă încredere pentru că eu cred că acest joc a fost decisiv. Băieţii au jucat cu ambiţie, angajament şi entuziasm, la care s-au adăugat luciditate şi agresivitate. Am pus în practică ce am lucrat la antrenamente şi ţin să-i felicit pentru acest lucru. Nu am fost nicio secundă îngrijorat de scor, pentru că am avut o evoluţie foarte bună. Singurul regret este că nu am reuşit şi al patrulea eseu, pentru a lua punctul bonus ofensiv. Am avut cîteva oportunităţi în repriza a doua, printre care un eseu anulat”, a declarat antrenorul Cristian Brănescu. Pentru RC Cleopatra au evoluat: Graur, Munteanu, Badiu, Moraru, Gîrbu, Damian, Cojocaru, Croitoru, Irimia, Maftei, Buşcă, Cătănoiu, Rotaru, Bucevschi, Pîrvu. Am mai jucat: Enache, Ferţu şi Bratu. În urma acestei victorii, RC Cleopatra a urcat la locul al treilea în clasamentul Seriei a II-a, cu 4 puncte, la egalitate cu ocupanta locului 3, RCM Timişoara, dar cu un esaveraj mai slab.
CS Năvodari s-a impus în derby-ul judeţean din Divizia A de rugby
Eşalonul secund al rugbyului românesc, Divizia A, a programat, sîmbătă, meciurile din etapa a 3-a, în Seria Est avînd loc derby-ul judeţului Constanţa, dintre CS Năvodari şi Callatis Mangalia. Chiar dacă oaspeţii porneau din postura de favoriţi, gazdele au făcut o primă repriză excelentă şi la pauză conduceau cu 10-3. Callatis a revenit în repriza secundă, dar nu a mai putut recupera handicapul, CS Năvodari impunîndu-se cu 21-17. În aceste condiţii, chiar dacă a obţinut un punct bonus defensiv, Callatis a pierdut fotoliul de lider. Rezultatele etapei - Seria Est: Dunărea Galaţi - RC Griviţa 12-39; CS Năvodari - Callatis Mangalia 21-17; Constam Buzău - Sportul Studenţesc 12-33; RC Brăila a stat. Clasament: 1. Sportul 15p; 2. Callatis 11p; 3. RC Griviţa 10p (2j); 4. CS Năvodari 9p; 5. Buzău 0p (19-7/ 2j); 6. Brăila 0p (3-199/ 2j); 7. Galaţi 0p (31-183). Seria Vest: Chindia Tîrgovişte - Metrorex Bucureşti 19-37; CSM Piteşti - Stiinţa Petroşani 17-10; U. Arad a stat. Clasament: 1. Arad 10p (2j); 2. Piteşti 9p (2j); 3. Petroşani 6p; 4. Metrorex 5p (2j); 5. Tîrgovişte 0p.
România, în sferturi la CE de tenis de masă senioare şi seniori
Reprezentativa feminină de tenis de masă s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Campionatului European de senioare de la St. Petersburg. Sîmbătă, elevele lui Viorel Filimon nu au început prea bine lupta pentru accederea pe tabloul principal, cedînd, sîmbătă, în faţa Germaniei, cu 1-3, în ciuda faptului că Eliza Samara debutase cu victorie, 3-0 (10, 9, 4), în faţa lui Barthel Zenqi. A urmat însă eşecurile Danielei Dodean, 0-3 în faţa lui Jiado Wu, Marianei Stoian, 1-3 Silbereisen Kristin, şi Elizei Samara, 2-3 cu Wu. În sesiunea de după-amiază, România a înfruntat Serbia, întîlnirea încheîndu-se cu o victorie clară pentru tricolore, 3-0 (Samara - Feher 3-0; Daniela - Erdelji 3-1; Necula - Molnar 3-1), iar speranţele calificării atîrnau de ultima confruntare a grupei, cea de duminică, împotriva Croaţiei. Samara şi Dodean au trecut de Sandra Paovic, cu 3-0, respectiv Tamara Boros, cu 3-1, însă Necula nu a reuşit să încheie socotelile după ce a cedat, cu 0-3, în faţa Andreei Bakula. Pentru cel de-al patrulea meci, antrenorul Viorel Filimon a mizat pe Samara, care a şi adus calificarea României în sferturi după victoria cu 3-0 în duelul cu Tamara Boros. Nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos, elevii lui Mircea Dinu (Andrei Filimon, Adrian Crişan, Constantin Cioti, Adrian Dodean şi Lucian Filimon) ajungînd pe tabloul principal al întrecerii pe echipe, după ce au trecut, în Grupa D, de Portugalia (3-2) şi Grecia (3-2) şi au pierdut în faţa Belgiei (2-3). Partidele contînd pentru sferturile de finală şi semifinale vor avea loc astăzi, finalele fiind programate mîine. La feminin, în sferturi, România va întîlni Italia.
Rulmentul a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor
Vicecampioana României la handbal feminin, Rulmentul Urban Braşov, s-a clasat a doua în grupa de calificare de la Ilkast (Danemarca), ratînd şansa de a ajunge în grupele Ligii Campionilor. După ce s-a impus în primele două zile în faţa campioanei Poloniei, SKP Bratislava (30-21) şi în faţa celor de la SPR Lublin (42-37), ardelencele au susţinut, ieri, cel mai greu test, cel cu echipa gazdă, Ikast Bording. Elevele lui Herbert Muller au cedat cu 35-45 şi au ratat calificarea în grupele Ligii, urmînd să joace în Cupa EHF. Astfel, handbalul feminin românesc va alinia o singură echipă în grupele principale, campioana Oltchim Rm. Vîlcea, care va evolua în Grupa C, alături de formaţiile Lada Togliatti, Larvik şi Podravka Koprivnica. Tot în cupele europene, formaţia feminină de handbal HC Dunărea Brăila s-a impus, duminică, în faţa echipei HCM Baia Mare, scor 31-27 (16-11), în prima manşă a turul secund din Cupa EHF. Meciul retur este programat pe 12 octombrie, la Baia Mare, începînd cu ora 11.00. Pe de altă parte, în cea de-a patra etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin s-au înregistrat următoarele rezultate: KZN Slatina - U. Jolidon Cluj 23-34; Oţelul Galaţi - CSM Ploieşti 34-27; HCM Roman - CSM Cetate Deva 24-23; Rulmentul Braşov - HC Zalău 33-21 (disputat pe 30 septembrie); Oltchim Rm. Vîlcea - Dunărea Brăila 33-23 (disputat pe 1 octombrie); Rapid CFR Bucureşti - HCM Buzău 41-36 (disputat pe 3 octombrie). Partida HCM Baia Mare - CS Tomis Constanţa, tot din etapa a 4-a, se va disputa pe 21 octombrie. Liderul Ligii Naţionale rămîne Oltchim Rm. Vîlcea, cu 8 puncte, urmată de Rapid CFR Bucureşti, cu acelaşi număr de puncte, iar pe 3 este Oţelul Galaţi, cu 6 puncte.
Sorana Cîrstea a cîştigat primul său titlu din carieră în circuitul WTA
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie nr. 3, a cîştigat primul său titlu din carieră în circuitul WTA, impunîndu-se, duminică, în faţa sportivei germane Sabine Lisicki, cu scorul de 2-6, 6-4, 7-6 (7/4), în finala turneului de la Taşkent, dotat cu premii în valoare de 145.000 de dolari. Cîrstea, în vîrstă de 18 ani, cap de serie nr. 3 la Taşkent, a obţinut în urma cîştigării finalei un cec de 22.925 de dolari şi 115 puncte WTA. Finalista Lisicki, a patra favorită, a fost recompensată cu un cec de 12.450 de dolari şi 80 de puncte WTA. La turneul de la Taşkent au participat şi Monica Niculescu şi Raluca-Ioana Olaru, dar cele două au fost eliminate în sferturile de finală. Olaru a cîştigat, însă, proba de dublu, alături de sportiva urcaineană Olga Savciuk. Cîrstea a cîştigat în carieră 318.238 de dolari, sumă din care 239.043 de dolari reprezintă banii obţinuţi de ea în acest an. În urma performanţei de la Taşkent, românca poate accede în premieră în primele 40 de jucătoare în clasamentul WTA. Cea mai bună clasare a ei pînă în prezent în această ierarhie a fost locul 45, poziţie pe care a ajuns la 8 septembrie.