Hagi, ambasador UNICEF
Gheorghe Hagi a fost numit, luni, ambasador UNICEF România, într-o ceremonie care a avut loc la Casa ONU din Capitală, fostul internaţional precizînd că parteneriatul său cu această organizaţie nu va fi afectat de o eventuală preluare a conducerii tehnice a vreunei echipe de fotbal. “Sîntem în faţa unui parteneriat în care faptele sînt foarte importante şi vorbele mai puţin. Cînd este vorba de copii, ştiţi cu toţii că eu am fost mai sensibil. Copiii au nevoie de sport şi de ajutor din partea celor mari. La fel simţeam şi eu atunci cînd eram copil. Personal sînt onorat de venirea mea în UNICEF. Sînt pregătit să muncesc alături de ei şi să contribui cu tot ce pot pentru a fi alături de copii. Ajutînd copiii azi, ziua de mîine va fi mai bună. Copiii merită orice efort din partea noastră”, a spus Hagi. Printre fotbaliştii celebri care sînt ambasadori UNICEF în lume se numără brazilianul Ronaldinho (AC Milan), camerunezul Samuel Eto’o (FC Barcelona), englezul David Beckham (LA Galaxy), galezul Ryan Giggs (Manchester United) şi italianul Francesco Totti (AS Roma). UNICEF a fost prima organizaţie care a atras celebrităţile de partea sa, iar actorul Danny Kaye a fost primul care a deţinut rolul de ambasador al UNICEF, în anul 1954. Lista de personalităţi care au colaborat sau care colaborează cu această organizaţie cuprinde peste 260 de nume. Aceştia au misiunea de a determina publicul larg să sprijine copiii defavorizaţi din întreaga lume.
Franţa, fără antrenament oficial la Constanţa
Reprezentativa Franţei nu va efectua niciun antrenament în România înaintea meciului cu selecţionata antrenată de Victor Piţurcă din preliminariile CM 2010, informează site-ul oficial al FRF. Mai mult, selecţionerul Franţei, Raymond Domenech, nu va susţine nicio conferinţă de presă pe durata şederii în România. Delegaţia franceză va ateriza pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa, vineri, 10 octombrie, la bordul unei curse charter şi va fi cazată la Hotelul “Europa” din Eforie Nord. Francezii vor părăsi România imediat după meci. Partida România - Franţa, din Grupa a 7-a a preliminariilor CM 2010, se va disputa, sîmbătă, 11 octombrie, la Constanţa, pe Stadionul “Farul”.
Rapid, fără victorie în ultimele patru etape
Rapid a suferit al doilea eşec consecutiv pe teren propriu, duminică, în faţa echipei FC Argeş, scor 1-3 (1-2), într-o partidă contînd pentru etapa a 9-a a Ligii I şi a rămas fără victorie în ultimele patru runde în campionat. FC Braşov a jucat, sîmbătă, meciul cu numărul 1.200 în primul eşalon, în întîlnirea cu U. Craiova, echipa olteană bifînd meciul 700 în Bănie, iar Julius Wobay, revenit după o lună, a evoluat în partida cu numărul 50 în Liga I. Mike Temwanjera (FC Vaslui) a jucat şi el meciul cu numărul 50 în Liga I. Atacantul echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a ajuns la cota 178 în clasamentul general al golgeterilor Ligii I, după ce a marcat de două ori în partida cu Gloria Bistriţa.
Eusebio îl vede pe Cristiano Ronaldo cel mai bun fotbalist din 2008
Fostul internaţional portughez, Eusebio, a declarat, într-un interviu acordat site-ul oficial al UEFA, că atacantul echipei Manchester United, Cristiano Ronaldo, este cel mai îndreptăţit să cîştige trofeul FIFA pentru cel mai bun fotbalist al anului, care se va decerna în luna decembrie. “Oficial cel mai bun jucător este Kaka. Totuşi, cred că în acest moment Cristiano este fără îndoială mai bun. Am spus mereu că Ronaldo are toate calităţile necesare să devină cel mai bun fotbalist din lume”, a precizat Eusebio pentru site-ul UEFA. Eusebio a ţinut să facă unele referiri la vara extrem de agitată de care a avut parte internaţionalul portughez în vârstă de 23 de ani, care a fost foarte aproape de un transfer la clubul Real Madrid: “Am fost convins că Ronaldo va rămîne la Manchester. Dacă va fi sută la sută concentrat la joc, atunci sînt convins că va fi din ce în ce mai bun, deoarece odată cu trecere anilor va căpăta şi experinţă şi va putea să îşi înbunătăţească jocul. De aceea, îl sfătuiesc să meargă mereu în linie dreaptă şi cu singuranţă va ajunge departe”. Cristiano Ronaldo a marcat 42 de goluri în sezonul trecut, în toate competiţiile, pentru Manchester United şi a cîştigat Premier League şi Liga Campionilor cu formaţia engleză.
Un jucător de fotbal american a evoluat a doua zi după înmormîntarea fiului său
Matt Bryant, jucător al echipei de fotbal american Tampa Bay Buccaneers, a evoluat, duminică, în campionatul de fotbal american (NFL), a doua zi după înmormîntarea fiului său de trei luni, decedat miercuri. “Astăzi ar fi fost ziua lui şi totul a fost pentru el. Am vorbit cu el tot meciul. Voiam să-l păstrez într-un colţ al minţii mele. El a fost cu mine”, a declarat Bryant, al cărui bebeluş a fost găsit mort în patul lui, miercuri. Bryant, tată a altor cinci copii, a decis să joace şi a demonstrat o mare tărie de caracte, reuşind nouă puncte decisive pentru echipa lui. “Mi-am înmormîntat copilul sîmbătă. Am jucat pentru că am dorit să onorez numele lui Tryce. Este nedrept că viaţa lui a fost atît de scurtă. Şi cel mai bun omagiu pe care i l-am putut aduce a fost să joc”, a declarat Bryant.
Bruce Springsteen va cînta în pauza Super Bowl
Bruce Springsteen şi E Street Band vor susţine un recital în pauza finalei campionatului profesionist de fotbal american, Super Bowl, care se va disputa pe 1 februarie 2009, în Tampa, Florida, au anunţat organizatorii evenimentului. Anul acesta, peste 148 de milioane de americani au urmărit Super Bowl, eveniment la care Tom Petty and The Heartbreakers au susţinut un recital. Super Bowl este unul dintre cele mai urmărite evenimente sportive din lume. Printre artiştii care au cîntat anii anteriori în pauză se numără Michael Jackson, Aerosmith, Diana Ross, Gloria Estefan, Phil Collins, Paul McCartney, U2, Prince şi Rolling Stones.