Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 25 Septembrie 2008 / 00:00 1253 accesări

FC Farul II - Callatis Mangalia, în Liga a III-a de fotbal

În această după-amiază, de la ora 17.00, se va disputa, în devans, întîlnirea dintre FC Farul II Constanţa şi Callatis Mangalia, contînd pentru etapa a şaptea a Ligii a III-a de fotbal, Seria a II-a. Meciul de astăzi opune două vecine de clasament. Dacă FC Farul ocupă poziţia a opta (9 puncte, golaveraj: +8), Callatis este pe locul nouă (9 puncte, golaveraj: -2). Interesant este faptul că toate punctele acumulate de formaţia din Mangalia în actualul sezon au fost obţinute în deplasare! Confruntarea FC Farul II - Callatis a fost încredinţată unei brigăzi din Ploieşti, alcătuită din Ovidiu Oprea - la centru, Marius Deaconu şi Adrian Niţă - asistenţi. Vineri sînt programate alte şase partide contînd pentru etapa a 7-a, iar sîmbătă se va juca ultimul meci al rundei.

Oil Terminal, ţinută în şah

Marţi s-au disputat partidele etapei a 9-a în Liga a IV-a de Fotbal. Lidera Seriei Est, Oil Terminal, a fost ţinută în şah de Elpis, în derby-ul oraşului Constanţa. De semi-eşecul “petroliştilor” nu a reuşit să profite Sparta Techirghiol, care a remizat pe propriul teren cu Gloria Albeşti şi a irosit şansa de a se apropia de lider. În Seria Vest, Dunărea Ostrov şi Perla Murfatlar îşi continuă lupta de la distanţă pentru şefie. Rezultatele etapei - SERIA EST: Viitorul Pecineaga - Victoria Cumpăna 0-2 (Calancia 67-autogol, Luca 76); Elpis Constanţa - Oil Terminal Constanţa 1-1; CSO II Ovidiu - Farul Tuzla 2-1 (Iancu 51, C. Nicolae 52 / Florea 35); Cariocas Constanţa - GSIB Mangalia 1-4 (Ghiţă 59 / Bradea 30, Dimoftei 53, 66, Cadar 73) - contestaţii depuse de ambele echipe; Sparta Techirghiol - Gloria Albeşti 1-1; Portul II Constanţa - Aurora 23 August 1-1. Clasament: 1. Oil Terminal 20p (8j); 2. Techirghiol 17p (8j); 3. Cumpăna 15p (8j); 4. Tuzla 14p; 5. Albeşti 13p (7j); 6. 23 August 13p; 7. Portul II 11p; 8. Elpis 10p (6j); 9. CSO II Ovidiu 10p (7j); 10. Cariocas 7p (8j); 11. GSIB 7p; 12. Pecineaga 3p. SERIA VEST: Gloria Băneasa - Aripile Mihail Kogălniceanu 1-3; Înfrăţirea Cogealac - Voinţa Săcele 1-0 (Tudorici 25); Viitorul Cobadin - Dunărea Ostrov 0-9; Perla Murfatlar - Axiopolis Sport Cernavodă 2-1 (Piron 30, Manoliu 69 / M. Ilie 25); Carsium Hîrşova - Ştiinţa Poarta Albă 2-1. Viitorul Nisipari a stat, deoarece Steaua Speranţei Siliştea s-a retras din campionat. Clasament: 1. Ostrov 21p (8j); 2. Murfatlar 21p (7j); 3. Kogălniceanu 15p; 4. Nisipari 13p (8j); 5. Axiopolis 12p (8j); 6. Hîrşova 12p (8j); 7. Poarta Albă 10p; 8. Cogealac 9p (8j); 9. Băneasa 8p (7j); 10. Săcele 7p (8j); 11. Cobadin 0p (8j).

“Stejăreii”, în finala CE under 19

Naţionala de rugby a României under 19 s-a calificat, ieri, în finala Campionatului European, la capătul unui meci dramatic cu Portugalia. La final, scorul a fost egal, 20-20, dar “stejăreii” au mers în ultimul act al competiţiei, graţie primului criteriu de departajare, numărul de eseuri înscrise, scorul fiind 3-2 în favoarea românilor. Semifinala a fost una extrem de disputată, “stejăreii” avînd 7-6 la pauză, cu eseul lui Ciocan, transformat de Georgescu. În partea a doua, România a condus cu 15-6, penalitate Georgescu şi eseu Nistor, însă portughezii au întors rezultatul la 15-20, cu două eseuri consecutive. Cu 4 minute înainte de final, Apostol a marcat încercarea decisivă. Cu nouă constănţeni în lot, Cătălin Graur, Ionel Badiu, Filip Lazăr, Gabriel Bucevschi, Cosmin Andrei (toţi de la RC Cleopatra), Valentin Mototolea, Adrian Apostol (ambii de la LPS Constanţa), Ionuţ Puişoru şi Marian Pîrvu (RCJ Farul), naţionala României va juca finala sîmbătă.

Din şi Dinu, la CM de handbal masculin din Croaţia

Cuplul de arbitri români format din Constantin Din şi Sorin Dinu va oficia la partidele Campionatului Mondial de handbal masculin din Croaţia, care se va desfăşura în perioada 16 ianuarie - 1 februarie 2009. Meciurile de la Campionatul Mondial din Croaţia vor fi conduse de 16 cupluri de arbitri din 16 ţări diferite de pe patru continente. Brigăzile de arbitrii de la CM sînt: Nilson / Rogerio (Brazilia), Gousko / Repkin (Belarus), Gubica / Milosevici (Croaţia), Opava / Valek (Cehia), Gjeding / Hansen (Danemarca), Elmoamli / Shaban Ali (Egipt), Lazaar / Reveret (Franţa), Lemme / Ullrich (Germania), Karbas-Chi / Kolahdouzan (Iran), Gatelis / Mazeika (Lituania), Baum / Goralczyk (Polonia), Cacodor / Nicolau (Portugalia), Din / Dinu (România), Krstic / Ljubici (Slovacia), Stanojevic / Visekruna (Serbia), Canbro / Claesson (Serbia). Echipa naţională a României face parte din Grupa A la Campionatul Mondial, alături de selecţionatele Franţei, Ungariei, Slovaciei, Argentinei şi Australiei.

Programul naţionalei feminine de handbal la CE din Macedonia

Naţionala de handbal feminin a României va juca, în ordine, cu Ungaria, Franţa şi Danemarca, în cadrul Grupei A de la turneul final al Campionatului European din Macedonia (3-14 decembrie), conform anunţului forului continental de profil. Echipa României, care va fi condusă de pe banca tehnică de antrenorul Radu Voina, va debuta pe 3 decembrie, în compania Ungariei (ora 19.15). În a doua partidă, România va întîlni Franţa (5 decembrie, ora 19.15), iar în ultimul joc din grupă va avea ca adversară Danemarca (7 decembrie, ora 21.15). Partidele din Grupa Principală I, în care se vor califica primele două clasate din Grupele preliminare A şi B, vor avea loc pe 9, 10 şi 11 decembrie. Semifinalele CE din Macedonia şi meciul pentru locurile 5-6 sînt programate pe 13 decembrie, iar finala mică şi finala mare pe 14 decembrie, ultima zi a competiţiei. Naţionala României va disputa partidele din Grupa A preliminară, cu Ungaria, Franţa şi Danemarca, la Skopje, acolo unde vor avea loc şi cele din fazele superioare. Tricolorele se vor muta doar pentru meciurile din Grupa Principală I, programate la Ohrid.

Turcia - România, primul meci din preliminariile CE de handbal masculin din 2010

Naţionala de handbal masculin a României va debuta în deplasare, în compania Turciei, pe 30 octombrie, în cadrul Grupei A preliminare a Campionatului European din 2010, conform programului anunţat de forul european de profil. Sistemul de calificare la turneul final al Campionatului European masculin s-a schimbat din această campanie, mutarea urmînd să intre în vigoare şi în cazul competiţiei feminine, începînd cu anul 2009, conform declaraţiei directorului tehnic al reprezentativei masculine, Gheorghe Goran. “La băieţi s-a schimbat de acum, aşa că înaintea participării la Campionatul Mondial din Croaţia, din 2009, vom avea primele patru meciuri tur din Grupa A, contînd pentru preliminariile Europenelor din 2010. Sistemul este exact ca şi cel de la fotbal. Au intervenit patru meciuri puternice, oficiale, în programul din finalul anului, care ne vor prinde foarte bine, avînd în vedere că în acea perioadă sînt greu de găsit adversare de calibru. Trebuie doar să avem grijă la posibile accidentări, înaintea participăriila Campionatul Mondial din Croaţia”, a explicat Goran. Echipa României face parte din Grupa A, alături de echipele Turciei, Suediei, Muntenegru şi Poloniei. Conform noului program, România va juca astfel în preliminariile CE din 2010: cu Turcia (în deplasare, pe 30 octombrie), cu Polonia (la Buzău, pe 2 noiembrie), cu Muntenegru (în deplasare, pe 26 noiembrie) şi cu Suedia (la Reşiţa, pe 30 noiembrie). Meciurile retur din grupa A se vor disputa în luna iunie 2009, dar pînă atunci echipa României va participa la Campionatul Mondial din Croaţia, din luna ianuarie, fiind repartizată în Grupa A, în care va juca, în ordine, cu Franţa (17 ianuarie), Ungaria (18 ianuarie), Argentina (19 ianuarie), Australia (21 ianuarie) şi Slovacia (2 ianuarie). Meciurile se vor disputa la Osjek.



12