Etapa a II-a a Campionatului Naţional de rugby în 7
Campionatul Naţional de rugby în 7 programează sîmbătă şi duminică, la Bucureşti, etapa a II-a a ediţiei din acest an, după ce etapa I s-a jucat la Iaşi. Componenţa celor patru grupe - Grupa A: CS Constructorul Cleopatra, CSM U. Baia Mare, RC Bîrlad, CS Dinamo Bucureşti; Grupa B: CSM Bucovina Suceava, CSM CS Olimpia, Callatis Mangalia, RCJ Farul Constanţa; Grupa C: CFR CSU M Braşov, CS Universitatea Cluj, CS Metrorex Bucureşti, CSA Steaua Bucureşti; Grupa D: CS Ştiinţa Petroşani, RCM Timişoara, CS Poli. Agro. Iaşi, RC Griviţa Bucureşti. Sîmbătă sînt programate partidele din grupe şi din sferturi, iar duminică finalele. După etapa de la Iaşi, clasamentul se prezintă astfel: 1. Dinamo 20 puncte; 2. RCJ Farul 16p; 3. Steaua 14p; 4. Iaşi 13p; 5. Baia Mare 12p; 6. Olimpia 11p; 7. Cluj 10p; 8. Timişoara 9p; 9. Cleopatra 8p; 10. Suceava 7p; 11. Braşov 6p; 12. Petroşani 5p; 13. Bîrlad 4p; 14. Callatis 3p; 15. Metrorex 2p; 16. Griviţa neprezentare.
CS Tomis debutează, sîmbătă, în turneul de la Rm. Vîlcea
Formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa debutează, sîmbătă, la turneul de verificare organizat la Rm. Vîlcea, în memoria lui Constantin Stănculescu, fost preşedinte al secţiei de handbal în perioada 1988-2001. Tomitanele se vor prezenta la startul competiţiei alături de unele dintre cele mai puternice echipe din Liga Naţională de handbal, pe lîngă campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, elevele lui Mircea Bucă urmînd a da piept cu formaţiile Oţelul Galaţi şi Hidroconcas Buzău. Programul partidelor - sîmbătă: Oţelul Galaţi - CS Tomis Constanţa (ora 17.00), Oltchim Rm. Vîlcea - Hidroconcas Buzău (ora 19.00); duminică: Galaţi - Buzău (ora 9.30), Oltchim - CS Tomis (ora 11.30), CS Tomis - Buzău (ora 17.00) şi Oltchim - Galaţi (ora 19.00). Duminică, la ora 20.30, va avea loc festivitatea de premiere.
Handbaliştii juniori de la CSS 1 Constanţa, locul al III-lea în Ungaria
În perioada 20-24 august, la Budapesta, echipa de handbal juniori II de la CSS 1 Constanţa, condusă de Mariana Tudora şi Lăcrămioara Ilie, a participat la turneul internaţional organizat la Budapesta, Direcţia pentru Sport a judeţului Constanţa sprijinind financiar şi logistic echipa constănţeană. La acest turneu au participat 156 de formaţii, la feminin şi masculin, la toate categoriile de vîrstă. CSS 1 Constanţa s-a clasat pe locul al III-lea la categoria de vîrstă 1992-93, din 26 de echipe participante. Iată şi lotul de jucători care a evoluat la Budapesta: Alexandru Crăiescu şi Livian Popa (portari); Sebastian Topliceanu, Nedret Ismail, Iulian Halcă, Radu Boghici, Bogdan Tudorancea, Andrei Muscoi, Silviu Stoian, Bogdan Anton, Robert Curcă, Adrian Vlad, Bogdan Munteanu, Horia Liţă, Alexandru Zvâncă, Alexandru Vână, Claudiu Subţirică, Vasile Gabriel şi Alexandru Nichifor.
Anunţ
Direcţia pentru Sport Constanţa organizează recrutare de personal pentru următoarele posturi: ospătar - 2 locuri (Constanţa şi Năvodari); cameristă - 1 loc; recepţioner - 1 loc; mecanic centrală termică - 1 loc. Condiţii de participare: absolvent de liceu/şcoală profesională şi cursuri de specialitate în domeniu; experienţă în domeniu minimum 3 ani; carnet ISCIR pentru mecanic centrală termică; domiciliul stabil în municipiul Constanţa. Concursul va avea loc la sediul DSJ Constanţa, str. Ion Bănescu nr. 2, în ziua de 18.09.2008, ora 10.00. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la telefon 614.012, interior 111. Dosarele se depun pînă la data de 17.09.2008, ora 14.00, la sediul DSJ Constanţa.