Ionuţ Gheorghe, încîntat de condiţiile de la Beijing
Pugilistul constănţean Ionuţ Gheorghe a declarat că, din punct de vedere al condiţiilor din Satul Olimpic, dar şi al organizării, Jocurile Olimpice de la Beijing sînt mult peste cele de la Atena, din 2004. “În Satul Olimpic totul este mult mai frumos ca la Atena, mă refer la cazare, mîncare, organizare. Am o cameră spaţioasă, care trebuia să fie a lui Victor Hănescu, dar eu am ajuns primul şi am luat-o. A venit şi Hănescu astăzi, am şi eu coleg de apartament acum”, a explicat Ionuţ Gheorghe, care a fost prezent şi în 2004 la Olimpiada de la Atena, unde a obţinut medalia de bronz. Programul pugilistului a început ieri, de la ora 6.30, cînd a mers direct la sala de antrenament: “Am avut sparring cu marocanii şi moldovenii, pregătirea merge foarte bine, mă simt foarte bine. Acum îmi pierd vremea, mai stau pe net. Pe 8 august îmi aflu adversarul, iar pe 10 august o să am primul meci”. Ionuţ Gheorghe s-a gîndit şi la programul de vizitare a obiectivelor turistice din Beijing: “Bineînţeles că am văzut Marele Zid Chinezesc, iar miercuri merg să vizitez Oraşul Interzis”.
Posibile amenzi şi pedepse cu închisoarea pentru sportivii români dopaţi
Preşedintele Agenţia Naţională pentru Sport (ANS), Octavian Bellu, a declarat, luni, că ar fi mai indicat ca sportivii depistaţi dopaţi să fie amendaţi cu sume mari şi chiar să se aplice pedeapsa cu închisoarea, în anumite cazuri. „Spre exemplu, Comitetul Internaţional Olimpic aplică nu numai sancţiunile deja cunoscute pentru asemenea cazuri, dar şi o amendă de o sută de mii de euro celor depistaţi pozitiv. De ce, oare, nu am încerca şi noi aplicarea unei sancţiuni pecuniare usturătoare, nu numai la nivelul performerului, dar şi la cel al antrenorului şi personalului asistent al sportivului? În alte ţări, consumul de substanţe dopante şi difuzarea acestora se pedepseşte cu închisoarea, iar, se ştie bine, poliţia nu a ezitat, cum s-a întîmplat în Italia sau Franţa, să intervină fără menajament”, a explicat Bellu, în cadrul unei în întîlniri cu preşedintele ANAD, Graţiela Vâjâială, directorul adjunct INMS, Simona Nanoveanu, şi preşedintele FRA, Sorin Matei. Cei patru au ajuns la concluzia că se impune completarea legii privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, prin introducerea unor sancţiuni mai severe atît în ceea ce îl priveşte pe sportiv, dar şi pentru personalul din anturajul acestuia, măsuri care, totodată, să încerce o responsabilizare mai accentuată a tuturor factorilor implicaţi, pînă la nivelul federaţiilor şi cluburilor sportive. În ceea ce priveşte ANS, în conformitate cu prevederile legale, va continua să promoveze un pachet de măsuri legislative, prin care să se eficientizeze activitatea de prevenire şi combatere a dopajului în sport.
Nadia Comăneci crede că gimnastica a renunţat prea uşor la nota 10
Fosta gimnastă Nadia Comăneci, care la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, a reuşit pentru prima dată să obţină nota 10, a criticat Comitetul Tehnic al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică pentru că a renunţat foarte uşor la nota care recompensează perfecţiunea. „Într-un fel am creat nota 10 şi îmi pare rău că nu mai este. Nu sînt foarte fericită că nu se mai acordă. Nota 10 aparţine gimnasticii, toată lumea identifică această notă cu gimnastica. Este ca şi cum am fi renunţat la propriul brand”, a explicat Comăneci. Fosta mare gimnastă a explicat şi de ce era mult mai bun fostul sistem de notare: „Trebuia menţinută nota 10, pentru că în momentul în care o gimnastă obţine nota 9,75 ştii exact ce înseamnă această notă avînd în vedere nota perfectă. Fanii acestui sport vor să vadă perfecţiunea, dar cei care vin din urmă nu o vor vedea niciodată”. Nadia Comăneci s-a născut în 1961, la Oneşti, iar la vîrsta de şase ani a fost descoperită de antrenorul Bela Karoly, care a chemat-o la sala de gimnastică. La vîrsta de 14 ani, Nadia a primit nota 10 la JO de la Montreal din 1976. Gimnasta a cîştigat cinci medalii olimpice de aur şi este considerată una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii din toate timpurile.
160.000 de persoane la ceremonia de deschidere a JO de la Beijing
Aproximativ 160.000 de persoane vor fi prezente la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, dintre care 70.000 sînt invitaţi, au declarat, luni, oficiali ai municipalităţii din capitala chineză. Pe lîngă cei 70.000 de invitaţi, Stadionul “Cuib de Pasăre” va fi ocupat şi de 90.000 de spectatori care şi-au achiziţionat bilete. Directorul de comunicaţii, Zhou Zhengyu a explicat că în timpul ceremoniei vor fi deschise 28 de linii directe de transport. Porţile Stadionului “Cuib de Pasăre” vor fi deschise la ora 11.00, ora României.
China dezminte că ar avea o gimnastă de 14 ani în echipă
Responsabilii chinezi au dezminţit, luni, informaţia apărută pe un site local, conform căreia gimnasta Yang Yilin ar avea 14 ani şi au menţionat că sportiva va împlini 16 ani la finalul lunii august, adică vîrsta minimă legală cerută în anul turneului olimpic. “Yang Yilin este născută la 26 august 1992”, a declarat Huang Jiansi, responsabil la centrul de management al gimnasticii. El a precizat că autorităţile chineze au verificat informaţiile privind eligibilitatea sportivilor după datele primite de la Ministerul Siguranţei Publice. O fotografie a campioanei naţionale şi medaliată cu bronz la paralele la Campionatul Mondial din 2007, publicată pe site-ul China Central Television (CCTV), menţiona data de naştere ca fiind 26 august 1993. Publicaţia New “York Times” şi-a exprimat deja îndoieli în privinţa vîrstelor altor două membre ale delegaţiei chineze de gimnastică, He Kexin şi Jiang Yuyuan, bănuite că ar avea 14 ani. Autorităţile chineze au dezminţit acest lucru, explicînd că acestea au 16 ani.
Hănescu a coborît şase poziţii în clasamentul ATP
Tenismanul Victor Hănescu a coborît şase poziţii şi se află pe locul 58, cu 728 de puncte, în clasamentul ATP Entry, dat publicităţii ieri. Următorul român din clasamentul ATP, Adrian Cruciat, se află pe poziţia 162, cu 276 p. Adrian Ungur ocupă locul 172, Victor Crivoi locul 198, iar Andrei Pavel a coborît trei locuri şi se află pe poziţia 236. În clasamentul ATP Race, Hănescu se află pe locul 60, cu 85 p, Crivoi se menţine pe locul 187, cu patru puncte, iar Pavel ocupă locul 232, cu un punct, după o coborîre de trei poziţii. La dublu, cel mai bine clasat român este constănţeanul Horia Tecău (locul 92, 688 p), urmat de Florin Mergea (locul 106, 595 p) şi Hănescu (locul 127, 480 p). Primele trei poziţii ale ierarhiei ATP Entry sînt următoarele: 1. Roger Federer (Elveţia) 6.680 p; 2. Rafael Nadal (Spania) 6.455 p; 3. Novak Djokovici (Serbia) 5.390 p.
Record mondial omologat la 100 m
Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) a omologat, ieri, recordul în proba de 100 de metri stabilit de jamaicanul Usain Bolt (9,72 secunde) în cadrul Grand Prixului de la New York, desfăşurat pe 31 mai. Recordul anterior data din 9 septembrie 2007 şi îi aparţinea jamaicanului Asafa Powell, care parcursese cei 100 de metri în 9,74 de secunde. Usain Bolt va împlini 22 de ani pe 21 august şi este dublu medaliat cu argint la Campionatele Mondiale de atletism de la Osaka, din 2007, în probele de 200 metri şi ştafetă 4x100 metri.