Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 01 August 2008 / 00:00 718 accesări

Sferturi de finală în CN de fotbal pe plajă

La sfîrşitul acestei săptămîni, în Mamaia, pe arena de lîngă Melody, se vor disputa cele patru meciuri care vor stabili echipele calificate în semifinalele ediţiei a patra a Campionatului Naţional de fotbal pe plajă. Programul sferturilor de finală se prezintă astfel - sîmbătă, 2 august, ora 18.00: Melody & Sharks - Telegraf & TV Neptun; ora 19.00: CS Eforie - FC Mangalia; duminică, 3 august, ora 10.00: Rechinii & Oxford - Agro United Bucureşti; ora 11.00: Scuba Constanţa - Metropolis Bucureşti.

Rădoi, pe lista lui Inter

Problemele în defensivă pe care le are Internazionale Milano, cu Cristian Chivu şi Marco Materazzi accidentaţi, l-au determinat pe Jose Mourinho, noul antrenor al “nerazzurri-lor”, să caute de urgenţă un fundaş central. Printre jucătorii incluşi pe lista Interului, conform “Corriere dello Sport”, se află şi internaţionalul Mirel Rădoi, de la Steaua Bucureşti, alături de Matteo Ferrari (liber de contract), Paolo Dellafiore (Palermo), Thiago Silva (Fluminense) şi Ron Vlaar (Feyenoord).

Rezultate din manşa secundă a primului tur preliminar al Cupei UEFA

Joi seară, pînă la ora închiderii ediţiei, s-au disputat 14 partide din manşa secundă a primului tur preliminar al Cupei UEFA. Rezultate: FC Zestaponi (Georgia) - Gyori ETO FC (Ungaria) 1-2 (în tur: 1-1); FC WIT Georgia (Georgia) - FC Spartak Trvana (Slovacia) 1-0 (2-2); FC Banants Erevan (Armenia) - FC Salzburg (Austria) 0-3 (0-7); FK Olimpik Baku (Azerbaidjan) - FK Vojvodina (Serbia) 1-1 (0-1); FK Borac (Serbia) - FC Dacia Chişinău (Moldova) 3-1 (1-1); SK Liepajas Metalurgs (Letonia) - Glentoran Belfast (Irlanda de Nord) 2-0 (1-1); FK Milano Kumanovo (Macedonia) - Omonia Nicosia (Cipru) 1-2 (0-2); FK Mogren Budva (Muntenegru) - Hapoel Ironi Kiryat (Israel) 0-3 (1-1); Flora Tallinn (Estonia) - Djurgardens IF (Suedia) 2-2 (0-0); Birkirkara FC (Malta) - Hajduk Split (Croaţia) 0-3 (0-4); FC Gomel (Belarus) - Legia Varşovia (Polonia) 1-4 (0-0); FC Haka Valkeakoski (Finlanda) - Cork City (Irlanda) 4-0 (2-2); Nistru Otaci (Moldova) - Hertha Berlin (Germania) 0-0 (1-8); Viking FK (Norvegia) - FK Vetra (Lituania) 2-0 (0-1).

Supercupa Turciei, la Duisburg

Supercupa Turciei, dintre campioana Galatasaray Istanbul şi cîştigătoarea Cupei, Kayserispor, va avea loc pe 17 august, la Duisburg, au anunţat, joi, responsabilii Federaţiei Turce de Fotbal. Supercupa Turciei a mai avut deja loc în 2007, în Germania, între Fenerbahce şi Beşiktaş, la Koln, unde este stabilită o comunitate turcă.

AC Milan, favorită la cîştigarea titlului

Selecţionerul Angliei, Fabio Capello, a declarat, joi, că gruparea italiană AC Milan este favorită la cîştigarea campionatului în Serie A, datorită achiziţiilor pe care le-a efectuat în această vară, informează “Gazzetta dello Sport”. “AC Milan este favorită la cucerirea titlului, datorită transferurilor pe care le-a făcut. Cred că anul acesta se vor concentra mai mult asupra competiţiei interne. Este benefic pentru milanezi că Ronaldinho va juca la Olimpiadă, pentru că va reveni în Italia pregătit din punct de vedere fizic şi mai motivat”, a declarat tehnicianul italian. Fostul antrenor al lui AC Milan a mai spus că absenţa pe o perioadă de două luni a lui Marco Borriello, al treilea golgeter al ediţiei precedente din Serie A, va fi o pierdere importantă pentru gruparea pregătită de Carlo Ancelotti. Echipa italiană l-a cumpărat în urmă cu două săptămîni, de la FC Barcelona, pe brazilianul Ronaldinho, care a semnat cu formaţia milaneză un contract valabil pe trei ani. Gianluca Zambrotta şi Mathieu Flamini sînt alte două nume importante pe care “rossonerii” le-au adus pe “San Siro”, în speranţa că vor deveni campioni în Serie A, după o pauză de cinci ani.

Trei ciclişti italieni, depistaţi pozitiv

Comitetul Naţional Olimpic Italian (CONI) a anunţat, ieri, suspendarea cu efect imediat, din toate competiţiile, a ciclistului Riccardo Ricco, depistat pozitiv cu EPO în recent încheiatul Tur al Franţei. Durata suspendării, care nu va fi mai mică de doi ani, nu a fost încă precizată de CONI. Tot ieri, CONI a anunţat că doi ciclişti italieni, Giovanni Carini şi Paolo Bossoni, au fost depistaţi pozitiv cu EPO, în timpul Campionatelor Italiei. Carini, care aleargă pentru echipa Pagnoncelli, este campionul Italiei la sub 23 de ani şi a fost depistat pozitiv după un control efectuat pe 19 iunie. În vîrstă de 32 de ani, Bossoni, de la echipa Lampre, clasat pe locul al şaselea al competiţiei, a fost depistat la un control antidoping din 29 iunie.

Peste 25.000 de mii de agenţi de securitate în autobuze şi staţii la Beijing

Peste 25.000 de agenţi vor fi mobilizaţi în autobuzele şi staţiile din Beijing pentru a asigura securitatea la Jocurile Olimpice, a anunţat, joi, agenţia China Nouă, după ce două explozii în autobuze au dus la decesul a două persoane, săptămîna trecută, în sud-vestul Chinei. Începînd de vineri, angajaţii companiilor de transport din Beijing vor controla bagajele suspecte în autobuze şi staţii, a declarat un oficial chinez. Şoferii autobuzelor şi controlorii de bilete pot proceda la fel, în caz de necesitate. Autorităţile din Beijing au pus la punct un important dispozitiv de securitate pentru Jocurile Olimpice, incluzînd controale în staţiile de metrou, restricţii privind vizele acordate cetăţenilor străini şi prezenţa rachetelor antiaeriene în apropierea locurilor olimpice. 150.000 de poliţişti şi membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea în timpul competiţiei.



12