Primul turneu de volei pe plajă al verii
Sîmbătă şi duminică, la Mamaia, la arena special amenajată pe plaja din faţa Hotelului “Flora” din Mamaia, se va desfăşura prima competiţie de volei pe plajă din această vară, Campionatul Judeţean rezervat cadeţilor şi juniorilor, feminin şi masculin. Partidele din cadrul acestui turneu, organizat de Asociaţia Judeţeană de Volei, Direcţia pentru Sport a Judeţului şi “Aqua Magic”, se vor disputa în sistemul două din trei, la toate categoriile de vîrstă. În funcţie nu numărul de echipe participante, înscrierile fiind programate sîmbătă dimineaţă, la ora 9.00, la arena de la Flora, va fi stabilită şi ordinea jocurilor. Finalele şi festivitatea de premiere vor avea loc duminică.
Invitaţie la ediţia a doua a Cupei “Total Fitness”
Sîmbătă, la Sala Total Fitness Gym (Str. Maior Sofran nr. 9 - zona Delfinariu), va fi organizată a doua ediţie a Cupei “Total Fitness”, la feminin şi masculin. În întrecerea feminină se va concura la maraton aerobic, spinning şi abdomene, iar la masculin se va desfăşura un concurs de skandenberg şi unul de powerlifting. La masculin, cîntarul este programat sîmbătă dimineaţă, la ora 9.00. Premiile puse la bătaie de organizatori sînt atractive - locul 1: 300 de dolari; locul 2: 200 de dolari; locul III: 100 de dolari; locul IV: un abonament la sală. De asemenea, vor mai fi oferite şi alte premii surpriză.
Sîmbătă, Cupa “Shaolin Callatis” la kung-fu
Sîmbătă, 28 iunie, la Centrul Cultural din Mangalia, se va desfăşura ediţia a III-a a Cupei “Shaolin Callatis” la Kung-Fu, competiţie rezervată copiilor cu vîrsta între 7 şi 15 ani, feminin şi masculin. Competiţia cuprinde următoarele probe: Taolu (luptă imaginară), copii 7-15 ani; Non-Contact Sanda (luptă sportivă fără contact la faţă), copii 7-15 ani; Light-Fighting Sanda (luptă sportivă cu contact uşor), copii 10-15 ani. „La această Cupă vor participa sportivi din Bucureşti, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Tîrgovişte, Bîrlad, Constanţa, Poarta Albă şi Mangalia. Sperăm să devină o cupă tradiţională, să atragem la Mangalia cît mai mulţi participanţi şi să dezvoltăm această artă marţială tradiţională chineză”, a declarat Florin Iordănoaia, preşedintele CS “Marea Neagră” Constanţa, club care organizează Cupa “Shaolin Callatis” la kung-fu. Concursul începe la ora 11.00, iar festivitatea de premiere va avea loc la ora 16.00. Intrarea spectatorilor este liberă.
Adrian Anca s-a înţeles cu Oţelul Galaţi...
Fostul atacant al lui CFR Cluj, Adrian Anca, a ajuns la un acord cu conducerea clubului Oţelul Galaţi şi va semna săptămîna viitoare un contract pe doi ani, din postura de jucător liber de contract. „Anca va sosi duminică la Galaţi şi sînt sigur că ne va ajuta foarte mult în campionatul următor. Este un tip bătăios, foarte serios şi, nu în ultimul rînd, inteligent. Nu putem uita de cîte ori ne-a făcut zile fripte cînd ne-a fost adversar. Îi urez bun venit în familia Oţelului”, a spus directorul general al Oţelului, Marius Stan. Anca s-a născut în judeţul Bihor, are 32 de ani şi a mai jucat la Crişul Aleşd, Industria Sîrmei Cîmpia Turzii, Gloria Bistriţa şi CFR Cluj. Atacantul a marcat 47 de goluri în cele 115 jocuri disputate în campionat pentru CFR Cluj.
... Iar Dorin Goga cu Poli Timişoara
Atacantul Dorin Goga, care s-a transferat miercuri seară de la Universitatea Cluj la Poli Timişoara, a declarat că este fericit că a ajuns la gruparea de pe Bega şi speră ca evoluţiile sale să nu dezamăgească. „Sînt fericit că am făcut această alegere. După prima ofertă din iarnă a lui Poli am dorit să vin aici, dar m-am gîndit şi la Universitatea Cluj, pe care vroiam să o ajut. Sper să ne îndeplinim obiectivele şi să mă integrez repede, să nu dezamăgesc”, a precizat Dorin Goga imediat după semnarea contractului. Goga, care s-a antrenat ieri prima oară cu Poli, a evoluat în toată cariera sa numai pentru U. Cluj, iar în Liga I are 31 de meciuri jucate şi opt goluri marcate, fiind golgeterul grupării ardelene.