Figo mai rămîne un sezon la Inter
Fostul internaţional portughez Luis Figo şi-a prelungit contractul cu Internazionale Milano cu încă un sezon, deşi era considerat ca principal favorit la funcţia de selecţioner al Portugaliei, rămasă vacantă după plecarea lui Luis Felipe Scolari la Chelsea. „În sezonul trecut am fost mai tot timpul accidentat şi am stat departe de teren. Nu vreau să îmi închei cariera în acest fel. Vreau să continuu încă un an, vreau să mai dovedesc ceva. Este un lucru extraordinar că dorinţa clubului a fost aceeaşi”, a explicat jucătorul în vîrstă de 35 de ani. Figo activează la Inter din anul 2005, cînd a fost achiziţionat de la Real Madrid.
Suporterii Atalantei nu-l vor pe Vieri la Bergamo!
Fanii echipei italiene Atalanta Bergamo nu sînt de acord cu revenirea lui Christian Vieri la echipa lor favorită, iar aceştia au lipit în centrul oraşului mai multe afişe pe care se putea citi „Vieri eşti un ingrat, nu meriţi să îmbraci tricoul Atalantei!”, informează “Gazzetta dello Sport”. Protestatarii nu au uitat faptul că fostul internaţional italian s-a transferat anul trecut la Fiorentina, deşi conducerea Atalantei şi suporterii au aşteptat mai multe luni ca atacantul să se refacă după operaţia pe care a suferit-o la genunchi. În sezonul trecut, atunci cînd echipa lui Mutu a jucat la Bergamo, fanii l-au întîmpinat cu huiduieli şi înjurături pe Vieri. Fostul internaţional (49 de selecţii, 23 de goluri) a mai jucat în cariera sa la Juventus, Atletico Madrid, Lazio, Inter, Milan, Monaco şi Fiorentina.
Asprilla, condamnat la detenţie la domiciliu
Fostul internaţional columbian Faustino Asprilla a fost condamnat la detenţie la domiciliu, pentru că a atacat cu o armă de foc postul de pază al unei plantaţii din sud-estul Columbiei. Pe 23 aprilie, Asprilla şi prietenii săi circulau cu un automobil în apropierea proprietăţii fotbalistului, din Tulua, cînd s-au hotărât să scurteze drumul, trecînd pe plantaţie. Ei au fost opriţi de un agent de pază. Enervat, Asprilla s-a dus acasă, apoi a revenit la postul de pază cu o puşcă şi a tras. Faustino Asprilla, în vîrstă de 38 de ani, neagă acuzaţiile ce i s-au adus. „Este dificil să mă apăr, deoarece toţi acuzatorii mei lucrează la San Carlos şi eu nu am avut timp să îi chem pe oamenii care erau cu mine pentru a prezenta şi versiunea lor”, a declarat Asprilla pentru postul Canal Caracol. Fostul fotbalist a mai fost implicat în incidente cu arme de foc. În iunie 2003, cînd evolua la Universidad Chile, a tras trei focuri de armă în timpul antrenamentului şi şi-a justificat gestul spunînd că a fost o glumă menită să îi motiveze colegii.
Federaţia Irakiană de Fotbal a dizolvat echipa naţională
Federaţia Irakiană de Fotbal a anunţat, joi, că a dizolvat naţionala şi că l-a concediat pe selecţionarul acesteia după meciul pierdut în faţa reprezentativei Quatarului, scor 0-1, în campania de calificare la Campionatul Mondial 2010 din Africa de Sud. “S-a hotărît ca echipa să fie dizolvată, cu toţi jucătorii şi staff-ul tehnic, în frunte cu Adnan Hamad, care nu mai este selecţioner. Este foarte trist că naţionala Irakului a ratat calificarea la CM 2010”, se arată într-un comunicat al forului, care mai cere Guvernului Irakian să-i ofere ajutor financiar pentru a aduce un tehnician străin şi talentat. Adnan Hamad a fost numit selecţioner la naţionalei Irakului în luna februarie, după ce înainte banca tehnică fusese ocupată de norvegianul Egil Olsen, un alt antrenor care a dezamăgit. În opinia mai multor irakieni echipa de fotbal a fost demoralizată din cauza disputelor dintre guvern şi Comitetul Olimpic, care luna trecută a fost dizolvat pe motive de corupţie. Comitetul Olimpic Internaţional a răspuns prin suspedarea forului irakian din cauza implicării politicului în sport.
Un jucător de baseball a vrut să-şi stranguleze şeful
Jucătorul de baseball de la echipa Houston Astros, Shawn Chacon, a fost suspendat pe termen nelimitat după ce a încercat să-l strîngă de gît pe managerul general al clublui, Ed Wade, fapt recunoscut de sportiv, informează cotidianul “Marca”. Sportivul a declarat că nu are nicio remuşcare în urma gestului său: “Cînd ţipi şi insulţi pe cineva trebuie să ştii pe cine ai în faţă. Dacă regret ceva este că nu m-au lăsat singur cu el”. Jucătorul spune că în timpul unei discuţii cu Ed Wade acesta l-a insultat şi a strigat la el pînă ce nu şi-a mai putut stăpîni nervii şi a încercat să-l strîngă de gît pe manager. Chacon a fost oprit de coechipierul său Reggie Abercomble.