Boston Celtics deschide scorul
Campioana NBA din regular season - Boston Celtics a învins, marţi noapte, pe teren propriu, cu 88-79 (41-40), pe Detroit Pistons, în prima partidă a finalei din Eastern Conference, care se dispută după sistemul “cel mai bun din şapte meciuri”. Super-vedetele gazdelor, Kevin Garnett - 26p şi Paul Pierce - 22p, au făcut legea în teren în timp ce de la oaspeţi s-au remarcat Tayshaun Prince - 16p şi Richard Hamilton - 15p. Meciul al doilea al finalei Conferinţei de Est va avea loc joi noaptea, tot la Boston.
Scandalul meciurilor trucate din NBA a luat amploare
Scandalul meciurilor trucate din Liga Profesionistă nord-americană de baschet (NBA) are o amploare mult mai mare decît credea justiţia din SUA, afirmă avocatul principalului inculpat în acest caz, fostul arbitru Tim Donaghy. Scandalul, declanşat în 2006, ar implica numeroşi salariaţi ai Ligii, printre care arbitri, antrenori şi jucători din NBA, spune apărătorul lui Donaghy, John Lauro, într-o scrisoare deschisă, de 36 de pagini, adresată justiţiei americane. “Tim mi-a spus că responsabilii NBA au desfăşurat activităţi de pariuri contrare regulilor campionatului şi mi-a descris anumite circumstanţe care au favorizat anumiţi jucători sau anumite echipe”, a afirmat Lauro. Documentul avocatului susţine că fostul arbitru nu ar trebui să mai stea după gratii, după ce a pledat vinovat, recunoscîndu-şi rolul într-un sistem de pariuri referitor la meciuri trucate. Verdictul în acest proces se va da pe 14 iulie, iar Tim Donaghy riscă pînă la 25 de ani de închisoare şi o amendă de 500.000 de dolari. John Lauro a adaugat că oficialii NBA au făcut presiuni asupra procurorilor să pună capăt cît mai repede acestui caz pentru ca scandalul să nu ia amploare, iar replica reprezentanţilor Ligii nu a întîrziat. “Această scrisoare este actul disperat al unui criminal care speră să scape de închisoare”, a declarat un responsabil NBA, Joel Litvin.
Teroriştii ar putea comite atacuri cu bombe radiologice la Beijing
Jocurile Olimpice de la Beijing ar putea fi ameninţate de terorişti care încearcă să obţină materiale radioactive, avertizează Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), informează “Daily Telegraph” în ediţia electronică. Teroriştii ar putea utiliza bombe radiologice pentru un atac cu substanţe nucleare la Jocurile Olimpice de la Beijing, atrage atenţia AIEA, în contextul desfăşurării primului exerciţiu de antrenament în capitala Chinei. Potrivit experţilor AIEA, aceleaşi riscuri vor exista şi cu ocazia Jocurilor Olimpice programate la Londra, în 2012. AIEA nu deţine informaţii specifice despre vreun atac iminent cu ocazia Jocurilor Olimpice, dar există indicii că teroriştii încearcă să obţină substanţe nucleare.
Pedeapsa cu moartea sau închisoare pentru dopaj
Atleta americană Veronica Campbell-Brown, campioană olimpică în proba de 200 m, cere pedeapsa cu moartea sau cu închisoarea pentru sportivii care se dopează. Potrivit regulamentelor Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF), atleţii depistaţi pozitiv pentru prima oară sînt excluşi din competiţie pentru o perioadă de doi ani, o sancţiune prea mică, în opinia sportivei din SUA. “Dacă a devenit atît de greu să elimininăm dopajul din viaţa sportivă, poate e nevoie să înăsprim pedepsele. Unii îşi zic că, pînă la urmă, doi ani nu sînt atît de mulţi. Dacă s-ar institui însă pedeapsa cu moartea sau una cu închisoarea în aceste cazuri, cred că oamenii nu ar mai lua lucrurile atît de uşor”, a declarat Veronica Campbell-Brown.
Davenport nu va participa la Roland Garros
Tenismena americanca Lindsay Davenport nu va participa la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros din motive personale, informează cotidianul “Gazzetta dello Sport”. În vîrstă de 31 de ani, Davenport nu a participat la turnee în perioada septembrie 2006 - august 2007, ea fiind însărcinată, iar în luna iunie a anului trecut a născut un băieţel. Davenport a reuşit după această revenire să se impună în două turnee, la Auckland şi Memphis. Cea mai bună performanţă a lui Lindsay Davenport la Roland Garros a fost meciul din semifinale jucat în 1998, cînd a fost învinsă de Arantxa Sanchez-Vicario. Alte două jucătoare americane, Meghann Shaugnessy şi Meilen Tu, au declarat forfait din cauza unor accidentări. Turneul de Mare Şlem de la Roland Garros este programat în perioada 26 mai - 8 iunie.
Real Madrid a pierdut amicalul cu Al Nasr
Campioana Spaniei, Real Madrid, a pierdut meciul amical în compania formaţiei saudite Al Nasr, cu scorul de 1-4, marţi seară, pe Stadionul “King Fahad International”, la gazde evoluînd şi alţi jucători din campionatul Arabiei Saudite, informează site-ul goal.com. Real Madrid a deschis scorul, în min. 5, prin atacantul olandez Arjen Robben, saudiţii marcînd prin Malek Maaz (2), Nashat Akram şi Saud Khariri.
Arsenal a plătit 15 milioane de euro pentru transferul lui Nasri
Mijlocaşul lui Olympique Marseille, Samir Nasri, va juca la Arsenal în sezonul viitor, după ce cluburile s-au înţeles, miercuri, în privinţa transferului său, iar londonezii vor achita suma de 15 milioane de euro, informează L’Equipe. Mijlocaşul francez de origine algeriană, în vîrstă de 20 de ani, va semna contractul cu Arsenal chiar înainte de reunirea lotului Franţei, în cantonamentul de la Clairefontaine. Nasri, care în aceast sezon a fost afectat de mai multe probleme de sănătate, printre care şi o meningită virală, îşi prelungise de curînd contractul cu Marseille, pînă în 2012, pentru ca Olympique să încaseze mai mulţi bani în cazul unui eventual transfer. După ce a debutat în prima ligă franceză acum patru ani, Nasri a cunoscut o ascensiune rapidă, participînd cu Marseille în Liga Campionilor, fiind selecţionat de trei ori în reprezentativa Franţei şi cîştigând titlul de cea mai mare speranţă a anului 2007 în Ligue 1.
Ujfalusi a semnat cu Atletico Madrid
Fostul coleg al lui Adrian Mutu la Fiorentina, cehul Tomas Ujfalusi, a semnat un angajament pe trei ani cu Atletico Madrid, fundaşul fiind liber de contract după trei sezoane petrecute la Firenze. Fundaşul naţionalei Cehiei, Tomas Ujfalusi, care a fost selecţionat şi pentru EURO 2008, nu şi-a mai reînnoit contractul pe care îl avea cu Fiorentina, şi care expira la sfîrşitul acestui sezon, alegînd să joace la Atletico Madrid, echipă calificată de asemenea în preliminariile Ligii Campionilor în sezonul următor. Ujfalusi este a doua achiziţie reuşită de gruparea madrilenă după încheierea sezonului, după transferul fundaşului olandez Johnny Heitinga, pentru care Atletico i-a plătit 10 milioane de euro lui Ajax.
Sevilla a refuzat o ofertă de 25 de milioane de euro pentru Daniel Alves
Preşedintele Sevillei, Jose Maria del Nido, a confirmat faptul că a respins o ofertă de 25 de milioane de euro pentru fundaşul Daniel Alves şi a precizat că fotbalistul va fi lăsat să plece doar în cazul în care va primi o sumă de bani convenabilă în schimbul său. În urmă cu un an, Chelsea Londra a oferit 36 de milioane de euro pentru a-l transfera pe Daniel Alves, însă conducerea Sevillei a declinat oferta clubului englez. “Anul trecut a fost aceeaşi agitaţie în jurul transferului jucătorului nostru. Eu deja am spus care este poziţia noastră. Nu îl vom scoate pe fotbalist la licitaţie şi nici nu o să declar preţul său”, a precizat del Nido. Barcelona se pare că este echipa care îl doreşte cel mai tare pe internaţionalul brazilian, deşi Manchester şi Juventus monitorizează la rîndul lor situaţia lui Alves. Catalanii iau în calcul varianta de a-l transfera pe fundaşul Mallorcăi, Fernando Navarro, jucător de care preşedintele Del Nido s-a interesat săptămîna trecută, pentru a-l oferi apoi ca monedă de schimb în eventualul transfer al lui Daniel Alves.
Accidentare stupidă
Spaniolul Cierre Neto, de la echipa Interviu Fadesa, şi-a rupt ligamentul încrucişat de la genunchiul drept, după ce în timpul meciului cu Barcelona, din semifinalele Diviziei onoare de futsal, scor 5-2, s-a bucurat la marcarea unui gol şi nu va juca la Campionatul Mondial de Futsal din Brazilia. Cierre Neto a marcat golul trei pentru echipa sa şi s-a bucurat pentru reuşită, după care a căzut accidentat. Miercuri, jucătorul a efectuat o rezonanţă magnetică în urma căreia i-a fost pus diagnosticul, iar vineri va fi operat la Clinica Cemtro din Madrid, după care se estimează că va urma o perioadă de recuperare de şase luni. Neto nu este singurul jucător care s-a lovit şi nu va juca la CM din Brazilia, pe lîngă el alţi doi fotbalişti vor absenta din cauza unor accidentări grave. Campionatul Mondial de Futsal din Brazilia este programat în perioada 30 septembrie - 19 octombrie şi va fi găzduit de oraşele Rio de Janeiro şi Brasilia.