Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 20 Mai 2008 / 00:00 721 accesări

“Tricolorii” s-au întors din Turcia

Antrenorul secund al echipei naţionale de fotbal a României, Ştefan Iovan, a declarat, ieri, că stagiul de pregătire din Turcia a fost unul binevenit şi, chiar dacă “tricolorii” au avut libertate totală, ei s-au antrenat şi sînt pregătiţi pentru Campionatul European din Austria şi Elveţia. “A fost o acţiune binevenită, după un campionat încărcat. Jucătorii s-au distrat, s-au relaxat şi s-au antrenat o oră pe zi. Am vorbit cu Victor Piţurcă zilnic, dar băieţii au avut libertate totală în afara acelei ore de antrenament. Băieţii sînt pregătiţi pentru EURO. Nu au avut nicio problemă la antrenamente. Doar Ovidiu Petre s-a accidentat la o partidă de fotbal pe plajă din cauza unui jurnalist”, a declarat Iovan pe Aeroportul “Henri Coandă”, la revenirea din Turcia. În stagiul de pregătire de la Belek au participat 16 dintre cei 26 de fotbalişti convocaţi de selecţionerul Victor Piţurcă în lotul lărgit pentru EURO 2008, competiţie ce va avea loc în perioada 7-29 iunie. Singurii “stranieri” prezenţi la Belek au fost mijlocaşul lui ŢSKA Sofia, Florentin Petre şi Paul Codrea, de la formaţia italiană AC Siena. Ceilalţi nouă jucători vor sosi în ţară pînă cel târziu miercuri, iar joi-dimineaţă “tricolorii” se vor afla la sediul Institutului Naţional de Medicină Sportivă (INMS), pentru controlul medical.

Balaci crede că România nu va face mare lucru la EURO 2008

Managerul general al clubului U. Craiova, Ilie Balaci, crede că echipa naţională a României nu va reuşi mare lucru la EURO 2008. În opinia oficialului oltean, adversarele României din Grupa C, Franţa, Italia şi Olanda, sînt favorite la cîştigarea titlului european. “Nu cred că România va face mare lucru. Eu merg tot pe mîna Italiei, Franţei, Olandei ori Spaniei”, a spus Balaci, care consideră că principalul motiv pentru care România are şanse minime de a obţine o performanţă notabilă la EURO 2008 este diferenţa de valoare între campionatele interne: “E greu de crezut că noi vom reuşi prea multe, deoarece este o mare diferenţă între campionatul nostru şi competiţiile lor interne. Şi aici mă refer la condiţiile oferite, la banii ce se rulează acolo”. Fostul internaţional este sigur că Florin Costea, golgeterul U. Craiova, dar şi Eugen Trică, mijlocaşul campioanei CFR Cluj, ar fi meritat să fie pe lista jucătorilor pentru turneul final.

Dinamo a înregistrat contractul lui Rednic la FRF

Clubul Dinamo Bucureşti a înregistrat contractul lui Mircea Rednic la Federaţia Română de Fotbal şi acesta a devenit oficial antrenorul grupării din Ştefan cel Mare, a anunţat, ieri, directorul sportiv Constantin Dănilescu. Rednic a semnat pe 17 aprilie un contract pe două sezoane cu Dinamo, însă înţelegerea nu a fost oficializată de conducerea clubului bucureştean pînă acum, alimentînd astfel zvonurile conform cărora negociază cu un alt tehnician în toată această perioadă.

FC Vaslui va evolua în Cupa UEFA-Intertoto

Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) a FRF a respins, luni, ca nefondat recursul înaintat de gruparea Oţelul Galaţi în cazul meciului pierdut la “masa verde” în faţa formaţiei FC Vaslui, informează site-ul oficial al federaţiei. Astfel, se menţine hotărîrea Comisiei de Apel a FRF din 6 mai, conform căreia echipa Oţelul a fost sancţionată cu pierderea cu 0-3 a meciului cu FC Vaslui, din etapa a 23-a a Ligii I. Partida pe teren s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Decizia CAF este definitivă, irevocabilă şi executorie. Acesta este cel de-al doilea rezultat decis la masa verde în acest campionat, după partida Rapid - Steaua. În urma victoriei la “masa verde”, FC Vaslui a terminat campionatul pe locul şapte (care asigură participarea în Cupa UEFA-Intertoto), cu 47 de puncte, avînd cu un punct mai mult decît Oţelul, clasată pe poziţia a opta.

Mariana Tîrcă este optimistă

Antrenoarea echipei de handbal feminin Rulmentul Braşov, Mariana Tîrcă, a declarat, după meciul cu Larvik HK (Norvegia), pierdut cu scorul de 21-25, în prima manşă a finalei Cupei Cupelor, că diferenţa de patru goluri nu este imposibil de recuperat şi că formaţia sa are forţa să cîştige trofeul. Cristina Neagu, cea mai bună marcatoare de la Rulmentul în partida din Norvegia, cu 7 goluri, a declarat că, deşi după victoria din meciul tur Larvik a devenit favorită, formaţia braşoveană poate întoarce rezultatul pe teren propriu. Rulmentul rămîne favorită la cîştigarea Cupei Cupelor, în pofida înfrîngerii din Norvegia, avînd în vedere că partida retur se va juca la Braşov, cu trofeul pe masă, pe 24 mai, de la ora 17.15. Formaţia braşoveană se află în faţa cîştigării celui de-al doilea trofeu în ultimii doi ani, după ce în 2006 a cîştigat Cupa Challenge. Din echipa de atunci, la Rulmentul mai evoluează acum şase handbaliste. Deţinătoarea trofeului Cupa Cupelor este campioana Oltchim Rm. Vîlcea, care l-a cucerit în sezonul trecut.

Handbalistele “tricolore”, în Grupa A la CM de tineret

Naţionala feminină de handbal tineret a României va evolua în Grupa A, alături de reprezentativele Sloveniei, Ungariei, Germaniei şi Uruguay, la Campionatul Mondial din Macedonia (21 iulie - 3 august), conform tragerii la sorţi. La CM din Macedonia vor lua parte 20 de echipe naţionale, care sînt împărţite în patru grupe. Naţionala României se va reuni pe 16 iunie, în vederea participării la competiţia din Macedonia, şi după un stagiu de pregătire de 15 zile, va pleca la Campionatul Mondial. România s-a calificat la CM după ce a cîştigat grupa din preliminarii, cu trei victorii din tot atîtea posibile, în faţa Austriei, Portugaliei şi Bosniei & Herţegovina. Ultima performanţă europeană a naţionalei de tineret este cîştigarea medaliilor de bronz la CE din 2007, acelaşi rezultat fiind obţinut şi la CM din Canada, din 2006.

Hănescu a coborît patru locuri în clasamentul ATP

Tenismanul Victor Hănescu a coborît patru poziţii şi se află pe locul 76, cu 517 puncte, în clasamentul ATP Entry, dat publicităţii luni. Următorul român din clasament, Andrei Pavel, se află pe poziţia 127, cu 357p, după o coborîre de un loc. Adrian Cruciat a coborît două poziţii şi ocupă locul 156, cu 290p. În clasamentul ATP Race, Hănescu se află, la fel ca săptămîna trecută, pe locul 108, cu 14p, iar Pavel ocupă locul 179, cu un punct, după o coborîre de o poziţie. La dublu, cel mai bine clasat român este Andrei Pavel (locul 55, 926p), urmat de Florin Mergea (locul 112, 513p) şi Horia Tecău (locul 117, 490p). Primele zece poziţii ale ierarhiei ATP Entry sînt neschimbate faţă de săptămîna trecută, lider fiind elveţianul Roger Federer, cu 6.675p. La feminin, jucătoarea Monica Niculescu a urcat 25 de poziţii şi se află pe locul 86, cu 365p, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Mai bine clasate decât Niculescu sînt Edina Gallovits (se menţine pe locul 61, cu 483p) şi Sorana Cîrstea (locul 81, cu 387p). Între primele 100 de jucătoare din lume se află şi Ioana Raluca Olaru, cu 354p, care a coborît de pe locul 74 pe poziţia 88.

Bute a participat la inaugurarea unui stadion din Montreal

Campionul mondial la box profesionist în versiunea IBF, Lucian Bute, a jucat aseară într-un meci amical de fotbal alături de alte celebrităţi, cu ocazia inaugurării Stadionului “Saputo” al echipei Impact Montreal, arenă cu o capacitate de 13.000 de locuri. Fostul sprinter Bruny Surin, fostul patinator de viteză Frederic Blackburn şi artiştii canadieni Karine Vanasse, Eric Hoziel şi Marc-Andre Paquet s-au numărat printre vedetele invitate la această festivitate. Meciul celebrităţilor a fost urmat de prima partidă oficială pe noul stadion, în care echipa locală Impact Montreal a întîlnit formaţia Vancouver Whitecaps.

CFR, Steaua şi Unirea Urziceni n-au avut niciun debutant român în Liga I în sezonul 2007-2008

Echipele CFR Cluj, Steaua Bucureşti şi Unirea Urziceni nu au folosit niciun jucător român în premieră în Liga I în sezonul 2007-2008, totalul debutanţilor autohtoni fiind în scădere faţă de anii trecuţi, doar 58 avînd prima apariţie în această ediţie. În sezonul 1996-1997 au debutat 162 de jucători români, în ediţia 1998-1999 au jucat în premieră 142 de fotbalişti români, în 2003-2004, 75 de români, pentru ca în sezonul ce tocmai s-a încheiat să debuteze numai 58 de români. Numărul străinilor debutanţi în ediţia precedentă a fost de 104. Totalul debutanţilor în Liga I în sezonul 2007-2008 a fost de 162 de jucători, în scădere faţă de ediţia precedentă, cînd au fost 196 de fotbalişti. Echipele care au avut cei mai mulţi debutanţi au fost: Gloria Buzău (19), U. Cluj (18) şi Pandurii Tg. Jiu (14). Grupările care au avut cei mai puţini debutanţi au fost: Unirea Urziceni, U. Craiova, UTA şi FC Vaslui, toate cu cîte 4 jucători. În sezonul 2007-2008, au evoluat 557 de jucători în total, mai puţini decît în ediţia precedentă, cînd au jucat 584 de fotbalişti. Cei mai mulţi jucători au evoluat pentru U. Cluj (40), Gloria Bistriţa (39) şi UTA (38). Echipele care au folosit cei mai puţini jucători au fost: Poli Iaşi şi FC Vaslui (cîte 26), Rapid şi Unirea Urziceni (cîte 27). Numărul jucătorilor care au evoluat la două echipe în sezonul precedent a fost de 30. Cele mai importante transferuri ale jucătorilor români din Liga I în campionate străine au fost: Ştefan Radu (Dinamo - Lazio), Laszlo Sepsi (Gloria Bistriţa - Benfica Lisabona), Ionuţ Mazilu (Rapid - Dnepr Dnepropetrovsk) şi Claudiu Niculescu (Dinamo - Duisburg). Mijlocaşul Gabriel Giurgiu s-a transferat în vara anului 2007 de la echipa Oţelul la formaţia din Rusia Rubin Kazan şi s-a întors în 2008 la gruparea gălăţeană. Cea mai importantă revenire a unui jucător român în Liga I a fost a lui Daniel Pancu, la Rapid, de la Bursaspor.



12