Emoţii pentru Bayern Munchen în Cupa UEFA
În această seară se vor disputa partidele retur din 16-imile de finală ale Cupei UEFA. Principala favorită la cîştigarea trofeului din acest an are o misiune dificilă, meciul cu FC Aberdeen nefiind chiar aşa lejer. Evident, germanii au prima şansă, chiar şi un 0-0 fiind îndeajuns pentru calificare. Sub semnul întrebării stă şi calificarea echipelor spaniole (anul trecut au avut trei echipe în semifinale!), chiar dacă toate trei joacă pe teren propriu. Villareal şi Atletico vin după înfrîngeri, în timp ce Getafe a scos un egal norocos la Atena. Programul meciurilor - ora 18.00: Bayer Leverkusen - Galatasaray Istanbul (în tur: 0-0); Hamburger SV - FC Zurich (3-1); Panathinaikos Atena - Glasgow Rangers (0-0); ora 18.30: Spartak Moscova - Olympique Marseille (0-3); ora 19.45: Bayern Munchen - FC Aberdeen (2-2); ora 21.45: Atletico Madrid - Bolton (0-1); Bordeaux - RSC Anderlecht (1-2); AC Fiorentina - Rosenborg Trondheim (1-0); Getafe - AEK Atena (1-1); Helsingborg - PSV Eindhoven (0-2); Tottenham Hotspur - Slavia Praga (2-1); Villareal - Zenit St. Petersburg (0-1); ora 22.00: FC Basel - Sporting Lisabona (0-2); Everton - Brann Bergen (2-0); FC Nurnberg - Benfica Lisabona (0-1); ora 23.30: Sporting Braga - Werder Bremen (0-3).
Mutu valorează 25 de milioane de euro
Potrivit www.transfermarkt.de, unul dintre cele mai cunoscute site-uri de analiză a pieţei fotbaliştilor din campionatele Europei, Adrian Mutu (Fiorentina) este cotat în acest moment la 25.000.000 de euro, fiind cel mai valoros jucător român. El este urmat de Cristian Chivu, fundaşul lui Inter Milano fiind evaluat la 21.000.000 de euro. De remarcat că, la începutul acestui an, Mutu era cotat la 18.500.000 de euro! Totodată, atacantul Fiorentinei a fost desemnat cel bun „stranier” al etapei a 23-a din Serie A, în urma notelor primite în principalele publicaţii din Italia, avînd o medie de 7,38, a anunţat, ieri, site-ul postului de televiziune Rai Uno. Cu aceeaşi medie, Mutu se află pe locul al treilea în clasamentul celor mai buni jucători ai rundei din Italia. Internaţionalul român ocupă locul secund în clasamentul celor mai buni “stranieri” pe tot sezonul şi locul al treilea în ierarhia tuturor jucătorilor din Serie A, cu o medie a notelor de 6,58. Chivu se află pe poziţia a şasea în topul celor mai buni “stranieri” ai etapei şi pe locul 14 în topul general, cu o medie a notelor de 6,35. Căpitanul naţionalei României ocupă locul nouă în clasamentul celor mai buni jucători ai etapei a 23-a din campionatul Italiei, cu o medie a notelor de 6,56. De asemenea, Mutu şi Chivu au fost incluşi atît în echipa etapei, cît şi în echipa campionatului.
Managerul lui Chelsea, ameninţat cu moartea
Israelianul Avram Grant, managerul formaţiei Chelsea, a primit pe adresa locului de cantonament al londonezilor din Cobham, regiunea Surrey, un bilet cu un mesaj antisemit de ameninţare cu moartea care conţinea şi un praf suspect, anunţă site-ul teamtalk.com. Potrivit poliţiştilor englezi, scrisoarea conţinea fraza “cînd vei deschide scrisoarea, vei avea o moarte înceată şi foarte dureroasă”. “Praful alb care era în interiorul pachetului a fost analizat de specialistul poliţiei din Surrey şi s-a constatat că e o substanţă inofensivă. Detectivii continuă investigaţiile pentru a determina cine a trimis pachetul”, a spus purtătorul de cuvînt al poliţiei.
Ottmar Hitzfeld va antrena selecţionata Elveţiei
Actualul antrenor al echipei Bayern Munchen, Ottmar Hitzfeld, va prelua naţionala Elveţiei începînd cu 1 iulie 2008 şi va avea un contract pe doi ani, obiectivul principal fiind calificarea la Campionatul Mondial din 2010. Hitzfeld a semnat, la Munchen, un contract pe doi ani cu Asociaţia Elveţiană de Fotbal (ASF), şi îl va înlocui în funcţie pe Kobi Kuhn, care se află pe banca naţionalei elveţiene din 2001. În vîrstă de 59 de ani, Ottmar Hitzfeld revine în Elveţia, acolo unde a evoluat pentru Basel, Lugano şi Lucerna şi a antrenat la SC Zoug, Aarau şi Grasshoppers. Germanul este unul dintre cei mai titraţi antrenori europeni, în palmaresul său figurînd două Ligi ale Campionilor, cu Borussia Dortmund (1997) şi cu Bayern Munchen (2001), 6 titluri de campion al Germaniei, 2 Cupe ale Germaniei, 2 campionate ale Elveţiei, 3 Cupe ale Elveţiei şi o Cupă Intercontinentală.
Vogts nu mai este selecţionerul Nigeriei
Germanul Berti Vogts a declarat, ieri, pentru agenţia de informaţii sportive SID, că a părăsit postul de selecţioner al Nigeriei după eşecul echipei sale în sferturile de finală al Cupei Africii pe Naţiuni. După înfrîngerea cu 1-2 a Nigeriei în faţa Ghanei, Vogts, în vîrstă de 61 de ani, avea probleme, iar de cîteva zile se vehicula numele lui Stephen Keshi pentru a prelua conducerea “Super Eagles”. Vogts, al cărui contract expiră în 2010, a declarat, la puţin timp de la eliminare, că are intenţia de a-şi duce contractul pînă la capăt. Fost selecţioner al Germaniei (1990-98) şi Scoţiei (2002-04), Vogts a fost criticat tot timpul de presa nigeriană, iar relaţiile sale cu jurnaliştii nigerieni s-au degradat în timpul turneului. Înainte de începerea CAN-2008, Vogts a recunoscut că nu ştie cît va mai sta la naţionala Nigeriei, din cauza întîrzierii salariului şi a diverselor probleme logistice.
UCI vrea neapărat ca Alberto Contador să ia startul în Turul Franţei
Preşedintele Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI), Pat McQuaid, a declarat, ieri, că forul pe care îl conduce va face totul pentru ca rutierul spaniol Alberto Contador să participe în Turul ciclist al Franţei, ediţia 2008. “Ar fi o tragedie dacă spaniolul nu ar putea să-şi apere titlul cucerit în 2007. Ceea ce se întîmplă este nedrept şi nejustificat, şi cred că este o decizie luată de oameni care nu înţeleg acest sport. E o decizie care nu are nicio legătură cu sportul, ci doar cu aspectele economice”, a declarat McQuaid. Organizatorii “Marii Bucle” au anunţat pe 13 februarie că echipa Astana nu este invitată să participe la a 91-a ediţie. Decizia a venit după ce pe 2 februarie formaţia lui Contador a fost anunţată că nu este invitată nici în Turul Italiei. Echipa Astana a fost implicată în 2007 în mai multe scandaluri legate de dopaj. Rutierii acuzaţi au fost Alexandre Vinokourov, care a fost depistat pozitiv în Turul Franţei, şi Andrej Kashechkin. A 91-a ediţie a Turului ciclist al Franţei va avea loc în perioada 9 mai - 10 iunie 2008.