Campionatul European de baschet, Spania 2007
Ziua a doua a Campionatului European de baschet a adus numai rezultate scontate, principalele favorite îndreptîndu-se spre faza a doua a competiţiei cu maximum de puncte. Surprizele plăcute ale ediţiei sînt Rusia şi Lituiania. Ruşii au naturalizat un american (J.R.Holden), au adus un antrenor american (David Blatt) şi au chemat trei jucători din NBA şi rezultatele se văd, fosta multiplă campioană europeană (a moştenit zestrea URSS – 14 titluri!) avînd asigurată calificarea în faza a doua. O altă surpriză plăcută este şi Lituania, cu performanţe modeste la ultimele turnee finale la care a participat. În Spania, cu un Jasikevicius ajuns la apusul carierei, dar într-o formă de excepţie, adevărata autoare a celor 14 titluri europene ale URSS - Lituania ar putea face o surpriză “neplăcută” marilor favorite Spania şi Grecia! La capitolul opus, al surprizelor neplăcute, găsim Serbia şi Turcia. Prima campioană europeană a noului mileniu, Serbia n-a reuşit să facă o echipă din pleiada de tinere valori cu care a evoluat şi la Campionatul Mondial. Iar cu două înfrîngeri după două partide, perspectivele sînt sumbre pentru una din cele mai titrate şcoli de baschet din lume. O adevărată revelaţie la ultimul Campionat Mondial, Turcia a dezamăgit total pînă acum, atît prin înfrîngerile suferite, cît şi prin prestaţia modestă a unor jucători care evoluează la cluburi de top din Europa şi chiar NBA. Rezultate din ziua a doua – grupa A: Rusia – Israel 90-56; Grecia – Serbia 68-67; grupa B: Croaţia – Portugalia 90-68; Spania – Letonia 93-77; grupa C: Lituania – Cehia 95-75; Germania – Turcia 79-49; grupa D: Franţa – Italia 69-62; Slovenia – Polonia 70-52
Federaţia spaniolă i-a anulat lui Sergio Ramos un cartonaş galben
Comitetul de Competiţii al Federaţiei Spaniole de Fotbal a retras cartonaşul galben arătat jucătorului echipei Real Madrid, Sergio Ramos, pentru că şi-a scos tricoul la meciul cu Villarreal şi a arătat o inscripţie în memoria lui Antonio Puerta. Ramos a fost avertizat în minutul 50 al partidei, după ce olandezul Ruud van Nisterlooy a marcat din pasa lui al treilea din cele cinci golurile ale Realului. “Puerta, frate, nu te vom uita”, scria pe maioul purtat pe Ramos pe sub tricoul madrilen. Arbitrul Luis Medina Cantalejo i-a acordat cartonaş galben fundaşului, pentru că “şi-a scos tricoul, cu ocazia celebrării unui gol”. Forul spaniol a considerat încă că Ramos a vrut să aducă un “omagiu sincer, o amintire a unui frate, cum îi spunea, mort în floarea vîrstei” şi, avînd în vedere “circumstanţele excepţionale”, cartonaşul nu va fi luat în considerare.
Ferguson îl vrea ca urmaş la Manchester pe Queiroz
Managerul clubului Manchester United, Sir Alex Ferguson, l-a numit pe secundul său Carlos Queiroz drept “candidat” pentru a-i succede în funcţia de antrenor al “diavolilor roşii”, atunci cînd se va retrage din activitate. “Este un secund excelent şi cred că va fi unul dintre cei mai buni candidaţi. Mi-ar plăcea să fie el, dar cei care vor lua decizia sînt proprietarii”, a spus Alex Ferguson. Scoţianul, în vîrstă de 65 de ani, nu ştie deocamdată cînd se va retrage, dar a apreciat că se apropie de finalul carierei de antrenor: “Este greu să pleci după atîţia ani. Decizia nu va fi uşor de luat, dar trebuie să fac acest lucru”.
Michael Schumacher a cîştigat premiul “Prinţul de Asturia” pentru sport
Germanul Michael Schumacher a obţinut premiul “Prinţul de Asturia” la categoria sport pentru anul 2007. Fostul pilot de Formula 1 s-a impus cu 16 voturi contra 12 în faţa jucătorilor de tenis Rafael Nadal şi Roger Federer. La cea de-a XXVII-a ediţie a premiilor au mai concurat pilotul de MotoGP, Valentino Rossi, atleta Elena Isinbaieva, fostul fotbalist Zinedine Zidane, înotătorul american Michael Phelps, dar şi echipa de fotbal a Irakului, campioana Asiei pentru prima oară în istoria sa, formată din şiiţi, suniţi şi kurzi.
Barcelona a recuperat şase milioane de euro din transferul lui Thierry Henry
Thierry Henry nu a marcat încă niciun gol pentru Barcelona în cele două meciuri oficiale disputate pînă acum, însă atacantul francez are mare trecere printre suporterii lui FC Barcelona. Gruparea de pe Camp Nou a vândut deja 70.000 de tricouri inscripţionate cu numele lui Thierry Henry, fapt ce a adus în contul clubului şase milioane de euro, aproape un sfert din cele 24,5 milioane de euro plătite de Barcelona lui Arsenal pentru transferul atacantului. Francezul a fost preferat de 60% dintre cumpărătorii de tricouri ai Barcelonei în această vară. Cu toate acestea, el nu a reuşit încă să îl depăşească pe Ronaldinho, care a “vîndut” în primele trei luni de la venirea sa pe Camp Nou 100.000 de tricouri.
Vicente îşi acuză medicii
Mijlocaşul lui Valencia, Vicente Rodriguez, a declarat, ieri, că nu mai are încredere în staff-ul medical al Valenciei, după accidentările care l-au ţinut mai mult pe tuşă în ultimii doi ani. “Mi-am pierdut încrederea în staff-ul medical al Valenciei. Le-am luat apărarea în ultimii doi ani de zile, dar nu văd nicio îmbunătăţire a situaţiei mele. Ca să mă recuperez după o accidentare durează prea mult sau sufăr o recidivă. Îmi fac o injecţie şi nu mă mai pot mişca o săptămîna din cauza durerii”, a declarat Vicente. Internaţionalul spaniol a jucat un singur meci oficial sezonul acesta, în prima manşă a turului III preliminar al Ligii Campionilor contra lui Elfsborg (3-0), meci în care a şi marcat un gol. În ultimii doi ani, mijlocaşul spaniol a jucat foarte puţin, din cauza deselor accidentări.
Zinedine Zidane încurajează naţionala de rugby a Franţei
Antrenorul reprezentativei de rugby a Franţei, Bernard Laporte, a fost sunat de fostul fotbalist Zinedine Zidane, pentru a-i încuraja pe rugbişti înainte de meciul de deschidere al Cupei Mondiale cu Argentina, vineri, pe Stade de France. “Am fost sunat de Zinedine Zidane care a dorit să ne încurajeze înainte de acest moment important şi dificil cum este o Cupă Mondială. Este ceva ce a trăit şi încurajările sale ne-au mers la suflet. El ne-a spus că nu poate fi la Paris pentru acest meci, dar va fi în faţa televizorului la Madrid şi va fi primul suporter al echipei Franţei”, a declarat antrenorul francez. Bernard Laporte a mai spus că şi Aime Jacquet, antrenor al naţionalei de fotbal a Franţei în 1998, a trimis mesaje de încurajare jucătorilor francezi, prin intermediul unui fax. “De asemenea şi încurajările sale ne-au mers la inimă”, a subliniat Laporte.