Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 03 Septembrie 2007 / 00:00 913 accesări

CS Eforie şi Steaua RTS Cogealac, lidere în Liga a IV-a de fotbal

Sîmbătă s-au disputat partidele etapei a doua în Liga a IV-a de fotbal. Iată rezultatele - Seria EST: Prima 02 Agigea - Victoria Cumpăna 0-4; Aurora 23 August - Oil Terminal Constanţa 1-2; Sparta Techirghiol - CS II Năvodari 1-2; Cariocas Constanţa - Gloria Albeşti 4-1; Farul Tuzla - Portul II Constanţa 6-0; Luceafărul Amzacea - CS Eforie 0-5. Seria NORD: Perla Basarabi - Viitorul Nisipari amînat; CSO II Ovidiu - Axiopolis Cernavodă 0-0; Carsium Hîrşova - Aripile Mihail Kogălniceanu 4-1; General Concrete Cernavodă - Gloria Băneasa 1-1; Steaua RTS Cogealac - Dunărea Ostrov 2-1; Ştiinţa Poarta Albă - Viitorul Cobadin 3-0. În Seria Nord lideră este Steaua RTS Cogealac, care este singura formaţie cu număr maxim de puncte după două etape. În Seria Sud, pe primul loc este CS Eforie la golaveraj, tot număr maxim de puncte mai înregistrînd, după două runde, Farul Tuzla şi CS II Năvodari.

Rezultatele din etapa a II-a a Ligii a II-a la fotbal

Rezultate înregistrate în partidele disputate, sîmbătă, în etapa a II-a a Ligii a II-a la fotbal - Seria I: FC Săcele - Dunărea Giurgiu 0-0; FC Braşov - Dinamo II Bucureşti 3-0; FC Botoşani - Concordia Chiajna 2-0; Petrolul Ploieşti - Dunărea Călăraşi 2-1; FCM Cîmpina - CSM Focşani 1-0; Prefab Modelu - Delta Tulcea 0-1; FCM Bacău - Forex Braşov 0-0; Progresul Bucureşti - Inter Gaz Bucureşti 3-3; Sportul Studenţesc - CS Otopeni 2-2. Seria a II-a: Gaz Metan Mediaş - FCM Reşiţa 3-1; IS Cîmpia Turzii - CSM Rm. Vîlcea 0-0; Corvinul Hunedoara - Arieşul Turda 0-2; Unirea Alba Iulia - FC Tîrgovişte 2-1; Poli II Timişoara - CFR Timişoara 2-0; Jiul Petroşani - FC Caracal 1-0; Minerul Lupeni - Mureşul Deva 1-1; FC Bihor - Liberty Oradea 1-0; FC Argeş - Drobeta Tr. Severin 2-0.

Probleme pentru Piţurcă înaintea meciului cu Belarus

Mijlocaşul Alin Stoica s-a accidentat la un tendon în timpul meciului pe care formaţia sa, KAA Gent, l-a pierdut, sîmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-4, în faţa echipei Cercle Bruges, în etapa a V-a a campionatului Belgiei, informează site-ul oficial al grupării belgiene. Stoica a fost titular, însă în min. 36 a solicitat înlocuirea, din cauza unor probleme la un tendon. Alin Stoica fusese convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru meciul pe care reprezentativa României îl va susţine în compania Belarusului, pe 8 septembrie, în deplasare, în Grupa G a preliminariilor EURO 2008, şi pentru amicalul cu Germania, de la Koln, din 12 septembrie. Un alt jucător convocat de Piţurcă şi care este indisponibil pentru cele două partide este fundaşul Cosmin Contra, legitimat la Getafe. El suferise o leziune la ligamente, care între timp s-a transformat în ruptură, şi nu va putea răspunde convocării.

Beckham nu vrea să revină la o echipă din Anglia, dar ar putea investi într-un club din SUA

Selecţionerul echipei Naţionale a Angliei, Steve McClaren, a declarat că mijlocaşul David Beckham, care evoluează la formaţia americană LA Galaxy, nu vrea să revină la un club din Anglia, începînd cu luna ianuarie a anului viitor. Publicaţia engleză “Sunday Express” a scris duminică despre faptul că Beckham, care are 97 de selecţii la echipa naţională, vrea să depăşească 100 de convocări, şi că pentru acest lucru este dispus să revină la un club din Anglia, după ce la noua sa echipă a evoluat mai puţin, mai ales din cauza deselor accidentări. În schimb, Beckham a declarat că nu regretă că a semnat cu Los Angeles Galaxy şi că în viitor ar putea chiar să investească la un club de fotbal din SUA. Cu toate că a evoluat foarte puţin, din cauza unor probleme medicale la gleznă şi la genunchi, venirea lui Beckham în MLS a revitalizat campionatul SUA. Vînzările de produse promoţionale cu însemnele clubului LA Galaxy au “explodat”, creşterea lor fiind de 700 la sută. LA Galaxy a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru a-l aduce pe Beckham de la Real Madrid.

AC Milan a cîştigat Supercupa Europei

Formaţia italiană AC Milan, deţinătoarea Ligii Campionilor, a cîştigat, vineri seară, Supercupa Europei, după ce a învins, cu scorul de 3-1 (Inzaghi 55, Jankulovski 62, Kaka 88 - Renato 14), echipa spaniolă FC Sevilla, cîştigătoarea Cupei UEFA, într-un meci disputat la Monte Carlo. Jucătorul meciului fost desemnat italianul Andrea Pirlo, de la AC Milan. Toţi jucătorii celor două formaţii au purtat tricouri pe spatele cărora a fost inscripţionat, alături de numele lor, numele fostului jucător al formaţiei FC Sevilla, Antonio Puerta. FC Sevilla ar putea fi adversara formaţiei Steaua în Grupa H a Ligii Campionilor, în cazul în care va trece de AEK Atena, în turul al treilea preliminar al competiţiei. În prima manşă, FC Sevilla s-a impus cu scorul de 2-0, iar returul va avea loc, luni, 3 septembrie, la Atena, de la ora 21.45.

Briatore şi Ecclestone vor prelua clubul englez Queens Park Rangers

Flavio Briatore (patronul italian al echipei de Formula 1 Renault) şi Bernie Ecclestone (boss-ul Formulei 1) au făcut o ofertă oficială pentru clubul englez de fotbal Queens Park Rangers, din liga secundă, iar în curînd vor deveni proprietarii acestuia. Clubul a anunţat sîmbătă, pe site-ul oficial, că oferta venită din partea celor doi miliardari din Formula 1 este una foarte avantajoasă. Briatore va face parte din conducerea clubului alături de Gianni Paladini, care îşi va păstra funcţia de preşedinte. “Bernie şi cu mine sîntem încîntaţi de faptul că oferta noastră a fost acceptată în consiliul celor de la QPR şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm alături de ceilalţi din conducere şi de echipă. Toţi sîntem determinaţi, iar obiectivul este revenirea cât mai rapidă în Premier League”, a declarat Briatore. Clubul din vestul Londrei a pierdut sîmbătă, cu scorul de 0-3, pe teren propriu, în faţa lui Southampton, şi are un punct după trei partide disputate în al doilea eşalon din Anglia.

Două turnee noi în calendarul ATP din 2009

Calendarul ATP va cuprinde, începînd din 2009, două noi turnee Masters Series, la Madrid şi Shanghai, în timp ce competiţia de la Monte Carlo îşi va păstra acest statut, deşi era ameninţată cu retrogradarea. Competiţia de la Monte Carlo a fost menţinută printre cele de Masters Series, după ce numeroşi jucători, între care Roger Federer şi Rafael Nadal, s-au mobilizat în favoarea sa. Categoria turneelor Masters Series, în care se regăsesc Indian Wells, Miami, Roma, Canada (alternativ la Montreal şi Toronto), Cincinnati şi Paris-Bercy, ar putea primi o nouă denumire. Turneul de la Madrid îşi va schimba data şi suprafaţa: în loc să se dispute în luna octombrie, pe suprafaţă dură, va avea loc în luna mai, pe zgură. Un nou turneu va fi creat la Shanghai, unde în 2008 va avea loc al treilea şi ultimul turneu Masters, înainte de a fi strămutat la Londra. În schimb, turneul de la Hamburg a fost retrogradat la un rang inferior. Preşedintele ATP, Etienne De Villiers, nu a dorit să comenteze această decizie, precizând doar că “a fost vorba despre un litigiu”. Jucătorii din circuitul ATP vor fi obligaţi să participe la toate turneele de Masters Series, cu excepţia celui de la Monte Carlo, în caz contrar ei riscînd amenzi şi chiar să fie suspendaţi. De Villiers a explicat că turneul de la Monte Carlo “nu are nevoie” de astfel de măsuri pentru a-i atrage pe jucători şi a subliniat că aceasta este singura diferenţă între această competiţie şi celelalte opt de la aceeaşi categorie.



12