Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 03 Mai 2007 / 00:00 773 accesări

CS Tomis se pregăteşte pentru Cupa României la handbal feminin

După ce a încheiat ediţia 2006-2007 a Ligii Naţionale de handbal feminin pe locul 6, CS Tomis Constanţa se pregăteşte pentru participarea în Cupa României. Conform noului sistem de desfăşurare, constănţencele vor evolua în compania ocupantei poziţiei a treia în campionat, Universitatea Jolidon Cluj. Elevele lui Dumitru Muşi pleacă astăzi spre Bistriţa, oraşul care va găzdui competiţia pe parcursul a trei zile, începînd de mîine. “Nu mi se pare corect actualul sistem. Cupa este o întrecere a surprizelor, toate participantele merită să aibă o şansă şi ar fi trebuit să se tragă la sorţi. Astfel, toate lucrurile sînt dirijate către o finală Oltchim- Rulmentul”, a acuzat tehnicianul constănţean. În schimb, preşedintele grupării de pe litoral, Gheorghe Slabu, a mărturisit că speră ca CS Tomis să învingă şi astfel să-şi ia o mică revanşă după eliminarea din sferturile Challenge Cup suferită chiar în faţa clujencelor. Dacă vor reuşi această performanţă, Mihaela Pîrîianu şi compania vor întîlni în semifinale cel mai probabil pe Rulmentul Braşov. Celelalte meciuri din sferturi: Oltchim - Cetate Deva, HCM Baia Mare - Dunărea Brăila şi Rulmentul Braşov - HCM Roman.

Ionuţ Gheorghe se duelează cu pugiliştii cubanezi

Cel mai bun pugilist român al momentul, Ionuţ Gheorghe, va boxa astăzi împotriva unuia dintre principalii săi contracandidaţi pe plan mondial, cubanezul Inocente Fiss, în cadrul categoriei 64 de kilograme. Meciul va avea loc în cadrul unei gale care va opune echipele României şi Cubei, găzduit de la ora 19.00 de clubul “Bamboo” din Bucureşti. Pugiliştii celor două ţări au efectuat împreună un cantonament de pregătire în capitală, zece pugilişti cubanezi ajungînd duminică seară la Bucureşti, însoţiţi de antrenorul coordonator Julio Pedro Otano, direct din Franţa, unde au avut parte de o pregătire asemănătoare. Constănţeanul Ionuţ Gheorghe a mai boxat cu Fiss în sferturile Campionatului Mondial, fiind învins de cubanez, care a cîştigat medalia de bronz.

FRF i-a dat meci pierdut Aurorei Năvodari

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, întrunită ieri la Casa Fotbalului, a luat în dezbatere mai multe jocuri din Liga a treia. Printre formaţiile penalizate cu meci pierdut se numără şi Aurora Năvodari, a cărei partidă cu Dinamo II Bucureşti, din etapa a 23-a, a fost omologată cu scorul de 3-0 în favoarea formaţiei bucureştene. Aşa cum am mai anunţat, arbitrul nu a dat drumul la joc pentru că Aurora nu avea vizele medicale pe carnetele jucătorilor.

Premierea profesorilor în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar

Consiliul Judeţean Constanţa şi Direcţia pentru Sport a Judeţului (DSJ) au premiat, ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), profesorii care au pregătit echipele şi elevii calificaţi la faza finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Premiile au fost acordate de Elena Frîncu - director DSJ şi Narcis Amza - inspector general ISJ. Etapa finală la tenis de masă, şah, fotbal, tetratlon, cros, volei, badminton şi handbal se va defăşura în perioada 3-13 mai, în diferite oraşe din ţară, iar competiţia este structurată pe categorii de vîrstă: liceu - gimnaziu, mediu urban - rural, feminin şi masculin.

Andrei Pavel, în optimi la turneul de la Tunis

Tenismanul român Andrei Pavel s-a calificat în optimile de finală ale turneului de 125.000 de dolari de la Tunis, după ce l-a învins în două seturi, cu 6-4, 7-5, pe luxemburghezul Giller Muller. În optimi, Pavel, cap de serie nr. 6, îl va întîlni pe polonezul Lukasz Kubot. De asemenea, Victor Ioniţă a trecut de primul tur la Ostrava (42.500 euro), 6-4, 6-1 impotriva lui Kamil Capkovic (Slovacia), şi va juca în optimi cu australianul Peter Luczak (favorit nr. 5). Victor Hănescu şi Victor Crivoi s-au calificat şi ei optimile de finală ale turneului de la Roma (21.250 euro), în vreme ce Dacian Crăciun, Adrian Ungur şi Răzvan Sabău au fost eliminaţi după primul tur. Rezultate: Victor Hănescu - Hector Ruiz (Spania) 6-1, 6-1; Aleksandr Dolgopolov jr (Ucraina) - Dacian Crăciun 6-4, 6-4; Michael Berrer (Germania/ favorit nr. 4) - Adrian Ungur 6-2, 6-0; Carles Poch Gradin (Spania) - Răzvan Sabău 6-3, 6-3; Victor Crivoi - Benjamin Balleret (Monaco) 3-6, 6-2, 6-4. Optimi: Paolo Lorenzi (Italia) - Victor Hănescu; Victor Crivoi - Chris Guccione (Australia/ favorit nr. 2).

Aproape 5.000 de mingi de volei, confiscate de poliţiştii constănţeni

Poliţiştii constănţeni au confiscat 4.966 mingii de volei contrafăcute, în valoare de 124.000 de euro, provenite din Polonia, a informat, luni, Inspectoratul General al Poliţiei Române. Mingile, avînd inscripţionate însemnele unei mărci de profil cunoscute, aveau ca destinaţie o firmă din Bucureşti. Ele au fost descoperite într-un container, în urma unui control efectuat de poliţişti de la Biroul de Investigare a Fraudelor din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa şi de inspectori vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud. Administratorul societăţii din Bucureşti este cercetat de Biroul de Investigare a Fraudelor, sub aspectul comiterii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute.



12