Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 06 Aprilie 2007 / 00:00 966 accesări

Noi succese pentru reprezentativele României de handbal

Naţionala feminină de handbal a României a obţinut o nouă victorie la pas în cadrul turneului de pregătire de la Buzau, impunîndu-se, ieri, cu 31-24, în faţa Macedoniei. “Tricolorele” au controlat ostilităţile pe întreaga durată a jocului, selecţionerul Gheorghe Tadici permiţîndu-şi să ruleze întreg lotul. Astăzi, în ultima zi a turneului, România înfruntă reprezentativa Poloniei, de la ora 17.00. Şi reprezentativa masculină a cîştigat, ieri, în a doua partidă amicală susţinută în compania Ungariei. După ce miercuri s-a impus, cu 31-28, la Odorheiu Secuiesc, aseară, la Sighişoara, “tricolorii” au terminat cu un avantaj de două goluri, 34-32. Portarul campioanei HCM Constanţa, Ionuţ Rudi Stănescu, a avut 8 intervenţii reuşite, constănţenii Toma şi Timofte au marcat 4, respectiv 3 goluri, în timp ce Florin Nicolae şi Sandu Iacob, foştii jucători ai grupării de pe litoral, au fost cei mai buni marcatori ai echipei pregătite de Lucian Rîşniţă, cu 7, respectiv 6 goluri.

CS Tomis Constanţa s-a impus la Buzău

Profitînd de întreruperea Ligii Naţionale de handbal feminin, datorită meciurilor de verificare disputate de echipa naţională, CS Tomis Constanţa a disputat, ieri, un meci de verificare la Buzău. Formaţia constănţeană a învins formaţia gazdă, Astral Poşta Cîlnău, cu 30-25. Cea mai bună jucătoare a grupării de pe litoral a fost căpitanul Mihaela Pîrîianu, secondată de cele mai bune marcatoare, Mateescu, Druţu şi Dospin, în timp ce Alexandra Cazacu s-a făcut remarcată între buturi. “Echipa a avut o evoluţie mai bună în repriza secundă, dar jocul lasă în continuare de dorit”, a declarat preşedintele Tomisului, Gheorghe Slabu. Meciul revanşă este programat astăzi, de la ora 13.00, tot la Buzău.

Futsal Municipal nu face deplasarea la Craiova

Astăzi se va disputa ultima etapă a sezonului regulat din Liga I la fotbal în sală. După înfrîngerea severă din Cupa României, 1-9 cu Izorep Tg. Mureş, jucătorii de la Futsal Municipal Constanţa au revenit acasă şi nu vor mai face deplasarea pentru partida de la Craiova, cu Energoconstrucţia, urmînd să piardă la masa verde acest meci. Cel mai probabil, Futsal Municipal va întîlni în turneul play-off echipa Athletic Club Bucureşti, prima confruntare fiind programată la sfîrşitul săptămînii viitoare.

Perechea Tecău - Lammer, eliminată în sferturi la San Luis Potosi

Perechea Horia Tecău - Michale Lammer a ratat calificarea în semifinale probei de dublu din cadrul turneului challenger de la San Luis Potosi (Mexic), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari. Tecău şi Lammer au fost învinşi, în sferturile de finală, cu scorul de 6-2, 6-2, de cuplul Jeremy Chardy - Marcelo Melo (Franţa - Brazilia).



12