Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 23 Ianuarie 2015 / 00:00 891 accesări

Chivu spune că s-a simţit ca la 18 ani la antrenamentele echipei FC Viitorul

Fostul internaţional Cristian Chivu a postat, ieri, pe contul personal de Facebook, un mesaj în care afirmă că s-a simţit „ca la 18 ani” la antrenamentul efectuat alături de lotul echipei FC Viitorul. „Înapoi în Viitor(ul). M-am simţit ca la 18 ani! Mulţumesc Gică (n.r. - Gică Hagi), mulţumesc băieţi că m-aţi primit printre voi”, a scris Chivu pe contul său de Facebook. Chivu s-a antrenat, miercuri dimineaţă, alături de jucătorii echipei FC Viitorul. El s-a prezentat la ora 8.30 la baza de pregătire de la Voluntari şi a participat la antrenamentul condus de preparatorul fizic Roberto Berruero. „Mi-a spus că vrea să facă puţină mişcare şi mă bucur că a venit la un antrenament”, a declarat managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, pentru site-ul oficial al clubului. În vârstă de 34 de ani, Chivu, legitimat ultima dată la Internazionale Milano, s-a retras în anul 2014 din activitate, din cauza unor probleme medicale. În trecut, Chivu a apărat de 75 de ori culorile României în partidele oficiale şi a purtat banderola de căpitan în 50 de meciuri. La nivel de club, Chivu a evoluat pentru formațiile CSM Reşiţa, Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam, AS Roma şi Internazionale Milano.

Steaua a depus memoriu la TAS în cazul Mureşan

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua București, Valeriu Argăseală, a declarat că gruparea pe care o conduce a depus memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva deciziei Comisiei de Recurs a FRF în cazul mijlocaşului echipei ASA Târgu Mureş, Gabriel Mureşan. „Am depus memoriu la TAS în cazul Mureşan în termen. Nu am primit încă programarea şedinţei, însă am depus şi motivele de recurs. I-am trimis şi lui Raul Rusescu aceste motive pentru că a cerut să le vadă, acum aşteptăm să fie programată şedinţa”, a precizat Argăseală. La data de 5 noiembrie, Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat pentru 16 partide pe Mureşan, după ce acesta l-a lovit cu cotul în figură pe Rusescu la meciul cu Steaua din etapa a 12-a a Ligii I. La acea fază, arbitrul Istvan Kovacs a dictat fault şi l-a sancţionat pe jucătorul gazdelor doar cu un cartonaş galben. ASA a contestat decizia, iar Comisia de Recurs a FRF a anulat, la data de 17 noiembrie, sancţiunea de 16 jocuri dictată de Comisia de Disciplină în acest caz.

Bukari va juca la Metalist Harkov

Clubul Astra Giurgiu a anunţat că a reziliat contractul cu atacantul Sadat Bukari, scadent în vara acestui an, jucătorul urmând să evolueze la formaţia ucraineană Metalist Harkov. „Astra şi atacantul Sadat Bukari s-au înțeles cu privire la rezilierea contractului, care expira la vară. Clubul îi urează mult succes în activitatea sa fotbalistică jucătorului şi cât mai multe realizări profesionale şi personale”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a echipei Astra Giurgiu. Conform presei ghaneze, Bukari s-ar fi înţeles cu Metalist Harkov, suma pentru care s-a realizat transferul de la Astra Giurgiu ridicându-se la 400.000 de euro.

Dorin Goian a marcat pentru Asteras în Cupa Greciei

Fundaşul Dorin Goian a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Asteras Tripolis, a terminat-o la egalitate în deplasare, scor 1-1 (0-0), în faţa formaţiei Iraklis Salonic, din liga a doua, în prima manşă a optimilor de finală ale Cupei Greciei. Goian, care a jucat tot meciul, a înscris în minutul 48, iar gazdele au reuşit egalarea prin Kyriakidis, în minutul 79. Partida retur se va disputa la 27 ianuarie.

Pantilimon laudă transferul lui Defoe la Sunderland

Portarul echipei Sunderland, Costel Pantilimon, a lăudat transferul atacantului englez Jermain Defoe, precizând că fostul jucător al formaţiei Tottenham a avut un impact imediat asupra jocului grupării din nordul Angliei. „El este un jucător foarte bun şi nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare. Toată lumea ştie că este un atacant de clasă şi este nemaipomenit să îl avem alături de noi, pentru că ne poate ajuta. Este important să avem jucători cu mare personalitate. Jermain deja face parte din grupul nostru şi cred că vom reuşi multe lucruri mari împreună”, a declarat Pantilimon pentru site-ul oficial al clubului. Sunderland l-a readus în Anglia pe fostul internaţional, în cadrul unui schimb cu echipa canadiană Toronto, la care va juca americanul Jozy Altidore. Englezul de 32 de ani a semnat un contract pe trei sezoane şi jumătate. La echipa Toronto, la care evolua din ianuarie 2014, Defoe a marcat 11 goluri în 16 meciuri. Altidore (25 de ani) nu a reuşit să se impună la Sunderland, unde juca din 2013, el marcând trei goluri în 52 de meciuri, în toate competiţiile.

FC Barcelona - Atletico Madrid 1-0, în sferturile Cupei Spaniei

FC Barcelona a învins, miercuri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Atletico Madrid, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Spaniei. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 85 de Lionel Messi, care a reluat în plasă mingea respinsă de portarul Oblak, după un penalty executat tot de jucătorul argentinian. Alte rezultate din prima manşă a sferturilor de finală: Malaga - Athletic Bilbao 0-0 și Villarreal - Getafe 1-0. Partida Espanyol Barcelona - FC Sevilla s-a jucat aseară, iar meciurile retur sunt programate la mijlocul săptămânii viitoare.

Real Madrid l-a transferat pe Odegaard

Gruparea Real Madrid a anunţat, în noaptea de miercuri spre joi, că l-a achiziţionat pe jucătorul norvegian al formaţiei Stromsgodset Martin Odegaard, în vârstă de doar 16 ani, fotbalist dorit de principalele echipe europene. „Real Madrid şi Stromsgodset au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Martin Odegaard“, a anunţat clubul spaniol într-un scurt comunicat pe site-ul oficial. Potrivit presei spaniole, transferul jucătorului ar fi de circa patru milioane de euro. Odegaard are deja trei selecţii în naţionala Norvegiei, unde a debutat la 15 ani. El mai era dorit de FC Barcelona, Bayern Munchen, FC Liverpool sau Manchester United, conform jurnaliştilor din Spania.

Inter Milano l-a suspendat pe Osvaldo

Atacantul italo-argentinian al echipei Internazionale Milano, Pablo Osvaldo, a fost suspendat de club după ce a lipsit două zile de la antrenamente, a anunţat presa italiană. Împrumutat de la Southampton, Osvaldo a avut un conflict cu coechipierul său Mauro Icardi, în urmă cu două săptămâni, în timpul meciului cu Juventus Torino, iar antrenorul Roberto Mancini nu l-a mai inclus de atunci în lot. Osvaldo a fost adus sub formă de împrumut de Internazionale Milano la începutul sezonului, după ce în ianuarie 2014 Southampton l-a împrumutat pentru cinci luni la Juventus Torino.

Niang a fost împrumutat la Genoa

Atacantul francez al echipei AC Milan, Mbaye Niang, a fost împrumutat până la finalul sezonului la formaţia Genoa, au anunţat cele două cluburi italiene. Niang, în vârstă de 20 de ani, a fost achiziţionat de AC Milan în 2012, iar în sezonul trecut a fost împrumutat la Montpellier. În acest sezon, atacantul francez a fost folosit de antrenorul Filippo Inzaghi doar în cinci meciuri la Milan.

VfL Wolfsburg, cea mai bună echipă de fotbal feminin

Formaţia germană VfL Wolfsburg a fost desemnată, ieri, cea mai bună echipă de club din fotbalul feminin, într-un clasament realizat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Wolfsburg a acumulat 189 de puncte şi a fost urmată de formaţiile Olympique Lyon (Franţa) - 73 de puncte şi FC Kansas City (SUA) - 48 de puncte. Pe poziţiile următoare s-au clasat echipele FC Rosengard (Suedia) - 21 de puncte, Seattle Reign (SUA) - 20 de puncte, Turbine Potsdam (Germania) - 17 puncte, FC Zurich (Elveţia) - 11 puncte, Tyreso FF (Suedia) - 9 puncte, Yunago Belle (Japonia) şi Brescia Calcio Feminnile (Italia), ambele cu câte 3 puncte.



12