Halep, desemnată sportivul anului 2014 de COSR
Jucătoarea constănțeană de tenis Simona Halep a fost desemnată, de către Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), sportivul anului în anul 2014, informează site-ul oficial al forului olimpic. Preşedintele COSR, Alin Petrache, i-a propus Simonei Halep să facă parte din lotul pentru ediţia din 2016 a Jocurilor Olimpice, iar în cazul în care va accepta, atunci aceasta urmează să fie purtătorul de drapel al delegaţiei noastre. „Împreună cu colegii din Comitetul Executiv am decis ca Simona Halep merită această distincţie pentru rezultatele din 2014. A fost un an în care ea a făcut cinste României prin victoriile repurtate pe terenul de tenis”, a spus Alin Petrache. În 2014, Simona Halep a câştigat turneele de la Doha şi Bucureşti, a fost finalistă la Madrid, Roland Garros şi la Turneul Campioanelor şi a ajuns până în semifinale la Wimbledon.
Ştiinţa Bacău, încă o înfrângere în Liga Campionilor la volei feminin
Campioana României la volei feminin, Ştiinţa Bacău, a fost învinsă, aseară, pe teren propriu, de formaţia azeră Azeroil Baku, cu scorul de 3:0 (25:22, 25:14, 25:18), după 69 de minute de joc, în al patrulea meci disputat în Grupa B a Ligii Campionilor. După patru meciuri, Ştiinţa Bacău rămâne cu zero puncte, fiind pe ultimul loc în clasamentul grupei. Ştiinţa Bacău va mai întâlni pe Nantes VB (pe teren propriu, la 21 ianuarie) şi pe Fenerbahce Istanbul (în deplasare, la 28 ianuarie).
Dinamo va disputa un meci amical împotriva echipei pregătite de Contra
FC Dinamo va disputa una dintre cele patru partide amicale programate în turneul de pregătire din Turcia în compania echipei chineze Guangzhou R&F, pregătită de tehnicianul Cosmin Contra, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare. Programul meciurilor amicale pe care echipa antrenată de Mihai Teja le va disputa în cantonamentul programat în Turcia este următorul - 16 ianuarie, ora 17.00: Dinamo - Bursaspor (Turcia); 19 ianuarie, ora 15.00: Dinamo - FC Erzgebirge Aue (Germania); 21 ianuarie, ora 15.00: Dinamo - Guangzhou R&F (China); 23 ianuarie: Dinamo - Danemarca U21. Lotul echipei Dinamo Bucureşti a plecat, ieri, în primul stagiu de pregătire centralizată din acest an, în Turcia, la Side, antrenorul Mihai Teja având la dispoziţie 24 de jucători. Din lotul echipei dinamoviste lipsesc fundaşul Andrei Cordoş, care îşi caută un angajament la o altă echipă şi atacantul Gheorghe Grozav, care s-a înţeles cu gruparea FC Dinamo în priviniţa unui contract, dar nu a rezolvat litigiul cu clubul rus Terek Groznîi. Revenirea lotului echipei Dinamo din cantonamentul din Turcia este programată pentru 25 ianuarie.
Cupa Asiei la fotbal
Cosmin Olăroiu a obținut prima victorie ca antrenor al Arabiei Saudite și încă printr-un joc convingător al echipei sale, Arabia Saudită având - în continuare - șanse de calificare în sferturile de finală. Rezultate din etapa a doua a Grupei B: Coreea DPR - Arabia Saudită 1-4 (Yong-Gi Ryang 11 / Hazazi 37, Al Sahlawi 52, 54, Al Abid 77) și China - Uzbekistan 2-1 (Wu Xi 55, Sun Ke 68 / Akhmedov 22). Clasament: 1. China 6p (golaveraj: 3-1), 2. Arabia Saudită 3p (4-2), 3. Uzbekistan 3p (2-2), 4. Coreea DPR 0p (1-5). Astăzi sunt programate partidele din Grupa C: Bahrain - Emiratele Arabe Unite (ora 9.00) și Qatar - Iran (ora 11.00).
Kvitova şi Kerber, în semifinale la Sydney
Jucătoarele tenis Petra Kvitova (Cehia), cap de serie nr. 2, şi Angelique Kerber (Germania), a cincea favorită a competiţiei, s-au calificat, ieri, în semifinale turneului de la Sydney (Australia), dotat cu premii în valoare totală de 731.000 de dolari. Kvitova, locul 4 WTA, a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4, pe Jarmila Gajdosova (Australia), beneficiară a unui wild-card, şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Ţvetana Pironkova (Bulgaria), jucătoare venită din calificări şi poziţia 67 în ierarhia mondială, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-1, de Barbora Zahlavova Strycova (Cehia). Kerber, locul 9 WTA, a învins-o, în sferturi, cu scorul de 0-6, 6-1, 6-4, pe Garbine Muguruza (Spania) şi va juca, în semifinale, cu Karolina Pliskova (Cehia), poziţia 22 în clasamentul mondial, care a trecut, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-0, de Carla Suarez Navarro (Spania). Anterior, Kerber a învins-o, în noaptea de marţi spre miercuri, pe sportiva rusă Daria Gavrilova, locul 187 WTA, beneficiară a unui wild-card, în turul al doilea al turneului de la Sydney, după o partidă care s-a încheiat în jurul orei locale 3.10 şi care a durat aproximativ două ore şi jumătate.
Şarapova, plimbată cu o maşină Porsche de Webber
Jucătoarea de tenis Maria Şarapova, locul 2 WTA, a fost plimbată, ieri, pe străzile din Melbourne, unde săptămâna viitoare va debuta primul turneu de Grand Slam al anului, cu o maşină Porsche 911 de către fostul pilot de Formula 1 Mark Webber, informează ESPN. Modelul de Porsche în care Şarapova a fost plimbată de pilotul australian a fost un 911 Targa 4S. Sportiva rusă este imaginea globală a producătorului german de automobile. Webber, care s-a retras din Formula 1 în 2013, iar acum concurează pentru Porsche în Campionatul Mondial de Anduranţă, a condus prin centrul oraşului Melbourne, până la complexul sportiv unde va avea loc Australian Open. Fostul pilot al echipei Red Bull a efectuat această demonstraţie la o lună după ce a scăpat nevătămat dintr-un accident grav suferit la finala din Brazilia a Campionatului Mondial de Anduranţă.
Pacquiao a acceptat o bursă mai mică, numai ca meciul cu Mayweather să aibă loc
Cel mai așteptat meci de box din ultimii șase ani, cel dintre Floyd Mayweather Jr. și Manny Pacquiao, este tot mai aproape de finalizare, după ce pugilistul filipinez a acceptat o bursă mai mică, de 40 la sută, față de 60 la sută cât a cerut americanul. După ce promotorul lui Pacquiao, Bob Arum, a anunțat că protejatul său este de acord cu condițiile financiare impuse de american, un acord pentru perfectarea meciului la Arena Garden din Las Vegas, data probabilă fiind 2 mai 2015, pare iminent. Arum evaluează că bursa meciului se va ridica la circa 120 de milioane de dolari, sumă din care 60 la sută va merge către Mayweather, 38 de ani, pugilist neînvins în cele 47 de meciuri disputate la profesionism. Un răspuns negativ al americanului ar fi văzut ca o teamă pentru un meci cu Pacquiao, 36 de ani, care are un palmares de 57 victorii, 5 înfrângeri și 2 egaluri. Meciul ar urma să fie promovat în comun de ambele canale cu care au contracte boxerii, HBO (Pacquiao) și Showtime (Mayweather Jr.), iar încasările vor fi împărțite egal între cele două televiziuni.
Nick Nuyens, câștigătorul Turului Flandrei din 2011, și-a anunțat retragerea
Rutierul belgian Nick Nuyens, câștigătorul Turului ciclist al Flandrei din 2011, a pus capăt carierei sportive la vârsta de 34 de ani, a anunțat sportivul în cadrul unei conferințe de presă la Heist (Belgia). Contractul pe care îl avea de două sezoane cu echipa Garmin nu a fost prelungit la finele anului trecut, iar în absența unui nou angajator ciclistul a fost nevoit să se retragă. Nuyens a câștigat Turul Flandrei în 2011, cea mai frumoasă victorie din cariera sa. El a mai câștigat curse precum Paris-Bruxelles, circuitul Het Volk, Kuurne-Bruxelles-Kuurne și de trei ori Grand Prix-ul Valoniei. Nuyens a traversat și un moment mai puțin fast în cariera sa, fracturându-și un șold în urma unei căzături în timpul cursei Paris-Nisa din 2012, iar de atunci nu a mai revenit la forma de dinaintea accidentării.