Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 30 Decembrie 2014 / 00:00 621 accesări

Halep speră ca noul an să fie la fel ca 2014 sau chiar mai bun

Jucătoarea constănțeană de tenis Simona Halep, numărul 3 WTA, a declarat, ieri, la plecarea în China, unde în perioada 4-10 ianuarie va participa la turneul de la Shenzhen, că îşi doreşte ca noul an să fie „la fel ca 2014 sau chiar mai bun”. „M-am simţit bine acasă, am fost şi la Constanţa câteva zile cu familia, dar acum trebuie să închei vacanţa şi să încep noul sezon. M-am pregătit din greu, m-am antrenat în fiecare zi. Mă simt pregătită, sunt gata să încep turneele. Sper să fie un an la fel ca 2014 sau chiar mai bun”, a declarat jucătoarea la Aeroportul „Henri Coandă”. Halep, desemnată cap de serie numărul 1 la Shenzhen Open, speră să se acomodeze cât mai repede în China. „În China nu este uşor niciodată să joci. Dar cred că va fi un turneu bun, pentru că sigur va fi o organizare foarte bună. Sper să mă acomodez repede şi să joc bine. Suntem multe la turneu, iar asta e plăcut, pentru că atunci când sunt mai mulţi români te simţi ca acasă”, a precizat Halep. La Shenzhen Open, turneu dotat cu premii în valoare de 500.000 de dolari, vor participa cinci jucătoare române: Simona Halep, Monica Niculescu, Irina Begu, Alexandra Dulgheru şi Sorana Cîrstea.

Gyenes a plecat în America de Sud

Românul Emanuel Gyenes a plecat duminică în America de Sud, pentru a participa la ediția 2015 a Raliului Dakar, la secțiunea moto. Pilotul sătmărean va concura pentru Autonet Motorcycle Team, în cel de al cincilea său Raliu Dakar, cu obiectivul de a se clasa între primii 20, la fel cum a reușit la edițiile din 2011 și 2012. A șaptea ediție sud-americană a celui mai dificil rally-raid din lume va debuta pe 4 ianuarie, la Buenos Aires, și include 13 probe speciale cu o lungime totală de 4.752 km, la categoria moto.

Corona Brașov, a patra victorie consecutivă în Liga MOL la hochei

ASC Corona Brașov a învins formația maghiară Ferencvarosi TC cu scorul de 6-4 (1-1, 2-3, 3-0), duminică seară, pe Patinoarul Olimpic din Brașov, într-un meci din Liga MOL la hochei pe gheață. Pentru Corona a fost al patrulea succes consecutiv în această competiție. „Fradi” a condus cu 1-0, 3-1 și 4-3, dar brașovenii au revenit spectaculos, obținând o victorie care i-a apropiat și mai mult de podium. Attila Imecs (07:56), Martin Saluga (26:58, 47:39, 59:51), Zsolt Molnar (28:30) și Richard Filip (50:36) au marcat pentru Corona, în timp ce pentru budapestani au înscris Peter Nemeth (06:12), Gabor Kiss (22:27), Vladimir Dubek (25:44) și Mate Levai (39:17). Miskolci Jegesmedvek este lider al clasamentului, cu 62 de puncte din 30 de jocuri, urmată de Dab.Docler 59p (29j), HC Nove Zamky 57p (29j), ASC Corona Brașov 56p (29j), Debreceni HK 40p (28j), UTE 29p (28j), Ferencvarosi TC 28p (29j) și HSC Miercurea Ciuc 14p (28j).

Poşta elveţiană nu va imprima timbre cu efigiile câştigătorilor Cupei Davis

Poşta elveţiană nu va imprima timbre cu efigiile câştigătorilor Cupei Davis, Roger Federer, Stan Wawrinka, Marco Chiudinelli şi Michael Lammer. „Este scandalos! Cei de la poştă consideră că victoria din Cupa Davis este mai puţin importantă decât medalia de argint de la hochei pe gheaţă (n.r. - la CM din 2013)”, a declarat ieri, pentru jurnalul Blick, preşedintele Swiss Tennis, Rene Stammbach. Poşta elveţiană şi-a motivat refuzul prin faptul că o astfel de operaţiune ar dura prea mult şi problema drepturilor de imagine ar fi dificil de gestionat. Echipa Elveţiei a câştigat în luna noiembrie pentru prima oară în istorie Cupa Davis, învingând în finală Franţa.

Baltimore Ravens şi Carolina Panthers au obţinut ultimele „bilete” pentru play-off-ul NFL

Echipele Baltimore Ravens şi Carolina Panthers au obţinut ultimele „bilete” pentru play-off-ul Ligii de Fotbal American (NFL), după ultimele meciuri din sezonul regulat. Carolina Panthers a învins formaţia Atlanta Falcons, cu scorul de 34-3, şi a încheiat sezonul regulat cu un bilanţ de şapte victorii, opt înfrângeri şi o remiză. Baltimore Ravens s-a impus, cu scorul de 20-10, în faţa echipei Cleveland Browns şi a terminat sezonul regulat cu zece victorii şi şase înfrângeri. Mai sunt calificate în play-off echipele Arizona Cardinals, Pittsburgh Steelers, Indianapolis Colts, Cincinnati Belgals, Dallas Cowboys, Detroit Lions, New England Patriots, Seattle Seahawks, Green Bay Packers şi Denver Broncos. Play-off-ul NFL va începe la 3 ianuarie, iar finala campionatului, Super Bowl, este programată la 1 februarie.

Vicecampionul mondial Tatsuki Machida şi-a anunţat retragerea din activitate

Patinatorul japonez Tatsuki Machida, în vârstă de 24 de ani, medaliat cu argint la Campionatele Mondiale de la Saitama, şi-a anunţat retragerea din activitate. Machida a făcut acest anunţ după ce s-a clasat al patrulea la Campionatele Japoniei de patinaj artistic, competiţie ce s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Nagano. Tatsuki Machida a fost selecţionat pentru următoarea ediţie a CM de către federaţia japoneză, dar a refuzat participarea şi i-a lăsat locul său lui Takahito Mura. „Pot să pun capăt carierei mele cu mândrie şi fără regrete”, a spus Machida. Tatsuki Machida s-a clasat pe locul 5 în concursul masculin de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci şi în octombrie a câştigat pentru a doua oară consecutiv Skate America.

Sara Hector a câştigat slalomul uriaş de la Kuhtai, primul său succes din carieră

Suedeza Sara Hector a obţinut la 22 de ani prima victorie a carierei în Cupa Mondială de schi alpin. În cursa de slalom uriaş de la Kuhtai, stațiunea situată în vestul Austriei, scandinava a profitat în prima manşă de condiţiile meteo mai bune şi a înregistrat al doilea rezultat al manşei, fiind devansată doar de americanca Mikaela Shiffrin. Diferenţa dintre cele două era de 27 de sutimi, iar ceaţa a complicat evoluţia altor concurente. În manşa a doua, Hector a schiat aproape perfect şi a avut cel mai bun timp total. Avansul său a fost de doar nouă sutimi de secundă faţă de a doua clasată, Anna Fenninger din Austria, în timp ce Shiffrin, cu 18 sutimi întârziere, a completat podiumul. Hector evoluează în Cupa Mondială din anul 2009, dar până acum urcase o singură dată pe podium, chiar în acest sezon, la mijlocul lunii decembrie, pe zăpada de acasă, de la Are. Clasamentul general este condus de slovena Tina Maze, cu 732 de puncte, urmată de Fenninger 487p și de Shiffrin 445p.

Travis Ganong a obţinut la Santa-Caterina prima victorie a carierei

Americanul Travis Ganong a câştigat cursa de coborâre din staţiunea italiană Santa-Caterina, aceasta fiind prima victorie din cariera schiorului în vârstă de 26 de ani în Cupa Mondială de schi alpin. Ocupant al locului 5 în coborârea olimpică de la Soci, Ganong a fost cronometrat la Santa-Caterina cu timpul de un minut, 32 de secunde şi 42 de sutimi. Acesta a fost doar al doilea podium din cariera americanului, după un loc 3 ocupat în februarie la Kvitfjell. Austriacul Matthias Mayer s-a clasat al doilea, la nouă sutimi în urma învingătorului, iar italianul Dominik Paris a fost al treilea, la 21 de sutimi. Norvegianul Kjetil Jansrud, lider în clasamentul general, a dezamăgit la Santa-Caterina, încheind pe locul 15. Jansrud rămâne în fruntea ierarhiei, cu 624 de puncte, 48 în plus faţă de al doilea clasat, austriacul Marcel Hirscher. Dominik Paris este al treilea, cu 405p. Etapa de la Santa-Caterina a înlocuit-o pe cea de la Bormio, organizatorii făcând această mutare din cauza lipsei zăpezii. Următoarea etapă a sezonului este la programată Zagreb, la 6 ianuarie, unde va avea loc o cursă de slalom. Cursa din 1 ianuarie, de la Munchen, a fost anulată tot din cauza lipsei zăpezii.

Prima etapă a Turneului celor 4 Trambuline a fost anulată din cauza viscolului

Etapa de sărituri cu schiurile programată duminică, la Oberstdorf (Germania), a fost anulată din cauza vremii nefavorabile, după ce organizatorii amânaseră în mai multe rânduri startul concursului care reprezintă prima rundă a Turneului celor Patru Trambuline. Sâmbătă, slovenul Peter Prevc avusese cea mai bună evoluţie în calificări, devansându-i pe austriacul Gregor Schlierenzauer şi pe japonezul Noriaki Kasai. Însă ninsoarea abundentă şi vântul puternic au făcut ca runda de antrenamente de duminică să fie anulată, apoi concursul programat la ora 17.30, ora României, să fie amânat cu o oră şi jumătate, apoi anulat. În funcţie de starea vremii, întrecerea de la Oberstdorf urma să aibă loc aseară, după închiderea ediției, sau anulată complet, deoarece miercuri sunt programate deja calificările pentru cel de-al doilea concurs al T4, cel de la Garmisch-Partenkirchen, unde ar putea să se desfăşoare două concursuri.

Wild Oats XI a câștigat pentru a opta oară cursa de yachting Sydney-Hobart

Super maxi catamaranul Wild Oats XI a câștigat pentru a opta oară cursa de yachting Sydney-Hobart, devenind cel mai titrat velier din această competiție de traversare a Mării Tasmaniei. Ambarcațiunea cu o lungime de 30 m, avându-l la timonă pe australianul Mark Richards, a trecut linia de sosire după două zile, două ore, trei minute și 26 de secunde, cu 49 de minute și 18 secunde avans față de un nou-venit în această competiție, velierul american Comanche, după parcurgerea a 628 de mile (1170 km). Condițiile meteorologice l-au împiedicat însă pe Wild Oats XI să se apropie de recordul său de cursă stabilit cu ocazia victoriei din 2012: o zi, 18 ore, 23 minute, 12 secunde. „Să câștigi un Hobart este o imensă onoare, dar să câștigi de opt ori este cu adevărat extraordinar”, a comentat Richards. Wild Oats XI, unul din cele cinci super maxi catamarane dintr-o flotă de 119 veliere care au luat startul vineri în cea de-a 70-a ediție a cursei Sydney-Hobart, s-a mai impus între 2005 și 2008, apoi în 2010, 2012 și 2013.



12