Ședință de sfârșit de an la CS Farul
Astăzi, de la ora 11.00, la Restaurantul „Sport” din Constanța, va avea loc tradiționala ședință de final de an de la Clubul Sportiv Farul Constanța. Aflată pe podiumul celor mai bune cluburi sportive din țară în ultimii ani, gruparea de pe litoral va prezenta rezultatele înregistrate în 2014. În plus, clubul condus de Ilie Floroiu va desemna și cei mai buni sportivi din acest an, printre favoriți fiind sportivii din cadrul secției de gimnastică aerobică.
Arbitrii Blaș și Ghiorghișor, doar avertisment din partea Comisiei de Disciplină a FR Handbal
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Handbal a sancționat cuplul de arbitri Alexandru Blaș / Marius Ghiorghișor doar cu... avertisment, în urma prestației de la meciul Handbal Club Municipal Constanța - Dunărea Călărași, scor 23-22, din etapa a 14-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Comisia de Disciplină a FRH a decis că arbitrajul celor doi a fost mediocru, cu greșeli evidente, dar nu a influențat rezultatul final al partidei.
Atleta Cătălina Puşcaşu, suspendată doi ani pentru dopaj de către IAAF
Atleta Cătălina Puşcaşu, specialistă în proba de sprint, a fost suspendată pentru doi ani, până pe 29 septembrie 2016, după ce a fost depistată pozitiv cu drostanolon, pe 30 august, informează site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Atletism. Pe lista publicată de IAAF se mai află Anca Heltne, în vârstă de 36 de ani, specialistă în aruncarea greutăţii, care a fost suspendată pentru opt ani, până pe 10 martie 2022, după ce a fost depistată pozitiv la metadienonă şi dehidrocloromatiltestosteron, şi discobolul Sergiu Ursu (34 de ani), care a fost suspendat până pe 12 mai 2016, după ce a fost depistat pozitiv, ca şi Heltne, la dehidrocloromatiltestosteron. Alţi şase atleţi români sunt suspendaţi pentru dopaj: Ioan Ştefan Vasile (depistat pozitiv la letrozol, suspendat pentru doi ani, de la 16 februarie 2014 la 10 martie 2016), Sebastian Varga (metaboliţi ai metandienonei, suspendat pentru opt ani de la 3 iunie 2009 la 2 septembrie 2017), Roxana Bîrcă (metasteron, suspendată de la 11 iulie 2013 până la 3 septembrie 2015), Rodica Chiriţă (suspendată pe viaţă de la 8 decembrie 2005), Corina Dumbrăvean (suspendată pe viaţă de la 18 mai 2010, pentru că nu s-a supus controlului doping) şi Simona Maxim (suspendată de la 1 august 2013 până la 7 august 2017, pentru că nu s-a supus controlului doping).
România participă la Olimpiada de șah Under 16
România participă la Olimpiada de șah pentru echipe de juniori sub 16 ani, care are loc în orașul Györ din Ungaria. După primele cinci runde, România este pe locul 5, cu un total de 8 puncte. Lider este echipa Rusiei, cu 10 puncte. La această competiție participă 54 de echipe din 37 de țări. Formatul echipelor este de patru sportivi plus o rezervă, dar din cei cinci sportivi echipa conține obligatoriu cel puțin o fată. Țara noastră participă la acest eveniment șahist cu următoarea formație: Bogdan-Daniel Deac, Andrei-Theodor Dolana, Mihnea Costachi, Radu-Cristian Toma, iar rezervă este Diana-Elena Cușmuliuc. Echipa este condusă de antrenorul emerit Mircea Pavlov. Olimpiada de șah pentru echipe de juniori sub 16 ani se termină pe 22 decembrie 2014.
Energia Tg. Jiu, în optimile de finală ale FIBA Eurochallenge la baschet masculin
Echipa de baschet masculin Energia Tg. Jiu s-a calificat, marţi seară, în deplasare, în optimile de finală ale FIBA Eurochallenge, la coşaveraj, deşi a fost învinsă de formaţia bulgară Lukoil Academic, cu scorul de 97-74 (52-39), în ultimul meci din Grupa B a FIBA Eurochallenge. Energia a obţinut următoarele rezultate în grupa B: 74-56 şi 59-66 cu estonienii de la Tartu Rock, 76-77 şi 73-72 cu Kormend şi 72-67 cu formaţia bulgară Lukoil Academic. După şase meciuri jucate în grupă, Energia Tg. Jiu are nouă puncte, la fel ca şi echipa ungară Kormend, dar cu coşaveraj superior, obţinând calificarea în optimile de finală ale competiţiei de pe locul al doilea în clasament. Cealaltă echipă calificată este Tartu Rock, cu zece puncte. Primele două clasate din fiecare din cele opt grupe preliminare au obţinut calificarea în optimile de finală ale competiţiei. În Grupa I din optimi, Energia Tg. Jiu va întâlni echipele Enela Basket Brindisi (Italia), Okapi Aalstar (Belgia) şi BC Astana (Kazahstan). În FIBA Eurochallenge, România a mai fost reprezentată de U. Banca Transilvania Cluj (în Grupa F) şi de vicecampioana CSM Oradea (Grupa D), care nu au reuşit să treacă de faza grupelor. CSM Oradea a evoluat în deplasare, cu turcii de la Tofas, cedând în partida de marţi seară, cu scorul de 75-84 (33-50), și a încheiat participarea pe ultimul loc în Grupa D, cu şase puncte. La rândul său, formaţia U. Banca Transilvania Cluj a învins, marţi seară, tot în deplasare, formaţia ungară Atomeromu SE, cu scorul de 81-68 (53-23), dar a ratat şi ea calificarea în optimi, încheind pe locul 3 în Grupa F, cu o singură victorie şi şapte puncte în clasament.
Euroliga de baschet masculin
Ultima etapă din sezonul regulat al Euroligii de baschet masculin începe astăzi, când se vor juca partidele - Grupa A: Real Madrid - Anadolu Efes; Grupa B: CSKA Moscova - Limoges CSP; Maccabi Tel Aviv - Unicaja Malaga; Grupa C: PGE Turow - EA7 Milan; Grupa D: Valencia Basket - Neptunas Klaipeda; Galatasaray Istanbul - Olympiacos Pireu. Dacă la Madrid se va juca pentru locul întâi în grupa A, în grupa D Neptunas și Galatasaray își vor disputa de la distanță ultimul loc calificant din grupă. Turcii se pot califica doar dacă înving pe Olympiacos (o veche rivală în cupele europene), iar Neptunas pierde în Spania, în fața ultimei clasate.
Statele Unite ale Americii doresc organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2024
Comitetul Olimpic din Statele Unite ale Americii (USOC) a aprobat, marţi, în unanimitate, ca unul dintre oraşele Los Angeles, Washington, Boston sau San Francisco să candideze pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2024, informează Time. Primarii celor patru oraşe au prezentat planurile privind organizarea Jocurilor Olimpice. O selecţie finală a candidaturilor va avea loc în ianuarie 2015. Chicago a fost ultimul oraş american care a candidat pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară, el pierzând în faţa lui Rio de Janeiro pentru ediţia din 2016. Ultimul oraş american care a găzduit Jocurile Olimpice de vară a fost Atlanta în 1996. Până în prezent doar Roma (Italia) şi-a anunţat candidatura pentru ediţia din 2024 a Jocurilor Olimpice. Candidaţii trebuie să îşi depună dosarele la Comitetul Internaţional Olimpic până la 15 septembrie 2015, CIO urmând să desemneze oraşul gazdă cu ocazia congresului de la Lima (Peru), care va avea loc în 2017.
O parte dintre trofeele echipei de Formula 1 Red Bull au fost recuperate
O parte dintre cele 60 de trofee ale echipei de Formula 1 Red Bull, furate la începutul acestei luni de la sediul din Milton Keynes (Marea Britanie), au fost găsite într-un lac. Trofeele au fost furate după ce două maşini cu şase bărbaţi au lovit intrarea principală a clădirii. Nicio persoană nu a fost rănită în atac, însă Christian Horner, team principal al echipei, s-a declarat devastat de această întâmplare. Circa o treime dintre trofee a fost găsită în Lacul Horseshoe, lângă Sandhurst, în sudul Angliei, însă multe sunt deteriorate. „Estimăm la douăzeci numărul de trofee recuperate, dar ţinem legătura cu Red Bull pentru a stabili numărul extact de cupe deteriorate”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei britanice. Între 2010 şi 2013, Red Bull a dominat Formula 1, obţinând patru titluri consecutive la constructori şi tot atâtea la piloţi, prin germanul Sebastian Vettel. Însă printre obiectele furate nu se aflau şi cele primite de echipa austriacă pentru aceste performanţe.
Nadal nu se mai gândește să redevină nr. 1 mondial
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, nr. 3 mondial, refăcut după o operație de apendicită, a declarat că nu se mai gândește la fotoliul de lider al ATP și marea lui preocupare este să redevină competitiv pe terenul de tenis. „Să redevin nr. 1 mondial este ceva ce nu-mi plănuiesc și nu-mi imaginez. Sunt ani de când am spus că pentru mine să fiu nr. 1 nu mai este un obiectiv. Am fost timp de 10 ani între primii 2-3 din lume, dar clasamentul nu mai este prioritatea mea. Evident, dacă voi merge bine, rankingul va fi pozitiv, dar prioritatea mea este să fiu competitiv, să joc cât mai bine în toate turneele la care voi participa”', a declarat Nadal, cu prilejul unui eveniment promoțional la Barcelona. După o pauză lungă, Nadal este preocupat mai ales de regăsirea formei sale în următoarea perioadă: „Acum sunt interesat de nivelul tenisului meu, de nivelul adversarilor mei, preocupare normală înaintea unui nou sezon, îndoielile și temerile obișnuite de fiecare an, acum puțin mai mari, pentru că nu am mai jucat de șase luni”.
Au fost anunțați primii ambasadori ai Jocurilor Europene de la Baku, din 2015
Primii sportivi care vor fi ambasadorii ediției inaugurale a Jocurilor Europene de la Baku, din 2015, au fost anunțați oficial, potrivit site-ului Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR). Sportivii în cauză au fost selectați pentru a-și reprezenta disciplinele sportive și pentru a participa la campanii de marketing în scopul promovării Jocurilor Europene. Reprezentanta gimnasticii ritmice de origine franceză Kseniya Moustafaeva, alături de danezul Rene Holten Poulsen, medaliat cu argint în cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing 2008, în proba de canoe sprint, și de echipa de baschet 3x3 a Serbiei, formată din Dusan Domovic Bulut, Marko Savic, Marko Zdero și Dejan Majstorovic, au fost selectați pentru a promova Jocurile Europene în țările de origine, cât și în mediul online, precizează COSR. Jocurile Europene de la Baku vor avea loc între 12 și 28 iunie 2015 și vor include 20 de discipline sportive, dintre care 16 discipline olimpice și patru non-olimpice. Peste 6.000 de sportivi vor reprezenta peste 17 națiuni la prima ediție a competiției.
Stadionul din Yokohama, propus pentru Cupa Mondială de rugby din 2019
Stadionul din Yokohama, cel care a găzduit finala Campionatului Mondial de fotbal din 2002, dintre Brazilia și Germania, a fost adăugat listei posibilelor arene prevăzute pentru Cupa Mondială de rugby din 2019. Cu o capacitate de 72.000 de locuri, stadionul din Yokohama nu era pe lista scurtă din candidatura oficială a Japoniei pentru Cupa Mondială 2019, dar oficialii rugby-ului mondial au fost de acord cu lărgirea acestei liste cu orașul-capitală a Prefecturii Kanagawa. În total, 15 orașe și prefecturi se află în vederea organizatorilor pentru găzduirea competiției supreme a balonului oval, o decizie urmând să fie luată anul viitor.