Naţionalele de futsal ale României și Serbiei și-au împărțit victoriile
Echipa naţională de futsal a României a fost învinsă, joi seară, cu scorul de 6-3, de selecţionata similară a Serbiei, în cel de-al doilea meci amical disputat în Sala Sporturilor din Deva. Tricolorii pregătiți de Zoltan Jakab au condus cu 1-0, 2-1 și 3-2 (goluri înscrise de Gabi Dobre 2, Răducu 12 și Szöcs 24), însă oaspeții au reușit să întoarcă rezultatul. Pentru echipa României au evoluat: Klein, Toniţa - portari; Dobre, R. Lupu, Stoica, Cr. Matei, Pînzaru, Movileanu, Răducu, A. Csoma, Manya, Szöcs - jucători de câmp. Miercuri, formația noastră câștigase cu 5-3. România va juca în calificările pentru EURO 2016 în perioada 17-22 martie 2015, când, la Călărași, se va disputa una din cele șapte grupe principale de calificare la turneul final ce va fi găzduit peste doi ani de Serbia. România se află în aceeași grupă cu Portugalia, Kazahstan și câștigătoarea unei grupe preliminare din care fac parte Lituania (gazdă), Georgia, Elveția și Estonia (se joacă în perioada 13-18 ianuarie 2015). Câștigătoarele grupelor principale se califică la turneul final, iar cele șapte echipe de pe locul secund plus cea mai bună ocupantă a locurilor 3 vor disputa, în septembrie 2015, baraje pentru alte patru locuri calificante.
Cristiano Ronaldo a primit trofeul rezervat celui mai bun marcator internațional
Portughezul Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Real Madrid, a primit joi trofeul rezervat celui mai bun marcator al anului în meciurile internaționale, din partea Federației Internaționale de Istorie și Statistică a fotbalului (IFFHS). Pentru atribuirea acestui trofeu, IFFHS ține cont de golurile marcate în competițiile internaționale, atât la nivel de club, cât și pentru echipa națională. Cristiano Ronaldo a înscris anul trecut 25 de goluri: 15 pentru Real Madrid în Liga Campionilor și 10 în tricoul reprezentativei Portugaliei. În total, el a reușit să înscrie 69 de goluri în toate competițiile la care a participat pe parcursul lui 2013, cel mai bun bilanț anual din cariera sa. În clasamentul provizoriu pe anul 2014 conduce ghanezul Asamoah Gyan, jucătorul echipei Al-Ain din Emiratele Arabe Unite, cu 18 goluri în competițiile internaționale, urmat de Cristiano Ronaldo (17), brazilianul Neymar (16) și francezul Karim Benzema (14).
Bundesliga va implementa tehnologia pe linia porţii din sezonul 2015-2016
Cele 18 cluburi din Bundesliga au votat în favoarea implementării tehnologiei pe linia porţii din sezonul 2015-2016, a anunţat Liga Germană de Fotbal (DFL), pe site-ul oficial. Compania Hawk-Eye va furniza tehnologia ce va fi folosită în prima ligă din Germania, a menţionat DFL. Sistemul Hawk-Eye constă în 14 camere de mare viteză, inclusiv câte una pentru fiecare poartă fixate pe acoperişul stadionului. Atunci când mingea ajunge în zona porţii, mişcările îi sunt înregistrate de camere şi software-ul îi calculează poziţia exactă din diferite unghiuri, chiar şi dacă este vizibilă doar o mică parte a balonului. Imediat după ce mingea depăşeşte clar linia porţii, sistemul transmite într-o secundă un semnal acustic către casca purtată de arbitru. De asemenea, ceasul arbitrului vibrează şi afişează mesajul „Gol”. După câteva secunde, imagini realizate cu ajutorul camerelor instalate în dreptul liniei porţii sunt prezentate pe ecranele de la stadion pentru spectatori. Potrivit AFP, costul utilizării sistemului este estimat la 150.000 până 180.000 de euro pe sezon pentru fiecare club. Sistemul este folosit deja în campionatul Angliei.
Cartonaşul galben primit de Messi la meciul cu Valencia a fost anulat
Comisia de Apel a Federaţiei Spaniole de Fotbal a acceptat contestaţia depusă de FC Barcelona şi a anulat cartonaşul galben primit de Lionel Messi în meciul disputat săptămâna trecută cu Valencia, partidă la care argentinianul a fost lovit cu o sticlă de plastic în cap, informează Mundo Deportivo. Comisia a explicat că în imaginile fazei de pe finalul meciului se vede că nu a fost vorba de o pierdere deliberată de timp, ci de o reacţie normală a unei persoane care a avut de suferit din cauza unui spectator. Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a fost lovit cu o sticlă de plastic în cap, duminică, în timpul meciului cu FC Valencia, scor 1-0, din etapa a 13-a a campionatului Spaniei. Internaţionalul argentinian a fost lovit cu o sticlă de plastic în cap în timp ce sărbătoarea alături de coechipieri golul marcat de Busquets ,în minutul 90+4. Messi, care nu a fost rănit în urma acestui incident, i-a raportat arbitrului cele întâmplate, dar acesta i-a acordat jucătorului Barcelonei un cartonaş galben.
Preşedintele clubului Olympiacos Pireu, pus sub acuzare
16 persoane au fost puse sub acuzare în cadrul unei vaste anchete cu privire la suspiciuni de trucare a unor meciuri din campionatul Greciei, informează AFP, citând surse judiciare. Parchetul nu a menţionat numele celor puşi sub acuzare, însă conform surselor judiciare sunt aceleaşi persoane care au fost vizate de o anchetă preliminară. Astfel, printre persoanele în cauză se numără şi preşedintele clubului Olympiacos Pireu, Evangelos Marinakis. Au mai fost puşi sub acuzare resposabili ai federaţiei elene de fotbal şi arbitri, într-un dosar în care acuzaţiile sunt de „constituire, participare şi conducere a unei reţele infracţionale, fraudă, tentativă de şantaj şi corupţie”. Ancheta vizează meciuri disputate în perioada 2011-2013.
UEFA interzice cluburilor din Crimeea să participe la competiţiile organizate de federaţia rusă
Comitetul Executiv al UEFA a interzis, joi, cluburilor din Crimeea să participe la competiţiile organizate de Federaţia Rusă de Fotbal începând din 1 ianuarie 2015, a declarat secretarul general al forului, Gianni Infantino, informează AFP. „Federaţia Rusă de Fotbal nu poate să organizeze meciuri în Crimeea fără acordul UEFA şi al Ucrainei. Ca urmare a deciziei Comitetului de Urgenţă al UEFA din 22 august, Comitetul Executiv a hotărât să interzică grupărilor din Crimeea să participe la competiţiile organizate de federaţia rusă, de la 1 ianuarie 2015. Până la noi ordine, Crimeea va fi considerată o zonă specială. UEFA va finanţa dezvoltarea fotbalului din Crimeea, în special iniţiativele în favoarea tinerilor şi pentru infrastructură”, a spus Infantino. Ucraina a pierdut Crimeea, anexată în martie Rusiei, şi se confruntă de şapte luni cu o rebeliune prorusă, conflict soldat cu peste 4.300 de morţi.
Argentinianul Ramon Diaz este noul selecţioner al Paraguayului
Antrenorul argentinian Ramon Diaz, cel mai titrat din istoria clubului River Plate, a fost numit la conducerea tehnică a naţionalei Paraguayului, a anunţat Federaţia Paraguayană de Fotbal. În vârstă de 55 de ani, Ramon Diaz a pregătit ultima dată echipa River Plate. „Ne aşteaptă competiţii importante precum Copa America şi Cupa Mondială din 2018. Trebuie să muncim organizat pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat Ramon Diaz după semnarea contractului. El a precizat că staff-ul său va fi acelaşi ca la River Plate.
FC Liverpool va extinde tribuna principală a stadionului „Anfield”
Lucrările de extindere de la stadionul „Anfield” vor începe anul viitor şi se vor încheia în sezonul 2016-2017, arena urmând să aibă la final o capacitate cu 8.500 de locuri mai mare decât cea de acum, a anunţat FC Liverpool. Lucrările vizează extinderea tribunei principale, capacitatea stadionului urmând să ajungă la 54.000 de locuri. Este prevăzută şi extinderea cu 4.800 de locuri a altei tribune, „Anfield Road Stand”, însă calendarul lucrărilor încă nu a fost anunţat. Valoarea lucrărilor este estimată la 126 de milioane de euro. Echipa va juca tot pe „Anfield” pe durata lucrărilor.
Aleksandr Haţkevici este noul selecţioner al naţionalei Belarusului
Aleksandr Haţkevici a fost numit în funcţia de selecţioner al naţionalei Belarusului, înlocuindu-l pe Georgi Kondratiev, care a fost demis în urmă cu două luni. „A fost o ofertă de nerefuzat. Sunt mereu primul suporter al naţionalei. Vă anunţ din start că naţionala Belarusului nu va mai evolua cu cinci fundaşi, indiferent de forţa ofensivă a adversarului. Obiectivul nostru în preliminariile pentru EURO 2016 este să facem tot ce este posibil ca să câştigăm meciuri. Fiecare partidă reprezintă o nouă oportunitate pentru noi. Cel mai important lucru este să ne creăm o identitate în joc”, a declarat Haţkevici, în vârstă de 41 de ani. El a marcat patru goluri în 36 de partide pentru naţionala Belarusului și a mai pregătit în cariera sa formaţiile de rezervă ale echipelor Dinamo Minsk şi Dinamo Kiev, formaţiile de seniori Dinamo Minsk şi FC Vitebsk şi naţionala under-18 a Belarusului. Ca jucător, Haţkevici a câştigat patru titluri de campion în Belarus şi şapte în Ucraina şi a ajuns cu Dinamo Kiev până în semifinalele Ligii Campionilor în sezonul 1998-1999. Haţkevici a fost desemnat cel mai bun jucător din Belarus în 1998 şi 2000, iar în 2007 s-a retras din activitate. Kondratiev a fost demis după ce a obţinut un singur punct în primele trei meciuri din preliminarii. Interimatul a fost asigurat de Andrei Zigmantovici, dar naţionala Belarusului a fost învinsă şi de Spania, scor 0-3.
FC Santos a semnat un contract de imagine pe viaţă cu Pele
Clubul Santos a anunţat că a semnat un contract cu fostul internaţional brazilian Edson Arantes do Nascimento - Pele, devenind astfel prima grupare din lume care are un acord pe viaţă cu un fost sportiv. „Clubul, care a semnat în 2013 un contract cu Pele conform căruia fostul fotbalist a devenit ambasador global, i-a oferit un contract pe viaţă la înnoirea înţelegerii. FC Santos va folosi în continuare imaginea lui Pele în marketing, publicitate şi campanii pe reţelele de socializare şi sportivul secolului va fi prezent la evenimentele sale. Noul contract include şi o înţelegere ce permite ca FC Santos şi Pele să creeze şi să prezinte produse împreună”, se arată pe site-ul clubului brazilian. Pele, în vârstă de 74 de ani, a jucat pentru FC Santos timp de 18 ani, în perioada 1956-1974.
Gudjohnsen a semnat cu Bolton Wanderers
Aflată pe locul 18 în Championship (liga a doua engleză), din 24 de echipe, Bolton Wanderers încearcă să se redreseze cu ajutorul unor fotbalişti cunoscuţi, dar aflaţi la vârsta retragerii. După o lună în care s-a aflat în probe, islandezul Eidur Gudjohnsen, până în vară la FC Bruges, l-a convins pe antrenorul Neil Lennon să-l reţină în lot şi va debuta în meciul cu Reading din acest sfârşit de săptămână. Gudjohnsen, care a mai jucat la Bolton între 1998 şi 2000, a semnat un contract valabil până la finalul actualului sezon. Islandezul în vârstă de 36 de ani era liber de contract. Un alt veteran, Emile Heskey, liber de contract după o experienţă în Australia, la Newcastle Jets, va fi testat două săptămâni de gruparea engleză. Ambii jucători sunt atacanţi şi au 36 de ani.