Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 28 Octombrie 2014 / 00:00 622 accesări

SPORTIVII DE LA CS ATEMI AU PARTICIPAT LA CM DE KARATE WKC

Sportivii de la CS Atemi Karate Constanța au participat în această lună, în Polonia, la Szczecin, la Campionatul Mondial de Karate WKC pentru copii, cadeți și juniori. Sportivii pregătiți de Mihaela Borcănea au obținut următoarele rezultate - copii 6-8 ani: Adela Borcănea - locul 4 la kata, Costin Pașa - locul 5 la kumite și locul 7 la kata; copii 9-10 ani: Alexia Niculina, Alexandra Leu, Erin Mamut și Eduard Bălae - toți locul 10 la kata și kumite.

ECHIPA FEMININĂ A ROMÂNIEI, ARGINT ÎN PRIMA ETAPĂ A CUPEI MONDIALE DE SPADĂ

Echipa feminină a României, în componenţa Ana Maria Brînză, Simona Gherman, Simona Pop, Maria Udrea, a câştigat, duminică seară, medalia de argint în prima etapă a Cupei Mondiale de spadă, la Legnano (Italia), informează frscrima.ro. Echipa pregătită de Dan Podeanu și George Epurescu a înregistrat următoarele rezultate: 42-32 cu Germania, în optimi; 45-36 cu Ucraina, în sferturi; 25-24 cu Italia, în semifinale; 29-33 cu Estonia, în finală. Medalia de bronz a revenit Italiei, care a învins în finala mică Franța, scor 27-26. Tot la Legnano, Ana Maria Brînză a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la individual.

LN DE HANDBAL FEMININ

Astăzi, în primul meci din etapa a 11-a a Ligii Naționale de handbal feminin, HCM Baia Mare va întâlni, de la ora 17.30 (în direct la Digi Sport 3), pe HC Zalău. Restul meciurilor se vor desfășura după următorul program - vineri: CSM Cetate Deva - SCM Craiova (ora 18.00); sâmbătă: Corona Brașov - Unirea Slobozia (ora 11.30, Digi Sport); duminică: CSM Ploiești - Mureșul Tg. Mureș (ora 11.00), HCM Roman - HC Dunărea Brăila (ora 11.30), CSU Neptun - U. Cluj (ora 12.00), HCM Rm. Vîlcea - CSM București (ora 20.00, Digi Sport). Clasament: 1. HCM Baia Mare 27p (golaveraj: 310-221), 2. SCM Craiova 27p (226-191), 3. CSM București 23p* (279-202), 4. Corona Brașov 23p (282-219), 5. Brăila 18p, 6. Roman 17p, 7. Zalău 13p, 8. Slobozia 12p, 9. Rm. Vîlcea 11p, 10. Deva 10p, 11. CSM Ploiești 9p, 12. U. Cluj 8p, 13. CSU NEPTUN CONSTANȚA 6p, 14. Tg. Mureș 0p. (*echipa CSM București a fost penalizată cu un punct - nerespectare regulament).

NAȚIONALA DE RUGBY U19 A PIERDUT CU SPANIA

Reprezentativa de rugby U19 a României a pierdut, scor 13-24 (3-10), întâlnirea cu Spania, prima din cadrul Campionatului European rezervat acestei categorii de vârstă, care se desfășoară în Portugalia. În urma acestui rezultat, tricolorii vor evolua în continuare pentru locurile 5-8. Din primul “15” al României au făcut parte Sabin Strătilă (RCJ Farul Constanța), Marian Niță (CS Năvodari) și Andrei Iurea (CS Cleopatra Constanța).

ANTRENORUL DE TENIS ŞTEFAN GEORGESCU A ÎNCETAT DIN VIAŢĂ LA 77 DE ANI

Antrenorul de tenis Ştefan Georgescu, care a condus echipa de Cupa Davis din funcţia de căpitan nejucător în finalele competiţiei din 1971 şi 1972, a murit la vârsta de 77 de ani, a anunţat Federaţia Română de Tenis. Ştefan Georgescu a jucat o singură dată pentru echipa de Cupa Davis a României, în 1960, la dublu, avându-l alături pe Ion Țiriac. Georgescu a fost premiat, anul trecut, de Federația Română de Tenis pentru întreaga sa activitate din tenisul românesc, în cadrul evenimentului „Gala Aşilor Tenisului Românesc”.

VICTORII PENTRU ECHIPELE ROMÂNEȘTI DIN LIGA MOL

Corona Brașov și HSC Miercurea Ciuc (după șuturile de departajare) au obținut victorii duminică seară, în meciurile jucate pe teren propriu în Liga MOL la hochei pe gheață. Jucătorii din Miercurea Ciuc s-au impus cu 3-2 în fața ungurilor de la Ujpest, iar Corona a învins-o pe Ferencvaros Budapesta (Ungaria) cu 2-1. În clasament, după 12 meciuri disputate, HSC Miercurea Ciuc e ultima, cu 7 puncte, în timp ce brașovenii ocupă locul 4, cu 21 de puncte.

LIGA CAMPIONILOR LA HANDBAL FEMININ

Rezultate înregistrate în etapa a 2-a a Ligii Campionilor la handbal feminin - GRUPA A: Hypo Niederosterreich - Dinamo Sinara 25-25, HC Leipzig - Krim Mercator 30-24. Clasament: 1. Dinamo Sinara 3p, 2. Krim Mercator 2p (golaveraj: 56-50), 3. HC Leipzig 2p (49-51), 4. Hypo 1p; GRUPA B: Potravka Vegeta - Buducnost 27-32, WHC Vardar - Thuringer 26-21. Clasament: 1. Buducnost 4p, 2. Thuringer 2p (54-46), 3. Vardar 2p (43-44), 4. Potravka 0p; GRUPA C: Lokomotiva Zagreb - Viborg HK 18-25, IK Savehof - Gyor 21-38. Clasament: 1. Gyor 4p (70-44), 2. Viborg 4p (63-43), 3. Zagreb 0p (41-57), 4. Savehof 0p (46-76); GRUPA D: MKS Selgros Lublin - Larvik 23-28, Metz Handball - HCM Baia Mare 34-24. Clasament: 1. Larvik 4p, 2. Metz 2p (54-49), 3. HCM BAIA MARE 2p (54-59), 4. Lublin.

MURRAY A CÂŞTIGAT TURNEUL DE LA VALENCIA

Tenismanul britanic Andy Murray, cap de serie nr. 3 şi locul 8 ATP, a câştigat, duminică seară, turneul de la Valencia (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 1.496.095 de euro. Murray l-a învins în finală, cu scorul de 3-6, 7-6 (9/7), 7-6 (10/8), pe spaniolul Tommy Robredo, poziţia 21 în ierarhia mondială. Pentru succesul obţinut la Valencia, Murray va primi 500 de puncte ATP şi un cec în valoare de 390.325 de euro, în timp ce Robredo va încasa 175.975 de euro şi 300 de puncte ATP. Reamintim că proba de dublu de la Valencia a fost câştigată de perechea Horia Tecău / Jean-Julien Rojer (România / Olanda), care a învins în finală, cu scorul de 6-4, 6-2, cuplul Kevin Anderson / Jeremy Chardy (Africa de Sud / Franţa).

FEDERER S-A IMPUS PENTRU A ŞASEA OARĂ ÎN TURNEUL DE LA BASEL

Tenismanul elveţian Roger Federer, cap de serie nr. 1 şi locul 2 ATP, a câştigat, duminică seară, pentru a şasea oară turneul de la Basel, dotat cu premii în valoare totală de 1.458.610 euro. Federer l-a învins în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe belgianul David Goffin, al şaptelea favorit al competiţiei şi poziţia 28 în ierarhia mondială. În vârstă de 33 de ani, Federer a cucerit al 82-lea trofeu din carieră.

PREŞEDINTELE FEDERAŢIEI ARGENTINIENE DE TENIS A ÎNCETAT DIN VIAŢĂ

Preşedintele Federaţiei Argentiniene de Tenis, Arturo Grimaldi, a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 61 de ani, a anunţat forul de specialitate, într-un comunicat. Grimaldi suferea de cancer. „Acest cancer blestemat ne ia un apropiat. Odihneşte-te în pace, Arturo”, a scris pe Twitter tenismanul Juan Monaco. Arturo Grimaldi se afla la conducerea federaţiei argentiniene din 2009. El se afla la doilea mandat, ce era valabil până în 2017.

ZHANG JIKE, CÂŞTIGĂTOR AL CUPEI MONDIALE LA TENIS DE MASĂ, PRIVAT DE PREMIUL ÎN BANI

Sportivul chinez Zhang Jike, care a câştigat Cupa Mondială la tenis de masă, duminică, la Dusseldorf, a fost privat de premiul de 45.000 de dolari deoarece a distrus două panouri publicitare în timp ce se bucura de victorie. La finalul unui meci disputat cu compatriotul său Ma Long, campionul mondial şi olimpic en titre, extrem de bucuros că a câştigat, şi-a manifestat entuziasmul lovind cu piciorul cele două panouri. Federaţia Internaţională de Tenis de Masă l-a privat pe sportiv de premiul în bani. Jucătorul chinez şi-a cerut imediat scuze pentru comportamentul său. „Îmi pare foarte rău pentru ce am făcut. Nu a fost un comportament corespunzător”, a spus Zhang Jike.

WOZNIACKI VA PARTICIPA LA MARATONUL DE LA NEW YORK

Imediat după eliminarea de sâmbătă în fața Serenei Williams, din semifinala Turneului Campioanelor la tenis de la Singapore, daneza Caroline Wozniacki a anunțat că va participa la Maratonul de la New York, din 2 noiembrie, o probă de voință pe care o pregătește de mai multe luni, alergând pe străzi. Ea a decis să se înscrie la maratonul new-yorkez abia în iulie, cu două luni înainte de închiderea listei. „Cred că anul acesta am motive să mă mândresc cu ce am făcut, acum cred că trebuie să-mi dovedesc mie că sunt cu adevărat o persoană puternică”, a spus daneza de origine poloneză, care crede că este în stare să încheie cei 42,195 km ai cursei de maraton. După această provocare, ea a declarat că vrea să ia o pauză, pentru a intra în viitorul sezon cu și mai multă vigoare.

ÎNCĂ UN RECORD PENTRU MARQUEZ LA MOTOGP

Spaniolul Marc Marquez a câştigat Grand Prix-ul Malaeziei la clasa MotoGP, aceasta fiind a 12-a sa victorie stagională. Deja campion al lumii pentru al doilea an consecutiv, ibericul a egalat recordul australianului Mick Doohan, care se impunea în 12 curse în anul 1997. Marquez are şansa de a îmbunătăţi recordul dacă va câştiga ultima cursă a sezonului, cea de la Valencia. Sâmbătă, el obținuse cel de al 13-lea pole-position din sezon, record absolut în Campionatul Mondial. Săptămâna trecută, în Australia, ibericul egalase performanța lui Casey Stoner, care a plecat din pole-postion de 12 ori în 2011. Tot în 2014 el a depășit recordul lui Mike Hailwood din 1965, de opt victorii consecutive în curse contând pentru CM de motociclism viteză.

MARUSSIA ŞI CATERHAM NU VOR PARTICIPA LA MARELE PREMIU AL SUA

Echipele de Formula 1 Marussia şi Caterham nu vor participa la Marele Premiu al SUA de la Austin (Texas), antepenultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă. Societăţile care administrează cele două echipe sunt în insolvenţă şi au fost puse sub administrare judiciară. Marussia îşi va continua activitatea, iar noii administratori speră să găsească sursele de finanţare pentru participarea la ultimele două etape, de la Sao Paulo şi Abu Dhabi. La Caterham, problemele sunt mai complicate, din cauza unui diferend izbucnit între fostul proprietar, omul de afaceri malaezian Tony Fernandes, şi noul acţionar, compania Engavest. Echipa a rămas fără finanţare după ce părţile implicate în tranzacţia anunţată în vară s-au acuzat reciproc de faptul că nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale. Şi compania care deţine echipa Caterham a fost pusă sub administrare judiciară. Astfel, pe grila de start a Marelui Premiu al SUA se vor afla numai 18 monoposturi, reprezentând nouă echipe. Acesta va fi cel mai mic număr de maşini pe grilă de la Monaco Grand Prix, ediţia 2005, când echipa BAR a fost suspendată o cursă pentru încălcarea regulamentului privind consumul de combustibil. Cursa de la Austin este programată duminică, de la ora 22.00.



12