Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 25 Octombrie 2014 / 00:00 693 accesări

IORDĂNESCU ŞI APOLZAN VOR STABILI JUCĂTORII DIN STRĂINĂTATE PENTRU MECIUL CU IRLANDA DE NORD

Directorul tehnic al FRF, Anghel Iordănescu, şi directorul Şcolii Federale de Antrenori, Dan Apolzan, vor trimite, sâmbătă, telegramele de convocare jucătorilor care evoluează în străinătate, pentru meciul cu Irlanda de Nord, din preliminariile EURO 2016, programat la 14 noiembrie, pe Arena Naţională din București, au declarat surse din cadrul FRF. Iordănescu, fost selecţioner între anii 1993 şi 1998, precum şi între 2002 şi 2004, va rămâne cel mai probabil la conducerea primei reprezentative, au adăugat sursele citate. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a ajuns, vineri seară, la Casa Fotbalului din București, pentru a se întâlni cu Iordănescu, însă nu a dorit să facă nicio declaraţie, afirmând că va susţine, sâmbătă, o conferinţă de presă. Răzvan Burleanu a fost, joi, la Kiev, pentru a discuta cu oficialii clubului Şahtior Doneţk posibilitatea ca Mircea Lucescu să antreneze atât formaţia ucraineană, cât şi naţionala României, însă a fost refuzat de aceştia.

MIRCEA LUCESCU NU ESTE LĂSAT DE ŞAHTIOR LA NAŢIONALA ROMÂNIEI

Managerul general al clubului Şahtior Doneţk, Serghei Palkin, a anunţat că antrenorul Mircea Lucescu are un contract ferm cu această echipă şi nu poate antrena în paralel şi selecţionata României. „Ne-am întâlnit cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, dl. Burleanu, şi i-am explicat că Mircea Lucescu nu poate combina cele două posturi. Dânsul are un contract cu Şahtior până la finalul sezonului şi va rămâne aici”, a declarat Palkin. Postul de selecţioner al echipei naţionale a României a rămas vacant după demisia lui Victor Piţurcă, acesta acceptând oferta venită din partea echipei saudite Al Ittihad. Mircea Lucescu este unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României, el conducând echipa naţională între 1981 şi 1986, perioadă în care a obţinut calificarea la Campionatul European din 1984. Lucescu, 69 de ani, antrenează pe Şahtior Doneţk din 2004, de atunci câştigând de opt ori titlul în Ucraina, de cinci ori Cupa Ucrainei şi Cupa UEFA în anul 2009. Anghel Iordănescu ar putea ocupa interimar postul de selecţioner al României, până în vara viitoare, când Mircea Lucescu va încheia contractul cu Şahtior, a anunţat agenţia Reuters.

BERT VAN MARWIJK, CANDIDAT PENTRU A PRELUA NAŢIONALA ROMÂNIEI

Fostul selecţioner al Olandei Bert van Marwijk, în vârstă de 62 de ani, este candidat pentru a prelua naţionala României, a anunţat, vineri, presa olandeză. Van Marwijk este fără contract după ce a fost demis de la Hamburger SV în luna februarie a acestui an. Van Marwijk a fost selecţioner al Olandei în perioada 2008-2012. El a condus echipa în finala Cupei Mondiale din 2010, pierdută în faţa Spaniei, şi a părăsit naţionala olandeză după EURO 2012. De asemenea, Van Marwijk a mai pregătit echipele Fortuna Sittard, Borussia Dortmund şi Feyenoord Rotterdam.

ASTRA A PIERDUT ȘI LA GLASGOW

Vicecampioana României la fotbal, Astra Giurgiu, a pierdut și cel de-al treilea meci din Grupa D a UEFA Europa League, disputat joi seară, în deplasare: Celtic Glasgow - Astra Giurgiu 2-1 (S. Šćepović 73, Johansen 79 / G. Enache 81). Deși a jucat bine și a dominat momente bune din meci, Astra nu a reușit să înscrie și scoțienii i-au penalizat pe români la două din puținele ocazii avute. Șansele giurgiuvenilor la calificarea în 16-imile de finală ale competiției sunt acum pur teoretice, prima condiție pentru a le păstra fiind victoria peste două săptămâni în disputa cu Celtic, de la Giurgiu. În celălalt meci al grupei: Casino Salzburg - Dinamo Zagreb 4-2 (Alan 14, 45, 52, André Ramalho 49 / Ademi 81, Henríquez 89). Clasament Grupa D: 1. Casino 7p (golaveraj: 8-5), 2. Celtic 7p (5-3), 3. Dinamo 3p, 4. ASTRA 0p.

INCIDENTE ÎNTRE SUPORTERI LA BRATISLAVA

Meciul de joi seară de la Bratislava, dintre formația locală Slovan și Sparta Praga, din etapa a treia a Gupei I din UEFA Europa League, a fost marcat de incidente între suporterii celor două formații. Partida a fost întreruptă în prima repriză, în min. 42, din cauza incidentelor, iar meciul s-a reluat după aproximativ 40 de minute, fiind necesară intervenția forţelor de ordine. În momentul întreruperii scorul era egal, 0-0, pentru ca la final oaspeții să câștige cu 3-0. Clasament grupa I: 1. Young Boys 6p (golaveraj: 8-3), 2. Sparta 6p (7-4), 3. Napoli 6p (5-3), 4. Slovan 0p.

FEDERAŢIA ALBANEZĂ CONTESTĂ DECIZIA UEFA

Federaţia Albaneză de Fotbal a anunţat, vineri, că va face apel în urma deciziei UEFA de a-i acorda Serbiei victoria la „masa verde” în meciul din 14 octombrie, suspendat din cauza incidentelor. „Decizia comisiei UEFA este ciudată şi inacceptabilă. Federaţia Albaneză de Fotbal va face apel pentru a obţine cele trei puncte”, a declarat secretarul feneral al forului din Albania, Ilier Shulku. Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a decis ca meciul Serbia - Albania, suspendat din cauza incidentelor înregistrate la 14 octombrie, să fie omologat cu scorul de 3-0 pentru sârbi, iar gazdelor să le fie retrase trei puncte, ambele federaţii fiind amendate cu câte 100.000 de euro. În plus, Serbia va juca următoarele două meciuri de pe teren propriu sub egida UEFA cu porţile închise.

POGBA ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU JUVENTUS

Mijlocaşul francez Paul Pogba şi-a prelungit contractul cu echipa Juventus Torino pentru încă trei sezoane, actuala înţelegere urmând să expire în vara anului 2019, a anunţat „Tuttosport“. Internaţionalul francez va avea un salariu anual de 4,5 milioane de euro, iar clauza de reziliere a contractului este de 80 de milioane de euro. În vârstă de 21 de ani, Pogba a fost achiziţionat de Juventus Torino în vara anului 2012, de la Manchester United.

VICTOR VALDES SE VA PREGĂTI CU MANCHESTER UNITED

Fostul portar al echipei FC Barcelona, Victor Valdes, se va pregăti cu Manchester United la finalul recuperării după o accidentare la genunchi, a anunţat gruparea engleză pe site-ul oficial. „Managerul Louis van Gaal i-a oferit fostului portar al FC Barcelona, Victor Valdes, în vârstă de 32 de ani, posibilitatea să-şi încheie recuperarea după accidentarea la genunchi. Valdes, liber de contract, va avea recuperarea supervizată de staff-ul medical al lui United, urmând ca apoi să se antreneze cu prima echipă”, a menționat sursa citată. Valdes a suferit o ruptură de ligament încrucişat la genunchiul drept în martie, perioada de absenţă fiind de aproximativ şapte luni.

BERBATOV VA LIPSI TREI SĂPTĂMÂNI DE PE TEREN

Atacantul bulgar al echipei AS Monaco, Dimitar Berbatov, a suferit o leziune musculară la coapsa stângă şi va lipsi trei săptămâni de pe teren. Berbatov, în vârstă de 33 de ani, va rata meciurile de campionat cu SC Bastia, Reims şi AS Saint-Etienne, dar şi partida din deplasare cu Benfica Lisabona, din etapa a patra a grupelor Ligii Campionilor. De asemenea, mijlocaşul portughez Joao Moutinho şi fundaşul francez Layvin Kurzawa sunt incerţi pentru partida de campionat cu Bastia, care va avea loc sâmbătă, de la ora 21.00. Berbatov s-a accidentat miercuri, în minutul 34 al partidei cu Benfica Lisabona, scor 0-0, din etapa a treia a Grupei C din Liga Campionilor.

ECHIPA ETAPEI A TREIA A LIGII CAMPIONILOR

Atacantul brazilian al echipei Şahtior Doneţk, Luiz Adriano, a fost inclus în echipa etapei a treia a grupelor Ligii Campionilor, după ce a înscris cinci goluri în partida cu BATE Borisov. Echipa etapei este următoarea: Roberto (Olympiacos Pireu) - Giulio Donati (Bayer Leverkusen), David Luiz (Paris Saint-Germain), Marek Suchy (FC Basel), Marcelo (Real Madrid) - Marco Reus (Borussia Dortmund), Koke (Atletico Madrid), Eden Hazard (Chelsea Londra) - Arjen Robben (Bayern Munchen), Luiz Adriano (Şahtior Doneţk), Karim Benzema (Real Madrid). Luiz Adriano a devenit al doilea jucător din istorie care a reuşit să înscrie cinci goluri într-un meci din Liga Campionilor, după argentinianul Lionel Messi, care a reușit performanța în victoria Barcelonei cu scorul de 7-1 în faţa echipei Bayer Levekusen, la 7 martie 2012.

MESSI, RONALDO ȘI GIOVANI DOS SANTOS, NOMINALIZAȚI PENTRU CEL MAI FRUMOS GOL DIN SPANIA

Mexicanul Giovani Dos Santos (Villarreal), portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) și argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) sunt nominalizați pentru premiul celui mai frumos gol din sezonul 2013-2014, anunță Liga Spaniolă Profesionistă de Fotbal (LFP). Câștigătorul premiului va fi anunțat la gala LPF din 27 octombrie, de la Madrid. Dos Santos a marcat golul într-un meci cu Valencia din etapa a 10-a, Ronaldo - într-un joc tot cu Valencia, din etapa a 36-a, iar Messi a reușit golul în jocul cu Almeria.

CANNAVARO ARE PROBLEME CU FISCUL ITALIAN

Poliția financiară italiană a anunțat punerea sub sechestru a unor bunuri în valoare de 900.000 de euro ale lui Fabio Cannavaro, căpitan emblematic al echipei Italiei, campioană mondială în 2006, bănuit acum de fraudă fiscală. Ancheta condusă de Parchetul din Napoli se concentrează pe o societate de închiriere de ambarcațiuni de lux, girată de fostul fundaș central și de soția sa, Daniela Arenoso. Cei doi soți sunt bănuiți că au folosit adesea în scopuri personale cele trei vapoare declarate la Fisc ca destinate exclusiv închirierii, ceea ce le-a permis să economisească peste un milion de euro cu titlu de impozite între 2005 și 2010, potrivit poliției financiare.



12