TECĂU, ÎN SFERTURI LA VALENCIA OPEN
Perechea formată din constănțeanul Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, cap de serie nr. 4, s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Valencia, dotat cu premii în valoare totală de 1.496.095 euro. Tecău și Rojer au învins în primul tur, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi zece minute, cuplul alcătuit din Santiago Giraldo (Columbia) și Oliver Marach (Austria). Pentru un loc în semifinale, Tecău și Rojer vor juca împotriva perechii americane formate din Austin Krajicek și Nicholas Monroe (SUA). Premiul pentru prezența în sferturile de finală este de 11.860 de euro şi 90 de puncte ATP. Grație acestei calificări, Tecău și Rojer au făcut un pas important către calificarea la Turneul Campioanelor, programat în perioada 9-16 noiembrie, la Londra, unde vor fi prezente cele mai bune opt echipe de dublu ale anului. Cei doi se află pe locul 6 în clasamentul acestui sezon, cu 3.630p, iar cele două cupluri care le amenințau poziția nu vor acumula puncte în această săptămână. Astfel, dublul format din Eric Butorac (SUA) și Raven Klaasen (Africa de Sud), aflat pe locul 8, cu 3.205p, a pierdut în primul tur la Valencia, iar Vasek Pospisil (Canada) și Jack Sock (USA), locul 9, cu 3.030p, nu joacă împreună în această săptămână. Ultimul turneu înainte de Londra este Mastersul de la Paris, programat săptămâna viitoare și dotat cu premii în valoare totală de 2.884.675 de euro.
CUPA TOAMNEI PENTRU PERSOANE CU HANDICAP
Asociația Județeană a Sportului Persoanelor cu Handicap Constanța, împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța și cu sprijinul Asociației Civicum Voluntaris Constanța și al Centrului de zi al Bisericii Baptiste „Arka“, organizează, de ieri și până vineri, a cincea ediție a Cupei Toamnei la șah, rummy și darts. Întâlnirile de șah și rummy, din primele două zile de concurs, se desfășoară la sediul Clubului Persoanelor cu Handicap din zona Tomis III, iar partidele de darts se vor disputa la Centrul de Zi „Arka“, din strada Industrială nr. 2. Acest eveniment face parte din calendarul competițional al organizației persoanelor cu handicap, denumit Campionatul Local al Jocurilor de Club “Anotimpurile”, și este finanțat de Primăria Constanța.
LN DE HANDBAL FEMININ
Ieri s-a disputat prima partidă din etapa a 10-a a Ligii Naționale de handbal feminin: Dunărea Brăila - HCM Baia Mare 21-30. Programul celorlalte meciuri ale rundei - sâmbătă: SCM Craiova - CSM Ploiești (ora 11.00, Digi Sport 2), HC Zalău - Corona Brașov (ora 12.30, Digi Sport 2); duminică: CSM Unirea Slobozia - CSU Neptun Constanța (ora 11.00), CSM București - HCM Roman (ora 11.00), U. Cluj - CSM Cetate Deva (ora 11.00), SC Mureșul Tg. Mureș - HCM Rm. Vîlcea (ora 17.00). Clasament: 1. HCM Baia Mare 27p (golaveraj: 310-221), 2. SCM Craiova 24p (200-169), 3. Corona Brașov 22p, 4. CSM București 20p*, 5. Brăila 18p, 6. Roman 17p, 7. Zalău 12p, 8. Deva 10p, 9. Slobozia 9p (217-246), 10. CSM Ploiești 9p (203-235), 11. Rm. Vîlcea 8p, 12. CSU NEPTUN CONSTANȚA 6p, 13. Cluj 5p, 14. Tg. Mureș 0p. (* echipă penalizată cu un punct - nerespectare regulament).
DIVIZIA A1 LA VOLEI FEMININ
Ieri, în ultima partidă contând pentru etapa a 2-a din Divizia A1 la volei feminin, CSU Medicina CSŞ Tg. Mureş a primit vizita echipei CSM Bucureşti, care și-a amânat acest meci pentru a participa la Trofeul Femina de la Istres, turneu desfășurat weekend-ul trecut și pe care l-a și câștigat. Scorul final a fost 3:0 (25:21, 25:17, 25:18) pentru CSM, iar formația bucureșteană a trecut pe primul loc al clasamentului, cu punctaj maxim și setaveraj 6:0, la fel ca Dinamo Romprest București și Știința Bacău. Dinamo și Bacăul se vor înfrunta vineri, de la ora 19.00, la București, în primul joc din etapa a 3-a.
DOROFTEI ȘI IFTIMOAIE, PREMIAȚI ÎN CADRUL GALEI CELEBRITY AWARDS
Fostul campion mondial Leonard Doroftei, actualul președinte al Federației Române de Box, și fostul star din Local Kombat și actual om de afaceri Ionuț Iftimoaie se numără printre bărbații de succes premiați în cadrul galei Celebrity Awards, organizată de Luxury Events, și unde invitat special a fost actorul Costas Mandylor, celebru pentru rolul principal din seria horror „Saw“. Peste 100 de oameni de carieră din toate domeniile au fost invitați, marți seară, la cea de-a II-a ediție a Celebrity Awards. De data aceasta, invitat în România de promotorul Eduard Irimia, starul de la Hollywood, Costas Mandylor, a fost cel care a ținut discursul de deschidere a evenimentului prezentat de Maria Simion. Printre personalitățile sportive care au fost răsplătite cu premii la Celebrity Awards s-a numărat și Ilie Năstase.
EUROLIGA DE BASCHET MASCULIN
Etapa a doua din Euroliga de baschet masculin programează astăzi jumătate din partide, după următorul program - GRUPA B: CSKA Moscova - Maccabi Tel Aviv; GRUPA C: FC Bayern Munchen - Panathinaikos Atena, PGE Turow - Fenerbahce Ulker, EA7 Milano - FC Barcelona; GRUPA D: Neptunas Klapeida - Steaua Roșie Belgrad, Galatasaray Istanbul - Valencia Basket. Derby-ul rundei se joacă la Moscova, cele două echipe întâlnindu-se cu câteva luni în urmă, în Final Four, atunci când Maccabi a câștigat, în semifinale, cu 68-67, înscriind cinci puncte în ultimele 30 de secunde! Prilej de revanșă pentru CSKA, care a început în forță Euroliga, obținând o victorie clară la Berlin.
SE CUNOAȘTE TRASEUL TURULUI FRANȚEI DIN 2015
Organizatorii Turului Ciclist al Franței, ediția 2015, au dezvăluit miercuri traseul complet al acestei curse care a ajuns la ediția cu numărul 102. Lungimea totală a celor 21 de etape, programate între 4 și 26 iulie, este de 3.344 km, cu două zile de pauză, iar parcursul cuprinde nu mai puțin de cinci sosiri în vârf, dar o singură etapă de contratimp individual, foarte scurtă, practic un prolog de doar 14 km în prima zi, în orașul olandez Utrecht. Urmează o etapă în Olanda, a treia va avea loc în Belgia și abia din a patra caravana va ajunge pe pământ francez, la Cambrai. Vor fi acordate, pentru prima oară după 2008, bonusuri de timp pentru sosirile de etapă (10, 6 și, respectiv, 4 secunde pentru primii trei clasați), astfel că va fi una dintre cele mai spectaculoase ediții din ultimii ani. Ediția 2015 cuprinde și o trecere pe legendarul Alpe d'Huez chiar cu o zi înainte de defilarea finală pe Champs Elysees!
DJOKOVIC A DEVENIT TATĂ PENTRU PRIMA DATĂ
Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a anunţat ieri, printr-o postare făcut pe o reţea de socializare, că a devenit tată pentru prima dată. „Stefan, îngerul nostru, s-a născut! Sunt foarte mândru de frumoasa mea soţie, Jelena! Vă mulţumesc foarte mult pentru dragostea şi suportul vostru. Vă iubesc pe toţi!!!”, a scris Djokovic pe pagina sa de Facebook, în limba engleză şi în limba sârbă. Conform presei sârbe, Jelena Ristic a născut marţi seară, la Monte Carlo. Novak Djokovici (27 de ani) şi Jelena Ristic s-au căsătorit la 10 iulie, în parcul din apropierea Plajei Reginei, de pe litoralul muntenegrean al Mării Adriatice.
SUEDEZUL ROBIN SODERLING REVINE ÎN CIRCUITUL ATP, DUPĂ TREI ANI DE PAUZĂ
Tenismanul suedez Robin Soderling, finalist la Roland Garros în 2009 şi 2010, şi-a anunţat revenirea în circuitul ATP în 2015, după o pauză forţată de trei ani din cauza unei mononucleoze. Soderling, 30 de ani, este singurul jucător care l-a învins pe Rafael Nadal la Roland Garros, în 2009, dar doi ani mai târziu se retrăgea din circuit din cauza mononucleozei, o boală infecţioasă declanşată de un virus herpetic. După retragere, suedezul s-a dedicat doi ani conceperii unei noi rachete de tenis, iar în acest an a fost director al turneului de la Stockholm, care în octombrie 2015 ar putea fi scena revenirii sale. Şi elveţianul Roger Federer a suferit de mononucleoză, dar de o formă mai uşoară, care îl afecta doar câteva săptămâni pe an. Soderling, în schimb, a suferit mult la antrenament şi povesteşte că în primele şase luni nu putea merge nici zece metri şi trebuia să se odihnească după cinci metri.
PISTORIUS NU VA PUTEA PARTICIPA LA JOCURILE PARALIMPICE DE LA RIO 2016
Atletul sud-african Oscar Pistorius, condamnat marți la cinci ani de închisoare după ce a ucis-o pe prietena sa, Reeva Steenkamp, nu va putea participa la Jocurile Paralimpice din 2016, care vor avea loc la Rio de Janeiro (Brazilia), chiar dacă va fi eliberat anticipat, a precizat Comitetul Paralimpic Internațional (CPI). El nu va putea participa la nicio competiție timp de cinci ani, astfel spus pe toată durata pedepsei la care a fost condamnat, chiar dacă va fi eliberat anticipat. În vârstă de 27 ani, Pistorius a câștigat două medalii de aur la sprint, în trei participări la Jocurile Paralimpice, și a obținut dreptul de a concura alături de sportivii valizi, la Jocurile Olimpice de la Londra în 2012.
PUGILISTA INDIANĂ SARITA DEVI, SUSPENDATĂ PENTRU CĂ A REFUZAT MEDALIA LA JOCURILE ASIEI
Pugilista indiană Sarita Devi a fost suspendată provizoriu de Asociaţia Internaţională a Boxului Amator (AIBA), pentru că a refuzat să primească medalia de bronz la Jocurile Asiei. Serita Devi a refuzat pe podium să primească medalia de bronz la categoria uşoară la Jocurile Asiei de la Incheon (Coreea de Sud), ea considerând injustă decizia arbitrilor din semifinala cu sud-coreeanca Park Ji-Na. Devi a urcat în lacrimi pe podium, dar a refuzat să primească medalia. După ce a coborât de pe podium, indianca a luat medalia şi i-a pus-o la gât sud-coreencei Park Ji-Na, clasată pe locul secund. În urma acestei suspendări, Devi nu va putea participa la Campionatul Mondial din noiembrie, de la Jeju (Coreea de Sud). Membrii Comitetului de Organizare al Jocurilor Asiatice s-au declarat „ofensați” de atitudinea pugilistei din India.