Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 17 Iunie 2014 / 00:00 802 accesări

HALEP JOACĂ AZI LA ‘S-HERTOGENBOSCH

În primul tur al turneului de la ‘s-Hertogenbosch, Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie nr. 1, va juca astăzi, de la ora 15.30, cu Olga Govorţova (Belarus, locul 110 WTA), jucătoare venită din calificări. Halep este deţinătoarea trofeului la turneul WTA olandez, dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari. Meciul Simonei este al treilea de pe arena centrală a complexului “Autotron Rosmalen”. Ora de start s-ar putea amâna în cazul în care partida dintre Paul-Henri Mathieu şi Fernando Verdasco, programată de la ora 13.30, se va prelungi. Halep şi Govorţova s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent. Simona conduce cu scorul de 3-0, ultima partidă având loc tot pe iarbă, în urmă cu un an, în primul tur la Wimbledon, când scorul a fost 6-2, 3-6, 6-3.

HALEP SE MENŢINE PE LOCUL 3 ÎN IERARHIA WTA

Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep, care va participa, în această săptămână, la turneul de la ‘s-Hertogenbosch, se menţine pe locul 3, cu 6.280 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii ieri, cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România. Sorana Cîrstea a coborât un loc şi este pe 29, cu 1.611p, iar Monica Niculescu a urcat de pe 66 pe 65, cu 840p. Celelalte jucătoare din România ocupă următoarele locuri în Top 200: Irina-Camelia Begu - locul 80, cu 723p (în urcare de pe 81), Alexandra Cadanţu - locul 84, cu 705p (în urcare de pe 85) şi Alexandra Dulgheru - locul 105, cu 612p (în urcare de pe 106). La dublu, Niculescu se menţine pe locul 40, cu 2.040p, se află pe 63, cu 1.349p, iar Ioana-Raluca Olaru, pe 73, cu 1.128p. Primele două poziţii ale ierarhiei WTA la simplu sunt ocupate de Serena Williams (SUA, 9.660p) şi Na Li (China, 7.450p).

TECĂU, ÎN CONTINUARE PE LOCUL 25 ÎN CLASAMENTUL ATP DE DUBLU

Tenismanul constănţean Horia Tecău se menţine pe locul 25, cu 2.790 de puncte, în clasamentul ATP de dublu, în timp ce Florin Mergea, semifinalist la dublu în turneul de la Halle, a urcat două locuri şi se află pe poziţia 38, cu 2.024p. La simplu, Victor Hănescu a urcat un loc şi se află pe poziţia 103, cu 552p, Marius Copil se menţine pe locul 160, cu 353p, iar Adrian Ungur a coborât trei poziţii, până pe 161, tot cu 353p. Pe primele trei locuri în clasamentul ATP la simplu se află Rafael Nadal (Spania, 12.500p), Novak Djokovic (Serbia, 12.330p) şi Stanislas Wawrinka (Elveţia, 5.525p).

REGATA INTERNAŢIONALĂ POSEIDON - KALIAKRIA CUP LA YACHTING

Regata Internaţională Poseidon - Kaliakria Cup 2014, competiţie de yachturi cu vele desfăşurată în perioada 11-15 iunie, în organizarea Asociaţiei Black Sea Sailing şi Clubului Nautic Român, în parteneriat cu Morski Klub Balchik şi Kaliakria Resort, s-a încheiat duminică, în Bulgaria, la Balchik. La finalul celor patru zile de întreceri, care au cuprins patru regate inshore, de la Eforie Nord şi Balchik, precum şi cursa offshore dintre Eforie Nord şi Balchik, primul loc la Clasa Racer a fost ocupat de echipajul yachtului cu pavilion britanic „Wind Walker“, urmat de echipajele româneşti de pe „Incognito“ şi „Life“. La Clasa Cruiser, pe primul loc s-a situar „Phoenix“ (Bulgaria), urmat de „Bonvi“ (România) şi „Nord-Burgas“ (Bulgaria), iar la Clasa Rally, podiumul a fost monopolizat de echipajele bulgăreşti de pe yachturile „Mistral“, „Deva“ şi „Sea Adventure“.

CUMPĂNA, MURFATLAR ŞI OVIDIU S-AU IMPUS LA MINI-RUGBY

Pe terenul de fotbal “Farul II” s-au disputat, sâmbătă, întrecerile etapei a şaptea din cadrul Cupei AR XV la mini-rugby, competiţie organizată de Asociaţia Rugby XV Constanţa şi AJ Rugby, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi DJST. Au participat aproximativ o sută de copii împărţiţi pe trei categorii de vârstă. La categoria sub 10 ani a câştigat ACS “Victoria” Cumpăna, la categoria sub 12 ani s-a impus CS Perla Murfatlar, iar categoria sub 14 ani a fost adjudecată de CSO Ovidiu. Rezultate - U10: AS “Victoria” Cumpăna - CSO Ovidiu 15-0, CS Perla Murfatlar - Ovidiu 15-10, Cumpăna - Murfatlar 15-10; U12: Murfatlar - Cumpăna 15-5, Ovidiu - Murfatlar 15-20, Cumpăna - Ovidiu 15-5; U14: Ovidiu - Cumpăna 20-10.

ROMÂNIA, ÎN URNA A TREIA VALORICĂ LA TRAGEREA LA SORŢI A GRUPELOR CE DE HANDBAL FEMININ

Naţionala de handbal feminin a României va face parte din urna a treia valorică la tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European din decembrie, potrivit anunţului de ieri al forului european de profil (EHF). Conform anunţului de luni al EHF, România se află în urna a treia valorică, alături de Croaţia, Serbia şi Rusia. Din prima urnă valorică vor face parte Muntenegru, Norvegia, Ungaria şi Suedia, din a doua - Danemara, Germania, Franţa şi Spania, iar din cea de-a patra - Ucraina, Polonia, Slovacia şi Olanda. Ungaria şi Croaţia au fost calificate direct la turneul final în calitate de organizatoare, în timp ce celelalte echipe au jucat în grupe preliminare. Naţionala României s-a calificat de pe locul secund al Grupei 6, cu 4 puncte, în urma victoriilor cu Belarus (scor 30-28 şi 32-20). Liderul grupei a fost Norvegia, care s-a calificat cu maximum de puncte, opt, după dublele cu România (25-23 şi 30-18) şi Belarus (33-29 şi 32-24). Tragerea la sorţi a grupelor turneului final, care se va desfăşura în perioada 7-21 decembrie, va avea loc joi, la Zagreb.

CARMEN TOCALĂ, DESEMNATĂ PREŞEDINTE AL COMISIEI FEMININE DIN CADRUL FIBA EUROPE

Federaţia Europeană de Baschet (FIBA Europe) a anunţat ieri vicepreşedinţii din mandatul 2014-2018, dar şi preşedinţii de comisii de specialitate, între aceştia numărându-se şi Carmen Tocală, în funcţia de preşedinte al Comisiei feminine din cadrul forului continental. Cei trei vicepreşedinţi sunt Cyriel Cooman (aflat la al doilea mandat), Dino Meneghin şi Oleksandr Volkov (ambii la primul mandat), ei urmând a duce la îndeplinire funcţiile în intervalul 2014-2018. Pe lângă Carmen Tocală, secretar de stat şi fost preşedinte al FR Baschet, board-ul FIBA Europe a numit alte şase persoane în fruntea comisiilor de specialitate. Tocală a fost realeasă ca membru în Board-ul forului la Adunarea Generală de la Munchen, din luna mai.

COPIL, ÎN TURUL SECUND AL CALIFICĂRILOR LA WIMBLEDON

Tenismanul Marius Copil, locul 160 ATP, a acces, ieri, în turul al doilea al calificărilor turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, după a trecut în prima tur de australianul Benjamin Mitchell, nr. 267 mondial. Marius Copil s-a impus cu scorul de 6-3, 6-3. Copil va juca în turul secund cu Frank Dancevic (Canada, cap de serie nr. 10 în calificări şi poziţia 106 în ierarhia mondială), care l-a eliminat în primul tur pe Victor Crivoi (locul 239 ATP). Dancevic a câştigat cu scorul de 7-5, 4-6, 6-3.

HĂNESCU, ELIMINAT ÎN PRIMUL TUR LA ‘S-HERTOGENBOSCH

Tenismanul Victor Hănescu, locul 103 ATP, a fost învins ieri, cu scorul de 6-3, 6-4, de sportivul slovac Lukas Lacko, locul 87 ATP, jucător venit din calificări, în primul tur al turneului de la ‘s-Hertogenbosch, dotat cu premii totale în valoare de 485.000 de euro. Întâlnirea a durat o oră şi 24 de minute. Pentru prezenţa pe tabloul principal de simplu, Hănescu va primi un cec de 4.160 de euro.

TOMMY HAAS NU VA MAI JUCA ÎN ACEST AN

Tenismanul german Tommy Haas, numărul 20 mondial, a declarat pentru cotidianul „Bild“ că nu va mai juca în acest an, din cauza unei accidentări la umăr. Haas, în vârstă de 36 de ani, va fi operat la umărul drept, marţi, la New York. „Deşi am văzut în ultimele săptămâni că nu este totul în regulă, nu mă gândeam că sezonul este încheiat pentru mine. A fost un şoc”, a spus sportivul. Haas speră să revină în competiţii în 2015. „Încă nu ştiu dacă va fi posibil. Abia peste câteva luni vom putea lua o decizie în această privinţă“, a adăugat el. Tommy Haas a abandonat în primul tur la Roland Garros, iar apoi a lipsit de la turneul de la Halle, din cauza durerilor persistente la umărul drept.

SAN ANTONIO SPURS ESTE NOUA CAMPIOANĂ A NBA

Conform aşteptărilor, Spurs s-a impus în finala NBA, umilind fosta campioană şi în meciul al cincilea al finalei: San Antonio Spurs - Miami Heat 104-87 (4-1 la general). Oaspeţii şi-au jucat ultima şansă, începând în forţă partida (29-22 după primul sfert), dar Spurs a pus rapid lucrurile la punct, revenind la conducere până la pauză (47-40). Apoi, meciul a curs într-o singură direcţie, gazdele câştigând fără probleme, chiar dacă James a înscris 31 de puncte (cele mai multe de pe teren). Cel mai bun jucător al gazdelor a fost - din nou! - Kawhi Leonard, autor a 22 de puncte şi zece recuperări, extrema texanilor devenind şi MVP-ul finalei - al treilea cel mai tânăr jucător din istorie care obţine acest trofeu! Spurs obţine astfel al cincilea titlu NBA din istorie, în şase apariţii în finală - singura pierdută fiind cea de anul trecut.

CICLISTUL ANDREW TALANSKY A CÂŞTIGAT CRITERIUM DU DAUPHINE

Cea de-a 67-a ediţie a uneia dintre cele mai prestigioase curse cicliste clasice pe etape, Criterium du Dauphine, a fost câştigată de rutierul american Andrew Talansky. Acesta şi-a jucat şansa la prima mare victorie din palmares în ultima etapă, cea de duminică, depăşindu-l pe purtătorul tricoului galben, Alberto Contador, în ultimii 50 km ai unei competiţii de opt etape. Spaniolul, care la startul etapei avea 39 de secunde avans, a încercat să recupereze pe final, dar nu a reuşit decât să-şi salveze locul secund. Pe locul 3 a terminat belgianul Jurgen Van den Broeck.



12