GLORIILE FARULUI S-AU ÎNTORS PE TEREN LA MANGALIA
Stadionul „Central” din Mangalia a găzduit, sâmbătă, un meci-spectacol de old-boys, între fostele glorii de la FC Farul şi Dinamo Bucureşti, evenimentul fiind organizat de Primăria şi Consiliul Local Mangalia. Încheiată la egalitate, 0-0, partida i-a readus pe teren pe foştii jucători ai grupării de pe litoral Denis Şerban, Sorin Tufan, Tiberiu Curt, Marius Axinciuc, Stelian Carabaş, Ion Barbu şi Adrian Pitu, în timp ce de la Dinamo au venit Ionel Augustin, Daniel Iftodi, Ionuţ Badea, Ovidiu Tâlvan şi Costel Pană.
AXIOPOLIS CERNAVODĂ ESTE NOUA CAMPIOANĂ JUDEŢEANĂ LA JUNIORI
Tot în ultima etapă s-a decis şi ocupanta primului loc în campionatul de juniori al Ligii a IV-a la fotbal. Primele două clasate au obţinut victorii, astfel că Axiopolis Cernavodă (84p) a rămas lider, urmată de CFR Constanţa (83p). Axiopolis va evolua în continuare în Campionatul Naţional rezervat juniorilor A1, competiţie la care participă aproape toate formaţiile care au câştigat campionatele Ligii a IV-a la nivel de juniori, din fiecare judeţ. Adversara sa din primul tur este campioana judeţului Tulcea, Luceafărul Slava Cercheză. Se joacă tur-retur, primul joc - miercuri, de la ora 17.30, la Topolog, iar al doilea - sâmbătă, de la ora 17.30, la Cernavodă. Sunt 20 de duble manşe la nivel naţional, iar învingătoarele vor obţine calificarea în faza grupelor - 4 grupe a câte 5 echipe. Câştigătoarele acestor turnee se califică în semifinale.
LIGA A II-A LA FOTBAL
Sâmbătă au avut loc meciurile din etapa a 10-a a Seriei a II-a din Ligii a II-a la fotbal - play-off: Gloria Bistriţa - Metalul Reşiţa 2-3; CSU Craiova - CSM Rm. Vîlcea 3-0. Partida FC Olt - ASA Tg. Mureş 1-0 s-a disputat miercuri. Clasament: 1. CS U. Craiova 37p, 2. ASA Tg. Mureş 34p, 3. CSM Rm. Vâlcea 30p, 4. Metalul Reşiţa 26p, 5. Gloria Bistriţa 24p, 6. FC Olt 15p; play-out: ora 11.00: CS Mioveni - UTA Arad 3-0 (la “masa verde”, oaspeţii nefiind programaţi din cauza restanţelor financiare), Olimpia Satu Mare - Minerul Motru 4-1. FC Bihor a stat. Clasament: 1. Olimpia Satu Mare 42p, 2. CS Mioveni 34p, 3. FC Bihor Oradea 29p, 4. UTA 15p, 5. Minerul Motru 10p.
PINTILII A SEMNAT UN CONTRACT PE TREI ANI CU AL HILAL
Mijlocaşul Mihai Pintilii a semnat un contract pe trei ani cu Al Hilal, echipa la care antrenor este Laurenţiu Reghecampf. „Conducerea Al Hilal a semnat astăzi, sâmbătă, un acord cu internaţionalul român Mihai Pintilii, mijlocaşul Stelei Bucureşti venind la Al Hilal cu un contract pe trei ani, după finalizarea procedurilor de transfer cu clubul român”, se arată pe site-ul clubului saudit. În vârstă de 29 de ani, Mihai Pintilii a fost transferat în 2012 la Steaua, de la Pandurii Tîrgu Jiu.
MASCHERANO ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU FC BARCELONA PÂNĂ ÎN 2018
Internaţionalul argentinian Javier Mascherano şi-a prelungit contractul cu FC Barcelona pentru încă două sezoane, până în iunie 2018, cu opţiune pentru încă un an. Clubul catalan a stabilit pentru jucătorul care poate evolua atât ca fundaş central, cât şi ca mijlocaş o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro. Mascherano a venit la FC Barcelona în 2010, de la FC Liverpool, şi a jucat 184 de meciuri pentru formaţia catalană.
FOSTUL FOTBALIST FERNANDAO A MURIT ÎNTR-UN ACCIDENT DE ELICOPTER
Fostul jucător al echipei Olympique Marseille, brazilianul Fernando Lúcio da Costa „Fernandao”, a încetat din viaţă sâmbătă, într-un accident de elicopter ce a avut loc în apropierea oraşului Aruana. În elicopterul care s-a prăbuşit se mai aflau patru persoane şi toate au murit. Fernandao avea 36 de ani şi a jucat pentru Olympique Marseille în perioada 2001-2004. În 2012, el a antrenat echipa Internacional Porto Alegre. Fostul jucător urma să comenteze pentru un post brazilian meciurile de la Campionatul Mondial.
JOAO HAVELANGE A FOST SPITALIZAT LA RIO
Fostul preşedinte al FIFA Joao Havelange, în vârstă de 98 de ani, a fost spitalizat din cauza unei infecţii respiratorii şi este în stare stabilă, a anunţat serviciul de presă al spitalului Samaritano din Rio de Janeiro. Potrivit buletinului medical, „Havelange a fost spitalizat în data de 4 iunie, cu o infecţie respiratorie. Starea lui este stabilă şi va fi externat curând”. Havelange, care a prezidat FIFA în perioada 1974-1998, a fost deja spitalizat în 2012, timp de 64 de zile, pentru o infecţie la glezna dreaptă, urmată de crize cardiace şi respiratorii.
RAKITIC, APROAPE DE UN TRANSFER LA FC BARCELONA
Deşi, în urmă cu o săptămână, postul de radio spaniol Cadena Cope anunţa că Ivan Rakitic, cel mai bun fotbalist al Sevillei, ar avea un precontract cu Atletico Madrid, se pare că mijlocaşul croat va ajunge la FC Barcelona. Potrivit presei din Spania, clubul catalan s-a înţeles deja cu jucătorul, care ar trebui să suplinească iminenta pierdere a lui Cesc Fabregas, dorit de mai multe cluburi din Anglia. Odată ajunsă la un acord cu fotbalistul, Barcelona a început negocierile cu FC Sevilla. Deşi Rakitic are o clauză de reziliere de 40 de milioane de euro, se pare că există o altă clauză în contractul său prin care andaluzii trebuie să scadă această sumă, dacă jucătorul e ofertat de unul dintre granzii Spaniei, până la 20-25 de milioane. Peste şase luni, croatul în vârstă de 26 de ani poate semna gratis cu oricine, întrucât contractul său va expira în vara viitoare. Sevilla l-a cumpărat pe Rakitic cu 2,5 milioane de euro, în ianuarie 2011, de la Schalke 04. „Mundo Deportivo“ nu exclude nici varianta ca în costul operaţiunii să intre şi un jucător al Barcelonei, la schimb. Rakitic ar urma să semneze pe cinci sezoane, pentru un salariu de 8 milioane de euro anual. Croatul ar fi primul transfer cerut şi realizat de noul antrenor al echipei „blaugrana“, Luis Enrique. După ce a rezolvat transferul portarului german Marc-Andre Ter Stegen, gruparea „blaugrana“ mai are pe listă încă un portar (Claudio Bravo, de la Real Sociedad) şi doi fundaşi (brazilianul Marquinhos, de la PSG, şi francezul Jeremy Mathieu, de la FC Valencia).