START ÎN RALIUL DELTEI 2014
Raliul Deltei, revenit în calendarul Campionatului Naţional de raliuri în 2013, după o absenţă de 20 de ani, îşi va derula în acest weekend ediţia a 15-a, sub numele Raliul Deltei Dunării. La start s-au înscris 57 de echipaje, cu 11 mai multe faţă de anul trecut. Miercuri şi joi au avut loc recunoaşteri ale traseului, iar vineri şi sâmbătă sunt prevăzute cele zece probe speciale, în lungime de 127 km. Astăzi sunt programate patru probe speciale (Teliţa 1 şi 2, Cocoşu 1 şi 2) şi superspeciala din centrul oraşului Tulcea (circuit pe asfalt, 2 km). Sâmbătă vor avea loc patru probe speciale (Babadag 1 şi 2, Eoliene 1 şi 2) plus aceeaşi superspecială din centrul oraşului Tulcea (ora 17.00). Festivitatea de premiere este programată sâmbătă, la ora 20.00. În acest an, cursa este candidată pentru FIA European Rally Trophy, au anunţat organizatorii.
NOUĂ LUPTĂTORI CONSTĂNŢENI LA CN DE SENIORI
La sfârşitul acestei săptămâni, la Tg. Mureş se vor desfăşura Campionatele Naţionale de lupte pentru seniori. Cluburile din judeţul Constanţa vor participa la competiţie cu nouă sportivi. LPS “Nicolae Rotaru” Constanţa (antrenori Ioan Giuglea şi Valentin Dobrin) îi deplasează pe Nicoleta Popa (categoria 48 kg lupte libere), Valentin Ştefan (59 kg, lupte greco-romane) şi Ştefan Marin (120 kg, LL). Nicoleta Popa are dublă legitimare cu CSŞ Mangalia, club pe care îl reprezintă în competiţiile de junioare. CS Farul Constanţa (antrenor Vasile Duşu) îi va alinia la start pe Ion Pascu şi Mihai Ţurcanu (ambii la 86 kg, LL) şi pe Sebastian Agrigoroşoaiei (71 kg, LGR). CS Mangalia (antrenor Marian Oancea) va participa doar la lupte libere, cu Simona Tudor (53 kg), Răzvan Roman (70 kg) şi Mădălin Pîrvulescu (86 kg). Astăzi sunt programate cântarul oficial şi tragerea la sorţi, iar meciurile sunt programate sâmbătă şi duminică.
ROMÂNIA GĂZDUIEŞTE AL DOILEA TURNEU DE CALIFICARE LA CE DE VOLEI FEMININ
Naţionala de volei feminin a României va juca, la sfârşitul acestei săptămâni, în al doilea şi ultimul turneu din cadrul Grupei F de calificare la Campionatul European de senioare din 2015. Turneul, contând pentru al doilea tur preliminar, este programat la Piatra Neamţ, unde România va întâlni, în ordine, Slovacia (vineri), Bosnia (sâmbătă) şi Austria (duminică). Toate meciurile vor începe la ora 18.30 şi vor fi transmise în direct de Digi Sport. În clasament conduce România, cu 9 puncte, urmată de Slovacia 6p, Austria 2p şi Bosnia 1p. Câştigătoarea grupei se va califica la turneul final, iar a doua clasată va evolua şi în turul 3 preliminar (baraj tur-retur). Turneul final este programat în Belgia şi Olanda, în perioada 25 septembrie - 4 octombrie 2015.
SELECŢIE LA ACSSF FARUL
Clubul ACSSF Farul 2010 Constanţa organizează selecţie pentru copii născuţi între anii 2002 şi 2008. Selecţia are caracter permanent şi se desfăşoară de luni până vineri, între orele 8.30 - 10.00 şi 14.00 - 17.30, la terenul sintetic de la stadionul “Farul”. Detalii la numerele de telefon 0723/38.30.49 (Constantin Bodnar) şi 0723/37.20.06 (Doru Carali).
SELECŢIE LA AS PERFORMER
Asociaţia Sportivă Performer Constanţa organizează în zilele de luni, miercuri şi vineri, de la ora 15.45, la terenul II al stadionului “Farul” din Constanţa, selecţie de fotbal pentru grupa de copii născuţi în anul 2007. Antrenorii acestei grupe sunt Dumitru Antonescu, fosta mare glorie a Farului, şi Raj Cărăuleanu.
HC ODORHEI SE ÎNTĂREŞTE
Echipa de handbal masculin HC Odorhei a anunţat, ieri, transferul interului georgian Vladimer Rusia, care a devenit vicecampion, în acest sezon, cu Ştiinţa Bacău. Anunţul a fost făcut, de HC Odorhei, la doar o zi după cel al vicecampioanei Ştiinţa Bacău, care preciza că vor fi prelungite doar cinci contracte, dar nu şi al lui Vladimer Rusia. Interul originar din Georgia se transferase la Ştiinţa Bacău vara trecută. Anterior, el a jucat patru ani la HC Odorhei, echipa cu care a semnat, joi, un contract valabil pe un sezon, cu drept de prelungire pe încă unul. HC Odorhei a încheiat sezonul 2013-2014 pe locul 4, cu trei victorii şi o înfrângere în grupa locurilor 4-6, şi va evolua în sezonul viitor şi în Cupele Europene. Şi portarul georgian Şota Tevzadze, vicecampion cu Ştiinţa Bacău, va juca din sezonul viitor tot la HC Odorhei, potrivit anunţului echipei antrenate de Vlad Caba. Tevzadze (33 de ani) este component al naţionalei Georgiei, iar în cariera sa a mai evoluat la echipele Şevardeni Tbilisi (Georgia), Metaloplastika Sabac (Serbia), Panellinios Atena (Grecia), Polis Akademisi Ankara (Turcia), HK Malmo (Suedia). La Ştiinţa Bacău, Tevzadze a jucat din 2008.
BOGDAN DINU A SEMNAT UN CONTRACT PE DOI ANI CU INTERBOX ŞI GYM
Cluburile canadiene InterBox şi GYM au anunţat semnarea unui contract pe o perioadă de doi ani cu boxerul român de categorie grea Bogdan Dinu. Pugilistul de 27 de ani, care este de mai multe săptămâni pe pământ canadian, se antrenează deja cu Stephan Larouche, cel care l-a pregătit până de curând pe Lucian Bute. Dinu boxează la profesionişti din 2008, perioadă în care a obţinut nouă victorii din tot atâtea meciuri (6 prin KO), iar ca membru al echipei InterBox şi GYM va debuta sâmbătă, într-o gală la Vaudreuil, împotriva americanului Avery Gibson, care are trei victorii (un KO), trei înfrângeri şi două meciuri nule. Bogdan Dinu, care va locui în Quebec împreună cu familia, a mai boxat o dată în Canada, în noiembrie 2012, în gala în care Lucian Bute l-a învins la puncte pe rusul Denis Gracev. Atunci, la Montreal, Dinu s-a impus prin KO tehnic în faţa lui Eric Martel Bahoeli, în repriza a patra.
PLAY-OFF ÎN NBA
Pacers a prelungit cu un meci agonia din finala Conferinţei Estice a play-off-ului NBA, câştigând meciul al cincilea al seriei: Indiana Pacers - Miami Heat 93-90 (2-3 la general). Victoria gazdelor a fost posibilă graţie evoluţiei de excepţie a lui Paul George, autor a 37 de puncte, 21 dintre acestea reuşite în ultimul sfert! George a stabilit astfel un nou record, cu cele mai multe puncte înscrise într-un sfert împotriva lui Heat, precedentul record, de 20 de puncte, fiind deţinut de... Michael Jordan, din 1997! Meciul al şaselea al seriei este programat în această noapte, în Miami.
PLAY-OFF ÎN NHL
Campioana en titre a evitat la limită eliminarea din play-off-ul NHL, după ce a câştigat meciul al cincilea al finalei Conferinţei Vestice în cea de-a doua repriză de prelungiri: Chicago Blackhawks - LA Kings 5-4OT (2-3 la general). Gazdele au dominat o singură repriză din cele patru (golul victoriei a fost înscris după 2:04 din a doua repriză de prelungiri), dar au reuşit să obţină o victorie norocoasă, Kings trebuind să aştepte până la meciul următor pentru a accede în finala Cupei Stanley. Meciul al şaselea al seriei este programat în această noapte, în Los Angeles.