Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 31 Martie 2014 / 00:00 743 accesări

PARIS VOLLEY A CÂŞTIGAT CUPA CEV LA VOLEI MASCULIN

Paris Volley, echipă care a eliminat în semifinale formaţia CVM Tomis Constanţa, a câştigat Cupa CEV la volei masculin. După ce a pierdut în tur, în deplasare, scor 0:3 (15:25, 18:25, 21:25), duelul cu formaţia rusă Guberniya Nizhniy Novgorod, echipa franceză a câştigat sâmbătă seară, pe teren propriu, manşa retur a finalei, cu 3:1 (25:23, 23:25, 25:21, 25:19), şi s-a impus şi în “setul de aur”, cu 15:11. MVP-ul finalei a fost desemnat sârbul Marko Ivovic, extrema celor de la Paris Volley. Celelalte rezultate din finale - sâmbătă, Cupa CEV, feminin, retur: Fenerbahçe SK Istanbul (Turcia) - Uralochka-NTMK Ekaterinburg (Rusia) 3:0 (25:11, 28:26, 25:22) - în tur: 3:2. MVP-ul finalei a fost desemnată sud-coreeanca Yeon-Koung Kim, extrema lui Fenerbahce; Cupa Challenge, feminin, retur, duminică: Beşiktaş Istanbul (Turcia) - Zarechie Odintsovo (Rusia) 1:3 (23:25, 25:23, 23:25, 19:25) - în tur: 2:3. MVP-ul finalei a fost desemnată rusoaica Natalia Malykh, universalul lui Zarechie Odintsovo; Cupa Challenge, masculin, retur, sâmbătă: Fenerbahçe Grundig Istanbul (Turcia) - Andreoli Latina (Italia) 3:0 (25:22, 25:19, 25:17) - în tur: 2:3. MVP-ul finalei a fost desemnat sârbul Ivan Miljkovic, universalul celor de la Fenerbahçe Grundig Istanbul.

DA1 LA VOLEI FEMININ

Sâmbătă s-au disputat partidele cu nr. 2 contând pentru semifinalele turneului 1-4 din Divizia A1 la volei feminin. Iată rezultatele: Ştiinţa Bacău - CSU Medicina Tg. Mureş 3:2 (23:25, 25:18, 23:25, 25:10, 15:4) - 2-0 scor general; Dinamo Bucureşti - CS Volei Alba-Blaj 0:3 (22:25, 24:26, 18:25) - 1-1 scor general. Meciurile cu nr. 3 şi 4 sunt programate miercuri şi joi, la Tg. Mureş şi Blaj. Se joacă în sistemul „cel mai bun din cinci partide”. Tot sâmbătă, în turneul locurilor 5-8, în primul meci din semifinală, CSM Tîrgovişte a dispus de CSM Lugoj, scor 3:0 (25:9, 25:19, 25:17). Partida CSM Bucureşti - Unic Piatra Neamţ, scor 3:0 (25:18, 25:17, 25:22), s-a disputat vineri. Întâlnirea cu nr. 2 va avea loc miercuri, la Piatra Neamţ şi Lugoj. Se joacă în sistemul „cel mai bun din trei partide”.

HANDBALISTELE TRICOLORE AU ÎNVINS, DIN NOU, GERMANIA

Naţionala de handbal feminin a României a învins sâmbătă, la Baia Mare, reprezentativa similară a Germaniei, cu scorul de 31-25 (14-12), şi în cea de-a doua partidă amicală disputată între cele două echipe. Marcatoarele României au fost Nechita 7 goluri, Chiper 5g, Manea 4g, Brădeanu 4g, Elisei 3g, Hotea 3g, Băbeanu 2g, Buceschi 1g, Ciuciulete 1g şi Oltean 1g. Vineri, tot la Baia Mare, echipa antrenată de Gheorghe Tadici a învins Germania cu 33-32 (17-16). Handbalistele tricolore s-au reunit săptămâna trecută, iar în acest interval au mai disputat două meciuri de verificare cu naţionala de tineret, pe care au învins-o cu 38-27 şi 31-22. După partidele cu Germania, tricolorele vor mai avea o scurtă reunire între 14 şi 17 aprilie, pentru ca în 1 iunie lotul să fie convocat pentru meciurile oficiale cu Belarus, din preliminariile CE din 2014. România va întâlni Belarus în 11, respectiv 15 iunie, în lupta pentru al doilea loc calificant din Grupa a 6-a la turneul final, programat în perioada 7-21 decembrie, în Ungaria şi Croaţia.

16 LUPTĂTORI ROMÂNI VOR PARTICIPA LA EUROPENE

România va participa cu un lot consistent, alcătuit din 16 sportivi, la ediţia 2014 a Campionatelor Europene de lupte, găzduită între 1 şi 6 aprilie de Vantaa (Finlanda) şi la care obiectivul este clasarea în primele cinci locuri la fiecare dintre cele trei stiluri. De menţionat că la aceste Europene intră în vigoare noile categorii de luptă, opt în loc de şapte, şi care diferă de la stil la stil. Iată componenţa lotului care va face deplasarea în Finlanda: Lupte libere feminin: Mădălina Linguraru (categoria 48 kg), Ana Maria Pavăl (53 kg), Georgiana Filip Paic (60 kg), Adina Popescu (69 kg), Ileana Denisa Macovei (75 kg). Lupte libere masculin: Andrei Dukov (57 kg), Gheorghe Bucur (65 kg), Ionuţ Adrian Moise (70 kg), Ştefan Gheorghiţă (86 kg), Rareş Chintoan (125 kg). Lupte greco-romane: Alexandru Anechiţei (59 kg), Tomi Hinoveanu (îl înlocuieşte la categoria 66 kg pe Georgian Carpen, vicecampion european în 2012, care este suspect de o ruptură de menisc), Ionel Puşcaşu (71 kg), Attila Tamaş (85 kg), Alin Alexuc Ciurariu (98 kg), Tiberiu Barbazan (130 kg). La CE 2013 de la Tbilisi (Georgia), România a cucerit o medalie de argint prin Estera Dobre, la categoria 51 kg, sportivă descalificată ulterior, după un test antidoping pozitiv, şi două locuri 5 la lupte libere, prin Andrei Franţ (84 kg) şi Ana Maria Pavăl (55 kg).

MKB VESZPREM, CALIFICARE ÎN SFERTURILE LIGII CAMPIONILOR DEDICATĂ LUI MARIAN COZMA

Campioana Ungariei la handbal masculin, MKB Veszprem, s-a calificat sâmbătă, pe teren propriu, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin, după ce a eliminat echipa poloneză Wisla Plock, suporterii echipei ungare sărbătorind performanţa în faţa statuii lui Marian Cozma. MKB Veszprem s-a impus cu 31-26 (16-11), după ce în tur a pierdut cu 33-34 (16-16). La Wisla Plock a evoluat şi singurul handbalist român angrenat în Liga Campionilor, Valentin Ghionea, care a marcat trei goluri în partida de sâmbătă. Calificarea în sferturi a fost sărbătorită de suporterii campioanei Ungariei în faţa sălii, unde este amplasată statuia lui Marian Cozma, pivotul român, fost component al echipei din ţara vecină, care a fost ucis în 8 februarie 2009, în faţa unui local din Veszprem. Fanii i-au scandat numele, iar echipa i-a dedicat victoria şi calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

UNGUR, ELIMINAT ÎN SEMIFINALE LA BARRANQUILLA

Tenismanul Adrian Ungur, cap de serie nr. 6 şi locul 123 ATP, a fost eliminat, sâmbătă, în semifinalele turneului challenger de la Barranquilla (Columbia), dotat cu premii în valoare totală de 40.000 de dolari. Ungur a fost învins în penultimul act, scor 6-4, 6-7 (2/7), 6-2, de Pablo Cuevas, din Uruguay, locul 194 ATP. Pentru accederea până în semifinale la Barranquilla, Ungur va primi 29 puncte ATP şi un cec în valoare de 2.010 de dolari.

SERENA WILLIAMS A CÂŞTIGAT PENTRU A ŞAPTEA OARĂ TURNEUL DE LA MIAMI

Jucătoarea american de tenis Serena Williams, nr. 1 mondial, a câştigat, sâmbătă, pentru a şaptea oară în cariera sa turneul WTA de la Miami. Williams a învins-o în finală, cu 7-5, 6-1, pe sportiva chineză Na Li, locul 2 WTA. Acesta este al 59-lea titlu WTA pentru americanca în vârstă de 32 de ani.

S-AU ÎNCHEIAT CM DE PATINAJ ARTISTIC

Sportiva japoneză Mao Asada, vicecampioană olimpică în 2010, a câştigat pentru a treia oară titlul mondial la patinaj artistic. Sâmbătă, la Saitama, Asada a urcat pe prima treaptă a podiumului, cu un total de 216,69 puncte. Medalia de argint a fost câştigată de patinatoarea rusă Iulia Lipniţkaia (207,50p), iar pe locul 3 s-a clasat sportiva italiană Carolina Kostner (203,83p). Asada s-a mai impus la Mondiale în 2008 şi în 2010. Tot sâmbătă, patinatorii italieni Anna Cappellini şi Luca Lanotte au câştigat primul lor titlu mondial în proba de dans, cu un total de 175,43p, fiind urmaţi de canadienii Kaitlyn Weaver şi Andrew Poje (175,41p). Locul 3 a revenit francezilor Nathalie Pechalat şi Fabian Bourzat, cu 175,37p.

NAŢIONALA SUA S-A CALIFICAT LA CM DE RUGBY DIN 2015

Echipa de rugby a SUA s-a calificat la Cupa Mondială din 2015, după ce a învins Uruguay cu scorul de 32-13 la Atlanta, în meciul retur al barajului de calificare. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, 27-27. SUA vor evolua la Mondiale în grupa B, alături de Scoţia, Samoa, Africa de Sud şi încă o echipă ce urmează să se califice. Americanii au evoluat la toate ediţiile CM cu excepţia celei din 1995, organizată în Africa de Sud, dar nu au trecut niciodată de faza grupelor.

EUROLIGA DE BASCHET MASCULIN

Ultimele partide din etapa a 12-a a TOP16 din Euroliga de baschet masculin s-au încheiat cu următoarele rezultate - Grupa E: Fenerbahce Ulker - EA7 Emporio Armani Milano 73-82, FC Barcelona - Panathinaikos Atena 84-62; Grupa F: Lokomotiv Kuban - Partizan Belgrad 84-73. Deşi era calificată matematic în sferturi, Emporio Armani Milano s-a impus la Istanbul, în disputa cu Fenerbahce, dând o mână de ajutor... grecilor, Panathinaikos şi Olympiacos având acum cele mai mari şanse de calificare în sferturile de finală! Învingând pe Partizan, Lokomotiv continuă să spere la calificarea în sferturi, ceea ce ar fi o performanţă remarcabilă pentru o echipă aflată la debutul în Euroligă!

ANAND A CÂŞTIGAT TURNEUL CANDIDAŢILOR

Şahistul indian Viswanathan Anand şi-a câştigat dreptul la o revanşă cu danezul Magnus Carlsen, care în 2013 l-a deposedat de titlul mondial, după ce a câştigat matematic Turneul Candidaţilor de la Hanti-Mansiisk (Rusia). În penultima rundă, Anand, cu negrele, a remizat cu rusul Serghei Karjakin şi a acumulat 8 puncte. Indianul nu mai poate fi ajuns de următorii clasaţi, care au câte 6,5 puncte fiecare: Vladimir Kramnik (Rusia), Dimitri Andreikin (Rusia), Şahriar Mamediarov (Azerbaidjan), Levon Aronian (Armenia) şi Serghei Karjakin (Rusia). Peter Svidler (Rusia) a acumulat 6p, iar Veselin Topalov (Bulgaria) 5,5p. Ultima rundă a avut loc ieri. Carlsen îşi va apăra titlul mondial în faţa lui Anand în luna noiembrie 2014.

VENITURILE GENERATE DE MLB VOR DEPĂŞI 9 MILIARDE DE DOLARI

Comisarul ligii profesioniste de baseball (MLB), Bud Selig, a confirmat că, în premieră pentru sportul naţional american, veniturile din sezonul 2014, care a început duminică, ar putea depăşi bariera de 9 miliarde dolari. În 2013, veniturile din baseball au depăşit cifra de 8 miliarde dolari, comparativ cu suma de 2 miliarde dolari în 1992, sezon când Selig a fost desemnat comisar interimar. „Am speranţe că vom atinge şi vom depăşi 9 miliarde dolari. Nu ştiu dacă în acest an, dar este posibil să reuşim. Cât de sus putem merge? Realitatea este că dacă sportul continuă să facă progrese la toate nivelele, internaţional şi peste tot, mai poate urca. Avem baze solide sub toate aspectele şi ne vor permite să continuăm calea de creştere economică”, a declarat Selig pentru ESPN.



12