Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 29 Martie 2014 / 00:00 1036 accesări

CONFIRMAREA PLANULUI DE REORGANIZARE AL FC RAPID, ÎN PRONUNŢARE

Completul de judecată a rămas în pronunţare pentru cel târziu luni, 31 martie, în ceea ce priveşte confirmarea planului de reorganizare al clubului Rapid, din cadrul dosarului de insolvenţă aflat pe rol la Tribunalul Bucureşti. Judecătoarea Oana Scutelnicu a admis să se pronunţe până în data de 31 martie, ţinând cont în special de faptul că aceasta este data-limită până la care FC Rapid trebuie să aibă planul de reorganizare confirmat, în cadrul procesului de licenţiere pentru sezonul 2014-2015 din Liga 1. Avocaţii jucătorilor Dănuţ Coman, Ovidiu Burcă, Ionuţ Stancu, Paul Codrea, Marius Bilaşco şi Călin Albuţ au solicitat instanţei respingerea planului de reorganizare şi intrarea clubului Rapid în procedura de faliment. În cazul în care planul de reorganizare va fi aprobat de Tribunalul Bucureşti, gruparea giuleşteană va putea depune la 31 martie, data-limită stabilită de FRF, documentaţia necesară pentru a obţine licenţa pentru ediţia 2014-2015 a Ligii 1. În situaţia în care instanţa va respinge planul de reorganizare, FC Rapid va intra în procedură de faliment, urmând să fie retrogradată în Liga a IV-a. Clubul giuleştean, care activează în prezent în Liga a II-a, se află în procedura de insolvenţă din 7 decembrie 2012, dar aprobarea planului de reorganizare a fost amânată în mai multe rânduri de Tribunalul Bucureşti din cauza contestaţiilor depuse de diverşi creditori, dar care au fost respinse de completul de judecată în data de 3 martie.

LIGA A II-A LA FOTBAL

Programul etapei a 20-a din Seria a 2-a a Ligii a II-a la fotbal - sâmbătă, ora 11.00: Metalul Reşiţa - Gloria Bistriţa, Olimpia Satu Mare - CSM Rm. Vîlcea, Minerul Motru - FC Olt, ora 16.00: CS U. Craiova - FC Bihor Oradea, ora 18.00: ASA Tg. Mureş - CS Mioveni, duminică, ora 16.00: FC U. Craiova - UTA (formaţia craioveană a anunţat că se retrage din campionat). Clasament: 1. CS U. Craiova 38p, 2. CSM Rm. Vâlcea 35p, 3. ASA Tg. Mureş 28p (golaveraj: 17-11), 4. Metalul Reşiţa 28p (20-17), 5-6. Olimpia Satu Mare şi Gloria Bistriţa 28p (18-16), 7. FC Olt 27p, 8. CS Mioveni 26p, 9. U. Craiova 23p, 10. FC Bihor 21p, 11. UTA 18p, 12. Minerul Motru 9p.

NAŢIONALA DE FOTBAL FEMININ A ÎNVINS ISRAELUL

Selecţionata feminină Under 19 a României a învins, vineri, Israelul, cu 2-0 (Bâtea 45, Corduneanu 67-pen.), în cadrul turneului internaţional “Kuban Spring”, care se desfăşoară la Soci. În urma acestui rezultat, reprezentativa pregătită de Mirel Albon şi Maria Delicoiu va întâlni sâmbătă, de la ora 11.00, naţionala Estoniei, într-o partidă care va desemna formaţia care va încheia turneul pe locul 5.

SANTANA ŞI WYCLEF JEAN, LA CEREMONIA DE ÎNCHIDERE A CM DIN BRAZILIA

Imnul oficial al Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia va fi interpretat la ceremonia de închidere de patru artişti: chitaristul mexican Carlos Santana, rapperul haitian Wyclef Jean, cântăreţul brazilian Alexandre Pires şi DJ-ul suedez Avicii, a anunţat FIFA, vineri. Cântecul, intitulat “Dar um jeito” (Vom găsi o cale), va fi interpretat pe stadionul „Maracana“ din Rio de Janeiro, la 13 iulie, înaintea finalei. „Alegerea cântecului „Dar um jeito“ ca imn oficial ne-a făcut mare plăcere. Cu fraţii mei Wyclef, Avicii şi Alexandre Pires, abia aşteptăm luna iulie penru a transmite acest mesaj de lumină şi speranţă de la Rio de Janeiro, de pe cea mai mare scenă a lumii”, a declarat Carlos Santana, citat de FIFA. La CM, imnul se alătură cântecului oficial “We are one”, interpretat de Jennifer Lopez, Pitbull şi Claudia Leitte.

HIDDINK VA PRELUA NAŢIONALA OLANDEI DUPĂ CM 2014

Antrenorul olandez Guus Hiddink, care a mai antrenat naţionala ţării sale în perioada 1994-1998, va redeveni selecţionerul Olandei după Campionatul Mondial din Brazilia, a anunţat, vineri, Federaţia Olandeză de Fotbal (KNVB). Tehnicianul în vârstă de 67 de ani afirmase la începutul lunii martie că va fi succesorul lui Louis van Gaal, dar viitorul său staff tehnic încă nu era stabilit şi contractul nu fusese realizat. Alături de foştii internaţionali Danny Blind şi Ruud van Nistelrooy, Hiddink va pregăti naţionala Olandei până la finalul Campionatului European din 2016. În 2016, postul de selecţioner va fi preluat de Blind. Cu Hiddink la conducerea tehnică, echipa Olandei s-a clasat pe locul 4 la CM 1998. În vârstă de 62 de ani, Van Gaal a anunţat că va renunţa la postul de selecţioner al Olandei după turneul final al CM din Brazilia.

ANGELA MERKEL VA ASISTA LA MECIUL GERMANIA - PORTUGALIA

Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a invitat-o pe Angela Merkel într-o vizită oficială în luna iunie, în timpul căreia cancelarul Germaniei va asista la meciul dintre reprezentativa ţării sale şi Portugalia, din cadrul grupelor Campionatului Mondial de fotbal. „Preşedintele Dilma Rousseff a invitat-o pe Angela Merkel în Brazilia. Vizita oficială va avea loc în luna iunie, iar cancelarul a confirmat că intenţionează să asiste, în 16 iunie, la meciul dintre Germania şi Portugalia, pe stadionul „Fonte Nova“ din Salvador”, a anunţat serviciul de presă al preşedintelui Braziliei. Germania şi Portugalia vor juca la CM 2014 în grupa G, alături de Ghana şi SUA.

KOSOVO VA JUCA MECIURI AMICALE CU TURCIA ŞI SENEGAL

Selecţionata Kosovo va întâlni Turcia, la 21 mai, şi Senegalul, în 25 mai, în două meciuri amicale, a anunţat, vineri, preşedintele Federaţiei Kosovare de Fotbal (FFK), Fadil Vokrri. Kosovo, care a disputat la 5 martie primul său meci amical sub egida FIFA, contra Haiti, scor 0-0, va întâlni Turcia (la Mitrovica) şi Senegalul (la Geneva).

INCIDENTE LA MONTEVIDEO, LA UN MECI DIN COPA LIBERTADORES

Forţele de ordine au arestat 40 de suporteri ai echipei uruguayene de fotbal Nacional Montevideo, la finalul meciului pierdut pe teren propriu în faţa formaţiei argentiniene Newell’s Old Boys, scor 2-4, eşec sinonim cu eliminarea prematură din cea mai importantă competiţie la nivel de club din America de Sud, Copa Libertadores. În cursul incidentelor care au avut loc pe stadionul „Centenario“ din Montevideo, 13 poliţişti au fost răniţi. Conform Ministerului uruguayan de Interne, dintre cei 40 de fani arestaţi, 17 erau minori. Huliganii au rupt scaune din tribune, precum şi instalaţiile sanitare, pe care le-au aruncat apoi în forţele de ordine. În cadrul măsurilor de securitate prevăzute pentru această partidă, forţele de poliţie au însoţit până la periferia oraşului Montevideo autocarele care i-au transportat după meci pe cei aproximativ 3.000 de suporteri ai echipei Newell’s. Între fanii lui Nacional şi cei ai lui Newell’s există o veche rivalitate, cele două tabere înfruntându-se şi la meciul tur, disputat la Rosario.

RECORD PENTRU SCUNTHORPE UNITED

O echipă din a patra ligă engleză de fotbal, Scunthorpe United, a reuşit să egaleze un record de 125 ani din Albion, după ce a ajuns la al 23-lea meci consecutiv fără înfrângere în acest sezon. Condusă de antrenorul Russ Wilcox, care a împlinit 50 de ani în ziua jocului, Scunthorpe United a învins echipa Cheltenham cu 2-0 şi a egalat recordul de invincibilitate stabilit de Preston North End, cu William Sudell pe banca tehnică, în 1889, cu 23 meciuri consecutive fără eşec. Scunthorpe a pierdut ultimul meci în noiembrie, înainte de venirea lui Wilcox, şi ocupă locul 2 în Liga a IV-a, cu mari şanse de promovare.

AJAX ŞI ZWOLLE ÎŞI VOR DISPUTA CUPA OLANDEI

Ajax Amsterdam şi PEC Zwolle se vor înfrunta în finala Cupei Olandei la fotbal, programată în data de 20 aprilie, la Rotterdam. Ajax a învins joi, în semifinale, pe AZ Alkmaar, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 1-0, în deplasare. În prima semifinală, PEC Zwolle a câştigat cu scorul de 2-1 în faţa lui NEC Nijmegen.

NAPOLI ŞI EINTRACHT FRANKFURT, AMENDATE DE UEFA PENTRU INCIDENTELE DIN UEL

Comisia de Control şi Disciplină a UEFA a decis ca grupările Napoli şi Eintracht Frankfurt să fie amendate ca urmare a incidentelor provocate de suporteri în UEFA Europa League, informează uefa.com. Napoli a primit o amendă de 26.000 de euro pentru aprinderea de fumigene, afişarea unor bannere interzise şi lacune în organizare la meciul din data de 27 februarie cu Swansea, din manşa secundă a 16-imilor UEL. Clubul Eintracht Frankfurt a fost amendat cu 30.000 de euro pentru aprinderea şi aruncarea de torţe la meciul din 20 februarie cu FC Porto, din prima manşă a 16-imilor UEL.

RENNES, ÎN SEMIFINALELE CUPEI FRANŢEI

Echipa Rennes s-a calificat în semifinalele Cupei Franţei, după ce a învins, joi seară, pe teren propriu, cu 2-0 (Grosicki 34, Alessandrini 90), formaţia OSC Lille, în sferturile de finală ale competiţiei. În semifinalele Cupei Franţei s-au mai calificat echipele Angers (Liga a II-a), Guingamp şi AS Monaco.

FOTBALISTUL DANI BENITEZ, DEPISTAT POZITIV CU COCAINĂ

Fotbalistul echipei Granada, Dani Benitez, a fost depistat pozitiv cu cocaină, în urma unui control efectuat în data de 16 februarie, la finalul meciului cu Betis Sevilla, scor 1-0, informează cotidianul „As“. La meciul cu Betis, Benitez a intrat pe teren în min. 60 şi după doar 16 minute a fost eliminat. Cotidianul „As“ notează că Dani Benitez riscă o sancţiune de până la doi ani de suspendare şi aminteşte de cazul românului Adrian Mutu, depistat pozitiv cu cocaină când juca la Chelsea. „Mutu a ispăşit doar şapte luni de suspendare. Suspendarea ar fi putut fi de până la doi ani, dar a fost mai mică, ţinându-se cont de faptul că Mutu şi-a recunoscut responsabilitatea şi că a fost vorba despre un drog recreativ, nu o substanţă prin care se îmbunătăţeşte randamentul sportiv. Chelsea a renunţat imediat la serviciile românului”, menţionează jurnalul spaniol. Dani Benitez mai are un an de contract cu Granada. În urmă cu două sezoane, Benitez a fost suspendat trei luni, după ce a aruncat cu o sticlă de plastic în capul arbitrului Clos Gomez, la un meci Granada - Real Madrid.

LEEKENS, NOUL SELECŢIONER AL NAŢIONALEI TUNISIEI

Tehnicianul belgian Georges Leekens a fost numit în funcţia de selecţioner al naţionalei Tunisiei, înlocuindu-l pe interimarul Nizar Khanfir. Leekens a semnat un contract pe doi ani cu Federaţia Tunisiană de Fotbal şi ar putea debuta la formaţia africană într-un meci amical, la 7 iunie, la Bruxelles, împotriva reprezentativei Belgiei. În vârstă de 64 de ani, Leekens a mai pregătit în cariera sa formaţiile Cercle Bruges, Anderlecht Bruxelles, KV Kortrijk, FC Bruges, FC Malines, Trabzonspor, Charleroi, Excelsior Mouscron, Lokeren, Roda Kerkrade, KAA Gent şi Al-Hilal, dar şi selecţionatele Belgiei şi Algeriei. Nizar Khanfir, care îl înlocuise pe olandezul Ruud Krol, a asigurat interimatul la meciurile de baraj cu echipa Camerunului (0-0 şi 1-4) pentru calificarea la CM din Brazilia.



12