AMICAL PENTRU RCJ FARUL
Cu o săptămână înaintea debutului în noul sezon al Superligii Naţionale de rugby, formaţia Rugby Club Judeţean Farul Constanţa va disputa primul şi singurul meci amical din acest an. Constănţenii, pregătiţi de Neil Kelly şi Cristi Petre, vor întâlni sâmbătă, în deplasare, pe CSM Baia Mare. RCJ Farul va debuta în campionat pe 29 martie, la Constanţa, cu CSM Bucureşti.
ALEGERI LA AJ RUGBY CONSTANŢA
Astăzi, de la la ora 17.00, la restaurantul “Sport” din Constanţa va avea loc Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Rugby Constanţa, urmând să fie aleasă şi noua conducere din rugby-ul tomitan. Pentru funcţia de preşedinte există un singur candidat, Daniel Georgescu, în timp ce pentru funcţiile de vicepreşedinţi au fost depuse trei candidaturi: Sorin Trancă, Marian Dragomir şi Cătălin Sasu.
LN DE HANDBAL MASCULIN
Rezultate înregistrate ieri, în etapa a 21-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: Poli Timişoara - Potaissa Turda 25-27, CSM Bucureşti - Pandurii Tg. Jiu 30-24, Dinamo Bucureşti - Ştiinţa Bacău 36-28. Întâlnirea CSU Suceava - HCM Constanţa se va disputa la 9 aprilie. Meciul CS Caraş-Severin - HC Odorhei, scor 26-31, a avut loc marţi, iar partida Steaua Bucureşti - HCM Minaur Baia Mare, scor 24-30, s-a disputat miercuri. Clasament: 1. HCM CONSTANŢA 56p, 2. Potaissa Turda 50p, 3. Ştiinţa Bacău 46p, 4. Pandurii Tg. Jiu 42p, 5. Dinamo 41p, 6. HC Odorhei 31p, 7. Steaua Bucureşti 24p (golaveraj: 595-627), 8. Minaur Baia Mare 24p (504-550), 9. CS Caraş-Severin 19p, 10. Poli Timişoara 15p, 11. CSM Bucureşti 10p, 12. CSU Suceava 9p.
SEZONUL SUPERKOMBAT 2014 DEBUTEAZĂ CU GALA „ROMÂNIA VS. RESTUL LUMII”, DE LA PLOIEŞTI
Primul eveniment din sezonul 2014 al circuitului mondial Superkombat va avea loc în 29 martie, la Sala Polivalentă din Ploieşti, sub denumirea „România vs. Restul Lumii”. Printre luptătorii care vor urca în ring cu această ocazie se numără Bogdan Stoica, Jorge Loren şi Ionuţ Atodiresei, în timp ce prahoveanul Amansio Paraschiv va lupta pentru centura New Heroes la categoria mijlocie, împotriva campionului Cedric Manhoef. Este a doua gală pe care promotorul Eduard Irimia o pune în scenă la Ploieşti în ultimele şase luni, după ce în noiembrie, în faţa a peste 3.000 de spectatori, a avut loc Final Elimination. În 29 martie, românii Adrian Maxim, Cristian Spetcu, Mirel Iacob, Dănuţ Hurduc, Cristian Ristea, Ionuţ Atodiresei, Amansio Paraschiv şi Bogdan Stoica vor avea ca adversari sportivi din Afganistan, Serbia, Turcia, Ghana, Grecia, Surinam şi Spania.
„KINGS ON ICE OLYMPIC GALA”, REPROGRAMATĂ PENTRU 7 OCTOMBRIE
„Kings On Ice Olympic Gala”, care urma să aibă loc în 5 aprilie, la Sala Polivalentă din Capitală, a fost reprogramată pentru data de 7 octombrie, iar patinatorul rus Evgheni Pluşenko a confirmat prezenţa sa la eveniment. Organizatorii au depus numeroase eforturi pentru a susţine evenimentul la data stabilită, cu noile confirmări anunţate, însă, din motive de ordin logistic, ca urmare a recentelor reprogramări ale reprezentaţiilor incluse în traseul turneului din această primăvară, „Kings On Ice Olympic Gala” nu mai poate avea loc la data programată iniţial. Reprogramarea pentru toamnă a spectacolului de la Bucureşti îi va permite şi campionului olimpic Evgheni Pluşenko, acum accidentat, să se alăture distribuţiei.
EUROLIGA DE BASCHET MASCULIN
Ultimele partide din etapa a 11-a a TOP16 din Euroliga de baschet masculin sunt programate în această seară - Grupa E: Olympiacos Pireu - Laboral Kutxa, Unicaja Malaga - FC Barcelona, EA7 Emporio Armani Milano - Anadolu Efes; Grupa F: Galatasaray Istanbul - FC Bayern München. După FC Barcelona, Emporio Armani Milano ar putea fi a doua echipă calificată în sferturile de finală din grupa E, în caz că învinge pe Anadolu Efes. Partidă foarte importantă şi în Grupa F, la Istanbul, unde Galata are neapărată nevoie de victorie pentru a mai spera la poziţia a patra, calificantă în sferturile de finală. Aseară s-au jucat partidele - Grupa E: Panathinaikos Atena - Fenerbahce Ulker; Grupa F: Zalgiris Kaunas - Lokomotiv Kuban, Partizan Belgrad - Maccabi Tel Aviv, Real Madrid - CSKA Moscova.
ÎNTÂLNIRE DE BOX RUSIA - UCRAINA, MENŢINUTĂ ÎN CIUDA CRIZEI DIN CRIMEEA
Confruntarea dintre Rusia şi Ucraina, prevăzută în cadrul sferturilor de finală ale competiţiei de box World Series (WSB), se va disputa, în ciuda tensiunilor dintre cele două ţări, cauzate de criza din Crimeea. „Această decizie este bazată pe principiul mişcării olimpice, potrivit căruia sportul trebuie gestionat întotdeauna în afara politicii. Cele două echipe sunt complet de acord cu acest principiu şi AIBA/WSB este foarte fericită că acest punct de vedere este respectat de ambele părţi”, se arată într-un comunicat comun. AIBA a fixat sferturile de finală pentru 30 martie, la Moscova, în timp ce returul va avea loc în 4 aprilie, la Doneţk. Dacă Rusia se va califica, va înfrunta SUA, într-o altă întâlnire cu conotaţii politice, sau Cuba. Meciul-vedetă al întâlnirii Rusia - Ucraina este cel dintre rusul Nikita Ivanov şi ucraineanul Aleksandr Gvozdik, neînvins de nouă lupte şi medaliat cu bronz la JO de la Londra, din 2012.
HOCHEISTUL FRANCEZ TIM BOZON A IEŞIT DIN COMĂ
Hocheistul francez Tim Bozon, draftat de echipa Montreal Canadiens din NHL, a ieşit din comă, nu se mai află la terapie intensivă, iar starea sa de sănătate se îmbunătăţeşte, a anunţat spitalul canadian unde se află internat sportivul. După o primă săptămână critică, starea lui Bozon a devenit stabilă. El a ieşit din comă şi se mişcă în jurul patului, încercând să se hrănească şi să vorbească. Medicii de la Spitalul Universitar Regal din Saskatoon au avertizat că recuperarea hocheistului va fi de lungă durată. Tânărul hocheist francez, în vârstă de 19 ani, a fost spitalizat în stare critică în data de 1 martie, din cauza unei meningite. Bozon s-a născut la Saint Louis (SUA), acolo unde tatăl său a jucat în perioada 1991-1994, şi a crescut în Elveţia, de unde a fost adus, în 2011, în liga juniorilor din Canada. În 2012, hocheistul francez a fost draftat de echipa Montreal Canadiens, care i-a oferit un contract pe trei sezoane. Bozon a participat cu naţionala Franţei la Campionatul Mondial din 2013.
EDIŢIA 2014 A TURNEULUI „FOUR NATIONS“ VA DEBUTA LA 16 AUGUST
„Four Nations“, turneul rezervat celor mai puternice naţiuni ale rugby-ului din Emisfera Sudică, echivalentul Turneului celor 6 Naţiuni din Europa, va debuta în forţă, cu o întâlnire între Australia şi Noua Zeelandă, două dintre marile forţe mondiale ale sportului cu balonul oval, programată pe 16 august, la Sydney. Noua Zeelandă, campioana mondială en titre, a câştigat de zece ori până acum această competiţie, care a debutat în 1996, sub denumirea „Tri Nations“ (Argentina a fost acceptată începând din 2012), în timp ce Australia şi Africa de Sud au în palmares câte trei trofee. Celelalte etape vor avea loc la 23 august, 6 septembrie, 13 septembrie, 27 septembrie şi 4 octombrie.
SCHIOAREA GERMANĂ MARIA HOFL-RIESCH ŞI-A ANUNŢAT RETRAGEREA DIN ACTIVITATE
Sportiva germană Maria Hofl-Riesch, triplă campioană olimpică la schi alpin, şi-a anunţat retragerea din activitate, ieri, la München, după ce a primit Globul de Cristal în proba de coborâre pentru sezonul 2013-2014. „Este greu pentru mine, dar aceasta este decizia corectă”, a declarat Hofl-Riesch, care iniţial se hotărâse să concureze şi în sezonul viitor. La Jocurile Olimpice de iarnă din acest an de la Soci, sportiva germană a câştigat medalia de aur la super-combinată, la fel ca şi în 2010, şi argintul în proba de Super-G.