Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 10 Martie 2014 / 00:00 702 accesări

PONTA AFIRMĂ CĂ, DACĂ AR FI PREŞEDINTE, L-AR GRAŢIA PE GICĂ POPESCU

Premierul Victor Ponta afirmă că i s-ar părea normal să fie aplicate prevederile constituţionale privind graţierea în cazul fostului internaţional Gheorghe Popescu, condamnat la închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor, şi că el l-ar graţia dacă ar fi preşedintele României. „M-a dezgustat ura oarbă, stupidă, văzută la unii comentatori, ca să ajungă toţi în închisori. Ce câştigă statul din faptul că Gică Popescu stă în închisoare? (...) Nu ştiu ce va face preşedintele. Eu ştiu ce aş face eu dacă aş fi preşedinte: da, l-aş graţia”, a spus Victor Ponta la România TV. El a arătat că graţierea individuală poate fi acordată dacă persoana în cauză se află la prima faptă penală săvârşită, prejudiciul a fost recuperat şi există o anumită recunoştinţă din partea societăţii.

LIGA A II-A LA FOTBAL

Sâmbătă s-au disputat meciurile din cadrul etapei a 16-a a Seriei a 2-a din Liga a II-a la fotbal. Rezultatele înregistrate: UTA - CS Mioveni 1-0, Gloria Bistriţa - CSM Rm. Vîlcea 0-0, Metalul Reşiţa - FC Olt 2-0, Olimpia Satu Mare - CS U. Craiova 1-1, FC U. Craiova - FC Bihor Oradea 0-0, ASA Tg. Mureş - Minerul Motru 4-1. Clasament: 1. CSM Rm. Vîlcea 29p (golaveraj: 21-14), 2. CSU Craiova 29p (18-11), 3. ASA Tg. Mureş 28p.

AL 12-LEA GOL PENTRU BOGDAN STANCU ÎN CAMPIONATUL TURCIEI

Fotbalistul echipei Genclerbirligi, Bogdan Stancu, a înscris un gol în meciul câştigat duminică, pe teren propriu, cu 2-1, în faţa formaţiei Sivasspor, în etapa a 24-a a campionatului Turciei. Stancu, integralist la gazde, a transformat un penalty, în min. 59. Aceasta este a 12-a reuşită a românului în actuala ediţie de campionat, a treia din penalty. Al doilea gol al gazdelor a fost marcat de Durmaz, în min. 82. Pentru Sivasspor a înscris tot un fotbalist de la Genclerbirligi, Radkov, în min. 19, în propria poartă. De la Sivasspor au fost eliminaţi doi jucători, Bekmezci (min. 43) şi Cicinho (min. 60). Genclerbirligi se află pe locul 13 în clasamentul campionatului Turciei, cu 28 de puncte. Lider este Fenerbahce Istanbul, cu 51 de puncte.

ALVARO ARBELOA, INDISPONIBIL TREI SĂPTĂMÂNI

Alvaro Arbeloa, fotbalistul echipei Real Madrid, va fi indisponibil trei săptămâni din cauza unei fisuri la rotula dreaptă. Astfel, Arbeloa va rata returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, cu Schalke 04 Gelsenkirchen, precum şi meciurile de campionat cu Levante, Malaga, FC Barcelona, FC Sevilla şi Rayo Vallecano.

ARBITRII MECIURILOR DE MARŢI DIN LIGA CAMPIONILOR

UEFA a anunţat arbitrii partidelor care se vor disputa mâine seară, de la ora 21.45, în manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Norvegianul Svein Oddvar Moen va conduce întâlnirea Bayern München - Arsenal Londra (în tur: 2-0), iar englezul Mark Clattenburg va arbitra disputa Atletico Madrid - AC Milan (în tur: 1-0)

SEMIFINALELE CUPEI ANGLIEI

Rezultatele înregistrate în sferturile de finală ale Cupei Angliei - sâmbătă: Arsenal Londra - Everton 4-1 (Mesut Ozil 7, Arteta 67-pen., Giroud 83, 85 / Lukaku 32); duminică: Sheffield United (liga a treia) - Charlton Athletic (liga a doua) 2-0 (Flynn 65, Brayford 67), Hull City - Sunderland 3-0 (Davies 68, Meyler 72, Fryatt 77) şi Manchester City - Wigan Athletic (liga a doua) 1-2 (Nasri 68 / Jordi Gomez 27-pen., Perch 46). Portarul Costel Pantilimon a evoluat tot meciul pentru Manchester City.

STEVENS L-A ÎNLOCUIT PE SCHNEIDER LA VFB STUTTGART

Conducerea clubului VfB Stuttgart, la care este legitimat şi internaţionalul român Alexandru Maxim, a anunţat încheierea colaborării cu tehnicianul Thomas Schneider şi numirea în funcţia de antrenor principal a olandezului Huub Stevens. „Conducerea a luat decizia de încetare a colaborării de comun acord cu Thomas Schneider”, a declarat preşedintele Bernd Wahler, precizând că era necesar un astfel de pas având în vedere „situaţia actuală sportivă” a echipei. Stevens va conduce astăzi primul antrenament. El a antrenat ultima dată echipa la care joacă românul Costin Lazăr, PAOK Salonic. Schneider se afla la conducerea tehnică a formaţiei din Stuttgart din august 2013. VfB Stuttgart a remizat sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-2, cu ultima clasată, Eintracht Braunschweig. Maxim a înscris un gol şi a dat o pasă decisivă în acest meci.

UN JUCĂTOR DE LA WERDER BREMEN A REFUZAT UN PENALTY ACORDAT DE ARBITRU

Mijlocaşul echipei Werder Bremen, Aaron Hunt, a dat dovadă de fair-play în partida câştigată sâmbătă, la Nürnberg, cu scorul de 2-0, când i-a atras atenţia arbitrului că nu a fost faultat, deşi acesta dictase penalty. Hunt a căzut în careu în min. 75, la scorul de 2-0, arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă, dar jucătorul lui Werder Bremen s-a ridicat şi i-a spus că nu a fost faultat. El a fost felicitat de argentinianul Javier Pinola (FC Nürnberg), acesta strângându-i mâna. „Felicitări lui Aaron Hunt pentru gestul său”, a declarat la finalul întâlnirii Robin Dutt, antrenorul formaţiei din Bremen. În prima repriză a meciului, internaţionalul japonez al gazdelor, Hiroshi Kiyotake, i-a atras atenţia arbitrului că a acordat eronat o lovitură de colţ pentru formaţia sa.

RĂNIŢI ŞI ARESTAŢI LA DERBY-UL LEVSKI - CSKA

Două persoane, dintre care un poliţist, au fost rănite, iar 46 de suporteri au fost arestaţi la derby-ul sofiot dintre Levski şi CSKA. Majoritatea fanilor au fost arestaţi pentru că au vandalizat un vehicul şi l-au rănit pe şofer, iar alţii pentru că transportau obiecte interzise şi nu aveau acte de identitate. Un poliţist a fost rănit uşor de un scaun aruncat de suporterii formaţiei CSKA în timpul meciului pe care echipa lor l-a câştigat cu 1-0. Arbitrul întâlnirii a acordat şase cartonaşe roşii. CSKA ocupă locul 3 în clasament, în timp ce Levski se află pe 6.

GEST UMANITAR AL FOTBALIŞTILOR DIN NAŢIONALA GRECIEI

Fotbaliştii din naţionala Greciei care au participat la barajul pentru Campionatul Mondial cu România au anunţat că îşi vor dona salariile pe o lună pentru a ajuta la reconstruirea unui cămin de bătrâni distrus de cutremurele ce au afectat insula Kefalonia. „Noi, cei 23 de jucători care am participat la barajul pentru CM contra României, am decis să donăm salariul pe luna noiembrie 2013 pentru reconstruirea unui cămin de bătrâni în Lixouri. Ne-a şocat faptul că 36 de persoane în vârstă şi-au pierdut căminul. Ne-am simţit obligaţi să întindem o mână de ajutor pentru ca ei să poată să trăiască în condiţii umane”, se arată într-un comunicat al fotbaliştilor. Căminul de bătrâni în cauză a fost distrus de două cutremure ce au avut loc în ianuarie şi în februarie, astfel că pensionarii au fost nevoiţi să îşi găsească adăpost temporar în altă clădire.



12