Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 24 Ianuarie 2014 / 00:00 986 accesări

GICĂ POPESCU ŞI-A PREZENTAT PROGRAMUL LA CONSTANŢA

Fostul mare internaţional Gică Popescu, principalul candidat la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a fost, ieri, la Constanţa, pentru a-şi prezenta programul pe care vrea să-l implementeze după ce va deveni şeful FRF. La întâlnire au participat reprezentanţii cluburilor din primele trei eşaloane din Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi ai Asociaţiilor Judeţene de Fotbal din cele patru judeţe. “Baciul” îi are ca adversari la alegerile pentru preşedinţia FRF, programate la 5 martie, pe Vasile Avram, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, şi pe fostul fotbalist Marcel Puşcaş.

FC FARUL ARE UN JUCĂTOR CONVOCAT LA SELECŢIONATA U19

O reprezentativă de fotbal Under 19 a României va disputa la 29 ianuarie, la Frosinone, o partidă amicală cu selecţionata similară Italia Lega Pro Serie C, a anunţat, ieri, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Lotul condus de antrenorul coordonator Ştefan Iovan s-a reunit, ieri la prânz, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia. Cei 19 fotbalişti convocaţi pentru această acţiune sunt: portari - Răzvan Petrariu (SC Bacău), Vlad Muţiu (Dinamo Bucureşti); fundaşi - Robert Băjan (FC Farul Constanţa), Cosmin Achim (FC Viitorul), Cristian Bocşan (Poli Timişoara), Denis Dumitraşcu (FC Rm. Vâlcea), Carlos Cornel Coc (U. Cluj), Mihai Bălaşa (AS Roma); mijlocaşi - Bogdan Vasile (FC Viitorul), Răzvan Marin (FC Viitorul), Ionuţ Mitriţă (FC Viitorul), Ionuţ Vână (AS Roma), Alexandru Păun (CFR Cluj); atacanţi - Cristian Bărbuţ (Poli Timişoara), Doru Popadiuc (Ceahlăul Piatra Neamţ), Bogdan Stavilă (Dinamo Bucureşti), Roberto Radu (Dinamo Bucureşti), Florin Răzdan (Concordia Chiajna), Marius Mustafa Sidek (Progresul Bucureşti). Până luni, când este programată plecarea în Italia, lotul se va antrena la Centrul de Fotbal Buftea.

BILETE PENTRU AMICALUL ROMÂNIA - ARGENTINA

Federaţia Română de Fotbal a făcut publice, ieri, preţurile biletelor pentru partida amicală pe care selecţionata României o va disputa în compania naţionalei Argentinei, la 5 martie, de la ora 21.00, la Bucureşti, acestea încadrându-se între 30 şi 800 de lei. Vânzarea tichetelor de acces pe Arena Naţională se va desfăşura în perioada 27 ianuarie (de la ora 12.00) - 3 martie (ora 12.00), prin intermediul site-urilor specializate www.biletefotbalonline.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro şi www.biletoo.ro, informează pagina oficială a FRF. Preţurile biletelor pentru partida România - Argentina sunt următoarele: VIP 1 - 800 lei; VIP 2 - 600 lei; Categoria I - 120 lei: Tribuna I, Inelul 2, Tribuna a II-a, Inelele 1 şi 2; Categoria a II-a, Tribuna a II-a, Inelul 1 - 80 lei; Tribuna I, Inelul 3 - 60 lei; Tribuna a II-a, Inelul 2 - 60 lei; Tribuna a II-a, Inelul 3 - 50 lei; Categoria a III-a, Tribuna I, Inelul 3 - 50 lei, Tribuna a II-a, Inelul 3 - 40 lei; Peluzele, Inelul 1 - 40 lei; Peluzele, Inelul 2 - 40 lei; Categoria a IV-a; Peluzele, Inelul 3 - 30 lei.

SC FOTBAL CLUB U. CRAIOVA A MAI PIERDUT UN DUEL CU FRF

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea SC Fotbal Club U. Craiova S.A. de a suspenda anumite prevederi ale Regulamentului Disciplinar al Federaţiei Române de Fotbal, informează site-ul oficial al FRF. „Curtea de Apel Bucureşti a respins azi, 22 ianuarie 2014, cererea SC Fotbal Club U. Craiova S.A., în insolvenţă, de a suspenda anumite prevederi ale Regulamentului Disciplinar, referitoare la răspunderea disciplinară a cluburilor de fotbal pentru comportamentul spectatorilor, precum şi la obligaţiile acestor cluburi de a asigura măsurile de ordine şi siguranţă în stadion”, se arată în comunicatul FRF. FC Universitatea Craiova, club condus de Adrian Mititelu, a fost sancţionat, la 17 octombrie 2013, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal cu interzicerea dreptului de a organiza patru meciuri pe propriul stadion şi o penalitate sportivă de 37.500 lei. Sancţiunea a venit ca urmare a incidentelor provocate de propriii suporteri la partida de pe teren propriu cu CSM Rm. Vâlcea, din etapa a 6-a a Ligii a II-a. FC U. Craiova a disputat acel meci la Roşiorii de Vede. după ce Comisia de Disciplină a FRF hotărâse, la 3 octombrie, suspendarea pentru două etape a terenului de la Drobeta-Turnu Severin, ca urmare a incidentelor de la jocul cu Petrolul Ploieşti, din Cupa României.

IMNUL CM DIN BRAZILIA VA FI CÂNTAT DE JENNIFER LOPEZ, PITBULL ŞI CLAUDIA LEITTE

Imnul Cupei Mondiale din Brazilia, competiţie care va avea loc în perioada 12 iunie - 13 iulie, se va numi “We are one” şi va fi cântat de Jennifer Lopez, Pitbull şi Claudia Leitte, a anunţat FIFA. „Doar muzica şi fotbalul pot să atragă 80.000 de persoane la stadion, însă la un concert există un singur artist, în timp ce în fotbal sunt 22”, a declarat secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, la Rio de Janeiro. De la conferinţa de presă în care s-a anunţat imnul Cupei Mondiale a lipsit Jennifer Lopez, însă Pitbull şi cântăreaţa braziliană Claudia Leite au fost prezenţi. Versurile imnului vor fi în portugheză, spaniolă şi engleză. „Muzica este prezentă pentru depăşirea barierelor şi pentru a arăta că suntem uniţi prin sport şi muzică”, a afirmat Pitbull. „Această muzică este un golazo”, a spus şi Claudia Leitte.

A FOST INAUGURAT NOUL STADION DIN NATAL

Preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, şi secretarul general al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Jerome Valcke, au inaugurat, miercuri seară, stadionul din Natal, una dintre cele 12 arene ce vor găzdui meciuri ale Cupei Mondiale din 2014, la doar o zi după criticile privind întârzierile înregistrate la stadionul din Curitiba. Arena a costat 210 milioane de euro şi are o capacitate de 42.000 de locuri.

EURO 2016, PE ORDINEA DE ZI A COMITETULUI EXECUTIV AL UEFA

EURO 2016 este principalul punct pe ordinea de zi a Comitetului Executiv al UEFA, care se va încheia astăzi, la Nyon (Elveţia), dar una dintre temele de atracţie ale conferinţei de presă a preşedintelui Michel Platini de după lucrări va fi eventuala candidatură a actualului şef al forului continental la preşedinţia FIFA, alegerile fiind programate în 2015. Această din urmă temă a devenit şi mai actuală după ce Jerome Champagne, fost vicesecretar general al FIFA, şi-a anunţat luni candidatura la preşedinţia FIFA în 2015. Totuşi, el a precizat că, dacă actualul preşedinte Joseph Blatter va candida, nu va continua lupta. Astfel, comentatorul agenţiei France Presse apreciază că Jerome Champagne ar putea fi, de fapt, „un obstacol în calea altor candidaţi potenţiali, precum Jerome Valcke, actualul secretar general al FIFA, sau Michel Platini, preşedinte UEFA şi piesă dominantă pe tabla de şah”. În ce priveşte Campionatul European, organizat între 10 iunie şi 10 iulie 2016, acesta va fi primul din istorie cu 24 de echipe, faţă de 16 în trecut. Capii de serie la tragerea la sorţi pentru calificări, care vor fi oficializaţi astăzi, ar trebui să fie Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Rusia şi Bosnia, fiind determinaţi prin intermediul unui indice care cuprinde în proporţie de 20 la sută rezultatele legate de Mondialul 2010 (calificări şi turneu final), de 40 la sută cele legate de EURO 2012 (calificări şi turneul final) şi de 40 la sută cele legate de eliminatoriile Mondialului din 2014. Comitetul Executiv va determina, de asemenea, echipele care nu se vor putea întâlni în calificări din motive geopolitice, precum Armenia şi Azerbaidjan sau Spania şi Gibraltar.

ROSELL A DEMISIONAT DE LA CONDUCEREA FC BARCELONA

Preşedintele FC Barcelona, Sandro Rosell, a decis să demisioneze de la conducerea clubului catalan, informează cotidianul „Mundo Deportivo“. Potrivit sursei citate, decizia lui Rosell este legată de faptul că justiţia spaniolă a acceptat miercuri o plângere împotriva oficialului catalan cu privire la transferul lui Neymar şi începerea procedurilor pentru clarificarea condiţiilor financiare ale achiziţionării brazilianului, în vara anului 2013. Sandro Rosell, care susţine că FC Barcelona a plătit 57 de milioane de euro pentru achiziţionarea lui Neymar, a fost acuzat de un membru al clubului de „deturnare”, cel care l-a acuzat menţionând că membrii grupării nu ştiu destinaţia reală a banilor de transfer. Clubul ar urma să fie condus în perioada următoare de vicepreşedintele Josep Maria Bartomeu. Aseară, la sediul clubului, a avut loc o reuniune extraordinară a Consiliului de Conducere. Rosell a fost ales la conducerea FC Barcelona în 2010.

MESSI, LA MECIUL 400 PENTRU FC BARCELONA

Echipa FC Barcelona a învins miercuri seară, în deplasare, cu 4-1 (Juanfran 53-autogol, Tello 60, 80, 85 / El Zhar 31), formaţia Levante, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Spaniei. Atacantul argentinian Lionel Messi a jucat meciul 400 în toate competiţiile pentru FC Barcelona. Într-un alt meci din prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei Spaniei, echipa Real Sociedad a învins pe teren propriu, cu 3-1 (Mikel Gonzalez 4, 33, Vela 62 / Kone 83), formaţia Racing Santander, din liga a treia. Partida Atletico Madrid - Athletic Bilbao s-a disputat aseară, după închiderea ediţiei. Meciurile retur vor avea loc în perioada 28-30 ianuarie.

FALCAO VA FI OPERAT LA GENUNCHI

Radamel Falcao, internaţionalul columbian al echipei AS Monaco, va fi supus unei intervenţii chirurgicale la genunchiul stâng, a anunţat, ieri, gruparea din Ligue 1, fără să precizeze durata indisponibilităţii jucătorului. AS Monaco a menţionat, într-un comunicat, că Falcao are “o leziune la ligamentul încrucişat anterior al genunchiului stâng”. “Jucătorul va fi operat în zilele următoare”, se arată în comunicat. Radamel Falcao s-a accidentat, miercuri seară, în prima repriză a partidei câştigate de AS Monaco, scor 3-0, în faţa echipei de liga a patra Chasselay, în 16-imile de finală ale Cupei Franţei, meci în care columbianul a marcat un gol.

MANCHESTER CITY A PRELUAT CLUBUL MELBOURNE HEART

Gruparea engleză Manchester City a achiziţionat 80 la sută din clubul australian de primă ligă Melbourne Heart, după ce anul trecut preluase şi formaţia americană New York City FC, informează „The Telegraph“. „Suntem încântaţi că avem ocazia să facem din Melbourne Heart una dintre cele mai de succes formaţii din Australia şi din întreaga regiune. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să dezvoltăm strategia pentru a întări clubul”, a declarat directorul clubului Manchester City, Ferran Soriano. Valoarea tranzacţiei este de aproximativ 11 milioane de dolari australieni (7,16 milioane de euro). Prima ligă australiană a atras în ultimii ani nume precum Alessandro del Piero sau Emile Heskey.

MATA PLEACĂ DE LA CHELSEA

Gruparea Chelsea Londra a acceptat oferta de 37 de milioane de lire sterline (44,87 milioane de euro) a celor de la Manchester United pentru mijlocaşul ofensiv spaniol Juan Mata (25 de ani), informează „The Telegraph“. Juan Mata a fost lăsat deja de Chelsea să-şi negocieze termenii trecerii la Manchester United. În cursul zilei de joi, el va fi supus testelor medicale, iar salariul săptămânal ar urma să fie de peste 140.000 de lire sterline (aproximativ 170.000 de euro), de două ori mai mare decât cel de la Chelsea. Potrivit sursei citate, Jose Mourinho, antrenorul lui Chelsea, a dorit ca transferul să se perfecteze cât mai repede, pentru a putea reinvesti banii într-un nou jucător până la închiderea perioadei de transferuri, la 31 ianuarie. Juan Mata a fost transferat de Chelsea în urmă cu doi ani, în schimbul a 23,5 milioane de lire sterline. Internaţionalul spaniol, care a fost folosit puţin de Jose Mourinho la Chelsea, ar putea debuta pentru United în partida de marţi, contra galezilor de la Cardiff City.

AC MILAN, PSG ŞI MANCHESTER UNITED, ELIMINATE ÎN CUPĂ

Echipa Udinese s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei, după ce a câştigat miercuri seară, în deplasare, cu 2-1 (Muriel 41-pen., N. Lopez 77 / Balotelli 6), confruntarea cu formaţia AC Milan, din sferturile de finală ale competiţiei. Şi echipa Paris Saint-Germain a fost eliminată în 16-imile de finală ale Cupei Franţei, după ce a fost învinsă miercuri seară, pe teren propriu, cu 2-1 (Congre 20, Montano 69 / Cavani 30), de formaţia Montpellier. Echipa Sunderland s-a calificat în finala Cupei Ligii Angliei, după ce a eliminat miercuri seară, în deplasare, cu 2-1, la loviturile de departajare, formaţia Manchester United, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. La finalul celor 120 de minute de joc, Manchester United s-a impus cu 2-1 (Evans 37, Hernandez 120 / Bardsley 119), acelaşi cu care Sunderland a câştigat în tur. În finala Cupei Ligii Angliei, care va avea loc la 2 martie, pe stadionul “Wembley” din Londra, Sunderland va întâlni echipa Manchester City.

BORDEAUX, ELIMINATĂ DIN CUPĂ DE O ECHIPĂ DIN LIGA A 5-A!

Girondins Bordeaux, deţinătoarea trofeului, a fost eliminată, după lovituri de departajare, de o echipă din liga a 5-a, Balagne Ile Rousse, miercuri, în şaisprezecimile de finală ale Cupei Franţei la fotbal. Cele două echipe s-au aflat la egalitate după prelungiri (0-0), în partida disputată la Ajaccio. Amatorii corsicani de la Balagne Ile Rousse au reuşit apoi să se impună cu scorul de 4-3, după lovituri de departajare. Pe lângă Bordeaux, au mai părăsit Cupa Franţei în 16-imi Paris Saint-Germain, Olympique Marseille, Ajaccio, Bastia, Sochaux şi Toulouse, ultimele patru fiind şi ele învinse de formaţii din categorii inferioare. Din prima ligă au mai fost eliminate, dar în turul precedent, Saint-Étienne, Reims, Nantes, Evian, Valenciennes şi Lorient. Doar şapte formaţii de prim eşalon vor evolua în optimile de finală ale Cupei Franţei, Lille, Lyon şi Monaco fiind cele mai puternice!

CHILE A ÎNVINS COSTA RICA

Întâlnirea amicală dintre Chile şi Costa Rica, disputată miercuri noapte, la Coquimbo (Chile), s-a încheiat cu victoria reprezentativei statului Chile, scor 4-0 (1-0). Golurile formaţiei gazdă au fost marcate de Albornoz (min. 12), Hernandez (min. 50 şi 53) şi Munoz (min. 78). Ambele selecţionate sunt calificate la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia, programat în perioada 12 iunie - 13 iulie.

ANJI MAHACIKALA L-A TRANSFERAT PE BUKHAROV

Atacantul echipei Zenit Sankt Petersburg, Aleksandr Bukharov, a fost împrumutat până la finalul sezonului la formaţia Anji Mahacikala, a anunţat site-ul oficial al UEFA. Bukharov a fost achiziţionat de Zenit Sankt Petersburg în 2010 şi a înscris 17 goluri în 81 de meciuri. Anji Mahacikala, aflată pe ultimul loc în campionatul Rusiei, este calificată în 16-imile de finală ale UEFA Europa League, acolo unde va întâlni echipa belgiană RC Genk.

RIVALDO ÎNCĂ MAI JOACĂ, LA 41 DE ANI!

Atacantul brazilian Rivaldo, în vârstă de 41 de ani, a jucat pentru gruparea Mogi Mirim, la care este preşedinte, miercuri seară, în etapa a doua a campionatului Paulista. Rivaldo a evoluat până în min. 62 al meciului pierdut de Mogi Mirim în faţa echipei Sao Paulo, scor 0-4. Brazilianul a fost legitimat până în noiembrie la gruparea Sao Caetano, de la care a plecat din cauza unor probleme medicale. La începutul lunii ianuarie, Rivaldo declara pentru site-ul oficial al clubului Mogi Mirim că este „mai aproape de a nu juca decât de a juca”. La echipa Mogi Mirim este legitimat şi fiul lui Rivaldo, Rivaldo Junior (18 ani).



12