FC VASLUI ŞI VIITORUL VOR ÎNFRUNTA CONCORDIA
Comitetul Executiv al Ligii Profesionsite de Fotbal (LPF) a stabilit, în şedinţa de ieri, ca formaţiile FC Vaslui şi FC Viitorul Constanţa să rejoace partidele din primele două etape, când au întâlnit-o pe Rapid Bucureşti, în compania echipei Concordia Chiajna, care a preluat locul grupării giuleştene în Liga 1 la fotbal. Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a precizat că atât costurile de deplasare ale echipelor, cât şi baremurile pentru arbitri vor fi suportate din fondurile Ligii.
CFR, CEA MAI DRASTICĂ ÎNFRÂNGERE ÎN LIGA 1 DIN 2005
Echipa CFR Cluj, învinsă luni seară cu 4-0 de formaţia FC Vaslui, în etapa a 3-a a Ligii 1 la fotbal, a suferit cea mai drastică înfrângere din ultimii şapte ani în campionat şi a înregistrat primul insucces pe teren străin din toamna trecută, informează site-ul oficial al FRF. Ultima dată când CFR a fost învinsă la o diferenţă de cel puţin patru goluri a fost pe 15 octombrie 2005, scor 0-5, cu Dinamo Bucureşti, iar ultima înfrângere în campionat, în deplasare, a fost pe 7 octombrie 2012, 0-1 cu Steaua Bucureşti. FC Vaslui, cu tehnicianul Ionuţ Moşteanu la debutul în Liga 1, nu mai învinsese pe CFR Cluj de două sezoane. Mijlocaşul echipei FC Botoşani, Sebastian Ghinga, a jucat meciul 50 în prima divizie. În etapa a 3-a au debutat în prima ligă cinci fotbalişti: Djokovic (CFR), Abel Camara (Petrolul Ploieşti), Wilk (FC Vaslui), Şuşu (Gaz Metan Mediaş) şi Băluţă (Viitorul Constanţa). Jucătorii Buzean (Gaz Metan Mediaş), M. Ene (Corona Braşov) şi V. Lupu (Săgeata Năvodari) au marcat primele lor goluri în eşalonul de elită al fotbalului românesc. Formaţia Pandurii Tg. Jiu a urcat pe locul 36 în clasamentul all-time, depăşind echipa Ripensia Timişoara.
CEL MAI BUN JUCĂTOR DIN EUROPA
UEFA a anunţat ieri, pe site-ul oficial, că argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), francezul Franck Ribery (Bayern München) şi portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) se află pe lista scurtă pentru alegerea celui mai bun fotbalist din Europa în sezonul 2012-2013. Cei trei au primit cele mai multe puncte per total, în a doua rundă de votare, în care au fost desemnaţi jucătorii de pe locurile 4-10: 4. Robert Lewandowski (Polonia, Borussia Dortmund), 5. Arjen Robben (Olanda, Bayern München), 6. Thomas Müller (Germania, Bayern München), 7. Gareth Bale (Ţara Galilor, Tottenham Hotspur), 8. Bastian Schweinsteiger (Germania, Bayern München), 9. Zlatan Ibrahimovic (Suedia, Paris Saint-Germain), 10. Robin van Persie (Olanda, Manchester United). Un juriu format din jurnalişti din fiecare ţară a cărei federaţie este afiliată la UEFA va vota cel mai bun fotbalist pe 29 august, la Monte Carlo, în timpul tragerii la sorţi pentru grupele Ligii Campionilor, urmând să se folosească un sistem electronic. La feminin, pe lista scurtă se află Nadine Angerer (Germania, 1. FFC Frankfurt), Lena Goessling (Germania, VfL Wolfsburg) şi Lotta Schelin (Suedia, Olympique Lyon). Cea mai bună jucătoare îşi va primi premiul pe 5 septembrie, la Nyon.
BALE S-A ANTRENAT CU TOTTENHAM
Mijlocaşul galez Gareth Bale, pentru care clubul Real Madrid este dispus să ofere peste 100 de milioane de euro, s-a prezentat, ieri dimineaţă, la antrenamentul formaţiei Tottenham Hostpur. În vârstă de 24 de ani, Bale s-a pregătit alături de coechipierii săi de la Tottenham, la centrul de antrenament de la Enfield. Tottenham Hotspur a refuzat iniţial oferta clubului Real Madrid de 98,5 milioane de euro pentru internaţionalul galez, dar presa internaţională a scris că spaniolii sunt dispuşi să crească oferta până la 120 de milioane de euro. Directorul clubului Tottenham, Keith Mills, a declarat, ieri, publicaţiei „Evening Standard“ că va fi foarte greu ca Bale să fie păstrat la gruparea engleză, în contextul în care jucătorul vrea să plece.
PROTESTE ALE CLUBURILOR DIN BULGARIA
13 din cele 14 cluburi din prima ligă bulgară au protestat, ieri, faţă de un iminent acord exclusiv de sponsorizare a grupării Levski Sofia de către Gazprom, solicitând ca toate echipele să beneficieze de susţinerea grupului rus. Fostul Guvern conservator bulgar a negociat un parteneriat cu Gazprom, în schimbul acordului său pentru trecerea pe teritoriul Bulgariei a noului gazoduct, South Steam, însă acest proiect de susţinere financiară vizează doar Levski Sofia, denunţă cluburile într-o scrisoare adresată premierului Plamen Oresharski, mesaj publicat de sportal.bg şi de cotidianul „24 Chasa“. „Statul a favorizat un singur club”, insistă grupările, cerând ca primul-ministru să intervină pentru ca Gazprom să susţină toate cluburile din primul eşalon. Proprietarul clubului Levski Sofia, avocatul bulgar Todor Batkov, a declarat recent că gruparea urmează să semneze, la sfârşitul lunii august, un contract de finanţare cu Gazprom. Guvernul din Bulgaria a semnat, pe 15 noiembrie 2012, un acord definitiv cu Rusia pentru construirea tronsonului bulgar al South Stream. Bulgaria a negociat şi scăderea cu 20 la sută a preţului gazului ce provine din Rusia, faţă de contractul precedent. La scurt timp după semnarea acordului, oficialul Gazprom Alexei Miller a declarat că grupul său are în vedere o eventuală investiţie la gruparea Levski Sofia.
RONALDINHO NEAGĂ UN EVENTUAL TRANSFER LA BEŞIKTAŞ
Atacantul brazilian al echipei Atletico Mineiro, Ronaldinho Gaucho, a negat, ieri, faptul că fratele şi agentul său, Roberto de Assis, tratează în Turcia un transfer la formaţia Beşiktaş Istanbul, informează site-ul sport.it. „Este adevărat că fratele meu se află în Turcia, dar nu pentru mine, ci pentru alţi jucători pe care îi are sub contract. Viitorul meu este la Atletico Mineiro, deoarece aici mă simt fericit. Totul merge foarte bine şi vreau să-mi duc până la final contractul”, a spus Ronaldinho. Gruparea turcă Beşiktaş Istanbul a anunţat că a făcut o ofertă clubului Atletico Mineiro pentru transferul brazilianului Ronaldinho.
VALENCIA L-A ACHIZIŢIONAT PE HELDER POSTIGA
Gruparea Valencia l-a achiziţionat pe atacantul portughez Helder Postiga de la Real Zaragoza pentru următoarele trei sezoane, a anunţat cotidianul „Marca“. Valencia va plăti suma de 3,1 milioane de euro pentru jucătorul în vârstă de 31 de ani, care a marcat 23 de goluri în ultimele două sezoane la Real Zaragoza. Helder Postiga a fost achiziţionat de Valencia pentru a-i înlocui pe Roberto Soldado, plecat la Tottenham Hotspur, şi Nelson Valdez, plecat la Al-Jazira, în Qatar.
REMY A FOST ÎMPRUMUTAT LA NEWCASTLE
Atacantul francez al echipei Queens Park Rangers, Loic Remy, a fost împrumutat până la sfârşitul sezonului la formaţia Newcastle United, a anunţat clubul din Premier League. „Sunt fericit că voi juca la Newcastle. Este o onoare pentru mine să îmbrac tricoul unei mari echipe. Principalul meu obiectiv este să prind lotul naţionalei Franţei pentru Cupa Mondială din 2014 şi de aceea am ales să vin la Newcastle”, a declarat Remy. Directorul sportiv al clubului din Newcastle, Joe Kinnear, a precizat că Remy va întări compartimentul ofensiv după cedarea lui Demba Ba la Chelsea Londra, la începutul anului. Internaţionalul francez în vârstă de 26 de ani a fost achiziţionat în ianuarie de Queens Park Rangers de la Olympique Marseille. Remy a înscris şase goluri în 14 meciuri pentru QPR, echipă retrogradată în liga secundă.
REYES LIPSEŞTE DOUĂ LUNI
Atacantul echipei FC Sevilla, Jose Antonio Reyes, a suferit o leziune parţială a ligamentului încrucişat de la genunchiul stâng şi va lipsi două luni de pe teren. Reyes, în vârstă de 29 de ani, s-a accidentat în min. 19 al meciului de pe teren propriu cu formaţia muntenegreană Mladost Podgorica, din prima manşă a turului al treilea preliminar din UEFA Europa League, câştigat cu scorul de 3-0. FC Sevilla, club la care este legitimat şi Raul Rusescu, va disputa mâine, în deplasare, manşa secundă din turul al treilea preliminar al UEL.
A DECEDAT SELCUK YULA
Fostul atacant al naţionalei Turciei şi al echipei Fenerbahce Istanbul, Selcuk Yula, a decedat ieri, la vârsta de 53 de ani, în urma unui atac de cord, informează site-ul oficial al UEFA. Selcuk Yula s-a născut la Ankara şi şi-a început cariera de fotbalist la Şekerspor, iar în perioada 1979-1986 a evoluat pentru Fenerbahce Istanbul, alături de care a câştigat două titluri de campion şi o Cupă a Turciei. El a fost golgheterul campionatului turc în sezoanele 1981-82 şi 1982-83. În 1986 s-a transferat la formaţia germană SV Blau-Weiss 90, iar în finalul carierei a mai evoluat pentru formaţiile Sariyer GK şi Galatasaray Istanbul. Yula a marcat patru goluri în 24 de meciuri la naţionala Turciei şi a fost căpitanul primei reprezentative de trei ori. Selcuk Yula era comentator la postul de televiziune al clubului Fenerbahce Istanbul şi editorialist la cotidianul „Fotomac“.
ANTRENOR NOU LA METALURG DONEŢK
Tehnicianul Volodimir Piatenko a fost numit, ieri, în funcţia de antrenor principal al echipei Metalurg Doneţk, după demiterea lui Iuri Maksimov. În vârstă de 44 de ani, Maksimov a fost demis din funcţie după înfrângerea din turul al treilea preliminar al UEFA Europa League, scor 0-2, în deplasare, cu FK Kukesi, şi eşecul din campionat cu Cernomoreţ Odessa, scor 0-1. În vârstă de 38 de ani, Piatenko a mai pregătit-o pe Metalurg Doneţk până la finalul anului 2012, atunci când a fost înlocuit cu Maksimov. Partida Metalurg Doneţk - FK Kukesi, din manşa secundă a turului al treilea preliminar din UEL, se va disputa mâine, de la ora 19.15.
ŞI-A CERUT SCUZE DUPĂ CE A BĂGAT ÎN SPITAL UN ADVERSAR
Portarul echipei ecuadoriene Barcelona SC, Maximo Banguera, şi-a cerut scuze public pentru că l-a lovit pe căpitanul formaţiei Emelec la finalul unui meci disputat duminică, jucătorul respectiv, Pedro Quinonez, fiind spitalizat o noapte după incident, informează presa internaţională. Imediat după fluierul final al partidei ce s-a disputat în Guayaquil, scor 2-0 pentru Emelec, Banguera l-a lovit pe Quinonez violent în faţă. Oficialii clubului Emelec au declarat că fotbalistul a căzut la pământ, a avut convulsii şi aproape şi-a pierdut cunoştinţa. Pedro Quinonez a petrecut noaptea de duminică spre luni în spital, plângându-se de ameţeli. „Vreau să le cer sincer scuze lui Pedro Quinonez, familiei sale, suporterilor, tuturor... Nu am ştiut să pierd. Îi voi cere scuze personal lui Pedro, pentru că suntem colegi la echipa naţională şi suntem profesionişti. Sunt conştient că, dacă voi fi sancţionat, va trebui să accept”, a declarat Banguera.
O FEMEIE ÎN FRUNTEA FEDERAŢIEI DE FOTBAL DIN SIERRA LEONE
O femeie a fost aleasă la şefia Federaţiei de Fotbal din Sierra Leone, o premieră pentru această ţară vest-africană, ea afirmând că intenţionează să promoveze fotbalul feminin. În vârstă de 48 de ani, Isha Johansen a fost aleasă în noua funcţie la Freetown şi nu a avut adversar, după descalificarea candidaţilor. Un comitet local desemnat de FIFA i-a descalificat pe fostul jucător al Inter Milano şi AS Monaco, Mohamed Kallon, pentru că nu a locuit recent în Sierra-Leone, în timp ce alţi doi candidaţi, Rodney Michael şi Foday Turay, au participat la jocuri de noroc, astfel că au fost, de asemenea, descalificaţi. Johansen a înfiinţat şi conduce clubul FM Johansen, alături de soţul său, norvegianul Arne Birger Johansen. Noua conducătoare a federaţiei este a doua femeie care conduce un for fotbalistic la nivel mondial, după Lydia Nsekera, din Burundi.