Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 05 August 2013 / 00:00 558 accesări

DOLIU ÎN SPORTUL CONSTĂNŢEAN

Sportul constănţean a pierdut, sâmbătă, unul dintre marii antrenori de kaiac-canoe, Ştefan Aftenie, care a decedat la vârsta de 65 de ani. Tehnicianul constănţean, care a activat peste trei decenii la Clubul Sportiv Farul, a pregătit numeroase sportive medaliate la marile competiţii internaţionale. „A plecat dintre noi un mare campion”, a spus Elena Frîncu, membru în Comitetul Executiv al COSR. „S-a dus un prieten şi un mare antrenor, cu rezultate deosebite”, a adăugat Ilie Floroiu, directorul general al CS Farul. Colectivul Clubului Sportiv Farul Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Departamentul Sport al cotidianului „Telegraf“ transmit sincere condoleanţe şi sunt alături de familia îndoliată. Ştefan Aftenie va fi înmormântat astăzi, după ora 12.00, la Cimitirul Municipal din Constanţa.

SCANGHEL, CAMPION BALCANIC LA TRIPLUSALT

La finalul săptămânii trecute, la Edirne (Turcia), au avut loc Campionatele Balcanice de atletism rezervate juniorilor II. La startul întrecerii au fost prezenţi şi doi sportivi constănţeni, Valentin Scanghel (CS Farul, antrenori Cecilia Gevat şi Alin Larion) şi Andreea Timofei (LPS „Nicolae Rotaru”, antrenor Niculina Chiricuţă). Prezent în proba de triplusalt, Scanghel a avut o prestaţie excelentă, reuşind să câştige titlul de campion balcanic cu o săritură care a măsurat 14,58 m, în timp ce Timofei a cucerit medalia de bronz în proba de 400 m, cu timpul de 56 de secunde şi 37 de sutimi.

VICTORII PENTRU ROMÂNIA LA CE DE HANDBAL FEMININ TINERET

Naţionala de handbal feminin tineret a României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European din Danemarca, după victoriile cu Portugalia şi Slovacia, în Grupa A preliminară. CE din Danemarca a debutat joi, cu partidele din grupele preliminare. În primul meci, tricolorele mici au învins Portugalia cu 31-22, iar în cel de-al doilea au trecut de Slovacia tot cu 31-22, având patru puncte din patru posibile în clasament. România ocupă locul secund, la egalitate cu liderul Norvegia, cele două echipe fiind departajate de golaveraj. România şi Norvegia vor juca în grupa principală I, cu formaţiile clasate pe primele două locuri în grupa preliminară B, din aceasta făcând parte echipele Rusiei, Franţei, Austriei şi Germaniei. Meciurile se vor juca pe 6 şi 7 august, iar primele două clasate din fiecare grupă principală vor juca în semifinale.

BRONZ PENTRU ROMÂNIA LA CM DE KAIAC-CANOE JUNIORI ŞI TINERET

Echipajul feminin al României de kaiac-4 500 m, alcătuit din Florida Ciută, Elena Meroniac, Iuliana Croitoru şi Daniela Varona (sportivă legitimată la CS Farul Constanţa), şi-a adjudecat medalia de bronz în prima zi a finalelor Campionatelor Mondiale de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret U-23 de la Welland (Ontario, Canada), ocupând locul 3 la mare luptă cu primele două clasate. Departajarea s-a făcut, practic, la fotografie: proba a fost câştigată de Ungaria, urmată de Rusia la patru zecimi de secundă, în timp ce româncele au avut doar nouă miimi întârziere faţă de medaliata cu argint! În cealaltă finală de sâmbătă cu prezenţă românească, cea pentru juniori la canoe-1 1.000 m, sportivul român Valentin Carp a ocupat locul 4.

PERECHEA ANDREI / BOGDAN A CÂŞTIGAT TURNEUL DE LA BAD SAULGAU

Perechea Laura-Ioana Andrei / Elena Bogdan, cap de serie nr. 1, a câştigat, ieri, proba de dublu din cadrul turneului ITF de la Bad Saulgau (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. Andrei şi Bogdan au învins în finală, cu 6-7 (11/13), 6-4, 10-8, perechea cehă Barbora Krejcikova / Katerina Siniakova.

CÎRSTEA ŞI NICULESCU, ELIMINATE ÎN SFERTURI LA WASHINGTON

Jucătoarele de tenis Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu au fost eliminate în sferturile de finală ale turneului de la Washington, dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari. Cîrstea, cap de serie nr. 5 şi locul 28 WTA, a fost învinsă, cu 7-6, 6-2, de Alize Cornet (Franţa, cap de serie nr. 4 şi locul 31 WTA). Niculescu, locul 46 WTA, a abandonat în meciul cu Ekaterina Makarova, cap de serie nr. 3 şi locul 27 WTA, la scorul de 1-0 în primul set pentru sportiva rusă. Pentru prezenţa în sferturi la Washington, Cîrstea şi Niculescu vor primi câte 70 de puncte WTA şi câte un cec în valoare de 5.800 de dolari.

DULGHERU ŞI BEGU, ÎN ULTIMUL TUR AL CALIFICĂRILOR LA TORONTO

Jucătoarele Alexandra Dulgeru, locul 256 WTA, şi Irina-Camelia Begu, poziţia 75 în ierarhia mondială, au acces în ultimul tur al calificărilor de la Toronto (Canada), turneu dotat cu premii în valoare totală de 2.369.000 de dolari. Dulgheru a învins-o în runda inaugurală a calificărilor, cu 6-1, 3-6, 6-2, pe Olga Govorţova (Belarus, locul 72 WTA) şi o va întâlni mai departe pe Galina Voskoboeva (Kazakstan, poziţia 82 în clasamentul mondial). Begu a întrecut-o în primul tur al calificărilor, cu 6-2, 6-3, pe Katalin Marosi (Ungaria, poziţia 787 în ierarhia mondială) şi o va întâlni pe Carol Zhao (Canada, locul 697 WTA). Pentru accederea în ultimul tur al calificărilor de la Toronto, Dulgheru şi Begu vor primi câte 20 de puncte WTA şi câte un cec în valoare de 2.670 de dolari.

TRANDAFIR A RATAT CALIFICAREA ÎN FINALA PROBEI DE 50 M LIBER

Înotătorul român Norbert Trandafir a ratat calificarea în finala probei de 50 m liber, din cadrul Campionatelor Mondiale de la Barcelona, obţinând doar al 13-lea timp din cele două semifinale: 21,98. Cei mai rapizi în semifinale au fost francezul Florent Manaudou, 21,37, şi americanul Anthony Ervin, 21,42. Finala de sâmbătă a fost câştigată de Cesar Cielo Filho, deţinătorul recordului mondial, 20,91, stabilit în 2009. Brazilianul a obţinut al şaselea titlu mondial al carierei (în bazin olimpic), cu timpul de 21,32, urmat de Vlad Morozov (Rusia, 21,47) şi de George Bovell (Trinidad-Tobago, 21,51), ambii medaliaţi neaşteptaţi în cea mai rapidă cursă a înotului masculin.

KATIE LEDECKY, EROINA CM DE ÎNOT DE LA BARCELONA

Înotătoarea americană Katie Ledecky a cucerit patru medalii de aur în cadrul Campionatelor Mondiale de la Barcelona, la 400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber şi în ştafeta de 4x200 m liber, stabilind sâmbătă şi un nou record mondial. Ledecky a parcurs distanţa de 800 în 8 minute, 13 secunde şi 86 de sutimi, precedentul record, 8:14,10, fiind al britanicei Rebecca Adlington, din august 2008. La 16 ani, Ledecky a devenit a doua înotătoare din istorie care câştigă titlul mondial la 400, 800 şi 1.500 m liber la aceeaşi ediţie a CM, după germanca Hannah Stockbauer (2003, Barcelona). Ea a stabilit un record mondial la Barcelona şi marţi, în proba de 1.500 (15:36,53), în timp ce la 400 m a reuşit al doilea timp din istorie (3:59,82), după recordul mondial al italiencei Federica Pellegrini (3:39,15).

NOI RECORDURI MONDIALE ÎN PROBELE DE BRAS

Înotătoarea lituaniană Ruta Meilutyte a stabilit sâmbătă un nou record mondial la CM de la Barcelona, de această dată în proba de 50 m bras, cu timpul de 29 de secunde şi 48 de sutimi. Ea a doborât recordul pe care îl stabilise, tot la Barcelona, sportiva rusă Iulia Efimova, sâmbătă dimineaţă, în seriile probei (29,78). Precedentul record, 29,80, era deţinut din august 2009 de sportiva americană Jessica Hardy, campioana mondială en-titre. La Barcelona, Efimova a devenit campioană mondială la 200 m bras şi a obţinut argintul la sută. Meilutyte a mai stabilit un record mondial la actuala ediţie a CM, în proba de 100 m bras (1:04,35).

UNGARIA A CÂŞTIGAT TITLUL MONDIAL LA POLO MASCULIN

Ungaria este noua campioană mondială la polo, după ce a învins sâmbătă seară, la Barcelona, reprezentativa Muntenegrului cu scorul de 8-7 (2-0, 1-2, 3-3, 2-2). Astfel, poloiştii unguri au cucerit al treilea titlu din istorie, ultimul fiind obţinut cu zece ani în urmă, tot la Barcelona. Medalia de bronz a revenit Croaţiei, care a dispus de Italia, fosta deţinătoare a titlului mondial, cu 10-8, într-o reeditare a finalei mari a JO de la Londra. Tot sâmbătă s-au jucat şi partidele pentru clasarea finală pe locurile 5-8: Serbia - Australia 13-7 (locurile 7-8) şi Spania - Grecia 10-8 (5-6). La feminin, Spania a cucerit primul său titlu mondial după 8-6 în finala cu Australia. În meciul pentru medaliile de bronz, Ungaria a învins Rusia cu 10-8, iar în partida pentru locul 5, SUA a dispus cu 15-12 de Grecia.

GRANOLLERS S-A IMPUS LA KITZBUHEL

Tenismanul spaniol Marcel Granollers, locul 53 ATP şi cap de serie nr. 8, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Kitzbuhel, dotat cu premii în valoare totală de 467.800 de euro. Granollers l-a învins în finală, cu 0-6, 7-6, 6-4, pe argentinianul Juan Monaco, al doilea favorit şi locul 31 ATP. La dublu s-a impus perechea germană Martin Emmrich / Christopher Kas, care a învins, în finală, cuplul ceh Frantisek Cermak / Lukas Dlouhy, cu 6-4, 6-3.

OGIER, ÎNVINGĂTOR ÎN RALIUL FINLANDEI

Pilotul francez Sebastien Ogier (Volkswagen Polo-R) a obţinut a cincea sa victorie din acest sezon, impunându-se la Jyvaskyla, în Raliul Finlandei, a opta etapă a Campionatului Mondial de raliuri. Ogier i-a devansat pe belgianul Thierry Neuville (Ford Fiesta RS) şi pe norvegianul Mads Ostberg ((Ford Fiesta RS). Finlandezul Jari-Matti Latvala a abandonat în prima zi a cursei, iar fostul pilot din Formula 1, polonezul Robert Kubica, s-a clasat pe locul 9. După această rundă, Ogier şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul general, acumulând 181 de puncte, în timp ce Neuville l-a depăşit pe Latvala şi a urcat pe locul 2, cu 91p. Următoarea etapă a CM de raliuri va avea loc în perioada 23-25 august, în Germania.



12