Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 31 Mai 2013 / 00:00 1008 accesări

TURNEUL FINAL AL CN DE MINIVOLEI

Astăzi, la Bucureşti, se vor disputa primele partide din cadrul turneului final al Campionatului Naţional rezervat echipelor de minivolei (jucători născuţi în 2000 şi mai mici). La turneul final sunt calificate două echipe constănţene, CSS 1 antrenori Mihaela Isac şi Gheorghe Brînză) şi CVM Tomis (antrenori Iulian Rădulescu şi Cezar Aciobăniţei). Astăzi, în Seria 1, CSS 1 va întâlni pe CNNT Craiova (ora 10.30) şi CSS Blaj (ora 17.30), iar sâmbătă dimineaţă pe CSS “Nicu Gane” Fălticeni. Tot azi, în Seria a II-a, CVM Tomis va înfrunta pe CTF “Mihai I” Bucureşti (ora 10.00) şi pe CSS LAPI Dej (ora 17.30), iar sâmbătă dimineaţă pe CSS Zalău. Primele două clasate vor obţine calificarea în semifinale.

FINALELE CN DE LUPTE PENTRU CADEŢI, LA MANGALIA

Sala “Callatis” din Mangalia va găzdui în acest weekend faza finală a Campionatului Naţional de lupte pentru cadeţi, feminin şi masculin la stilul libere, respectiv masculin la stilul greco-romane. Competiţia este organizată de Federaţia Română de Lupte, Primăria Mangalia, Asociaţia Sportivă Municipală Callatis Mangalia şi DJST Constanţa. Şedinţa tehnică şi cântarul oficial vor avea loc astăzi, iar sâmbătă şi duminică sunt programate meciurile. Vor fi câte două reuniuni zilnic, de la ora 9.00 şi de la ora 15.00.

FINALA CUPEI “FRIENDS” LA MINIFOTBAL DEBUTEAZĂ ÎN WEEKEND

La sfârşitul acestei săptămâni sunt programate primele două meciuri ale finalei Cupei “Friends” la minifotbal, Tiki Taka - Doraly Mall. Se va juca sâmbătă şi duminică, de la ora 20.00, pe terenul bazei sportive “Friends” din Constanţa (Bd. Aurel Vlaicu, vizavi de Silozul Traian). Duminică, de la ora 19.00, este programată finala mică, între Cetăţenii şi Arsenal Inel II. În finala mare se joacă în sistemul “cel mai bun din trei partide”, iar jocul decisiv, dacă va fi necesar, va avea loc săptămâna viitoare, atunci când va continua şi”Cupa de vară”, turneul de consolare al competiţiei, cu faza eliminatorie.

HĂNESCU, ÎN 16-IMI LA ROLAND GARROS

Tenismanul Victor Hănescu (54 ATP) a acces, ieri, în turul al treilea de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a beneficiat de abandonul rusului Dimitri Tursunov (60 ATP), acesta fiind cel de-al doilea adversar care se retrage, după australianul Bernard Tomic, în primul tur. În momentul în care Tursunov s-a retras, Hănescu se afla în avantaj, 6-4, 6-6 (3-1 în tie-break). În turul al treilea, Hănescu îl va întâlni pe germanului Philipp Kohlschreiber, locul 19 ATP şi cap de serie nr. 16, care a beneficiat de abandonul taiwanezului Yen-Hsun Lu. Dacă va trece şi de Kohlschreiber, Hănescu l-ar putea întâlni în faza optimilor pe liderul clasamentului mondial, sârbul Novak Djokovic. Pentru calificarea 16-imile de finală, Hănescu şi-a asigurat un cec în valoare de 60.000 de euro.

BEGU ŞI RYBARIKOVA LE-AU ELIMINAT PE FAVORITELE NR. 6

Perechea Irina-Camelia Begu/Magdalena Rybarikova (România / Slovacia) a învins, ieri, cu 1-6, 6-2, 7-5, cuplul american Raquel Kops-Jones / Abigail Spears, cap de serie nr. 6, în primul tur al turneului de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Învingătoarele vor evolua în turul al doilea împotriva perechii Varvara Lepchenko / Saisai Zheng (SUA / China).

UN STELIST ŞI UN RAPIDIST AU ALOCAT BANI PENTRU SALA POLIVALENTĂ A CS DINAMO

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, ieri, cu ocazia inaugurării sălii polivalente a CS Dinamo, că el, un rapidist, şi primul ministru Victor Ponta, un stelist, au alocat bani pentru finalizarea lucrărilor la arena din complexul sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare. „Să vă spun un secret, sper să nu mă remanieze premierul pentru asta, când s-a croit bugetul, am discutat cu domnul Ponta şi i-am spus că un stelist şi un rapidist alocă bani pentru sala clubului Dinamo. Dar nici măcar nu a ezitat şi a alocat sumele necesare pentru finalizarea acestei săli”, a spus Dragnea, care a afirmat, în glumă, că un stelist şi un rapidist au făcut mai multe pentru CS Dinamo decât un dinamovist, făcând referire la ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe. Liviu Dragnea şi Victor Ponta au primit, cu această ocazie, câte un tablou în care se aflau fotografii ale unor campioni dinamovişti. Ponta a afirmat că va aşeza tabloul în biroul său. Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti a sărbătorit, joi, 65 de ani de la înfiinţarea clubului şi a inaugurat Sala Polivalentă din cadrul Complexului Sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare.

OPENUL EUROPEAN AL ROMÂNIEI LA JUDO

Openul European al României la judo masculin, noua denumire pentru turneul de Cupă Mondială, reuneşte la Sala Polivalentă din Capitală, pe 1 şi 2 iunie, circa 170 de sportivi din 23 de ţări, inclusiv 27 de judoka din România. Ajunsă la a cincea ediţie, competiţia masculină din acest an va acorda câte 100, 60 şi respectiv 40 de puncte primilor trei clasaţi, dar aceste punctaje nu vor conta pentru calificarea la Jocurile Olimpice. În schimb, aceste puncte sunt contabilizate de federaţiile internaţionale pentru stabilirea capilor de serie la Campionatele Europene şi Mondiale. Printre cei mai cunoscuţi judoka români care participă la Openul European al României se numără Dan Fîşie, care a urcat de la 66 la 73 kg, Costel Dănculea (73 kg), Remus Lazea (66 kg), Lorand Samel (100 kg) şi Daniel Natea (+100 kg). Ca ţară gazdă, România poate înscrie maximum patru sportivi la fiecare categorie.

COSMIN RADU VA EVOLUA LA PRIMORJE RIJEKA

Poloistul Cosmin Radu va juca din sezonul viitor la formaţia Primorje EB Rijeka, după doi ani petrecuţi tot în Croaţia, la Mladost Zagreb. Presa croată îl consideră pe Cosmin Radu (32 de ani, 1,93 metri, 105 kg) drept stângaciul de care Primorje avea nevoie pe postul de centru pentru sezonul viitor. Component de bază al naţionalei României, al cărei căpitan a fost şi la JO de la Londra şi cu care va participa la CM de la Barcelona, din luna iulie, Cosmin Radu a evoluat în carieră la Rapid Bucureşti, apoi în Italia, la Rari Nantes Florentia (între 2004-2011), iar ultima dată la Mladost Zagreb. Noul club al poloistului român a câştigat Liga Adriatică în 2013 şi titlul de vicecampioană în întrecerea internă.

MIHAI MARINESCU VA CONCURA ÎN WEEKEND LA SPA-FRANCORCHAMPS

Pilotul român Mihai Marinescu va participa la acest sfârşit de săptămână la cursa programată pe circuitul de la Spa-Francorchamps, în cadrul Formulei Renault 3.5. Va fi a treia cursă a pilotului braşovean în acest sezon, el ratând-o numai pe cea de la Monaco, care s-a desfăşurat duminica trecută. Circuitul de la Spa este unul dintre cele mai tehnice şi mai apreciate de către piloţi, Mihai având performanţe bune în precedentele sale curse pe pista belgiană, în Formula 2. „Anul trecut, în Formula 2, am făcut multe depăşiri atât în cursa pe uscat, cât şi în cea pe ploaie, aşa că sper să pot depăşi şi în Formula Renault. Regret că nu am putut merge la Monte Carlo, însă acum dificultăţile contractuale s-au rezolvat şi ne vom putea continua sezonul”, a declarat Marinescu. El va concura pentru echipa Zeta Corse, avându-l coechipier pentru această cursă pe Carlos Sainz Jr., fiul celebrului pilot de raliuri spaniol Carlos Sainz.

FINAL FOUR-UL LC LA HANDBAL MASCULIN

Sâmbătă şi duminică, la Koln (Germania), în impozanta “Lanxess Arena” (20.000 locuri) se vor disputa partidele contând pentru Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal masculin. În prima partidă, de la ora 16.15 (în direct la Digi Sport 2), KS Vive Targi Kielce, aflată în premieră în această fază a competiţiei, va întâlni campioana Europei din 2011, FC Barcelona. În cealaltă confruntare, campioana Europei din sezonul trecut, THW Kiel va evolua, de la ora 19.00 (în direct Digi Sport 3), împotriva unei alte formaţii germane, HSV Hamburg. Finala mică se va desfăşura duminică, de la ora 16.15 (Digi Sport 1), iar finala mare, tot duminică, de la ora 19.00 (Digi Sport 1).

RUSIA A PREZENTAT MEDALIILE OLIMPICE PENTRU SOCI 2014

Comiteul Olimpic Rus a prezentat, ieri, într-o ceremonie desfăşurată la Sankt Petersburg, medaliile care vor fi acordate la Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, de la Soci. Medaliile, care au zece centimetri în diametru, un centimetru grosime şi cântăresc între 460 şi 531 de grame, sunt făcute din policarbonat transparent şi au în centru un disc de aur, argint sau bronz. Pe faţa medaliilor sunt reprezentate cele cinci cercuri olimpice, iar pe spate este emblema Jocurilor Olimpice de la Soci şi numele competiţiei. Pe margini apare numele competiţiei în limbile rusă, engleză şi franceză. Organizatorii au anunţat că vor fi fabricate 1.300 de medalii pentru care se vor utiliza trei kilograme de aur. „Am dorit să creăm o medalie unică care să poată fi recunoscută uşor. Cred că am reuşit acest lucru”, a declarat vicepremierul rus Dmitri Kozak. Rusia a investit aproximativ 36 de miliarde de euro pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, competiţie care va avea loc în februarie 2014.

NA LI, CÂŞTIGĂTOARE ÎN 2011, ELIMINATĂ ÎN TURUL SECUND LA ROLAND GARROS

Sportiva chineză Na Li, câştigătoare în 2011, a fost eliminată, ieri, în turul al doilea la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, de americanca Bethanie Mattek-Sands, nr. 67 mondial, scor 5-7, 6-3, 6-2. Li, cap de serie nr. 6, a fost perturbată de întreruperea meciului din cauza ploii, după ce câştigase primul set şi era condusă în al doilea, scor 4-3. Sands ajunge pentru a doua oară în turul al treilea la Roland Garros, după 2011. Cel mai bun rezultat la un Grand Slam este prezenţa în optimi la Wimbledon în 2008. Na Li a devenit, în 2011, la Roland Garros, prima reprezentantă a Asiei care a câştigat un turneu de Grand Slam. Şi jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, cap de serie nr. 10, a ratat calificarea în turul al treilea la Roland Garros. Wozniacki a fost învinsă, în turul al doilea, cu 7-6 (7/2), 6-3, de Bojana Jovanovski (Serbia). Tot în turul secund, Petra Cetkovska (Cehia) a trecut, cu 7-5, 2-6, 6-4, de Anastasia Pavliucenkova (Rusia), a 19-a favorită a competiţiei. Jucătoarea Klara Zakopalova (Cehia), cap de serie nr. 23, a fost învinsă, în runda inaugurală, cu 7-6 (7/3), 6-2, de Kaia Kanepi (Estonia). Tot în primul tur, Jamie Hampton (SUA) a trecut, cu 7-6 (7/5), 3-6, 9-7, de Lucie Safarova (Cehia), a 25-a favorită a competiţiei.

STADIONUL OLIMPIC DIN LONDRA VA FI RENOVAT

Proiectul de renovare a Stadionului Olimpic din Londra a fost aprobat pentru suma de 429 milioane lire sterline (500 milioane euro) de către London Legacy Development corporation (LLDC), organism însărcinat cu reconversia echipamentelor utilizate în timpul Jocurilor Olimpice din 2012. Capacitatea incintei multifuncţionale va fi redusă de la 80.000 la 60.000 de locuri pentru întâlnirile sportive, însă va fi menţinută la 80.000 de locuri pentru concerte. Clubul de fotbal West Ham United, din Premier League, ar urma să fie locatarul permanent începând din 2016, iar stadionul va trebui să găzduiască şi meciuri din cadrul Cupei Mondiale de rugby din 2015 şi Mondialele de atletism din 2017.



12