Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Externe 28 Martie 2013 / 00:00 431 accesări

ITALIA

Româncă moartă

O româncă a murit ieri dimineaţă, în urma prăbuşirii unei vile la Anzio, lângă Roma, după o explozie cauzată probabil de o scurgere de gaz, a informat ”Corriere della Sera”. Incidentul a avut loc în jurul orei locale 9.30, pe strada Via delle Petunie din Anzio. În momentul exploziei, românca în vârstă de 47 făcea curăţenie în clădire. Fiica acesteia, în vârstă de 20 de ani, care se afla şi ea în clădire, a fost grav rănită şi transportată de urgenţă la un spital din Roma. Cele două românce fuseseră angajate de proprietarii vilei pentru a face curăţenie. Poliţiştii de la comandamentul din Anzio au deschis o anchetă, în colaborare cu pompierii şi cu agenţi de la poliţia din Roma.

FRANŢA

Alertă cu bombă la Paris

O alertă cu bombă a întrerupt, ieri dimineaţă, o conferinţă de presă organizată la Paris de opozanţii proiectului de lege privind căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, relatează ”Le Figaro”. Poliţia a anunţat, în jurul orei 10.00, că a primit un apel anonim ce anunţa că o bombă va exploda în 20 de minute şi a evacuat cafeneaua din arondismentul 15 al Parisului unde avea loc conferinţa de presă a colectivului ”La Manif pour tous”. Forţele de ordine au înconjurat bulevardul Motte-Picquet, în timp ce echipele de deminare au sosit la faţa locului. Organizatorii le-au cerut jurnaliştilor să iasă şi să continue conferinţa de presă afară, dar forţele de ordine le-au cerut să evacueze zona. Această conferinţă de presă urma să se refere la analiza mobilizării de duminică şi la acţiunile ce urmează să fie luate pe viitor. Organizatorii au anunţat, în acelaşi timp, organizarea în această seară a unei manifestaţii în faţa sediului France Télévisions, înaintea interviului televizat al lui François Hollande pentru France 2.

AUSTRIA

Accident în lanţ

Un accident în lanţ, în care au fost implicate aproximativ 100 de vehicule, s-a produs marţi, pe o autostradă din Austria, provocând moartea unei persoane. Potrivit oficialilor, accidentul a avut loc în apropiere de St. Poelten, la aproximativ 60 de kilometri de capitală şi a implicat aproximativ 60 de autoturisme şi 40 de camioane. Accidentul s-a produs cel mai probabil din cauza gheţii de pe carosabil. În sudul Austriei, 29 de persoane au fost rănite, dintre care şase grav, în două accidente produse în tunele rutiere din statul Styria. Autostrada A2, care trece prin aceste tunele, a fost blocată pe ambele sensuri.

SUA

Pastor condamnat

Un pastor român a fost condamnat, marţi, la închisoare, în statul american Pennsylvania, după ce a recunoscut că ar fi hărţuit sexual două femei din parohia sa, relatează site-ul Reading Eagle. Aron Andonie, în vârstă de 47 de ani, a pledat vinovat în faţa judecătorului Paul M. Yatron, pentru că ar fi urmărit şi hărţuit o tănără de 21 de ani din Cumru şi o femeie de 46 de ani din Reading. Autorităţile pentru imigraţie vor determina dacă el va fi deportat după ispăşirea pedepsei. Începând cu anul 2004, Andonie a fost pastor al Bisericii lui Dumnezeu din Spring Valley, Muhlenberg.

AUSTRALIA

Incendii

Incendiile de vegetaţie au scăpat de sub control în Australia şi au atins zonele rezidenţiale. Peste 70 de echipaje de pompieri susţinute de trei elicoptere luptă pentru a stinge flăcările care au cuprins zeci de case din statul Victoria. Operaţiunea este, însă, îngreunată din cauza rafalelor puternice de vânt. Astfel, autorităţile au dispus evacuarea localnicilor din regiune. Un alt incendiu de vegetaţie a izbucnit la est de oraşul Adelaide. 160 de pompieri încearcă să facă faţă flăcărilor care au mistuit deja mai bine de 1.500 de hectare de teren. Mai multe drumuri au fost închise, însă nicio locuinţă nu a fost distrusă.

BELGIA

Condamnaţi

Şapte cetăţeni români au fost condamnaţi în oraşul belgian Liege pentru trafic de persoane, viol şi sechestare, după ce au ”vândut” o compatrioată unui grup specializat în proxenetism, informează site-ului postului RTL. În februarie - martie 2010, cei şapte au adus-o în Belgia pe o tânără româncă pe care au sechestrat-o şi au violat-o în grup, după care au ”vândut-o” unui grup specializat în proxenetism. Tânăra a fost forţată să se prostitueze dar a reuşit să fugă din hotelul în care era sechestrată şi să alerteze autorităţile. Doi dintre români au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare, iar restul au primit pedepse cuprinse între unu şi doi ani de detenţie.

RUSIA

Controale la HWR

Biroul din Moscova al Human Rights Watch a fost controlat ieri de autorităţile ruse, în cadrul inspecţiilor efectuate la ONG-urile din Rusia, a precizat un oficial HRW, o campanie criticată de Bruxelles şi Berlin. S-au cerut asociaţiei o copie a statutelor, documente despre activitatea organizaţiei, îndeosebi listele de membri. Autorităţile ruse au efectuat, în ultimele zile, controale la sediile a 100 de organizaţii, printre care principalul ONG axat pe drepturile omului în Rusia, Memorial, în plus faţă de filiera moscovită a Amnesty International. Aceste controale au legătură cu o lege intrată în vigoare la sfârşitul anului 2012, care obligă organizaţiile care beneficiază de finanţare străină şi au activitate politică să intre în evidenţa agenţilor străini şi să figureze ca atare în orice activitate publică. Marţi, mai multe birouri ale Alianţei Franceze în Rusia au fost controlate de autorităţi, alături de mai multe fundaţii germane. Germania a reacţionat convocându-l, marţi, la Ministerul Afacerilor Externe din Berlin, pe numărul doi din ambasada Rusiei, pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de activitatea Guvernului rus. Reprezentantul UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, s-a declarat preocupată de acţiunile desfăşurate în prezent de autorităţi, împotriva sectorului organizaţiilor nonguvernamentale în Federaţia Rusă.

OLANDA

Condamnare la Haga

Fostul ministru de Interne din Republica Srpska Mico Stanisic şi un coinculpat, Stojan Zupljanin, au fost condamnaţi la câte 22 de ani de închisoare de Tribunalul Penal Internaţional, pentru implicare în crime, acte de tortură şi deportări în cursul războiului din Bosnia. Stanisic şi Zupljanin au fost găsiţi vinovaţi de crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în conflictul din Bosnia, soldat cu aproximativ 100.000 de morţi.

EGIPT

Tortură în moschee

Islamişti radicali au luat cu asalt o moschee dintr-un cartier din Cairo, transformând-o în cameră de tortură pentru creştinii care au protestat faţă de Fraţii Musulmani, informează Fox News. Tensiunile între comunitatea coptă şi musulmană cresc, însă în privinţa ultimului caz, oficialii moscheii au fost dispuşi să confirme faptele şi chiar să depună declaraţii la poliţie. Protestatarii, unii dintre ei musulmani, au declarat că au fost luaţi de la sediul Frăţiei Musulmane din Cairo, transportaţi la o moschee din apropiere şi torturaţi ore întregi de membrii radicali ai miliţiei. ”M-au însoţit până la una dintre moscheile din zonă şi am descoperit că aceasta era folosită pentru a-i ţine pe protestatari captivi şi pentru a-i tortura”, a declarat Amir Ayad, un copt foarte vocal împotriva regimului, care le-a vorbit jurnaliştilor de la MidEast Christian News de pe patul de spital. El a explicat că a fost bătut ore întregi cu bâte, înainte să fie lăsat la marginea unui drum. Fratele său, Ezzat Ayad, a declarat că a primit un telefon anonim duminică, în jurul orei 03.00, persoana care a telefonat spunând că fratele său a fost găsit aproape mort şi a fost transportat cu o ambulanţă. Oficialii moscheii Bilal ibn Rabah au explicat că miliţii radicale au luat cu asalt clădirea din cartierul Moqattam, imediat după rugăciunea de vineri.

FRANŢA

Şomaj record

Numărul şomerilor în Franţa continentală a continuat să crească în februarie, pentru a 22-a lună consecutiv, ajungând la 3,177 milioane de persoane înscrise pentru ajutor, apropiindu-se, fără a depăşi, de cifra-record din ianuarie 1997 (3,195 milioane). Preşedintele Francois Hollande a dat asigurări totuşi că îşi menţine obiectivul de a inversa curba şomajului până la sfârşitul anului 2013. În continuă scădere în sondaje, liderul de la Palatul Elysee va încerca astăzi să le explice francezilor planul său de reforme, în cursul unei intervenţii de 45 de minute pe canalul public France 2. Numărul şomerilor a crescut cu 18.400 în februarie (0,6%), într-un an creşterea fiind de 10,8%. Dacă sunt luate în calcul şi persoanele cu o activitate redusă din teritoriile de peste mări, numărul şomerilor atinge aproape 5 milioane (4,997 milioane) la sfârşitul lunii februarie, ceea ce constituie un record absolut.

SUA

Manifestaţii

Câteva sute de partizani ai căsătoriei gay sau susţinători ai căsătoriei tradiţionale au manifestat marţi dimineaţă în centrul Washingtonului, unde Curtea Supremă americană ţine, timp de două zile, o audiere istorică asupra problemei căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Cei nouă judecători ai celei mai înalte instanţe din SUA examinau, marţi, interdicţia căsătoriei pentru cuplurile de acelaşi sex în California. Ieri s-au concentrat asupra legii apărării căsătoriei (DOMA) care împiedică cuplurile de homosexuali căsătoriţi legal în cele nouă state care autorizează această formă de căsătorie să fie recunoscute ca atare la nivel federal. Sute de persoane, îmbrăcate în roşu, aşa cum au solicitat organizatorii adunării în favoarea căsătoriei gay, s-au adunat în faţa Curţii, purtând pancarte pe care era scris ”Egalitate pentru căsătorie”. Coaliţia Respect for Marriage, aflată la originea adunării, reuneşte 100 de organizaţii studenţeşti, profesionale sau pentru drepturile civice. La distanţă de câţiva zeci de metri, pe imensa esplanadă dinspre domul Congresului, sute de apărători ai căsătoriei tradiţionale, îmbrăcaţi în culorile drapelului american şi împingând în unele rânduri cărucioare cu copii, începeau la rândul lor ”Marşul pentru căsătorie” în direcţia Curţii.

TAIWAN

Cutremur puternic

Un puternic seism cu magnitudinea de 6,1 a zguduit imobilele din capitala taiwaneză Taipei. Cutremurul s-a produs ieri, la ora locală 10.03 şi epicentrul a fost localizat în districtul Nantou, la 15 kilometri adâncime, conform agenţiei meteorologice taiwaneze. Conform pompierilor, cel puţin trei persoane au fost rănite uşor. O a patra persoană, o femeie, a fost lovită în cap de o bucată de plafon căzut. Seismul a provocat şi un incendiu. Circulaţia metroului din Taipei a fost întreruptă şi toate trenurile de mare viteză ale ţării au rămas imobilizate în aşteptarea inspecţiei reţelei de cale ferată. Districtul Nantou a fost epicentrul în septembrie 1999 al unui cutremur cu magnitudinea de 7,6 care s-a soldat cu 2.400 de morţi, catastrofa naturală cu cele mai multe victime din istoria recentă a insulei. Taiwan, situat la joncţiunea a două plăci tectonice, este des afectat de cutremure de pământ.

GEORGIA

Seism

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 5,1 a avut loc în cursul nopţii de marţi spre miercuri, pe litoralul georgian al Mării Negre, anunţă Institutul american de Geofizică (USGS). Seismul s-a produs la ora locală 1.35, la 43 de kilometri nord de oraşul Tqvarch\'eli (Georgia), la 24 de kilometri sud-sud-vest de localitatea Teberda (Rusia) şi la 59 de kilometri est de Sokhumi (Georgia). Cutremurul a avut loc la 312 kilometri de capitala Georgiei, Tbilisi. Seismul s-a produs la adâncimea de 10 kilometri şi nu a provocat victime sau daune materiale importante.



12