GIGI BECALI VISEAZĂ SĂ CÂŞTIGE UEFA EUROPA LEAGUE
Finanţatorul FC Steaua Bucureşti, Gigi Becali, a declarat, ieri, că jucătorii antrenaţi de Laurenţiu Reghecampf vor primi câte o sută de mii de euro în cazul în care vor reuşi să câştige UEFA Europa League. „Dacă câştigă finala, eu ca şi membru fondator, ca apropiat, o să propun Consiliului de Administraţie să le dea 100.000. Dacă o să vrea Consiliul”, a spus Becali la Digi Sport. Gigi Becali a afirmat că îi este teamă de atacantul Demba Ba, fără a şti că acesta nu are drept de joc, după ce a evoluat cu Newcastle United în faza grupelor competiţiei. „E unul negru mare, nu ştiu cum îl cheamă, nu l-am mai văzut până acum. Ăla e cel mai periculos. Nu joacă? Mamă, yes, yes, yes”, a completat Becali. Finanţatorul stelist a precizat că orice jucător va veni la Steaua, trebuie să evolueze cel puţin două sezoane înainte de a se transfera la un alt club. „Pentru Gardoş am avut o ofertă de cinci milioane şi am cerut eu şapte milioane. Consiliul are să îmi dea datorie, vreo 11 milioane. Să îmi dea banii, că altfel o bag în insolvenţă. Chiricheş era neica nimeni când a venit la Steaua. Dacă era selecţionat la naţională înainte să vină, tot nimeni era. Când vii la Steaua, trebuie să ştii un lucru, trebuie să joci cel puţin doi ani. Asta e politica la Steaua”, a explicat Becali. Steaua va întâlni pe 7 martie, pe teren propriu, şi pe 14 martie, în deplasare, formaţia engleză Chelsea Londra, în optimile de finală ale UEL.
CLUBUL UNIVERSITATEA CLUJ A FOST SANCŢIONAT
Clubul Universitatea Cluj a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) cu disputarea a două partide cu porţile închise şi cu 40.000 de lei penalitate sportivă în urma incidentelor provocate de proprii suporteri la meciul cu Steaua Bucureşti, din cadrul etapei a 20-a a Ligii 1 la fotbal. „În baza art.83.2.d se sancţionează clubul FC U. Cluj cu o penalitate de 40.000 lei şi cu măsura programării a două jocuri fără spectatori”, informează site-ul oficial al LPF. Partida U. Cluj - Steaua Bucureşti, scor 0-1, a fost întreruptă, în min. 19, pentru aproximativ trei minute, după ce un spectator a pătruns pe teren, iar fanii au aruncat cu torţe şi petarde pe pista de atletism a stadionului. Comisia de Disciplină a LPF a mai sancţionat şi grupările CSMS Iaşi şi FC Rapid Bucureşti cu câte 10.000 lei penalitate sportivă pentru incidentele produse de suporteri la meciul direct, din etapa a 20-a a Ligii 1.
ŞTEFAN RADU, INCLUS ÎN ECHIPA ETAPEI A 26-A DIN ITALIA
Fundaşul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, a fost inclus în echipa etapei a 26-a a campionatului italian, după prestaţia avută în partida cu Pescara, scor 2-0, în care a marcat un gol, informează site-ul goal.com. Ştefan Radu a primit patru stele în urma evoluţiei din această rundă. Echipa etapei a 26-a din Serie A este următoarea: Handanovic (Internazionale Milano) - Lichtsteiner (Juventus Torino), De Sciglio (AC Milan), Ştefan Radu (Lazio Roma), Torosidis (AS Roma) - Schelotto (Internazionale Milano), Conti (Cagliari), Pjanic (AS Roma) - El Shaarawy (AC Milan), Livaja (Atalanta Bergamo), Eder (Sampdoria Genova). Fotbalistul echipei Lazio Roma, Ştefan Radu, a înscris primul său gol în campionatul Italiei, luni seară, în meciul de pe teren propriu cu Pescara, scor 2-0, contând pentru etapa a 26-a din Serie A. Ştefan Radu, integralist la Lazio, a înscris, în min. 29, cu un şut puternic de la 20 m.
CRISTEA ŞI ŢUCUDEAN, CRITICAŢI DE PRESA BELGIANĂ
Fotbaliştii români Adrian Cristea şi George Ţucudean au fost criticaţi de ziarul belgian La Derniere Heure pentru randamentul scăzut pe care-l dau la echipa Standard Liege, după ce au fost aduşi în această iarnă de antrenorul Mircea Rednic. „Românii Ţucudean şi Cristea sunt încă departe de forma lor maximă”, scrie cotidianul. Acesta aminteşte că Rednic a cerut jucători despre care spunea că se vor adapta imediat la campionatul Belgiei. „Declaraţia te face să zâmbeşti azi, fiindcă e clar că transferurile lui Standard încă n-au adus un plus. Doar Adrian Cristea are un timp de joc onorabil, dar încă n-a impresionat. Duminică, titularizat pentru a doua oară, a părut din nou că nu stă foarte bine fizic şi că e încă departe de forma lui optimă. Înlocuit cu zece minute înainte de final, a influenţat prea puţin partida. Bun pe spaţii mici, îi e greu să accelereze jocul. Ţucudean a evoluat de la venirea sa doar 57 de minute în trei meciuri. Duminică, împotriva lui Genk, s-a făcut remarcat prin eliminarea cu câteva minute înainte de final, pentru o intrare periculoasă după ce a pierdut mingea, gest ce i-a atras o suspendare de două etape”, a scris ziarul belgian.
CHIRICHEŞ, ÎN VIZORUL ECHIPEI AS ROMA
Internaţionalul român Vlad Chiricheş continuă să fie monitorizat de cluburile italiene în vederea unui eventual transfer din viitorul sezon, ultima grupare din Peninsulă care şi-a manifestat interesul faţă de fundaşul echipei Steaua Bucureşti fiind AS Roma. Conform presei italiene, după ce s-a discutat de un posibil transfer la AC Milan, de jucătorul român s-a interesat şi directorul sportiv clubului AS Roma, Walter Sabatini, însă pe urmele lui Chiricheş se mai află Real Madrid şi Zenit Sankt Petersburg. „Gigi Becali a spus că preţul lui Chiricheş a crescut, din acest motiv acum este evaluat la 15-16 milioane euro. Situaţia este clară: cine pune pe masă această sumă îşi asigură serviciile lui Chiricheş”, a declarat impresarul Victor Becali. Acesta a confirmat faptul că fundaşul este dorit şi în Rusia, la Zenit Sankt Petersburg.
RĂDOI A RATAT UN PENALTY ÎN LIGA CAMPIONILOR ASIEI
Mijlocaşul Mirel Rădoi a ratat un penalty în partida pe care echipa sa, Al Ain (Emiratele Arabe Unite), antrenată de Cosmin Olăroiu, a câştigat-o, ieri, pe teren propriu, cu 3-1 (Abdulrahman 27, Brosque 46, Gyan 90+2 / Al Zoari 9), în faţa formaţiei saudite Al Hilal, în prima etapă a Grupei D a Ligii Campionilor Asiei. Rădoi, care a jucat tot meciul, a ratat un penalty în min. 55. În celălalt meci al grupei, echipa Al Rayyan (Qatar) a terminat la egalitate, acasă, scor 3-3, cu formaţia iraniană Esteghlal. Următorul meci pentru Al Ain în Grupa D a Ligii Campionilor Asiei va avea loc pe 13 martie, în deplasare, cu Esteghlal.
REAL MADRID, ÎN FINALA CUPEI SPANIEI
Echipa Real Madrid s-a calificat în finala Cupei Spaniei, după ce a învins, marţi seară, în deplasare, cu 3-1 (Cristiano Ronaldo 13-pen., 57, Varane 68 / Jordi Alba 89), formaţia FC Barcelona, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. În tur, la Madrid, scorul a fost egal, 1-1. Au evoluat - FC Barcelona (antrenor Jordi Roura): Pinto - Dani Alves, Pique, Puyol, Jordi Alba - Xavi (73 Thiago Alcantara), Busquets, Fabregas (59 D. Villa) - Pedro Rodriguez (71 Tello), Messi, Iniesta; Real Madrid (antrenor Jose Mourinho): Diego Lopez - Arbeloa, Varane, Sergio Ramos, Fabio Coentrao - Xabi Alonso (84 Essien), Khedira - Di Maria, Ozil (79 Pepe), Cr. Ronaldo - Higuain (71 Callejon). Partida FC Sevilla - Atletico Madrid, din manşa secundă a semifinalelor Cupei Spaniei, se va disputa în această seară. În tur, Atletico Madrid s-a impus, pe teren propriu, cu 2-1. Antrenorul secund al echipei FC Barcelona, Jordi Roura, a declarat, după înfrângerea suferită în meciul cu Real Madrid, că acest eşec nu ar trebui transformat într-o dramă, dar recunoaşte în acelaşi timp că formaţia sa nu prea este în formă în acest moment.
MESSI, ABSENT LA ANTRENAMENTUL DE IERI
Lionel Messi a lipsit de la antrenamentul de miercuri al echipei sale, la o zi după înfrângerea Barcelonei, pe Camp Nou, în faţa formaţiei Real Madrid (1-3), în manşa secundă a semifinalelor Cupei Spaniei la fotbal. Atacantul argentinian, care a acuzat o stare febrilă, a decis să nu participe la antrenament, în timp ce Xavi a efectuat o şedinţă de fizioterapie, iar Alexandre Song s-a pregătit separat de restul grupului catalan.
PREŞEDINTELE BARCELONEI, INTERESAT DE STAREA DE SĂNĂTATE A LUI VILANOVA
Preşedintele clubului FC Barcelona, Sandro Rosell, şi vicepreşedintele Josep Maria Bartomeu s-au deplasat, ieri, la New York, pentru a se interesa de starea de sănătate a antrenorului Tito Vilanova, care se tratează de cancer la un spital american, a anunţat Mundo Deportivo. „Cel mai important este Tito”, a declarat Rosell înainte de a se îmbarca în avion. În ciuda înfrângerii cu Real Madrid, din semifinalele Cupei Spanie, scor 1-3, Rosell nu şi-a pierdut zâmbetul şi s-a fotografiat alături de alţi câţiva fani. Potrivit sursei citate, Rosell şi Bartomeu vor întocmi la New York profilul viitorului antrenor al echipei, care ar urma să preia gruparea “blau-grana” începând din sezonul următor. Antrenorul secund Jordi Roura îi ţine locul lui Tito Vilanova, aflat în convalescenţă în SUA după ce a fost operat, la 20 decembrie 2012, la spitalul Vall d’Hebron din Barcelona, pentru a i se îndepărta un ganglion la glanda salivară. Tito Vilanova nu a mai stat pe banca tehnică a Barcelonei de la înfrângerea din campionat cu Real Sociedad, suferită pe 19 ianuarie 2013, scor 2-3.
FREIBURG ŞI WOLFSBURG, ÎN SEMIFINALELE CUPEI GERMANIEI
Echipele SC Freiburg şi VfL Wolfsburg s-au calificat în semifinalele Cupei Germaniei, după victoriile obţinute, marţi seară, celelalte două formaţii care vor ajunge în penultimul act fiind desemnate aseară. SC Freiburg a învins, în deplasare, pe Mainz, cu 3-2, după prelungiri. Gazdele au condus cu 2-0, prin golurile înscrise de Parker (min. 2) şi Zimling (min. 4). Freiburg a întors rezultatul după eliminarea de la gazde a fundaşului ceh Zdenek Pospech (min. 65), marcând de trei ori, prin Santini (min. 86), Caligiuri (min.90+3-pen., min. 108). VfL Wolfsburg a depăşit, tot în deplasare, pe Kickers Offenbach (Liga a III-a), cu 2-1 (Olic 50, Dost 71 / Stadel 81). Aseară, după închiderea ediţiei, s-au disputat partidele Bayern Munchen - Borussia Dortmund şi VfB Stuttgart - VfL Bochum (Liga a II-a).
ROONEY COSTĂ 45 DE MILIOANE DE EURO
Englezul Wayne Rooney, la fel ca Falcao, Cavani sau Ronaldo, se numără printre atacanţii urmăriţi îndeaproape de Paris Saint-Germain în vederea unui transfer la echipa lui Carlo Ancelotti, din vara viitoare. Miercuri, cotidianul englez The Times a confirmat că gruparea pariziană ar fi pregătită să-i facă o ofertă jucătorului lui Manchester United, iar Sir Alex Ferguson ar părea dispus să-l lase să plece în schimbul a 40 de milioane de lire sterline, respectiv 45 milioane euro. Rooney, care va împlini 28 de ani în luna octombrie, se află sub contract până în iunie 2015 cu United, de la care încasează un salariu de 250.000 de lire sterline pe săptămână. În acest sezon, influenţa sa a avut de suferit odată cu venirea lui Robin van Persie, dar internaţionalul englez a reuşit totuşi 13 goluri în 27 de meciuri, în toate competiţiile.
CAREW, APROAPE DE UN TRANSFER LA INTER
Atacantul norvegian John Carew este foarte aproape să semneze cu Internazionale Milano, unde l-ar înlocui pe Diego Milito, jucător care a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate în meciul tur cu CFR Cluj din şaisprezecimile de finală ale Europa League. În vârstă de 33 de ani, Carew ar urma să semneze până la finalul sezonului cu echipa care la joacă şi Cristian Chivu. Salariul lui e estimat la 300.000 de euro pe lună. Liber de contract după despărţirea de echipa engleză West Ham United, norvegianul ar fi fost preferat altor atacanţi în vârstă, ca belgianul Emile Mpenza, egipteanul Mido sau grecul Angelos Charisteas. Carew a mai jucat în Italia, la AS Roma, în sezonul 2003-2004, împrumutat de la formaţia spaniolă Valencia.
FIFA A EXTINS LA NIVEL MONDIAL SUSPENDAREA A 70 DE JUCĂTORI ŞI OFICIALI SANCŢIONAŢI ÎN ITALIA
FIFA a anunţat, ieri, că a extins la nivel mondial suspendarea celor 70 de jucători şi oficiali sancţionaţi în Italia, după ce s-a dovedit că erau implicaţi în scandalul meciurilor trucate pentru pariuri în 2011 şi 2012. În cadrul unei proceduri judiciare desfăşurate în Italia, în 2012, 106 persoane au fost condamnate pentru aranjarea meciurilor, fie prin participarea sau prin omiterea de a raporta neregulile, pariuri ilegale şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. Sancţiunile impuse de instanţa disciplinară italiană au variat de la o lună de suspendare la o interdicţie viaţă, iar o parte dintre cei acuzaţi au fost achitaţi.
CINCI ANI DE INTERDICŢIE DE INTRARE PE STADIOANE PENTRU UN SUPORTER AL ECHIPEI MILWALL
Un suporter al echipei Milwall, din liga a doua engleză, a primit, ieri, o interdicţie de intrare pe stadioane de cinci ani şi o amendă de 5.000 de lire sterline pentru că i-a adresat insulte rasiste jucătorului senegalez El-Hadji Diouf (Leeds United). De asemenea, suporterul a primit din partea clubului Milwall o interdicţie pe viaţă la meciurile de acasă ale formaţiei. Gerrard Scanlon, în vârstă de 53 de ani, de meserie şofer, a fost arestat după ce postul de televiziune Sky Sports News a prezentat imagini cu suporterul care îi adresa insulte rasiste lui Diouf. Conform poliţiei, fanul lui Milwall şi-a recunoscut fapta petrecută pe 18 noiembrie 2012 la meciul Milwall - Leeds United, din liga a doua engleză.