MAREA BRITANIE
Româncă asasinată
Trei bărbaţi au fost arestaţi sub suspiciunea de crimă, după ce o femeie din România a fost găsită moartă într-un apartament din Coventry, Marea Britanie. Poliţia din West Midlands a declarat că victima în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost înjunghiată în abdomen şi a fost declarată moartă la faţa locului, pe proprietatea din Foleshill. Trei bărbaţi cu vârste de 23, 26 şi 24 de ani au fost arestaţi la adresa din Culworth Court şi sunt interogaţi de detectivi.
MEXIC
Explozie în zgârie-nori
O explozie violentă, cauzată de o scurgere de gaze, s-a soldat cu cel puţin 25 de morţi, între care 17 femei şi 101 răniţi, joi, într-un zgârie-nori de 214 metri înălţime care adăposteşte sediul gigantului petrolier Pemex la Mexico, iar echipajele de salvare caută alte victime. La aproape şase ore de la explozie, preşedintele mexican, Peña Nieto, a anunţat salvarea unei persoane blocate în ruine, la primul etaj. Explozia s-a produs joi, la ora locală 16.00 iar la miezul-nopţii, Crucea Roşie număra 15 morţi. Autorităţile municipale anunţau peste 100 de răniţi. Drama s-a produs în momentul în care majoritatea celor 3.500 de angajaţi ai Pemex se pregăteau să plece de la serviciu. Posturile de televiziune au prezentat imediat imagini cu moloz căzând pe stradă, în timp ce echipaje de salvare îşi croiau drum pentru a transporta răniţi pe tărgi şi pe scaune de birou. O coloană groasă de fum negru ieşea din Turnul Pemex, un edificiu de 54 de etaje. Pagubele păreau importante la primele etaje, unde s-a produs explozia. Pemex, a patra companie petrolieră din lume, cu o producţie de 2,5 milioane de barili pe zi, a ridicat acest zgârie-nori în anii \'80, cel mai înalt din America Latină, la vremea respectivă. În trecut, compania s-a confruntat cu mai multe drame. În 2012, o explozie violentă, produsă accidental, s-a soldat cu 30 de morţi la un complex de gaze din apropiere de Reynosa, la frontiera americană. În decembrie 2010, un oleoduct a explodat la San Martin Texmelucan, în centru, ucigând 29 de persoane şi rănind alte 50. În 2007, 21 de angajaţi ai Pemex au murit în urma unei importante scurgeri de gaze pe o platformă petrolieră din Golful Mexic, majoritatea înecându-se după ce au sărit în apă din cauza panicii.
CHINA
Tragedie cu petarde
Cel puţin 26 de persoane au murit vineri în explozia unui camion, încărcat cu dispozitive pirotehnice şi petarde, care a provocat prăbuşirea unui pod, în centrul Chinei. Platforma podului, aflat în provincia Henan, s-a prăbuşit parţial, din cauza suflului exploziei, antrenând, în cădere, vehicule. Exploziile de material pirotehnic, care nu se conformează întotdeauna normelor de securitate, nu sunt un lucru rar în China, în preajma Anului Nou chinezesc, care în acest an cade pe 10 februarie. Potrivit postului Radio Chine Internationale, explozia s-a produs vineri dimineaţa. La momentul respectiv, pe podul rutier circulau camioane de mare tonaj, care s-au prăbuşit de pe pod.
R. MOLDOVA
Omorâtă de gripă
O femeie din R. Moldova, diagnosticată cu gripă cu virus A H1N1, a decedat miercuri, la spital, după ce ar fi contractat virusul de la o persoană din România, unde fusese în vizită, au informat autorităţile, vineri. Femeia, în vârstă de 61 de ani, era originară din raionul Floreşti. Acesta este primul deces înregistrat în R. Moldova în acest an ca urmare a contractării unui asemenea tip de virus. În acest an, patru persoane au fost diagnosticate cu gripă AH1N1 în R. Moldova.
SUA
Doliu la New York
Fostul primar al oraşului New York, Ed Koch, a murit vineri, la vârsta de 88 de ani, după ce în ultimele luni a fost spitalizat de mai multe ori. Koch s-a născut în 1924, a fost un congresman democrat şi primar al oraşului New York, timp de trei mandate consecutive, din 1978 până în 1989. El a redus nivelul ridicat de criminalitate din New York, iar în anii \'80 a salvat oraşul de faliment. După părăsirea postului de edil, Koch a rămas activ şi popular, practicând dreptul şi moderând o emisiune la radio. Koch suferea de mai multe probleme de sănătate, inclusiv cardiovasculare. Koch a fost internat la spital, la începutul săptămânii, din cauza dispneei, iar joi a fost mutat în secţia de terapie intensivă, pentru o monitorizare mai atentă. El a murit la ora 02.00, în spitalul New York Presbyterian, a declarat purtătorul său de cuvânt, George Arzt. Koch va fi înmormântat luni, la Temple Emanu-El din Manhattan.
PAKISTAN
Atentat sângeros
Cel puţin 19 persoane au fost ucise iar alte aproximativ 40 au fost rănite vineri, în nord-vestul Pakistanului, de explozia unei bombe în faţa a două moschei, una şiită, iar cealaltă sunnită, la ieşirea de la marea rugăciune săptămânală, au anunţat autorităţile. Atentatul, care nu a fost revendicat imediat, a avut loc în oraşul Hangu, situat în apropierea zonelor tribale semiautonome de la frontiera cu Afganistanul, fiefuri ale rebelilor talibani şi un sanctuar al aliaţilor acestora din cadrul al-Qaida. Bomba a explodat pe o stradă îngustă, pe care află o moschee şiită şi alta sunnită, aparţinând celor comunităţi care se înfruntă frecvent în regiune.
ARMENIA
Politician împuşcat
Un candidat la alegerile prezidenţiale din Armenia a fost împuşcat şi rănit în capitala Erevan, în ceea ce oficialii consideră că a fost o tentativă de asasinat. Oficialii au declarat că Parnir Airikian, în vârstă de 63 de ani, a fost transportat la spital cu o plagă împuşcată la umăr. Conform surselor, starea sa este stabilă. Poliţia a izolat zona şi sunt în căutarea atacatorului. Airikian, un binecunoscut dizident din era sovietică, este unul dintre cei opt candidaţi la alegerile prezidenţiale de la 18 februarie. Acesta a petrecut mai mulţi ani în lagărele sovietice şi în exil pentru că a făcut parte dintr-o organizaţie politică clandestină, precum şi din cauza scrierilor sale anti-regim. Airikian nu este în fruntea cursei pentru câştigarea alegerilor, liderul în exerciţiu, Serge Sarkisian, fiind favoritul. Alegerile prezidenţiale din 2008 au dus la ciocniri între poliţie şi protestatari, provocând 10 morţi, după ce Sarkisian a fost declarat câştigător.
SUA
Aterizare de urgenţă
Un avion de călători al Alaska Airlines cu destinaţia Seattle a aterizat de urgenţă în Portland, Oregon, joi seară, după ce pilotul şi-a pierdut cunoştinţa, a informat un purtător de cuvânt al companiei aeriene. Copilotul a adus avionul la sol în condiţii de siguranţă, după ce a declarat situaţie de urgenţă, afirmând că pilotul are nevoie de îngrijire medicală. Pilotul şi-a pierdut cunoştinţa undeva deasupra Oregonului iar mai târziu şi-a revenit şi a părăsit carlinga. Un medic de la bordul avionului i-a acordat îngrijiri medicale în cabină, până în momentul în care aparatul de zbor a aterizat şi a fost întâmpinat de personal medical pe pistă. Pilotul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost internat în spital, însă pentru moment nu există informaţii privind starea sa. Un alt pilot a fost trimis la Portland pentru a-i transporta pe cei 116 pasageri la Seattle la bordul aceluiaşi avion
FRANŢA
Grevă de amploare
Guvernul socialist francez s-a confruntat joi cu prima mişcare de amploare în cadrul serviciului public, după ce trei sindicate i-au îndemnat pe cei aproximativ 5,2 milioane de funcţionari din Franţa să întrerupă lucrul, reclamând salarii mai bune. Potrivit sindicatului, perturbări importante s-au înregistrat joi în cadrul serviciilor publice teritoriale, fiind închise creşe, servicii în domeniul restauraţiei sau de colectare a deşeurilor, mai ales la Paris. Aproximativ 120 de reuniuni şi manifestaţii au avut loc în Franţa, inclusiv una la Paris. În Franţa, o creştere cu 1% a indicelui pentru funcţionari ar mări cu 800 de milioane de euro pe an masa salarială a statului (80,6 miliarde de euro în 2013), pe care Guvernul intenţionează să o păstreze stabilă, în cadrul unui efort de reducere a deficitelor publice.
R. MOLDOVA
Protestul primarilor
Câteva sute de primari din R. Moldova au protestat vineri la Chişinău, în faţa Guvernului, cerând reforma administraţiei publice, descentralizarea şi consolidarea autonomiei locale. Lipsa unui dialog eficient cu centrul, resursele financiare mici, pe care de multe ori nu le pot gestiona în conformitate cu necesităţile localităţii, salariile mici sunt doar o parte din problemele invocate de aleşii locali. ”Primarii au ieşit astăzi nu ca să protesteze împotriva cuiva, ci să atenţioneze clasa politică, opinia publică şi cetăţenii că R. Moldova are nevoie de o administraţie publică locală puternică, dotată cu resurse, inclusiv pentru a ajuta administraţia centrală să rezolve problemele ţării”, a declarat directorul executiv al Congresului Autorităţilor Locale, Viorel Furdui. Miercuri, după o întrevedere cu primarii, premierul Vlad Filat a cerut Ministerului Finanţelor şi celui al Protecţiei Sociale să vină cu propuneri şi soluţii pentru majorarea salariilor primarilor. În prezent, salariul mediu al unui primar din R. Moldova este de aproximativ 180 de euro.