KAZAHSTAN
Tragedie aeriană
20 de persoane aflate la bordul unui avion Bombardier de tip CRJ-200 aparţinând companiei kazahe SCAT au murit ieri, în urma prăbuşirii aeronavei, în timp ce se apropia de aeroportul Almaty din Kazahstan, în condiţii de ceaţă. Cinci membri ai echipajului şi 15 pasageri se aflau la bordul avionului, a anunţat compania. Autorităţile sunt pe cale să stabilească identitatea victimelor, între care se afla şi un copil. O comisie guvernamentală a fost creată pentru a ancheta tragedia. Alta urmează să ajute rudele victimelor. Acest accident are loc la doar o lună de la prăbuşirea în sudul Kazahstanului a unui avion militar AN-72, în care au murit 27 de persoane, inclusiv membri ai Comandamentului Grănicerilor din Kazahstan. Accidentele aviatice sunt un adevărat flagel în spaţiul fostei Uniuni Sovietice, atât din cauza avioanelor şi echipamentelor vechi, datând din perioada sovietică, cât şi a încălcării regulilor de securitate. La sfârşitul lui august, un elicopter militar kazah de tip Mi-17 s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul din Astana, provocând moartea celor patru membri ai echipajului.
BULGARIA
Împuşcaţi la Palatul Justiţiei
Un influent traficant de droguri şi garda sa de corp au fost răniţi de gloanţe, ieri, în timp ce intrau în Palatul Justiţiei de la Sofia, pentru a participa la un proces în apel, a anunţat poliţia. Zlatomir Ivanov, cunoscut ca Zlatko ”Bereta”, de 44 de ani, figură emblematică a lumii criminale bulgare în cursul tranziţiei postcomuniste, a primit patru gloanţe în abdomen şi în picior. Garda sa de corp, care a ripostat la atac, a fost rănită la picior. Focurile au fost trase dintr-un imobil din faţa Palatului Justiţiei. În acelaşi moment, în imobil s-a declanşat un incendiu. Zlatko ”Bereta” a făcut parte din cadrul forţelor de poliţie antirevoltă, în perioada 1991-1993, înainte de a intra în lumea criminală. În 2003, el a fost citat în rândul celor şase mari traficanţi de droguri din Bulgaria. Activităţile sale oficiale implică o participare în aproximativ 30 de firme de securitate, comerţ de produse petroliere, chimice şi farmaceutice. El este, de asemenea, proprietarul unor săli de jocuri. Numele său apare deseori în presă în cazuri de prostituţie, contrabandă cu maşini furate, crime sau atentate. Zlatmir Ivanov s-a predat poliţiei în februarie 2009, în cadrul unei anchete privind o grupare de trafic de droguri care a comis crime. El a fost condamnat la opt ani de închisoare în primă instanţă, în februarie 2012, pentru că a condus o grupare organizată de trafic de droguri.
Coreea de Sud
Victime în uzină
O scurgere a unui produs chimic toxic la o uzină aparţinând Samsung Electronics, în Coreea de Sud, a cauzat moartea unui angajat şi rănirea altor patru, a anunţat gigantul electronic, ieri. Cele cinci persoane au fost chemate în noaptea de duminică spre luni să oprească o scurgere de acid fluorhidric diluat, la o uzină de la Hwaseong, la 40 de kilometri sud de Seul. Una dintre ele s-a plâns de dureri la nivelul gâtului şi pieptului, luni, şi a fost spitalizată. A murit câteva ore mai târziu. Celelalte patru persoane, puse sub observaţie, au fost externate. Acidul fluorhidric este o otravă violentă, care poate afecta plămânii, oasele şi sistemul nervos şi arde pielea. Uzina în care s-a produs accidentul fabrică cipuri electronice.
GERMANIA
Alarmă falsă
O alarmă falsă privind un posibil atac cu substanţe toxice în mai multe staţii de transport în comun a generat panică, ieri, la Berlin, determinând închiderea Alexanderplatz, relatează Deutsche Welle. Celebra piaţă a fost închisă după ce poliţia din Berlin-Mitte a fost informată că persoane necunoscute ar fi împrăştiat în zonă acid fluorhidric, o substanţă toxică lichidă, incoloră dar cu miros înţepător, care poate provoca arsuri la nivelul pielii şi al mucoaselor. Autorităţile au presupus că lichidul s-ar afla pe geamurile staţiilor de transport în comun iar şase puncte de oprire au fost izolate. Echipele speciale ale poliţiei au anunţat că, în urma verificărilor, s-a constatat că alarma este falsă, lichidul suspect nefiind acid fluorhidric şi nici vreo altă substanţă toxică. Incidentul are loc la o zi după ce coaliţia de guvernământ a deschis subiectul legislaţiei antiteroriste. La cererea cancelarului Angela Merkel, o comisie specială condusă de ministrul Justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger şi cel al Internelor, Hans-Peter Friedrich, va verifica eficienţa legislaţiei antiteroriste şi o va adapta specificităţilor germane, cu accent pe prevenirea repetării unor cazuri de genul crimelor comise timp de zece ani de o grupare neonazistă.
UCRAINA
Condamnat pe viaţă
Un tribunal din Kiev l-a condamnat, ieri, la închisoare pe viaţă, pe Oleksi Pukaci, un fost general de poliţie, pentru asasinarea jurnalistului de opoziţie Gheorghi Gongadze, în 2000, cel mai răsunător caz din istoria Ucrainei postsovietice. Avocatul apărării a anunţat că va face apel. Arestat în 2009, Oleksi Pukaci a recunoscut că l-ar fi strangulat pe jurnalistul Gheorghi Gongadze. El conducea, la momentul săvârşirii faptei, departamentul de investigaţii criminalistice din cadrul Ministerului de Interne. Fostul general a asigurat totodată că nu a vrut decât să-şi intimideze victima, legându-i o curea la gât, dar pe care, accidental, a strâns-o prea mult. Întrebările cu privire la cei care au ordonat această crimă încă generează controverse, apropiaţii victimei acuzându-l pe Leonid Kucima, preşedintele Ucrainei la acea vreme, care însă neagă orice implicare în acest caz. Parchetul a demarat, în martie 2011, urmărirea penală împotriva lui Kucima, pe baza interceptărilor telefonice realizate în secret de către o gardă de corp a preşedintelui ucrainean. Pe înregistrări, o voce asemănătoare cu a lui Kucima, sugerează ”eliminarea jurnalistului care a întrecut limita”. Justiţia ucraineană a pus capăt urmăririlor care-l vizau pe fostul preşedinte, argumentând că probele care-l puneau sub acuzaţie au fost obţinute ilegal. Decesul lui Gheorghi Gongadze a provocat un scandal uriaş în Ucraina, în timp ce opoziţia l-a acuzat pe preşedintele Kucima.
BELGIA
Confruntări
Confruntări violente au izbucnit ieri între poliţie şi angajaţii ArcelorMittal veniţi să protesteze în oraşul Namur din sudul Belgiei faţă de planurile de închidere a combinatului siderurgic de la Liege. Confruntările au izbucnit în momentul în care manifestanţii au încercat să pătrundă în zona de securitate creată în apropierea sediului Guvernului regional. Poliţia a utilizat gaze lacrimogene şi tunuri cu apă iar manifestanţii au aruncat cu pietre spre agenţii forţelor de ordine. Geamurile mai multor magazine au fost sparte în confruntări. La proteste au participat aproximativ 2.000 de muncitori care au fost până la urmă dispersaţi. Salariaţii ArcelorMittal au votat, luni, reluarea lucrului, însă vor continua acţiunile, pentru a evita închiderea unor secţii ale combinatului siderurgic.
SERBIA
A murit fratele lui Milosevic
Borislav Milosevic, fratele mai mare a fostului preşedinte al Iugoslaviei Slobodan Milosevic, căruia i-a acordat sprijin necondiţionat, a decedat la Belgrad, în cursul nopţii de luni spre marţi, la vârsta de 78 de ani. Născut la Niksic, în Muntenegru, Borislav Milosevic a început o carieră diplomatică în 1970, lucrând în Alger, înainte să fie numit ambasador al Republicii federale a Iugoslaviei (RFY, Serbia şi Muntenegru) în Rusia, în 1998. După retragerea sa, Borislav Milosevic a ales să rămână la Moscova, unde a început să activeze ca om de afaceri şi să ofere consultanţă pentru mai multe companii. Slobodan Milosevic, care a fost în fruntea Serbiei şi fostei Iugoslavii în timpul războaielor din Balcani din anii \'90, a murit în închisoarea Tribunalului Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie, unde era judecat pentru rolul pe care l-a avut în conflictul sângeros care a dus la dezbinarea federaţiei iugoslave. Borislav Milosevic a acuzat TPIY că este responsabil de moartea fratelui său, deoarece nu i-au fost acordate îngrijiri adecvate.
MEXIC
Omorâţi de traficanţi
Cadavrele a 12 persoane, dintre care patru aparţinând membrilor unui grup de muzică columbiană, au fost descoperite luni, pe fundul unui puţ în statul Nuevo Leon, unul dintre cele mai afectate de violenţele generate de traficul de droguri din nordul Mexicului. Potrivit AFP, cei 14 muzicieni din grupul mexican Kombo Kolombia şi patru membri din echipa tehnică a formaţiei au fost răpiţi vineri, de bărbaţi înarmaţi, care au apărut pe neaşteptate la o petrecere organizată în satul Hidalgo, la care participau circa 50 de persoane. Răpitorii i-au forţat pe muzicieni să urce în nişte automobile. Unul dintre membrii grupului a reuşit să scape şi i-a condus pe reprezentanţii autorităţilor la un puţ din satul vecin Mina, unde au fost găsite acele cadavre. Ceilalţi membri ai grupului ar putea fi şi ei acolo, le-a spus el anchetatorilor. Cadavrele a patru dintre muzicieni, care prezentau urme de gloanţe şi de tortură, au fost identificate de familiile lor. Nuevo Leon, situat la frontiera cu SUA, este unul dintre statele mexicane cele mai afectate de valul de crime, răpiri şi execuţii de persoane asociate traficului de droguri, care a făcut peste 70.000 de victime în toaţă ţara, din 2006. Muzicienii, dintre care unii cântă pentru a aduce laude unor baroni ai drogurilor, au fost în mai multe reprize ţinte ale cartelurilor rivale.
MOZAMBIC
Luaţi de ape
Cel puţin 40 de persoane au murit şi peste 150.000 sunt sinistrate din cauza inundaţiilor care devastează sudul Mozambicului de câteva zile, în timp ce autorităţile sunt îngrijorate în prezent de situaţia din centrul şi nordul ţării, unde sunt anunţate noi precipitaţii. Organizaţiile umanitare recunoşteau luni că au luptat din greu pentru a face faţă situaţiei. ONU coordonează eforturile de salvare cu ONG-uri şi agenţii mozambicane pentru gestiunea catastrofelor.
SOMALIA
Atentat
Cel puţin şase persoane, inclusiv militari, au fost ucise ieri într-un atentat comis la Mogadiscio, în faţa biroului premierului somalez, Abdi Farah Shirdon Said, care a scăpat nevătămat din atac. Premierul se afla la birou în momentul atacului, dar nu a fost rănit. Atacul a fost comis în exteriorul clădirii, a declarat un oficial. Atacatorul sinucigaş era aşezat lângă un perete al incintei şi s-a detonat în mijlocul unui grup de membri ai forţelor de securitate. De aproximativ un an şi jumătate, la Mogadiscio s-a instalat un calm relativ. După ce insurgenţii islamişti shebab au fost respinşi, în august 2011, de un embrion al armatei somaleze şi Forţa Uniunii Africane (AMISOM), care o susţine, confruntările armate urbane au încetat. Însă operaţiuni de gherilă, atentate cu maşină-capcană şi atacuri sinucigaşe continuă să afecteze capitala somaleză, considerată una dintre cele mai periculoase din lume.