Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 21 Ianuarie 2013 / 00:00 586 accesări

ANAMARIA SEBE, LOCUL SECUND LA TOP 12

Sâmbătă, în Sala “Vivasport” din Bucureşti, s-a desfăşurat concursul Top 12 la tenis de masă, care a reunit la start unii dintre cei mai buni sportivi din ţară, atât la feminin, cât şi la masculin. Printre cei prezenţi s-au numărat şi patru constănţeni, cel mai bun rezultat fiind înregistrat de Anamaria Sebe (CS Farul), care s-a clasat pe locul secund după ce a obţinut nouă victorii şi două înfrângeri. În schimb, Roxana Iamandi (CS Farul) a ocupat locul 7, cu cinci victorii şi şase înfrângeri, iar Alina Zaharia (LPS “Nicolae Rotaru”) a terminat pe locul 8, cu cinci victorii şi şase înfrângeri. La masculin, Cristian Grigore (CS 2004 Tomis Constanţa) s-a clasat pe locul 9, cu 4 victorii şi şapte înfrângeri.

CAMPIONATUL JUDEŢEAN DE FOTBAL ÎN SALĂ

Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Constanţa organizează. în lunile ianuarie şi februarie. ediţia 2013 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală. Echipele care doresc să participe se pot înscrie la sediul AJF din strada Ion Bănescu nr. 2, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 13.00, până pe 22 ianuarie. Relaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0241.613.533 şi 0721.028.663. Meciurile vor avea loc în Sala Sporturilor din Techirghiol, începând cu 26 ianuarie.

LUCIAN BĂROIU, NOUL PREŞEDINTE AL FR KARATE

Lucian Băroiu a fost ales, duminică, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Karate, el succedându-i astfel lui Adrian Popescu-Săcele, care a condus forul de specialitatea în ultimii 16 ani. Fostul preşedinte a cerut la începutul Adunării constituirea unei alte federaţii de karate, care să funcţioneze în paralel cu cea deja existentă, însă noul for să poată trimite sportivii la Campionatele Mondiale. Juristul federaţiei l-a anunţat pe Popescu-Săcele că acţiunea este nelegală, iar în acel moment preşedintele şi cluburile care îl susţineau au părăsit sala. Conform statutului, o altă AG trebuia convocată în termen de maxim 15 zile, aceasta având loc, duminică, la Izvorani. La şedinţă au participat 53 de cluburi, dintre care 52 l-au ales pe Băroiu, iar un vot a fost anulat. „Urmează o perioadă cu foarte multă muncă, urmează unitate şi fiecare va trebui să contribuie cu eforturi mai mari sau mai mici pentru ca federaţia să fie recunoscută mult mai bine la nivel internaţional“, a spus noul preşedinte al FR Karate.

LUPII BUCUREŞTI, SURCLASAŢI DE ENGLEZII DE LA BATH

Echipa engleză Bath Rugby a învins selecţionata Bucharest Wolves cu scorul de 53-8 (24-3), în ultima etapă din Grupa a 4-a a Cupei AMLIN Challenge la rugby. Meciul s-a jucat sâmbătă, în Anglia, iar punctele “lupilor” au fost reuşite de Florin Vlaicu (lovitură de pedeapsă) şi Grigoraş Diaconescu (eseu). Englezii au reuşit nouă eseuri, dintre care unul de penalizare, obţinând şi punctul bonus ofensiv. Din echipa noastră au făcut parte şi doi jucători de la RCJ Farul Constanţa, Cristian Munteanu şi Adrian Apostol. În celălalt meci al grupei, Agen (Franţa) a dispus cu 19-9 de Cammi Rugby Calvisano (Italia). În clasamentul final, pe primul loc s-a clasat Bath, cu 29 de puncte, urmată de Agen 17p, Bucharest 9p şi Calvisano 7p.

NAŢIONALA DE RUGBY PENTRU MECIUL CU PORTUGALIA

La începutul lunii februarie se va relua Cupa Europeană a Naţiunilor la rugby, selecţionata României urmând să joace pe 2 februarie la Lisabona, cu Portugalia. ”Stejarii” se vor pregăti o săptămână în localitatea Faro, pentru a se acomoda cu clima din Peninsula Iberică. Jucătorii din campionatul intern se reunesc pe 25 ianuarie şi vor pleca a doua zi spre Portugalia, în timp ce românii care evoluează în campionate din străinătate se vor alătura lotului direct la Faro. Din lotul naţional fac parte 25 de jucători, printre care şi Adrian Apostol, component al echipei RCJ Farul Constanţa.

JUNIOARELE TRICOLORE, ÎNVINSE LA AUSTRALIAN OPEN

Tenismenele române Ilka Csoregi şi Nicoleta Dascălu au fost eliminate, în primul tur al probei de simplu junioare din cadrul turneului Australian Open. Csoregi a pierdut în faţa rusoaicei Elizaveta Kulicikova, cu 6-4, 6-3, în timp ce Dascălu a cedat în confruntarea cu sportiva ucraineană Oleksandra Koraşvili, a 16-a favorită, cu 6-2, 7-5. În plus, Dascălu a fost eliminată şi în primul tur al probei de dublu, unde a făcut pereche cu Georgiana Ruhrig (Australia) a fost învinsă în runda 1 de dublu junioare din cadrul turneului Australian Open, cele două fiind învinse de cuplul australian Naiktha Bains şi Danielle Wagland, cu7-5, 6-3.

DJOKOVIC, MECI-MARATON LA AUSTRALIAN OPEN

Tenismanul sârb Novak Djokovic, dublu deţinător al titlului şi principal favorit, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Australian Open, după ce l-a învins, duminică, după cinci ore şi două minute de joc, pe elveţianul Stanislas Wawrinka, cap de serie nr. 15, cu 1-6, 7-5, 6-4, 6-7, 12-10. Şase capi de serie, trei de pe tabloul masculin şi trei de pe cel feminin, au fost eliminaţi, duminică, în a şaptea zi a primului turneu de Mare Şlem al anului. La masculin, în afară de Wawrinka, au mai fost eliminaţi japonezul Kei Nishikori, cap de serie nr. 16, şi sârbul Janko Tipsarevic, al optulea favorit. Nishikori a fost învins de spaniolul David Ferrer, cap de serie nr. 4, cu 6-2, 6-1, 6-4, iar Tipsarevic a abandonat jocul cu Nicolas Almagro, al zecelea favorit, la scorul de 6-2, 5-1 pentru spaniol. La feminin, tot în optimi, a cincea favorită, germanca Angelique Kerber, a fost eliminată de Ekaterina Makarova (Rusia), cap de serie nr. 19, cu 7-5, 6-4, Ana Ivanovici (Serbia), cap de serie nr. 13, a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska (nr. 4), cu 6-2, 6-4, iar Na Li (China), a şasea favorită, s-a impus în faţa Julia Görges (Germania, nr. 18), cu 7-6, 6-1.

LOEB A CÂŞTIGAT PENTRU A ŞAPTEA OARĂ RALIUL MONTE CARLO

Francezul Sebastien Loeb (Citroen), de nouă ori campion mondial, a câştigat pentru a şaptea oară în carieră Raliul Monte Carlo, după ce ultimele speciale ale cursei au fost anulate din motive de securitate. Poziţia a doua a fost ocupată de Sebastien Ogier (Volkswagen), iar pe locul 3 s-a clasat Dani Sordo (Citroen). Ultimele două speciale de sâmbătă, care ar fi trebuit să înceapă la ora 21.30, au fost anulate deoarece ar fi fost periculoase pentru piloţi şi pentru numeroşii spectatori aflaţi pe parcurs, din cauza condiţiilor meteorologice extrem de nefavorabile. În zona Col de Turini, între localităţile Moulinet şi La Bollene-Vesubie, trei spectatori au ajuns la spital, doi suferind fracturi la picioare, din cauze independente de desfăşurarea cursei, ceea ce a dus la întreruperea celei de-a 16-a speciale. „Nu se putea circula deoarece din cauza zăpezii şi a ploii nu exista aderenţă”, au explicat la finalul competiţiei Loeb şi Ogier. Loeb va mai participa în acest an doar la trei etape ale Campionatului Mondial de raliuri (WRC): Suedia, Argentina, Alsacia. Aceasta este a 77-a sa victorie în WRC.

PETERHANSEL ŞI DESPRES S-AU IMPUS ÎN RALIUL DAKAR 2013

Francezul Stephane Peterhansel, pe Mini, a obţinut încă de sâmbătă a 11-a victorie finală în Raliul Dakar, la încheierea etapei a 14-a a cursei care a cuprins peste 8.000 de kilometri, în Peru, Argentina şi Chile. Ultima etapă, a 15-a, desfăşurată duminică, a fost practic doar una de celebrare pentru laureaţi, având doar 150 km, prin Santiago de Chile. A fost a 11-a victorie a lui Peterhansel în celebra competiţie, el având la activ şase victorii la clasa moto (1991, 1992, 1993, 1995, 1997, 1998) şi cinci la auto (2004, 2005, 2007, 2012, 2013). Pilotul în vârstă de 47 de ani a fost urmat la 42 de minute şi 22 de secunde de sud-africanul Giniel De Villiers (Toyota), iar pe locul 3 s-a clasat rusul Leonid Novitskiy (Mini), la o oră, 28 de minute şi 22 de secunde. La clasa moto, cursa din acest an a fost câştigată tot de un francez, Cyril Despres (KTM), pentru a 5-a oară, după 2005, 2007, 2010 şi 2012. El a fost urmat la 10,43 de portughezul Ruben Faria şi la 18,48 de chilianul Francisco Lopez, ambii tot de la KTM.

KELLY PAVLIK ŞI-A ANUNŢAT RETRAGEREA DIN ACTIVITATE

Pugilistul american Kelly Pavlik, al cărui nume a fost vehiculat în legătură cu un posibil meci cu Lucian Bute, şi-a anunţat retragerea din activitate, spunând că nu mai este motivat şi că îl îngrijorează consecinţele pe termen lung ale boxului asupra sănătăţii sale. Pavlik, în vârstă de 31 de ani, a câştigat titlurile WBC şi WBO la categoria mijlocie în 2007, centuri pe care le-a pierdut în 2010. În decembrie, preşedintele Interbox, Jean Bedard, declara că un meci între Bute şi Pavlik ar fi un plan interesant. O astfel de variantă a fost menţionată de mai multe site-uri specializate în box, încă din iunie 2012. În 26 ianuarie, Kelly Pavlik ar fi trebuit să boxeze cu Andre Ward, la Los Angeles, dar meciul a fost anulat din cauza unei accidentări la umăr a lui Ward.

SCHIORUL CARLO JANKA A DOBORÂT RECORDUL DE VITEZĂ ÎN COMPETIŢIE

Elveţianul Carlo Janka a stabilit un nou record de viteză într-o competiţie de schi alpin, fiind înregistrat cu 158,77 km/h în timpul probei de coborâre din cadrul super-combinatei desfăşurate vineri la Wengen (Elveţia). Vechiul record, de 156,96 km/h, era deţinut din ianuarie 2005 de italianul Stefan Thanei şi fusese stabilit pe aceeaşi pârtie din staţiunea elveţiană, tot în manşa de coborâre a super-combinatei alpine.



12