Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Externe 18 Ianuarie 2013 / 00:00 334 accesări

ITALIA

Atac armat la mall

Un imigrant albanez a deschis focul, ieri după-amiază, într-un centru comercial din oraşul italian L\'Aquila, omorând doi conaţionali, probabil din gelozie, informează presa italiană. Autorul crimelor nu a opus rezistenţă şi a fost arestat, el explicând că a acţionat din gelozie. Presa italiană a prezentat iniţial informaţii contradictorii privind naţionalitatea autorului şi victimelor atacului armat, unele surse afirmând că este vorba de români, iar altele că sunt albanezi. Conform ziarului ”Corriere della Sera”, atât agresorul, cât şi victimele sunt cetăţeni albanezi. Ulterior, autorităţile italiene au precizat că a fost vorba despre trei cetăţeni albanezi, atacatorul şi cele două victime ale sale.

SOMALIA

Ostatic francez executat

Islamişti somalezi shebab au anunţat ieri că l-au executat pe ostaticul francez Denis Allex, al cărui deces fusese anunţat deja de autorităţile franceze, în urma unui raid eşuat al unui comando francez, vizând eliberarea acestuia, sâmbătă. ”Miercuri, 16 ianuarie 2013, la ora 16.30 GMT, Denis Allex este executat”, au anunţat islamiştii într-un mesaj pe contul lor de Twitter, autentificat la telefon, pentru AFP, de un lider al mişcării islamiste. Ostaticul a fost executat la Bulomarer, localitate situată în sudul Somaliei. În aceeaşi localitate, aproximativ 50 de membri ai unui comando francez au încercat, fără succes, o operaţiune de eliberare a ostaticului, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, a apreciat încă de sâmbătă, imediat după anunţarea eşecului operaţiunii franceze, că ostaticul francez a fost, după toate aparenţele, executat de temnicerii săi. Denis Allex, cel mai probabil un pseudonim, este un agent al Serviciilor franceze de Informaţii Externe (DGSE). El a fost răpit în iulie 2009, în capitala Mogadiscio, unde se afla într-o misiune oficială pentru formarea unor elemente de poliţie şi a gărzii prezidenţiale somaleze.

MAREA BRITANIE

Tren în flăcări

Gara Victoria din Londra, una dintre cele mai aglomerate din capitala britanică, a fost evacuată ieri dimineaţă, în urma izbucnirii unui incendiu la şasiul unui tren din cadrul serviciului feroviar Gatwick Express, care asigură o legătură între Gara Victoria şi Aeroportul Gatwick. Gara a fost redeschisă parţial după aproximativ o oră, imediat ce incendiul a fost stins iar fumul s-a dispersat. ”Nimeni nu a fost rănit, un lucru bun”, a declarat serviciul feroviar într-un mesaj postat pe Twitter, răspunzând unor întrebări din partea unor clienţi. Trenul era gol la momentul izbucnirii incendiului, potrivit BBC. Brigada de pompieri din Londra a trimis două echipaje la gară.

SLOVACIA

Deţinuţi graţiaţi

Preşedintele Slovaciei, Ivan Gasparovic, a graţiat câteva sute de deţinuţi din închisori, printre care şi un român, relatează publicaţia ”The Slovak Spectator” în ediţia electronică de ieri. Preşedintele ceh, Vlaclav Klaus, a adoptat o măsură similară, dar care a vizat un număr mult mai are de deţinuţi, respectiv 6.330. Dacă în cazul graţierii din Cehia, deţinuţii străini reprezentau o proporţie destul de mare (305 străini din totalul de 6.330 eliberaţi), în cazul slovac este vorba doar despre cinci străini: doi cehi, un ungur, un român şi un camerunez. Agenţia TASR a precizat că graţierile din Slovacia au redus rata de ocupare a penitenciarelor de la 108% la 99% însă peste 1.800 de condamnaţi nu au început încă să-şi ispăşească pedeapsa, existând posibilitatea ca aceştia să fie incluşi în decretul de graţiere.

GERMANIA

Scrutin crucial

Peste şase milioane de alegători din landul german Saxonia Inferioară sunt chemaţi la urne, duminică, în cadrul unui scrutin crucial pentru cancelarul Angela Merkel, cu opt luni înaintea alegerilor legislative. Scrutinul din Saxonia Inferioară, care se anunţă unul foarte strâns, va decide menţinerea sau nu a unei majorităţi pentru conservatorii şi liberalii din Parlamentul acestui land. El va fi şi un test pentru aceeaşi coaliţie aflată la putere la Berlin. Scrutinul de duminică este prima mare consultare electorală din 2013, dar şi ultima dinainte de o lună septembrie decisivă. La sfârşitul lui 2012, sondajele indicau o tendinţă destul de clară în favoarea unei majorităţi roşu-verde, social-democrată şi ecologistă. Dar distanţa s-a redus. Partidul Social-Democrat ar avea nevoie, totuşi, de o victorie în landul ultimului cancelar social-democrat, Gerhard Schroeder, land ce a virat la dreapta în 2002. Landul unde se află sediul gigantului auto Volkswagen reprezintă una dintre ultimele şanse pentru relansarea campaniei naţionale a partidului, plină de gafe din partea lui Peer Steinbruck, cap de listă. SPD este în urmă cu 20 de puncte în sondajele naţionale, faţă de conservatorii Angelei Merkel, aflată la apogeul popularităţii sale, datorită situaţiei bune a economiei germane şi a gestionării de către ea a crizei euro.

ELVEŢIA

Invitaţie rusească

Ministrul de Finanţe al Elveţiei, Eveline Widmer-Schlumpf, va lua parte la reuniunea miniştrilor de Finanţe ai ţărilor din G20, reuniune ce va preceda summit-ul din septembrie al statelor participante la această iniţiativă, organizat la Sankt Petersburg, a informat, ieri, cotidianul elveţian ”Le Temps”. Ministrul de finanţe al Elveţiei va participa în premieră, la invitaţia Rusiei, la patru reuniuni ale miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor de bănci centrale din ţările membre G20. Pentru Elveţia, care mult timp nu a fost admisă la acţiuni ale G20, aceasta este o mare victorie diplomatică, ce rupe izolarea ţării într-un domeniu extrem de important pentru ea: reglementarea sistemului financiar mondial. Acum, Elveţia va putea declara, în mod constructiv, poziţia pe marginea problemelor care se referă la sistemul financiar internaţional, afirmă cu satisfacţie Eveline Widmer-Schlumpf, invitată la eveniment de către omologul său rus, Anton Siluanov. Diplomaţia elveţiană a iniţiat de ceva timp o apropiere de Moscova, tocmai în speranţa de a primi o invitaţie la reuniunea miniştrilor de Finanţe ai ţărilor din G20. Moscova îi este recunoscătoare Elveţiei pentru sprijinul oferit în vederea aderării Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului şi pentru eforturile de mediere în negocierile dintre Rusia şi Georgia.

SUA

Motivaţii respinse

O instanţă militară a decis miercuri să respingă motivaţiile invocate de Bradley Manning, acuzat că ar fi organizat furtul unei serii de documente secrete, precizând că aceste motivaţii nu pot servi apărării. Conform apărării militarului american, el ar fi sustras documentele în chestiune, care au fost chiar selectate pentru a nu crea prejudicii Statelor Unite, acţionând în virtutea principiului că abuzurile trebuie să fie cunoscute de public. Însă pentru acuzare, Bradley Manning este judecat pentru înţelegere secretă cu inamicul şi nu trebuie să se ţină cont de motivaţiile sale. Astfel, în decizia pronunţată miercuri, judecătorul Denise Lind a aprobat, în parte, solicitarea Guvernului, care dorea ca această Curte Marţială să nu ţină cont de motivaţiile soldatului. Conform deciziei, motivaţiile lui Bradley Manning vor fi studiate doar în cazul în care se va putea dovedi că acesta nu a ajutat inamicul în cunoştinţă de cauză. Soldatul în vârstă de 25 de ani trebuie să răspundă la 22 de capete de acuzare. Printre altele, el este acuzat că a furnizat site-ului WikiLeaks documente militare americane cu privire la războaiele din Irak şi Afganistan, în perioada 2009 - 2010.

INDONEZIA

Inundaţii record

Capitala Indoneziei, Jakarta, se confruntă cu cele mai mari inundaţii din istoria sa, apele tulburi le-au ajuns oamenilor până la brâu, mii de vehicule au fost inundate şi până şi preşedintele a fost nevoit să-şi suflece pantalonii pentru a ajunge la palatul său. Ambasadele Franţei, Germaniei şi Marii Britanii, precum şi numeroase hoteluri de lux sau zgârie-norii din cartierul financiar au fost cuprinse de ape. Mii de maşini au fost abandonate de proprietari.. În puţinele cartiere rămase neinundate, traficul este blocat pe lungimi de kilometri, în această capitală cu o populaţie de peste 20 de milioane de locuitori, unde circulaţia este infernală şi în afara unei asemenea calamităţi. Întregul oraşul rămâne paralizat şi numeroase birouri goale, fără niciun angajat. Miercuri seara, bilanţul indundaţiilor a fost de doi morţi, printre care un copil care a fost luat de ape şi zeci de mii de persoane rămase fără adăpost. Ieri, serviciile de securitate erau incapabile să furnizeze un număr complet. Nivelul de alertă este la cotă maximă iar situaţia s-ar putea agrava, a avertizat purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale de Gestiune a Catastrofelor, Sutopo Purwo Nugroho. Jakarta cunoaşte, în fiecare an, indundaţii în perioada sezonului ploios (noiembrie - aprilie) însă cele de anul acesta au reprezentat un record.

PAKISTAN

Discuţii cu India

Pakistanul propune un dialog cu India, la nivel ministerial, pentru a încerca să reducă tensiunea de la linia de demarcaţie care separă cele două armate în Kashmir, a anunţat, la New York, ministrul pakistanez al Afacerilor Externe, Hina Rabbani Khar. Incidente frontaliere care au avut loc în ultimele zece zile au suscitat probleme, a declarat aceasta, amintind că Pakistanul se angajează să respecte acordul de încetare a focului din 2003. Acest acord este în vigoare la Linia de Control, o linie de armistiţiu care marchează limita între partea indiană şi cea pakistaneză a Kashmirului, o regiune pe care cele două ţări o dispută. India şi Pakistan au anunţat anterior un acord între responsabilii armatelor lor, pentru o ”acalmie în Kashmir”, după zece zile de incidente care s-au soldat cu morţi de ambele părţi şi acuzaţii reciproce. Tensiunea a escaladat marţi, când armata pakistaneză a anunţat că unul dintre soldaţii săi, al treilea în câteva zile, a fost ucis de ”tiruri neprovocate ale armatei indiene, la Linia de Control”. După acest incident, Hina Rabbani Khar, aflată în vizită la New York, a acuzat India de agresivitate.



12